Tag Archives: razboiul din ucraina

Războiul bate la frontierele României? Ciudate MUTARI de trupe ale Kievului

Riscul reprezentat de războiul din Ucraina pentru ţara noastră pare mai real ca niciodată. Ce mutări de trupe a efectuat de curând Kievul şi ce însemnătate ar putea avea aceste acţiuni pentru evoluţia conflictului militar şi pentru securitatea României? Pericolul reprezentat de războiul din Ucraina se apropie tot mai mult de graniţele României? Războiul bate la frontierele României? Mutări de trupe cel puţin interesante ale Kievului Un colonel român în rezervă şi cunoscut analist militar atrage atenţia asupra celor mai recente decizii luate la Kiev, referitoare la poziţionarea armatei ucrainene. Col. (r) Ion Petrescu avertizează, într-un mesaj postat pe pagina sa de socializare, că preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a ordonat retragerea a câte unui batalion cu destinaţie specială în Cernăuți şi Bugeac, foste teritorii ale României, luate de Uniunea Sovietică în 1940 şi acordate ulterior Ucrainei. Militari au fost staţionaţi şi lângă graniţa cu Ungaria, o altă ţară membră NATO, ca şi România, doar că Ungaria este una dintre ţările care au reţineri atunci când vine vorba despre sprijinul acordat Ucrainei. „Interesant cum Kievul a decis ca în dispozitivul militar defensiv ucrainean să funcționeze câte un batalion cu destinație specială la granița cu Ungaria – țară membră a NATO, dar cu rețineri publice privind ajutorarea Ucrainei – și la frontiera cu România – alt stat membru al Alianței Nord-Atlantice, extrem de atent la nevoile ucrainenilor -, taman în Cernăuți, capitala Bucovinei de Nord, teritoriu istoric românesc. În plus, o brigadă de infanterie staționează în nord-vestul Bugeacului, la nord-est de Galați, deși pericolul unor noi atacuri imperiale, pentru zona respectivă vine dinspre Marea Neagră și Odesa. Carevasăzică…”, este mesajul postat de colonelul în rezervă Ion Petrescu pe Facebook, alături de o hartă care ilustrează poziţionarea trupelor Kievului. Avertisment ferm al lui Zelenski cu privire la centrala nucleară Zaporojie, cea mai mare …

Citeste tot articolul

Informația momentului a venit chiar acum de la Kremlin: „Este adevărat!”

Kremlinul, prin vocea purtătorului de cuvânt al președintelui Vladimir Putin, anunță că este pregătit pentru negocieri pașnice cu Kievul în ceea ce privește războiul din Ucraina. Dmitri Peskov a punctat însă că Moscova are condiții „bine cunoscute” pentru oprirea „operațiunii militare speciale”. Kremlinul este dispus să negocieze o soluţie „paşnică” la conflictul din Ucraina, dar în propriile sale condiţii, a declarat miercuri Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus Vladimir Putin, citat de agenţiile de presă EFE şi Interfax. Kremlinul, pregătit pentru o soluție pașnică „Este adevărat, Rusia este pregătită pentru o soluţie negociată în propriile noastre condiţii”, a afirmat Peskov în conferinţa sa de presă zilnică, răspunzând la o întrebare despre vizita fostului cancelar german Gerhard Schröder la Moscova, în urma căreia politicianul social-democrat a declarat că Rusia doreşte o „soluţie negociată” la conflictul cu Ucraina. „Vestea bună este că Kremlinul vrea o soluţie negociată”, a declarat Schröder într-un interviu acordat în exclusivitate pentru săptămânalul Stern, în care a confirmat şi faptul că a avut o întâlnire cu preşedintele rus, Vladimir Putin, la Moscova săptămâna trecută. Potrivit lui Peskov, condiţiile Moscovei pentru oprirea acţiunii militare „sunt bine cunoscute”. „Aceste condiţii au fost convenite la Istanbul şi de către negociatorii ambelor părţi”, a spus purtătorul de cuvânt al Kremlinului, referindu-se la ultima întâlnire dintre reprezentanţii Rusiei şi Ucrainei în metropola turcă în luna martie. „După aceea, partea ucraineană a respins consensul şi a abandonat calea negocierilor”, a adăugat Peskov, în condiţiile în care Kievul denunţase la acel moment că Moscova doar mimează nişte discuţii, fără niciun fel de armistiţiu şi o delegaţie puţin reprezentativă trimisă pentru a negocia cu partea ucraineană. Cine ar putea media între Rusia şi Ucraina? Întrebat dacă Schröder, despre care se ştie că este apropiat de preşedintele rus, ar putea media între Rusia şi Ucraina …

Citeste tot articolul

Viktor Orban, declaratii șocante chiar în inima Romaniei

Viktor Orban a vorbit despre războiul din Ucraina, precizând că acesta ar fi putut fi evitat extrem de ușor. De asemenea, el a mai spus că strategia, în ceea ce privește conflictul militar de la graniță, trebuie să aibă o strategie diferită. Războiul din Ucraina ar fi evitat! Anunțul momentului venit chiar acum. Viktor Orban trimite o undă de șoc la nivel mondial Premierul ungar s-a aflat în tabăra de vară de la Băile Tușnad, acolo unde a declarat că războiul nu ar fi pornit niciodată dacă Donald Trump ar fi fost în continuare președintele Statelor Unite ale Americii (SUA) și dacă Angela Merkel ar fi fost cancelarul Germaniei. ”Rușii ne-au spus cererile lor: fără aderarea la NATO a Ucrainei și fără arme cu rază lungă de acțiune care să ajungă pe teritoriul său. Occidentul nici nu a vrut să negocieze despre asta. Acest refuz a declanșat războiul. Dacă Trump ar fi fost președinte și Merkel ar mai fi fost în funcție, războiul din Ucraina nu ar fi izbucnit niciodată”, a declarat Viktor Orban. Ungaria caută noi aliați Șeful Guvernului de la Budapesta a mai spus că este în căutare de noi aliați, în contextul în care post-occidentalii doresc să tulbure bunul mers al Grupului de la Visegrád, format din Cehia, Polonia, Slovacia și Ungaria. Pe de altă parte, el a mai declarat că războiul a dus la o perturbare a cooperării dintre Ungaria și Polonia. ”Noile guverne din Cehia și Slovacia s-au îndreptat către „post-vest”, dar nu au înțeles că își pun caii într-un grajd care arde”, mai spune Viktor Orban. Donald Trump și Viktor Orban aveau o relație specială În perioada în care Donald Trump ocupa funcția de președinte al Statelor Unite ale Americii (SUA), acesta a declarat de mai multe ori că Viktor Orban este un lider …

Citeste tot articolul

ULTIMA ORĂ Ucraina a pregătit contraatacul! O „bătălie uriașă” este pe cale să aibă loc

Războiul din Ucraina s-ar putea îndrepta către cea mai sângeroasă fază de până acum, potrivit unor înalți oficiali ucraineni și analiști occidentali, care spun că o contraofensivă, despre care s-a vorbit îndelung, a forțelor de la Kiev va avea ca rezultat o „bătălie uriașă”, în timp ce rușii și-au construit forțărețe și au săpat tranșee pentru a-și apăra pozițiile, relatează The Guardian . Rușii și-au fortificat pozițiile în zonele ocupate din sud Oamenii intervievați de The Guardian, inclusiv cei care au evadat recent in Herson, spun că forțele ruse din sud au construit adăposturi pentru tancuri, au săpat tranșee și au adus cu camionul prefabricate din beton pentru a ridica fortărețe. O creștere a atacurilor în ultimele zile împotriva principalelor depozite de arme rusești și a logisticii din jurul Hersonului – care a căzut în mâinile forțelor ruse la începutul lunii martie – pare să întărească ideea că unele forțe ucrainene s-ar putea apropia de ofensiva mult promisă, chiar dacă oficialii ruși spun că plănuiesc să anexeze teritoriu suplimentar. Într-o zonă de antrenament din sudul țării, ascunsă de tufiș dens, „Makita” – un instructor al unui batalion ucrainean de infanterie care a vrut să-și dea doar numele de război – a explicat provocările pentru o ofensivă din sud. „Ne menținem pozițiile acum la est de Nikolaev. Dar intenția este de a elibera zonele deținute de forțele ruse. Cea mai mare provocare este să faci asta cu pierderi minime de partea ucraineană. Forțele ruse întăresc ceea ce sunt deja poziții bune”, a adăugat el. „Au avut o lună în care să îmbunătățească apărarea. De asemenea, par să aducă rezerve și mai multe arme, inclusiv tunuri autopropulsate 2S7 Pion sau Malka. „Prima sarcină va fi să-i împingem pe ruși spre Herson și peste fluviul Nipru. Știm că va fi greu.” Cu extremitatea …

Citeste tot articolul

Tony Blair: Războiul din Ucraina arată că dominația Occidentului se apropie de sfârșit

Războiul din Ucraina arată că dominația Occidentului se apropie de sfârșit, pe măsură ce China se ridică la statutul de superputere în parteneriat cu Rusia, într-unul dintre cele mai importante puncte de inflexiune din ultimele secole, a declarat fostul premier britanic Tony Blair, citat de Reuters. Lumea, a spus Blair, se află într-un moment de cotitură în istorie comparabil cu sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial sau cu prăbușirea Uniunii Sovietice: dar de data aceasta, este clar că Occidentul nu mai este în ascensiune. „Ne apropiem de sfârșitul dominației politice și economice a Occidentului”, a afirmat Blair în cadrul unei conferințe intitulate „După Ucraina, ce lecții mai avem acum pentru conducerea occidentală?”. „Lumea va fi cel puțin bipolară și posibil multipolară. Cea mai mare schimbare geopolitică a acestui secol va veni din partea Chinei, nu a Rusiei”, a spus Blair. Invazia Rusiei în Ucraina a ucis mii de oameni și a declanșat cea mai gravă criză în relațiile dintre Rusia și Occident de la Criza rachetelor din Cuba din 1962, când mulți oameni se temeau că lumea se află în pragul unui război nuclear. Președintele Vladimir Putin spune că Occidentul i-a declarat război economic, încercând să izoleze Rusia prin sancțiuni, iar Kremlinul afirmă că Rusia se va îndrepta către puteri precum China și India. Locul Chinei ca superputere este natural și justificat Războiul din Ucraina, a declarat Blair, a clarificat faptul că Occidentul nu se poate baza pe China „să se comporte într-un mod pe care noi l-am considera rațional”. Președintele chinez Xi Jinping a continuat să-l susțină pe Putin și a criticat „abuzul” sancțiunilor din partea Occidentului. Putin a făurit ceea ce el numește un „parteneriat strategic” cu China. În 1979, China avea o economie mai mică decât cea a Italiei, dar după ce s-a deschis investițiilor străine și …

Citeste tot articolul

Rusia este în stare de șoc. Este decizie istorică la Moscova

Prima pedeapsă cu închisoarea în temeiul noilor legi care vizează disidența a fost dată în cazul unui politician moscovit. Acesta a primit 7 ani de închisoare pentru că a denunțat războiul din Ucraina. Un consilier din Moscova a fost condamnat la șapte ani de închisoare pentru că a denunțat războiul din Ucraina – în ceea ce se spune că este prima pedeapsă cu închisoarea în temeiul noilor legi care vizează disidența, scrie BBC. Alexei Gorinov, în vârstă de 60 de ani, a fost arestat în aprilie, după ce a fost filmat în timp ce critica invazia în timpul unei ședințe a consiliului municipal. Prima pedeapsă cu închisoarea pe noua lege în Rusia În conformitate cu legea post-invazie, oricine răspândește „știri false” despre armată riscă până la 15 ani de închisoare. Rușilor le este interzis să folosească cuvântul „război” pentru a descrie invazia. În schimb, președintele Vladimir Putin a inventat sintagma „operațiune militară specială”, deși a vorbit despre „războiul din Donbas” în declarațiile făcute joi în fața liderilor parlamentari. Activistul pentru drepturile omului Pavel Chikov a declarat că sentința lui Gorinov a fost prima pedeapsă cu închisoarea în conformitate cu noua lege. Până acum, judecătorii au dat doar amenzi sau pedepse cu suspendare. Judecătoarea Olesya Mendeleyeva a hotărât că acesta și-a săvârșit crima „pe baza urii politice” și că i-a indus în eroare pe ruși, determinându-i să „simtă anxietate și teamă” în legătură cu campania militară. Prezent la tribunalul din nordul Moscovei, Gorinov a ținut în mână o bucată de hârtie pe care scrisese cu pixul: „Mai aveți nevoie de acest război?” Un agent de securitate a ridicat mâinile pentru a încerca să ascundă mesajul. Consilierul de opoziție a fost arestat la sfârșitul lunii aprilie, la mai bine de o lună după ce a luat cuvântul la o reuniune de cartier …

Citeste tot articolul

Se pregătește „ultimul capitol al politicii foametei”! ANUNTUL cumplit venit chiar acum de la Kremlin

Informația momentului despre Vladimir Putin. Anunțul cumplit a venit chiar acum. Liderul de la Kremlin ar urma să se pregătească pentru a pune la cale un plan în urma căruia întreaga lume să dea vina pe Ucraina pentru suferința pe care o îndură. Este anunțul momentului despre ceea ce pune la cale Vladimir Putin. Rusia este acuzată chiar în acest moment de autoritățile din Ucraina că blochează milioane de tone de celeale destinate exportului. Explicația pentru această acțiune a președintelui Rusiei a fost oferită de istoricul de la Universitatea Yale, Timothy Snyder. El este de părere că Vladimir Putin intenţionează să înfometeze locuitorii mai multor zone din Asia şi Africa pentru a câştiga războiul. „Când vor începe revoltele alimentare şi pe măsură ce foametea se va răspândi, propaganda rusă va da vina pe Ucraina”, a spus el. Timothy Snyder a apreciat că preşedintele rus intenţionează să înfometeze unele ţări, ca parte a eforturilor sale de a câştiga războiul din Ucraina, potrivit YahooNews. Istoricul a transmis, sâmbătă, un mesaj pe Twitter în care explică modul prin care Putin foloseşte nesiguranţa alimentară în avantajul său. El a intitulat această strategie drept „ultimul capitol al politicii foametei”. Vladimir Putin și ultimul capitol al politicii foametei „Rusia are un plan pentru foamete. Vladimir Putin se pregăteşte să înfometeze o mare parte din lumea în curs de dezvoltare ca următoarea etapă a războiului său din Europa”, a început Snyder, profesor la Universitatea Yale şi expert în autoritarism, remarcând importanţa exporturilor de alimente ale Ucrainei în aprovizionarea globală. Zona din jurul Mării Negre, inclusiv Ucraina şi Rusia, a fost denumită „coşul de pâine a lumii” datorită solului său fertil şi a ratelor ridicate de producţie de cereale. Colectiv, cele două ţări reprezintă 30% din exporturile globale de grâu, în timp ce Ucraina produce aproximativ 12%. Președintele …

Citeste tot articolul

Profeția teribilă a lui Ion Cristoiu. Vom avea nevoie de ajutorul lui Putin

Invitat în cadrul podcastului EVZ-Play, Ion Cristoiu a vorbit, printre altele, și despre războiul din Ucraina, subliniind că sancțiunile impuse acum Rusiei și-au pierdut rostul. De asemenea, maestrul a mai precizat și faptul că la un moment dat se va ivi o situație în care va fi nevoie să se apeleze la ajutorul liderului de la Kremlin. Ion Cristoiu a vorbit despre mai multe subiecte care au legătură cu războiul din Ucraina, în cadrul podcastului EVZ-Play, moderat de Robert Turcescu, de pe canalul de YouTube EVZ-Capital. Acesta a precizat că sancțiunile impuse în prezent Rusie sunt De asemenea, Ion Cristoiu a mai spus că, la un moment dat, va apărea situația în care va fi nevoie ca lumea să apeleze la președintele Vladimir Putin pentru a putea ține în frâu o anumită țară. ”Prin forța sa diplomatică poate să țină în frâu. Nu întâmplător, am mai spus, Israelul e așa de prudent pentru că Rusia țină în frâu Hezbollahul. Vei avea un moment în care va trebui să suni pe Putin (…) domne.. ține în frâu Iranul”, spune acesta în cadrul ediției de miercuri, 1 iunie, a podcastului EVZ-Play. Occidentul este în război cu Rusia de mai mult timp Întrebat de către Robert Turcescu dacă Occidentul avea nevoie de acest război mai mult decât președintele Vladimir Putin, Ion Cristoiu a precizat că Occidentul se află într-un conflict cu Rusia de mai mult timp. Acesta a adus în prim plan cazul opozantului Aleksei Navalnîi. ”Dacă ne uităm de la începutul pandemiei, noi vom constata că Occidentul este într-un război cu Rusia de vreo doi-trei ani. Acele sancțiuni, cazul Navalnîi (…) sancționarea Rusiei și a Chinei este mult mai de mult. Nu este vorba de un simplu război în care o țară puternică, posesoare de arme nucleare, vrea să cucerească sudul (Ucrainei …

Citeste tot articolul

Putin a dat ORDINUL! Se întâmplă chiar acum lângă România

Răsturnare de situație în războiul din Ucraina. Vladimir Putin se folosește de poziția din Marea Neagră pentru a obține victoria mult dorită. Un nou atac cu rachete a fost lansat chiar în cursul zilei de astăzi. Rusia nu are de gând să cedeze în fața Ucrainei. La aproape trei luni de la declanșarea războiului, situația se degradează de la un moment la altul. O informație de ultimă oră în acest sens a venit chiar acum. Într-o postare pe contul de Telegram, Comandamentul de operaţiuni Sud al forţelor armate ucrainene anunță că armata rusă a lansat miercuri un atac cu rachete de pe poziţiile lor din Marea Neagră. Sursa citată precizează că atacul a afectat regiunea Odesa, în sud-vestul Ucrainei, scrie EFE. „Un nou atac cu rachete lansat împotriva regiunii Odesa dinspre Marea Neagră”, se menţionează în această informare. În același timp, sursa citată precizează că trupele ruse nu se opresc și continuă distrugerea infrastructurii rutiere din zonă, încă de la primele ore ale dimineții. Rusia continuă bombardamentele în Ucraina „Armata rusă continuă să distrugă infrastructurile (din zonă) şi să exercite presiune psihologică asupra civililor, atacând aşezări din regiune la primele ore ale dimineţii”, subliniază comandamentul ucrainean. Menționăm faptul că potrivit informațiilor făcute publice până acum, în urma bombardamentului nu există date eventuale victime sau distrugeri semnificative. Pe de altă parte mai multe echipe de intervenţie s-au deplasat la faţa locului şi date precise vor fi făcute publice în orele următoare. În același timp, comandamentul militar ucrainean nu a făcut publice nici locurile în care au lovit rachetele şi nici numărul proiectilelor lansate de către trupele ruse. Referitor la ținta aleasă de Rusia, trebuie subliniat faptul că Odesa este un oraș de coastă de la Marea Neagră și se află la doar câţiva kilometri de graniţa cu Republica Moldova. Odesa, din …

Citeste tot articolul

Este știrea zilei venită chiar din Rusia! Putin face anunțul serii si trimite o undă de șoc în toată lumea

Vladimir Putin a transmis un mesaj de ultim moment către tot Occidentul. Liderul de la Kremlin a trecut la acuzații grave și a spus cine este cu adevărat vinovat de războiul din Ucraina. Este știrea zilei venită chiar din Rusia! Președintele rus Vladimir Putin trimite o undă de șoc în plin război în Ucraina. Liderul de la Kremlin este de părere că tot ceea ce se întâmplă în jurul țării conduse de Volodimir Zelenski este legat de politica prost concepută a Occidentului. Vladimir Putin a acuzat Occidentul că a ignorat preocupările absolut legitime ale Rusiei în domeniul asigurării securității. „Tot ceea ce se întâmplă astăzi, inclusiv, din păcate, în jurul Ucrainei, este legat de politica prost concepută a așa-zisului Occident colectiv, care de decenii a ignorat preocupările absolut legitime ale Rusiei în domeniul asigurării securității și a încurajat în orice mod posibil elementele naționaliste neofasciste în conducerea de la Kiev”,a spus Putin, conform Pravda. Vladimir Putin, atac furibund pe marginea sancțiunilor impuse Rusiei Liderul de la Kremlin a apreciat că Occidentul ar fi „tratat cu dispreț problemele care se dezvoltau în sud-estul Ucrainei”. În plus, Putin a susținut că acesta a contribuit la continuarea ostilităților inițiate de regimul de la Kiev timp de 8 ani. Putin a făcut referire și la sancțiunile de pe piețele de petrol și gaze asupra Rusiei. În opinia sa, acestea au fost impuse de Europa „sub presiunea stăpânului american”. Președintele rus a susținut că măsurile duc la inflație energetică chiar în țările occidentale care, „în loc să-și recunoască greșelile”, dau vina tot pe Rusia. Rusia a mai venit și cu un alt mesaj pentru Europa. Mai exact, Kremlin a acuzat Occidentul că voia schimbarea Administraţiei de la Moscova. Acuzații fără precedent ale Rusiei la adresa Occidentului Nicolai Patruşev, secretarul Consiliului prezidenţial pentru Siguranţă Naţională de …

Citeste tot articolul

Undă de șoc din Ucraina. E Breaking News

Recent, autoritățile ucrainene au reușit să intercepteze o convorbire telefonică între un soldat rus, luat prizonier de armata ucraineană, și mama sa. Aceștia au vorbit despre războiul din Ucraina și starea actuală a armatei ruse. Un comandant rus din Ucraina s-a împușcat singur în picior ca să poată pleca acasă Direcția de Informații a Ministerului Apărării Naționale din Ucraina a postat, weekend-ul trecut, pe rețelele sociale înregistrarea apelului telefonic dintre un soldat rus și mama sa. Tânărul de doar 20 de ani îi spune mamei sale că nu își dorește să fie în Ucraina, precum majoritatea camarazilor săi și că războiul actual nu se va termina prea curând. Mama sa îi ținea lecții de patriotism și îl încuraja să nu renunțe, potrivit Business Insider. „Mamă, comandantul detașamentului meu s-a împușcat în picior ca să plece de aici! Despre ce vorbim aici? Și el a fost și în Cecenia”, a spus soldatul rus. Mama lui l-a întrebat ce s-ar întâmpla dacă Occidentul va decide să invadeze Rusia. „Cine va apăra atunci Rusia? Cine, spune-mi? Ne vor ucide pe toți, va fi un al patrulea război mondial și Rusia va pierde”, a spus femeia respectivă. „Ei bine, atunci poate că Putin se va gândi de două ori. Nu avem muniție sau oameni, nu există nicio linie de comandă de la Moscova”, a adăugat tânărul rus. Acesta i-a mărturisit mamei sale că s-a ajuns în acest punct deoarece Vladimir Putin a invadat statul vecin. „Nimeni nu a venit spre noi”, a exclamat el. Mama sa a continuat să-l apere pe Vladimir Putin și a spus că acesta nu a invadat statul vecin, ci a trimis trupele militare în Donețk și Lugansk, regiunile separatiste pro-ruse susținute de Kremlin. „Nu știu… nici nu ne-am apropiat de zona aia”, i-a răspuns fiul ei. Referitor la situația …

Citeste tot articolul

Germania trimite o undă de șoc în toată Europa! Anunț de ULTIMA ORA

Războiul din Ucraina continuă de mai bine de opt săptămâni. Deși mulți se așteptau ca Vladimir Putin să oprească deja bombardamentele având în vedere valul de sancțiuni venit din partea Occidentului, acum îngrijorările sunt și mai mari. Un semnal de alarmă vine din Germania. Cancelarul german, Olaf Scholz, se teme ca nu cumva un Al Treilea Război Mondial să înceapă dintr-un moment în altul. Într-un interviu acordat lui Der Spiegel, oficialul german a fost întrebat de ce Germania nu a livrat Ucrainei armament greu. În acest sens, el a subliniat faptul că NATO, și orice altă țară membră trebuie să rămână atente în acest război. Mai exact, Scholz menționează că trebuie evitată o confruntare militară directă cu Rusia, în contextul în care acest lucru ar putea declanșa un al treilea război mondial. În cadrul aceluiași interviu care a fost publicat vineri, oficialul german a mai fost întrebat de ce crede că livrarea tancurilor ar putea duce la război nuclear. În acest sens, cancelarul german a precizat că nu există nicio regulă care să precizeze când Germania ar putea fi considerată parte a războiului din Ucraina. ”Consecințele unei erori ar fi dramatice” „De aceea este cu atât mai important să luăm în considerare fiecare pas cu mare atenție și să ne coordonăm îndeaproape unul cu celălalt”, a spus Scholz, potrivit Reuters. Totodată, el a ținut să sublinieze faptul că, pentru el personal, cea mai mare prioritate o reprezintă evitarea unei escaladări contra NATO. „Evitarea unei escaladări contra NATO este o prioritate de top pentru mine”, a mai adăugat el. Cancelarul Germaniei a adăugat că acesta este și motivul pentru care preferă să nu se uite pe sondaje și să nu se lase iritat de apelurile stridente venite până acum. Olaf Scholz a mai subliniat faptul că o simplă eroare în acest …

Citeste tot articolul

Cele douăsprezece predicții ale politologului Francis Fukuyama. Cum se va încheia războiul din Ucraina?

Războiul din Ucraina, care a început după invadarea Ucrainei de către trupele ruse ale lui Putin, se află acum la a treia săptămână de conflict, fără niciun semn de încetare a ostilităților, în ciuda întâlnirilor în curs între cele două părți. Cum se va încheia războiul din Ucraina? Cele douăsprezece predicții ale politologului Francis Fukuyama Marea întrebare pe care și-o pune toată lumea este cât poate dura acest război? Politologul Francis Fukuyama încearcă să răspundă la aceasta într-un articol. Japonez-american, Fukuyama deține un doctorat în științe politice la Universitatea Harvard și este profesor de economie politică internațională la Universitatea Johns Hopkins din Washington. Autorul arată în articolul său douăsprezece concluzii sau previziuni, potrivit 20minutos.es 1. Rusia va fi învinsă „Rusia se îndreaptă spre o înfrângere totală în Ucraina”, spune Fukuyama. „Planificarea rusă a fost incompetentă, bazată pe presupunerea greșită că ucrainenii sunt favorabili Rusiei și că armata lor se va prăbuși imediat după o invazie”, adaugă el. „Soldații ruși au îmbrăcat uniforme pentru parada victoriei de la Kiev, în loc de muniție și rații suplimentare. În acest moment, Putin și-a angajat cea mai mare parte a armatei în această operațiune; nu există rezerve mari de forțe pe care să le poată cere să adauge bătăliei. Trupele ruse sunt prinse la periferia mai multor orașe ucrainene, unde se confruntă cu probleme majore de aprovizionare și atacuri ucrainene constante”, spune autorul. 2. Colapsul rusesc, înainte de termen „Colapsul poziției lor ar putea fi mai degrabă brusc și catastrofal, în loc să se producă lent printr-un război de uzură. Armata de pe teren va ajunge într-un punct în care nu poate fi nici aprovizionată, nici retrasă, iar moralul se va evapora. Acest lucru este cel puțin adevărat în nord; rușii se descurcă mai bine în sud, dar aceste poziții ar fi greu de …

Citeste tot articolul

SOC in Europa! Decizia istorică luată de Germania în plin război

Pentru că securitatea în Europa nu mai poate fi garantată, Germania are de gând să crească bugetul pentru cheltuieli militare. Conform proiectului de buget care urmează să fie dezbătut în Parlamentul Germaniei, sectorul militar ar benefia de 50 de miliarde de euro pentru anul 2022. Sursele guvernamentale, citate de AFP, spun că acesta este „un record” în ceea ce privește sumele alocate anterior. Mai mult, autoritățile germane „lucrează în prezent la un program suplimentar menit să atenueze consecinţele economice ale războiului din Ucraina”, care ar putea viza scăderea prețului la combustibil, prin compensații de la stat, conform presei germane. Conform proiectului de buget care urmează să fie dezbătut în Parlamentul Germaniei, sectorul militar ar benefia de 50 de miliarde de euro pentru anul 2022. Sursele guvernamentale, citate de AFP, spun că acesta este „un record” în ceea ce privește sumele alocate anterior. Pe lângă acest buget, a fost creat un fond special, în valoare de 100 de miliarde de euro, ce va putea fi accesat în decursul mai multor ani. În anul 2018, apărarea germană beneficia de 38, 8 miliarde de dolari, în timp ce în 2021 această sumă ajunsese la 47 miliarde de dolari. Mai mult, autoritățile germane „lucrează în prezent la un program suplimentar menit să atenueze consecinţele economice ale războiului din Ucraina”, care ar putea viza scăderea prețului la combustibil, prin compensații de la stat, conform presei germane. Germania se distanțează de conflictul Rusia-Ucraina! Nu va livra arme Germania exclude să livreze arme Ucrainei în actualul context de criză cu Rusia, considerând că aceasta nu ar face decât să agraveze tensiunile, conform ministrului Apărării, Christine Lambrecht. „Livrările de arme nu ar contribui acum la dezamorsarea crizei, o poziţie care întruneşte consens în interiorul guvernului federal condus de Olaf Scholz”, a afirmat Christine Lambrecht, într-un interviu publicat în …

Citeste tot articolul

Ce se intampla de fapt in Ucraina?

Intrebarea este bineinteles doar retorica, pentru ca ce se intampla la est de noi este doar partea vizibila a icebergului, lucrurile care conteaza cu adevarat au loc in cancelariile occidentale si la Moscova. Ok, rusii au intrat in Ucrina, dar acest lucru il stim de mult timp si pana la urma se pare, conform cu Basescu, ca nici de aceasta data n-ar fi intrat rusii mai mult decat au facut-o pana acum, au trimis adica tehnica de lupta, instructori si ceva personal auxiliary – bussines as usually – adica. Faptul ca armata rusa a invadat Ucraina (intr-o forma mai voalata totusi) nu mai este chiar o noutate atat timp cat Crimeea este parte a teritoriului Federatiei Ruse si nimeni nu prea mai discuta problema. Dar pentru a intelege ce se intampla cu adevarat in Ucraina trebuie sa ne uitam la raspunsul pe care NATO/UE l-a dat Rusiei, raspuns care este macar jalnic daca nu chiar complice. Sanctiunile economice nu foarte deranjante nu au reusit pana acum sa faca Moscova sa-si schimbe radical optica si dupa o pauza (cauzata de doborarea MH 17) rusii si-au reluat marsul spre sud-vest, in incercarea de a ocupa o portiune cat mai mare, chiar pana la Odessa, din litoralul ucrainean, iar raspunsul Occidentului a fost din nou simbolic. Sigur, multi dintre voi vor spune ca sanctiunile economice isi vor face efectul, chiar au inceput sa fie simtite, doar efectul acestora nu este unul categoric ci mai mult la nivelul “hai sa facem ceva sa nu zica lumea ca nu facem…”. Pentru ca orice copil stie ca Rusia traieste din exportul de materii prime, hidrocarburile avand aici un rol preponderant si astfel am putea sa punem in aplicare un plan de sanctiuni economice  care sa ingenucheze Kremlinul foarte repejor. Daca pretul petrolului s-ar apropia macar de 80$/baril Rusia …

Citeste tot articolul