Tag Archives: rechini

Cel puţin 31 de imigranţi au murit mâncaţi de rechini în Marea Mediterană

Cel puţin 31 de imigranţi au murit în Marea Mediterană, fiind sfâşiaţi de rechini în timp ce încercau să ajungă din Libia în Italia. Conform unor surse citate de Daily Mail, 18 femei şi trei copii s-au aflat printre cei 31 de migranţi mâncaţi de rechini în apele Mării Mediterane. Alţi 200 de migranţi au fost salvaţi şi aduşi înapoi pe coastele Libiei. „Când am ajuns în zonă, în afara oraşului Garabulli, am găsit o barcă aproape scufundată, iar mai mult de 44 de persoane erau agăţate de ceea ce mai rămăsese din barcă. Pe aceştia i-am salvat“, a declarat Nasser al-Ghammoudi, comandantul ambarcaţiunii libiene de patrulare, pentru ziarul italian Il Giorno. „Erau foarte multe cadavre în jurul nostru şi am văzut că lângă ele erau patru sau cinci rechini (…). Am obervat că mulţi prezentau urme de muşcături. Cel mai probabil persoanele decedate au fost mâncate de rechini“, a adăugat el, potrivit Daily Mail. Organizaţia Internaţională pentru Migraţie (OIM) a anunţat marţi că cel puţin 3.000 de migranţi şi refugiaţi şi-au găsit sfârşitul de la începutul acestui an în încercarea de a traversa Marea Mediterană pentru a ajunge pe continentul european. Recordul a fost consemnat anul trecut, când în Mediterana şi-au pierdut viaţa în jur de 5.000 de migranţi şi refugiaţi, notează AFP.

Citeste tot articolul

Mii de rechini de cauciuc sperie turiştii pe litoralul bulgăresc! Statul român neagă orice implicare

Cuprinşi de panică, mii de turişti părăsesc Bulgaria! Potrivit martorilor, apele teritoriale ale vecinilor din sud ar fi fost invadate recent de rechini. Deşi ulterior s-a dovedit că temuţii peşti răpitori erau din cauciuc, sperietura i-a convins pe mulţi români să îşi continue vacanţa în staţiunile noastre. Acuzat de lipsă de fair-play, statul român neagă însă orice implicare în incident. “A fost îngrozitor”, spune un turist. “Făceam o baie la Nisipurile de Aur când am văzut în apă nişte siluete ameninţătoare, care păreau să aibă dinţi ascuţiţi. Vă puteţi imagina cum îmi bătea inima! M-am mai liniştit când am aflat că erau rechini falşi, dar nu cred că am să mai calc pe acolo o vreme, chiar dacă preţurile sunt OK, mâncarea e bună şi oamenii sunt civilizaţi.” “Ne pare rău că vecinii bulgari s-au confruntat cu această invazie de rechini fioroşi”, a declarat Decebal Popescu, ambasadorul român la Sofia. “Dar îi asigurăm că achiziţionarea recentă a cinci mii de rechini de cauciuc de către statul român şi prezenţa suspectă a vaselor noastre în apele bulgare nu au legătură cu această întâmplare nefericită, care sperăm să revigoreze turismul românesc.” Sursa: TimesNewRoman.ro

Citeste tot articolul