Tag Archives: retea socializare

Din 2018 adio cont de Facebook!

De anul viitor, copiii sub 16 ani nu vor mai putea accesa reţelele sociale fără acordul părinţilor. Este una dintre prevederile noului regulament european privind protecţia datelor personale, care se va aplica şi în România. Autorităţile speră să-i protejeze astfel pe minori de pedofili, dar şi de agresiunile online. Specialiştii spun însă că, în era tehnologiei, accesul la astfel de reţele este foarte greu de controlat, dacă nu imposibil, şi că nu exista o soluţie reală pentru a identifica părinţii care nu respecta noul regulament. Noua directivă europeană spune clar: copiii sub 16 ani nu-şi vor mai putea face conturi pe reţelele sociale, inclusiv pe Facebook, sau nu le vor mai putea accesa fără acordul părinţilor. Prevederile intră în vigoare, anul viitor, în luna mai. Noul Regulament UE privind Protecția Generală a Datelor Art. 8: ”În ceea ce privește oferirea de servicii ale societății informaționale în mod direct unui copil, prelucrarea datelor cu caracter personal este legală dacă copilul are cel puţin vârsta de 16 ani. Dacă copilul are sub vârsta de 16 ani, respectivă prelucrare este legală numai dacă şi în măsura în care consimțământul respectiv este acordat sau autorizat de titularul răspunderii părinteşti asupra copilului.” Cu alte cuvinte, părinţii care au copiii sub această vârstă, vor fi obligaţi să-şi dea acordul ca aceştia să folosească reţelele sociale. Altfel, pot fi amendaţi. Şi companiile care nu respectă legea risca amenzi uriaşe: procente din cifra de afaceri sau milioane de euro. Legea europeană spune că fiecare ţară îşi va stabili sancţiunile fie că vorbim de o amendă sau de deschiderea unui dosar de cercetare penală pe numele părinţilor. De sancţiuni nu va scăpa nici compania care deţine reţeaua de socializare. Autorităţile recunosc că va fi foarte greu să depistezi părinţii care nu respecta acest regulament. Una dintre posibilităţi ar fi …

Citeste tot articolul

Toți cei care au FACEBOOK sunt niște tembeli – declarația unui deputat tigan din PSD

Prezent in cadrul unei emisiuni pe un post de televiziune local, deputatul PSD Adrian Solomon a ținut sa împărtășească părerea lui în legătura cu rețeaua de socializare. „ Cel care are Facebook nu mai are relații cu cei din jur, nu mai are soare, nu mai are soare, nu mai are ploaie, întuneric. Nu mai are nimic. El sta cu ochii in televizorul ăla. Dacă cineva ar dori sa facă din niște oameni normali niște tembeli, a reușit! Prin acest sistem. Tocmai prin faptul ca te captează, te atrage prin tot felul de glumițe, de lucruri simpatice iti mai bagă câte un mesaj de asta, rezist si nu știu ce si atuncea, hashtag diribao scrie pe tine. Si toată lumea are tendința sa folosească in exces. Odată ce ai intrat , nu te mai despărți. Si ideea mea nu ca nu as vrea sa fiu si eu printre cei de acolo, dar mie îmi e mai bine așa. Ca dacă ma apuc sa comentez, va dați seama ce iese! Mai degrabă sa nu am Facebook decât sa am” si-a încheiat pledoaria social-democratul Solomon. Conform dicționarului explicativ al limbii romane tembel înseamnă „ nepăsător, indiferent; indolent, lăsător; tâmpit, idiot”. Cu alte cuvinte, inclusiv șeful domniei sale de partid, Liviu Dragnea se bucura de acest compliment, acesta având , desigur, cont de Facebook. La fel ca si simpatizanții si membrii de partid care ii dau Share deputatului Solomon la declarațiile politice aruncate in mediul online. Colega de partid a domnului Solomon, doamna ex-ministru al Educației, Ecaterina Andronescu, intr-o interventie la postul RomaniaTV, l-a sfatuit pe deputatul PSD sa iasa public si sa-si ceara scuze pentru afirmațiile facute in spațiul public, cu privire la acest subiect.

Citeste tot articolul

Facebook introduce abonamentul platit pentru utilizatori!

Mişcarea neaşteptată a lui Mark Zuckerberg, seful Facebook, care a confirmat recent că utilizatorii reţelei de socializare vor putea în curând să se aboneze contra-cost pentru a avea acces în cadrul reţelei la conţinutul publicaţiilor media. Aşadar, Facebook va avea un paywall în care conţinutul publicaţiilor va putea fi accesat doar pe bază de abonament. Această mişcare este un efort de a recâştiga publicaţiile. Anunţul vine în contextul în care publicaţii mari precum The New York Times şi The Wall Street Journal au început să nu mai publice articole în modul instant articles deoarece erau îngrijoraţi că pierdeau bani fără a câştiga audienţă pe Facebook. Sursa: ExtraNews.ro

Citeste tot articolul

ANUNT IMPORTANT! Mesajul Poliţiei Române pentru toți utilizatorii de Facebook

Poliția Română atrage atenţia tuturor romanilor utilizatori de Facebook să fie foarte atenţi la cererile de prietenie pe care le primesc deoarece există posibilitatea unor furturi de identitate sau atacuri virtuale. „Profilurile de Facebook pot fi false și pot ascunde în spatele lor persoane rău intenționate, interesate de datele personale care pot fi folosite pentru lansarea unor atacuri spam, pentru furturi de identitate și alte atacuri virtuale”, a scris Poliția Română. Autoritățile le-au recomandat utilizatorilor ca înainte să accepte o cerere să studieze profilul persoanei respective. „Pentru depistarea unui profil de facebook fals, vă recomandăm: – Interesați-vă dacă vreuna dintre cunoștintele voastre comune s-a întâlnit vreodată cu persoana respectivă; – Cu ajutorul motoarelor de cautare puteți afla detalii despre persoanele care vă solicită prietenia, fiind cu atât mai usor, atunci când pretinde că a studiat la vreo școală de renume sau are o funcție la o companie cunoscută; . – Examinați fotografiile și albumele cu atenție. O persoană reală va avea de obicei fotografii cu prietenii și familia și a făcut comentarii la alte fotografii ale persoanelor cunoscute în legătură cu evenimente la care au participat împreună; – Observați dacă este etichetat în alte postări ale prietenilor. Chiar dacă este o persoană reală, nu trimiteți niciodată fotografii personale celor pe care nu îi cunoașteți.”, a mai scris Poliția Română. Profilurile de Facebook pot fi false și pot ascunde în spatele lor persoane rău intenționate, interesate de datele personale care pot fi folosite pentru lansarea unor atacuri spam, pentru furturi de identitate și alte atacuri virtuale. Sursa: Pagina de Facebook a Politiei Romane

Citeste tot articolul

Capcana din spatele Facebook-ului

Modul în care este construit şi felul în care funcţionează Facebook-ul transformă această reţea de socializare într-un loc în care oamenii sunt încurajaţi să aibă dispute şi să sufere adevărate traume la nivel emoţional. Aceste lucruri au fost dezvăluite de profesorul Glenn Sparks de la Universitatea Purdue. Sparks afirmă că site-ul îi forţează pe oameni să vorbească fără nicio grijă şi să nu se asculte unii pe alţii, o problemă fiind şi faptul că fiecare persoană ajunge să aibă un număr impresionant de „prieteni”. Potrivit concluziilor profesorului Glen Sparks, specialist în comunicare, Facebook-ul este o adevărată capcană. Acest site îi forţează pe oameni să vorbească fără nicio grijă şi să nu-i asculte şi pe ceilalţi. De asemenea, din cauza faptului că persoanele care folosesc această reţea de socializare au atât de mulţi „prieteni”, conduce la certuri frecvente, care pot duce la adevărate traume emoţionale. Toate acestea se întâmplă din cauza faptului că site-ul nu permite oamenilor să îşi exprime sentimentele şi crezurile politice sau cele referitoare la alte subiecte sensibile în mod corespunzător şi, inevitabil, aceste lucruri se tranformă în dispute. „În timpul comunicării faţă în faţă tu îţi poţi exprima credinţele politice direct. Porţi o conversaţie. Facebook-ul nu este o platformă capabilă să găzduiască un dialog normal şi nu este un loc în care oamenii se ascultă unii pe alţii. Textul publicat pe Facebook este un mediu impropriu pentru exprimarea sentimentelor, lucru cheie pentru o conversaţie normală. Lipsa emoţiei din exprimarea noastră în social media conduce la apariţia unui act de comunicare marcat de critici şi răutăţi”, explică profesorul. Sursa: necenzuratmm

Citeste tot articolul

3 lucruri despre care nu ai voie sa vorbesti pe Facebook pentru ca vei fi blocat

Pe facebook sunt 3 lucruri despre care nu ai voie sa vorbesti pt ca vei fi blocat sau ti se retrag materialele ca nu cumva sa deschizi ochii si altora . ..si anume de: 1.Psd pt ca este partidul care conduce si trebuie sa-ti bage pumnul rapid in gura pt ca el sa continue politica de globalizare adica de distrugere a Romaniei demarata de Soros. 2.De ciori…pt ca ele ataca in stoluri si cred ca pamantul Romaniei este al lor si sunt cele mai protejate vietuitoare de pe fata pamantului. 3.De religii (in special cea musulmana) pt ca vin credinciosii cu creierele spalate sa-ti tina lectii de umanitate ,sau ca toti suntem creatia lui d-zeu,uitand ca de fapt cei mai mari criminali sunt chiar ei insusi.In primul rand pt ca ucid spiritul si apoi pt faptul ca cele mai multe razboaie au pornit tocmai de la aceste dogme. In rest poti sa vorbesti orice pe FB…pe romani poti sa-i insulti cat vrei,poti sa arati orice materiale doresti chiar si mincinoase ca nimeni nu se sinchiseste oricum.Putem fi facuti albie de porci ,chiar sa reclami oricum nu se vor lua masuri.. Sursa: extranews.ro

Citeste tot articolul

CENZURA PE FACEBOOK: Cei care au criticat pe Facebook Politia, chemati la audieri. „Dintr-un comentariu ajungi infractor!”

Politia Locala Targu Jiu prelungeste suspansul in cazul sanctiunilor pe care vrea sa le aplice unor barbati din oras care au criticat institutia pe Facebook, conform StirileProTv.ro. Tinerii au comentat, saptamana trecuta, cateva imagini filmate in trafic, in care aparea un echipaj al politiei, aflat in misiune, cu girofarul pornit. Pe internet s-au iscat apoi comentarii ironice. Iar agentii au considerat ca tinerii au lezat Politia Locala, ba chiar au calomniat si prin urmare marti i-au chemat la audieri. Unul dintre cei citati e stabilit in Italia, dar teoretic trebuie sa se intoarca in Targu Jiu pentru explicatii. Patru persoane au fost chemate marti dimineata la sediul Politiei Locale Targu Jiu. Alte trei sunt asteptate miercuri. Dan Burlan: „Eu am comentat, se grabeau la o problema de matematica, iar ei cum nu se pricep la matematica se grabeau la o toaleta, din comentariul asta s-au facut multe, eu am ajuns infractor, cred ca o sa fiu chemat si amendat, e comentariul pe Facebook, e vizibil, a fost repus de n ori.” Marius Enulescu: „Eu nu am nimic cu Politia Locala, cu institutia in sine chiar nu am nimic. Asta a fost intrebarea pe care mi-au pus-o, daca recunosc ce am scris acolo. Contul meu se poate sparge.” Politistii le-au comunicat celor audiati ca o decizie va fi luata doar dupa ce vor fi audiati toti cei care au comentat. Gabriel Parvulescu – cel care a postat imaginile: „Acum am realizat ca de fapt Politia Locala Targu Jiu sanctioneaza si pe cei din Italia, are competenta teritoriala si acolo, sa fim foarte atenti. Mai am un prieten care a comentat din Anglia, trebuie sa il informez ca il paste o chemare si pe el.” Audierile vor continua si maine. VEZI SI: Sibiu: Într-o casă a lui Iohannis, IT-iștii lui Soros au facut …

Citeste tot articolul

INCIDENT INCREDIBIL in Romania! Un barbat din Vrancea, amendat cu 200 de lei după ce a criticat PRIMARIA pe Facebook!

Un barbat din Odobesti, Vrancea, a primit o amenda pentru o postare facuta pe Facebook. Barbatul a primit recent o amenda in valoare de 200 RON din partea Politiei orasului Odobesti pentru postarile sale de pe Facebook. El a fost amendat pentru „injurii si expresii jignitoare la adresa Primariei Odobesti” dupa ce a criticat in repetate randuri administratia locala. Politistii sustin ca paginile de socializare reprezinta spatiu public iar sanctiunea are cadru legal. „Utilizând conturile „Bârsan Cosmin Răzvan” și „Democrația a murit” a proferat injurii și expresii jignitoare la adresa Primăriei Odobești și a funcționarilor publici din această instituție, lezându-le demnitatea și onoarea”, au motivat oamenii legii.

Citeste tot articolul

Nu mai folosi date si poze reale pe Facebook. Uite ce se poate intampla!

Va rugam sa raspanditi acest mesaj pe toate retelele de socializare. Facebook reprezinta un mare pericol pentru omenire. Este unealta prin care “SISTEMUL” ne va controla in viitorul cel mai apropiat. Nu mai folositi date si imagini reale. Toate acestea sunt stocate pe vecie si folosite pentru a ne controla in totalitate. Chiar daca ai sters o poza, acest lucru nu se intampla in realitate. Facebook este o mare capcana a serviciilor secrete americane. Folositi-l fara a va dezvalui identitatea. Adio intimitate! Facebook a realizat un soft de recunoastere a fetei cu o acuratete de 97%. Echipa de cercetători de la Facebook lucrează la un program de recunoaștere facială de mai mulți ani și se pare că aceștia au reușit să aducă softul la un nivel foarte ridicat. SF-ul devine realitate. Conform celor de la Gizmodo, programul updatat poate identifica persoanele din poze cu o acuratețe de până la 97,25%. Sistemul utilizează aproximativ 120 de milioane de parametri pentru a recunoaște fețele din imagini. În urmă cu 18 luni, Facebook a cumpărat compania israeliană Face.com pentru suma de 60 de milioane de dolari. Face.com a cercetat timp de mai mulți ani și a realizat softuri de reconoaștere facială. În viitor, astfel de software ar putea fi folosit atât pentru activități de supraveghere, monitorizare, spionaj, dar și de către diverse companii cu scopul de a obține date despre obiceiurile de consum ale oamenilor (personal advertising). Pe scurt, marketing în secolul XXI. O astfel de imagine ne aduce aminte de filmul ”Minority report”, din care avem și o scurtă secvență. (sursa: cyd.ro)

Citeste tot articolul

Facebook are o setare ascunsă, de care sigur nu știai! Schimb-o imediat sau toată lumea îți va afla secretele!

Din ce în ce mai multe persoane utilizează Facebook, dar puține sunt cele care știau că platforma de socializare are o setare secretă, de care sigur ai vrea să afli. Se pare că rețeaua de socializare are o funcție prin care își poate urmări utilizatorii atât de bine, încât le poate prezenta reclame bazate pe preferințele fiecăruia. Totuși, se pare că acest lucru presupune ca rețeaua să îți urmărească atent fiecare pas și deci, ar putea să te facă să te simți ca și când îți încalcă intimitatea. Dacă nu vrei să lași Facebook-ul să te cunoască atât de bine, atunci dă click pe săgeata din dreapta sus și caută meniul destinat reclamelor. Acolo vei putea face setările de confidențialitate pe care le dorești.

Citeste tot articolul

E OFICIAL! Utilizatorii FACEBOOK VOR FI PLATITI pentru postarile lor.Uite conditiile

Utilizatorii retelei de socializare ar putea fi platiti. Facebook vine cu o propunere inedita prin care sa ii recompenseze pe utilizatori pentru postarile de pe contul de socializare, dar si pentru calitatea lor. Astfel, Facebook ia in considerare implementarea unei optiuni denumite “tip jar” (borcan pentru bacsis, n.red.), pe care utilizatorii ar putea sa o activeze pentru a primi bani de la cei care le apreciaza postarile, anunta The Verge. Facebook va deveni astfel o alternativa la AdSense-ul celor de la Google. Utilizatorii vor fi motivati sa creeze continut propriu pe care sa-l publice pe Facebook, nu doar sa dea share continutului deja creat. Facebook a facut un sondaj printre utilizatori. In urma acestuia s-au descoperit numeroase posibilitati prin are utilizatorii ar putea sa faca bani sau sa promoveze o actiune acestea incluzand optiunea “tip jar”, personalizarea continutului si posibilitatea ca utilizatorul sa primeasca o parte din cat castiga Facebook din postari.

Citeste tot articolul

Nu e o glumă, e chiar realitatea care se petrece în România: Facebook a fost INTERZIS!

Facebook, interzis în România! Nu e o glumă, e chiar realitatea care se petrece la Brăila. Angajaţii Spitalului Judeţean Brăila nu mai pot accesa site-ul Facebook de pe calculatoarele instituţiei. Managerul spitalului, Mihail Iugulescu, a făcut un sondaj în serverele de calculatoare şi a constatat că acestea erau încărcate cu accesări pe reţeaua socială. Timp pierdut la locul de muncă, este de părere Mihail Iugulescu, managerul Spitalului Judeţean Brăila care, în urma unei verificări în serverele unităţii spitaliceşti, a constatat cu stupoare că nu există calculator din clădire de pe care să nu se fi accesat Facebook-ul. Astfel, cea mai populară reţea socială din lume este interzisă în spitalul din Brăila. „În urma cu un an de zile am interzis personalului medical să acceseze site-uri exterioare, cu excepţia ministerului şi a tot ce ne interesează pe noi. Recent am luat hotărârea să blochez accesările şi de la tot personalul TESA. Am mers de câteva ori prin birouri şi am văzut mereu ecrane cu Facebook, toată ziua lumea stătea pe Facebook. Aşa că l-am interzis, am blocat accesarea, aşa încât dacă dau click să intru pe site, serverul mă întoarce în pagina de web a spitalului Brăila. Toată ziua se stătea să se vadă cine a mai postat, ce a mai postat şi uitau să muncească astfel că, de la prânz se apucau oamenii de lucru în condiţiile în care începeau programul la 8. Accesările pe site-ul de socializare bloca şi reţeaua, astfel că, în loc să transmitem date către Minister sau Casa de Asigurări de Sănătate noi aveam trafic pe Facebook. Cu stupoare am descoperit după un sondaj în reţea, că Facebook-ul era accesat peste tot”, a declarat, pentru Adevarul, dr. Mihail Iugulescu, managerul Spitalului Judeţean Brăila.

Citeste tot articolul

Facebook va disparea până în 2017. Ce spune psihologul?

Cum va arata lumea cand Facebook va disparea? Psiholog: “Vom trece prin patru etape – de la negare, la furie, depresie si acceptare si vom realiza ca totul a fost doar o iluzie”. Chiar daca reteaua de socializare Facebook a devenit una dintre preocuparile noastre cele mai importante, uneori chiar obsesive, oamenii de stiinta de la Universitatea Princeton estimeaza ca platforma si-a atins apogeul de popularitate, iar curand vom deveni imuni la atractiile sale si pana in 2017 o vom abandona. Prognoza cercetatorilor americani se bazeaza pe masurarea comparativa a “nivelului de trai” al celorlalte retele sociale foarte populare la vremea respectiva, si anume MySpace sau Bebo, spun cei de la NapocaNews.ro Psihologii considera ca aceasta tendinta de a ne detasa de unele comportamente dependente este una naturala, iar viata noastra personala, sociala si profesionala va continua si dincolo de Facebook. “Ca orice fenomen social planetar, acesta va ajunge la saturatie la un moment dat. Ce-i drept, Facebook a depasit cu mult asteptarile specialistilor cu privire la nivelul maxim de saturatie a societatii, insa va descrie curand un trend descendent, aidoma curbei lui Gaus. Cand vine vorba de fenomene sociale, intotdeauna panta ascendenta va fi mult mai intinsa in timp decat panta descendenta. Ca sa ajunga la apogeu, retelei Facebook i-au trebuit peste 11 ani de evolutie, dar intreg fenomenul social se poate prabusi in maxim 2 ani de la atingerea apogeului. Asa este natura omului, cultiva mult timp, dar se debaraseaza mult mai repede”, declara psihologul Iuliana Fulas. Specialistul roman este de parere ca atunci cand Facebook nu va mai face parte din viata noastra, majoritatea dintre noi vom experimenta patru faze, si anume: negarea, furia, depresia si acceptarea. VEZI SI: Combaterea imigratiei ilegale in Israel. Un exemplu pentru tarile europene?

Citeste tot articolul

SRI cere sprijinul românilor care au cont de Facebook

Serviciul Roman de Informatii se adreseaza pe Facebook romanilor care pot contribui la prevenirea actiunilor teroriste. „Semnalarile venite din partea ta pot fi uneori vitale in prevenire”, transmite SRI. „Activitatea noastra presupune excelenta profesionala (de ordin uman, tehnic si logistic), cooperare cu alte institutii de stat autohtone, dar si cu servicii partenere externe. Intrucat contraspionajul este o activitate discreta, succesul sau ramane de cele mai multe ori necunoscut publicului. Detalii interesante gasiti in ‪#monografia SRI. Si pentru ca semnalarile venite din partea ta pot fi uneori vitale in prevenire, acceseaza sectiunea Ce poti face tu”, scrie SRI pe Facebook. Postarea face trimitere la sectiunea „Linia telefonica TELVERDE”, unde sunt enumerate principalele categorii de informatii solicitate: Persoane care manifesta interes pentru procurarea de substante care ar putea fi folosite in scopuri teroriste Persoane care confectioneaza, detin, transporta ori manipuleaza ilegal, armament, munitii, substante care ar putea fi folosite in scopuri teroriste; Actiuni ale unor persoane care ar putea conduce la perturbarea functionarii unor obiective strategice de importanta deosebita; Activitatea noastra presupune excelenta profesionala (de ordin uman, tehnic si logistic), cooperare cu alte institutii… Prezenta repetata sau prelungita a unor persoane neautorizate in zona unor obiective care ar putea constitui tinte ale unor atacuri teroriste (misiuni diplomatice straine, sedii ale unor institutii internationale etc.) ; Interesul nejustificat al unor persoane pentru studierea sau obtinerea de date referitoare la obiective importante pentru viata social-economica; Tendinta unor persoane de a fotografia sau filma obiective care sunt supuse unor restrictii privind aceste activitati; Stationarea indelungata si nejustificata a unor autoturisme in apropierea unor zone de importanta deosebita, misiuni diplomatice sau alte locatii in care prezenta populatiei este numeroasa; Interesul unor persoane pentru studierea insistenta a unor locuri aglomerate (gari feroviare sau de metrou, aerogari, mari centre comerciale, obiective turistice, sportive sau culturale) ; Chestionarea nejustificata …

Citeste tot articolul

Lovitură grea pentru utilizatorii Facebook! Ce propoziţie a interzis site-ul de socializare:

Vineri, cunoscuta rețea socială a pus utilizatorii în imposibilitatea de a scrie următoarele cuvinte: “Everyone will know” (“Toată lumea va ști”). Se pare că a fost vorba doar despre o eroare de soft, în prezent, activitatea pe Facebook desfășurându-se normal: „Aceasta a fost o greșeală a filtrului de spam, iar inginerii noștri au rezolvat problema… Actualizăm constant regulile folosite de sistemul anti-spam, iar această frază a fost implicată accidental în proces”, a declarat Melanie Ensign, reprezentant al departamentului de comunicare al companiei. Vineri, mai mulți utilizatori din întreaga lume s-au plâns că nu pot scrie cuvintele respective pe rețeaua socială. Se pare că blocajul a vizat atât status-urile postate, cât și mesajele private.

Citeste tot articolul

SRI avertizează toți românii care au cont de Facebook. Ce mesaj le transmite utilizatorilor

Serviciul Român de Informaţii continuă campania de informare pe teme legale de securitate. După ce i-a avertizat pe români despre pericolul de a fi folosiţi de servicii de spionaj străine, SRI atrage atenţia cu privire la datele personale pe care românii le publică pe Facebook. “Date personale pe rețele sociale? Având în vedere că rețelele sociale se bazează pe comunicare și conexiuni, utilizatorii acestora sunt adesea încurajați/tentați să posteze informații cu caracter personal. În acest demers, ei nu iau în calcul întotdeauna importanța și tipul de informație pe care o postează în spațiul virtual și nici consecințele care pot surveni. Aceste informații pot fi folosite de persoane rău intenționate, care utilizează mediul virtual în scopuri ilicite (acces la date personale sau cu caracter financiar)”, scrie SRI pe pagina oficială de Facebook. În urma desemnării de către CSAT ca autoritate naţională în domeniul CyberIntelligence, SRI a constituit o structură specializată denumită Centrul Naţional Cyberint. VEZI SI: ISIS, atacat furibund de trupele rusești. Care a fost reacția SUA

Citeste tot articolul

Ce se intampla cu contul de Facebook daca timp de două zile “dai like” la toate postarile pe care le vezi

Un jurnalist american a decis să apese butonul de ”Like” la toate postările pe care le vedea pe fluxul de noutăţi de pe Facebook timp de 48 de ore, pentru a vedea în final ce se schimbă pe contul său de pe cea mai mare reţea de socializare. După numai două zile, ”news feed-ul” nu mai conţinea nici o persoană, ci numai branduri, reclame şi pagini oficiale, scrie Wired. ”Am Apreciat pe Facebook toate postările pe care le-am văzut, timp de două zile, chiar şi cele care nu îmi plăceau deloc. Am decis să văd cum se va schimba conţinutul pe care mi-l prezintă Facebook după această campanie”, a spus Mat Honan. Facebook foloseşte algoritmi complecşi pentru a decide ce apare pe fluxul de noutăţi al fiecărui cont în parte. Conţinutul prezentat nu este haotic şi nici nu sunt postate toate actualizările făcute de prieteni. “Am început să “Apreciez” fiecare pagină şi fiecare postare pe care o vedeam, chiar dacă nu îmi plăceau. Problema este că după ce dai Like unei postări, alte patru similare sunt recomandate, iar fiecare dintre acestea este înlocuită instant dacă apăs butonul de like”, a spus Mat. „Uneori, postările pe Facebook sunt foarte ciudate. Spre exemplu, o prietenă care are un copil a încărcat o imagine cu fiul ei care se lovise la joacă. A trebuit să dau like şi la aceasta”, a adăugat el. La scurt timp după ce a început acest experiment, jurnalistul american a realizat că fluxul de noutăţi de pe Facebook a început să arate diferit şi să prezinte un alt conţinut. ”La doar câteva ore după ce am început să Apreciez toate postările, nu mai exista nicio persoană în News Feed-ul de pe Facebook. Toate actualizările pe care le primeam erau de la branduri, reclame şi pagini oficiale”, a spus …

Citeste tot articolul

Twitter a fost INTERZIS in Turcia

Site-ul de microblogging Twitter a fost închis joi seară în Turcia, la câteva ore după ce premierul turc, conservatorul islamist Recep Tayyip Erdogan, a ameninţat că acest lucru se va întâmpla. Decizia a fost luată în ciuda criticilor venite din partea unor oficiali europeni. “Vom elimina Twitterul. Nu-mi pasă de ce ar putea să spună comunitatea internaţională”, a afirmat Erdogan în faţa a mii de susţinători adunaţi la un miting electoral organizat cu zece zile înainte de alegerile municipale din 30 martie, scrie ziarul Gândul. “Vor vedea forţa Turciei”, a adăugat el. “Aceasta nu are nimic de a face cu libertăţile”, a insistat şeful Guvernului turc. “Libertatea nu permite intruziunea în viaţa privată (…) sau spionarea secretelor de stat prin aceste mijloace”, a continuat acesta. La începutul lunii martie, premierul, care se află la putere din 2012, a ameninţat că ar putea fi interzise şi site-urile YouTube şi Facebook în Turcia. Furia lui Erdogan împotriva reţelelor de socializare este motivată şi de faptul că protestatarii antiguvernamentali s-au folosit de acestea pentru a organiza demonstraţii de stradă în mai multe oraşe din ţară. Deasemenea, pe Twitter au fost răspândite recent conversaţii telefonice care fac legătura între premier şi mai mulţi apropiaţi ai acestuia, implicaţi în scandaluri de corupţie. Şeful guvernului a afirmat că totul ar fi o “înscenare”. “Nu vom mai permite aşa ceva”, a dat asigurări, joi, Erdogan. “Vom lua rapid aceste măsuri (de interzicere). Securitatea ţării mele este în joc”, a continuat acesta şi aşa s-a şi întâmplat cu site-ul Twitter. Comisarul european pentru Agenda Digitală, Neelie Kroes, a criticat în cursul nopţii de joi spre vineri ameninţarea premierului turc, Recep Tayyip Erdogan, în privinţa blocării accesului la Twitter în Turcia, relatează AFP, citată de Mediafax. “Interzicerea (reţelei de socializare) Twitter în Turcia este fără fundament, inutilă şi laşă”, …

Citeste tot articolul

Facebook, data in judecata pentru monitorizarea mesajelor private ale utilizatorilor

Reţeaua de socializare Facebook se confruntă cu un nou proces în instanţă, în urma unei plângeri colective privind acuzaţii de monitorizare a mesajelor private ale utilizatorilor. Reclamanţii susţin că, în momentul în care un utilizator distribuie un link către un alt site printr-un mesaj privat, Facebook scanează profilul online al userului. Astfel, susţin reclamanţii, Facebook monitorizează în mod sistematic mesajele utilizatorilor şi profită de aceste informaţii împărtăşindu-le cu agregatorii de date, cu agenţii de publicitate şi de marketing, informează Mediafax. Reprezentanţii companiei Facebook au declarat însă că acuzaţiile sunt „fără valoare”. „Ne vom apăra viguros”, au adăugat reprezentanţii celui mai mare site de socializare din lume. Reclamanţii cer fie plata unei sume zilnice de 100 de dolari pentru fiecare zi de presupuse încălcări ale măsurilor privind protecţia datelor private, fie câte 10.000 de dolari pentru fiecare utilizator ale cărui mesaje au fost monitorizate ilegal. Procesul, intentat la începutul acestei săptămâni, citează informaţii obţinute prin cercetări independente, care arată că Facebook analizează conţinutul mesajelor private ale utilizatorilor „pentru scopuri care nu au legătură cu facilitarea transmiterii mesajului”. Aceasta nu este prima dată când reţeaua de socializare este acuzată că încalcă politicile de confidenţialitate. În septembrie anul trecut, Facebook s-a confruntat cu critici privind o propunere care viza schimbarea politicii de confidenţialitate, ce ar fi permis crearea unor anunţuri publicitare folosind numele şi fotografiile de profil ale utilizatorilor reţelei. Compania a susţinut atunci că această propunere a vrut să clarifice mai degrabă limbajul politicii sale de confidenţialitate, decât să facă schimbări semnificative legate de aceasta. În august, anul trecut, un judecător american a aprobat un acord potrivit căruia Facebook trebuia să plătească 20 de milioane de dolari pentru că a utilizat menţiunea „Îmi place”, nume şi profiluri ale utilizatorilor cu scopuri publicitare. Suma urma să fie repartizată unor grupuri care luptă pentru …

Citeste tot articolul