Tag Archives: restrictii europa

Europa este zguduită din temelii. S-au luat DECIZII DRASTICE din cauza super-tulpinii COVID

Europa este în alertă! Au fost impuse restricții de ultim moment din cauza noii variante de SARS-CoV-2. Franța, Germania, Italia și Marea Britanie au luat deja măsuri, iar Comisia Europeană a propus suspendarea zborurilor din sudul Africii. Ministrul german în exerciţiu al Sănătăţii Jens Spah a transmis vineri, 26 noiembrie, că Germania urmează să refuze intrarea pe teritoriul său a unor călători străini care provin din Africa de Sud, după descoperirea unei variante SARS-CoV-2 – B.1.1.529. În acest context, Jens Spah a explicat că măsura respectivă urmează să intre în vigoare vineri seara și vizează Africa de Sud şi „probabil ţările vecine”, conform afp.com Totodată, doar certăţenii germani urmează să fie autorizaţi să intre în Germania şi să fie plasaţi în carantină, timp de 14 zile, chiar dacă sunt vaccinaţi anti-COVID. Explicația oferită de Spah „Ultimul lucru de care avem nevoie acum este să se introducă o nouă variantă (SARS-CoV-2), care să cauzeze şi mai multe probleme”, a explicaat Spahn. De asemenea, Italia a anunţat o măsură similară, vizând astfel sosiri din Africa de Sud. La rândul său, Comisia Europeană vrea să generalizeze decizia respectivă. Marea Britanie a anunţat că toate zborurle care provin din Africa de Sud şi din ţările vecine acesteia (Namibia, Lesotho, Zimbabwe şi Botswana) urmează să fie interzise începând de vineri, de la ora locală 12:00, respectiv 14:00 în România. Autorităţile sanitare sud-africane au transmis varianta B.1.1.529 prezintă un număr „extrem de mare” de mutaţii şi „putem vedea că are un potenţial de răspândire foarte rapid”. În acest stadiu, cercetători sud-africani nu sunt siguri de eficienţa vaccinurilor anti-COVID împotriva acestei noi forme. OMS a anunţat că „urmăreşte îndeaporape” această variantă şi că urmează să se reunească vineri pentru a stabili cât este de periculoasă. Comisia Europeană a propus suspendarea zborurilor din sudul Africii De asemenea, președintele …

Citeste tot articolul

ALERTA Europa revine la restricțiile dure anti-coronavirus. Lovitura pentru milioane de oameni

Noua explozie a ratei de infectare cu coronavirus la nivel european a determinat guvernele din acest continent să revină la restricțiile anti-coronavirus. Liderii fac apel ca oamenii sa se e vaccineze în număr cât mai mare. Revin restricțiile dure în Europa! Măsuri după explozia ratei de infectare. Ce se întâmplă de Crăciun Austria, Danemarca, Belgia și Slovacia sunt doar câteva țări care au decis să aplice măsuri dure după ce Olanda a făcut același lucru. Explozia ratei de infectare la nivel european i-a pus pe gânduri pe liderii de pe continent, care au ales să reintroducă restricții severe pentru a controla pandemia de coronavirus, notează știrileprotv.ro. În ceea ce privește Marea Britanie, guvernul a cerut ca persoanele care lucrează în sistemul public de sănătate să se vaccineze până cel târziu 1 aprilie 2022. De cealaltă parte, Franța a leș ca cea de-a treia doză de vaccin să devină obligatorie pentru persoanele cu vârsta de peste 65 de ani, în scopul prelungirii certificatului verde COVID. Marea Britanie nu este singura care a impus vaccinarea cadrelor medicale, pentru ca acestea să își păstreze locul de munca. Italia, Grecia și Franța au impus deja această regulă. Apel la vaccinare Marți seara, președintele Franței, Emmanuel Macron, a făcut un noul apel pentru vaccinarea anti-coroanvirus. Acesta a reiterat că doar prin vaccinare oamenii se pot feri de o formă mai severă a bolii. „Vaccinaţi-vă! Vaccinaţi-vă pentru a vă proteja! Vă reamintesc faptul că o persoană vaccinată are şanse mai mici de unsprezece ori să ajungă la spital în stare critică. Vaccinaţi-vă pentru a putea trăi din nou normal”, spune acesta. În plus, acesta le-a cerut persoanelor cu vârsta de peste 65 de ani să se vaccineze cu cea de-a treia doză de vaccin, dacă doresc ca certificatul verde COVID să fie valabil în continuare. Bulgaria …

Citeste tot articolul

ALERTA MEDICALA. Măsuri DRACONICE în toată Europa din cauza exploziei de cazuri COVID-19

Interdicţie de socializare la Londra, restricţii de circulaţie în Franţa, şcoli închise în Polonia: o nouă serie de măsuri draconice intră în vigoare sâmbătă în Europa, cu speranţa de a frâna propagarea celui de-al doilea val al pandemiei de COVID-19, relatează France Presse. La Londra a intrat în vigoare sâmbătă interdicţia de a socializa în spaţii închise cu persoane din afara locuinţei familiale. Peste 15.000 de noi cazuri de contaminare au fost înregistrate vineri în Regatul Unit, ţara cea mai îndoliată în Europa din acest punct de vedere (43.000 de decese). În Franţa, locuitorii din zece mari oraşe, între care Paris şi suburbiile sale, şi-au trăit vineri ultima lor seară de libertate înaintea instituirii de sâmbătă a unei restricţii de circulaţie între orele 21:00 şi 06:00. Această măsură – care va rămâne în vigoare cel puţin patru săptămâni – a fost luată în timp ce răspândirea virusului se accelerează: peste 25.000 de cazuri pozitive în ultimele 24 de ore au fost raportate vineri. Epidemia continuă să facă victime „de la cei mai tineri până la cei mai vârstnici”, a constatat vineri Agenţia de sănătate publică din Franţa, apreciind această evoluţie ca fiind „foarte preocupantă”. Noi restricţii intră în vigoare şi la Varşovia şi în alte mari oraşe din Polonia, considerate ca „zone roşii”: colegiile şi liceele vor fi închise şi vor practica învăţământul la distanţă, restaurantele vor trebui să se închidă la ora 21:00, ceremoniile de căsătorie vor fi interzise şi numărul persoanelor admise în magazine, în transportul public şi în biserici va fi limitat. Pe plan mondial, toţi indicatorii sunt pe roşu: peste 1,1 milioane de decese au fost înregistrate, potrivit unui bilanţ realizat vineri de AFP, pe baza unor surse oficiale. Doar în ziua de joi, cifra noilor contaminări a atins 400.000 de noi cazuri. Italia a înregistrat …

Citeste tot articolul

Europa SE ÎNCHIDE pentru români. Ce state impun RESTRICTII

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a anunţat că sunt opt state din Uniunea Europeaă care au introdus măsuri de restricţionare pentru cetăţenii românii, dând ca exemplu Lituania, care recomandă autoizolarea pentru 14 zile sau Slovacia care cere un test negativ pentru a permite intrarea în ţară, apoi o perioadă de cinci zile de autoizolare, iar apoi făcut încă un test care este negativ permite călătoria prin ţară. Aurescu a mai spus că nu au fost mulţi cetăţeni români cu probleme în străinătate care au cerut asistenţă consulară şi au fost cazuri când misiunile diplomatice s-au autosesizat, anunță news.ro. Bogdan Aurescu a declarat, miercuri seară, la Digi 24 că nu există un standard omologat la nivelul Uniunii Europene pentru cetăţenii români care vor să călătorească în diverse ţări. “Sunt opt state din UE care au introdus deja măsuri de restricţionare de diverse forme, inclusiv cu obligativitate de autoizolare. Sunt variaţiuni de la stat la stat, nu există un standard omologat. Sunt state care impun această obligaţie de autoizolare, sunt state cum este Lituania, de exemplu, care recomandă autoizolarea, 14 zile sau Slovacia care spune puteţi intra pe teritoriul Slovaciei dacă prezentaţi un test negativ făcut în ultimele patru zile, staţi cinci zile în autoizolare, la finalul celor cinci zile mai faceţi un test care dacă este negativ puteţi călători liber prin Slovacia sau cazul Maltei care interzice complet în momentul ăsta intrarea cetăţenilor români pe teritoriul său. E greu de anticipat dacă vor mai fi şi alte situaţii, dacă vor fi şi alte state care vor introduce România pe o astfel de listă, totul depinde de evoluţia epidemiologică din România”, a anunţat Aurescu. El s-a referit şi la situaţia muncitorilor români din străinătate, spunând că nu au fost multe cereri de asistenţă consulară, fiind cazuri când misiunile diplomatice s-au autosesizat. “Din …

Citeste tot articolul

ALERTA. Tarile din Europa in care romanii au “INTERZIS”!

Printre ţările care nu primesc turiști români nici după redeschiderea granițelor se află Danemarca, iar în alte ţări românii sunt primiţi dar după ce vor sta în izolare. Începând de sâmbătă Danemarca este deschisă călătoriilor către şi dinspre majoritatea ţărilor europene, cu excepţia a şase ţări, printre care şi România. Pragul stabilit de autorităţile daneze pentru ridicarea restricţiilor este de cel mult 20 de noi cazuri de COVID-19 la 100.000 de locuitori într-un interval de o săptămână, criteriu în care nu se încadrează România, Marea Britanie, Irlanda, Portugalia, Malta şi cea mai mare parte a Suediei. Persoanele venite din unele regiuni ale Suediei, ţară în continuare cu un număr semnificativ de noi cazuri zilnice de COVID-19, vor putea intra în Danemarca numai pe baza unei dispoziţii speciale care ţine cont de rata infecţiilor din respectivele regiuni. Şi Norvegia a anunţat relaxarea restricţiilor de călătorie, dar le va menţine de asemenea în cazul Suediei, persoanele revenite din această ţară fiind obligate să rămână în autoizolare 14 zile. Premierul norvegian Erna Solberg a declarat că începând din 15 iulie majoritatea persoanelor revenite din ţările spaţiului Schengen şi ale Spaţiului Economic European (SEE) vor putea călători în Norvegia, dacă rata transmiterii noului coronavirus în aceste ţări se menţine scăzută. Mai mult, Institutul norvegian de sănătate publică va elabora până pe 10 iulie o listă cu statele şi regiunile pentru care se ridică restricţiile. Începând de sâmbătă Danemarca este deschisă călătoriilor către şi dinspre majoritatea ţărilor europene, cu excepţia a şase ţări, printre care şi România. Pragul stabilit de autorităţile daneze pentru ridicarea restricţiilor este de cel mult 20 de noi cazuri de COVID-19 la 100.000 de locuitori într-un interval de o săptămână, criteriu în care nu se încadrează România, Marea Britanie, Irlanda, Portugalia, Malta şi cea mai mare parte a Suediei. Persoanele venite …

Citeste tot articolul