Tag Archives: referat

23 august 1944, istorie trăită

Autor: Wilfried H. Lang, Germania La data de 23 august 1944 Regele Mihai a arestat pe Mareșalul Ion Antonescu şi a declarat război Germaniei. Drept consecinţă, între 23 august 1944 – data citirii Proclamaţiei către Ţară (echivalentă cu capitularea necondiţionată), scrisă de Lucreţiu Pătrăşcanu şi citită la Radio Bucureşti în seara zilei de 23 august 1944 de către Regele Mihai – şi 12 septembrie 1944, când a fost semnat armistiţiul de la Moscova, România s-a găsit în stare de război, atât cu U.R.S.S. – inamicul de facto -, cât şi cu Germania – fostul aliat. Domnul Wilfried H. Lang îşi amintește momentele dramatice prin care a trecut în acele zile, impresii pe baza cărora şi sub îndrumarea domniei sale, a fost realizat, filmul documentar „Un Stalingrad la Dunăre”. (Redacţia)  Încǎ din anul 1934 locuiam cu familia la Ploieşti pe str. Alexandru II (azi str. Stadionului). Tata era şeful secţiei de construcţii al soc. Astra Românǎ, pe atunci cea mai mare socie­tate petrolierǎ din România. În urma acelui bobardament nǎprasnic al aviaţiei americane, U.S.A.F., din 1 august 1943 am fost evacuaţi la Boldeşti, o schelǎ petroliferǎ la cca. 10 km Nord de Ploieşti pe valea Teleajenului. În apropiere se gǎseau douǎ baterii antiaeriene germane care apǎrau spaţiul aerian al Ploieştilor şi desigur parţial al regiunii Prahova, alǎturi de o unitate de pompieri germani şi o baterie AA româneascǎ de calibru 88 mm. În cursul zilei de 23 august 1944 ne-am bucurat cu toţii cǎ nu s-a dat alarmǎ aerianǎ ca în zilele precedente, adicǎ nu trebuia sǎ ne aşteptǎm la unul din acele bombardamente cumplite ale aviaţiei anglo-americane. În aceeaşi searǎ însǎ, toate posturile de radio naţionale anunţau un comunicat foarte important al Regelui Mihai, cerând ascultǎtorilor sǎ rǎmânǎ pe recepţie. Nu am acordat prea mare atenţie acestei ştiri, am ascultat …

Citeste tot articolul

Ororile Aliaţilor in al II-lea Razboi Mondial – introducere

Despre ororile naziştilor, japonezilor, ungurilor, italienilor şi celorlalte armate care au luptat alături de Axă in WWII, s-au scris mii dacă nu zeci de mii de pagini. Tot globul pământesc s-a îngrozit şi a fost oripilat de nume ca Hitler, Mussolini, Hirohito, Goebbels, Himmler, Mengele, etc. Memoria colectivă este bântuită în continuare de: holocaust, Auschwitz-Birkenau, Dachau, Manciuria, Nanjing, şi multe alte nume ale terorii, măcelului şi exterminării. Nimeni şi nimic nu le poate justifica ! Toate aceste monstruozităţi au fost adevărate şi aparţin “învinşilor”. Ce facem, în schimb, cu acelaşi tip de manifestări: masacre, crime oribile, lagăre de concentrare, venite din tabăra “învingătorilor” ? Cu ce sunt ele mai prejos, mai inocente, mai puţin condamnabile ? De ce violatorul sovietic este mai bun decît cel japonez ? Sunt masacrele naziştilor mai oribile decât cele ale englezilor ? Lagărele de concentrare păzite de americani au fost mai “umane” faţă de cele naziste sau japoneze ? Nu cred… De ce “învingătorilor” li se uită, sau se încearcă a fi justificate, aceleaşi fapte îngrozitoare, oribile, în care specia umană este batjocorită în cel mai josnic mod ? Doar pentru că “învingătorii scriu istoria” ? Această sintagmă nu este corectă în primul rând pentru respectul faţă de adevăr. Trăind în lumea amăgitoare a minciunii, nu putem deveni mai buni. Femeia germană violată şi cu sânii tăiaţi de baioneta soldatului rus, copiii japonezi arşi în incendiile americane, bătrânii morţi sub clădirile prăbuşite, prizonierii maltrataţi în lagărele aliate, nu diferă cu absolut nimic faţă de ororile celeilalte tabere. Adevărul trebuie cunoscut în totalitate, chiar daca de multe ori poate fi incomod ! Sursa: http://istoriaincomoda.wordpress.com/2012/10/01/ororile-aliatilor-introducere/

Citeste tot articolul