Tag Archives: razboi moldova

„Rusia a decis să atace Moldova”. Cine face anunțul înfricoșător

Moscova dorește să atace Moldova și să cuprindă Transnistria în teritoriul Rusiei. Kremlinul a elaborat deja planuri clare pentru invazie. Acest lucru a fost raportat de ziarul The Times, citând surse din serviciile secrete ucrainene. Potrivit informațiilor, transferul de trupe pe avioane și elicoptere din Crimeea ar fi gata. Dacă acest lucru se va întâmpla cu adevărat, Kremlinul ar putea repeta „scenariul” din Donbass, scrie The Times. „Credem că Kremlinul a decis deja să atace Moldova. Soarta Moldovei este foarte importantă. Dacă ruşii vor începe să preia controlul, vom deveni o ţintă uşoară din punct de vedere militar, iar ameninţarea la adresa Ucrainei va fi existenţială. Dacă Rusia recunoaşte independenţa Transnistriei, aceasta va fi o ameninţare directă şi o încălcare a integrităţii teritoriale a Moldovei. Aceasta va fi o repetare a „scenariului Donbas”. Apoi vor furniza un număr mare de arme şi apoi vor să se alăture Rusiei”, au spus sursele. Kremlinul a făcut planuri să atace Moldova Există deja „o serie de indicatori” care arată planurile Kremlinului de a ataca, spun cei din interior. Publicaţia mai arată că Moldova are o armată de 3.250 de militari. Serviciile secrete ucrainene au înregistrat anumite activități pe aeroportul din Tiraspol, capitala Transnistriei, teritoriul aflat la est de Moldova, la granița cu Ucraina. Rușii ar putea încerca să transfere trupe în avioane și elicoptere care decolează din Crimeea. În același timp, în capitala Moldovei, Chișinău, ar urma să fie organizate proteste și revolte. Cu toate acestea, potrivit agenției Ukrinform, aceste informații nu ar fi fost încă verificate de serviciile de informații occidentale. Moldova, între ciocan și nicovală Până acum Republica Moldova a rămas neutră și nu a impus sancțiuni Rusiei. De asemenea, a început procedurile de aderare la Uniunea Europeană și a primit până acum sute de mii de refugiați ucraineni, motiv pentru …

Citeste tot articolul

Întrebarea zilei – Se justifică intrarea României în război împotriva Rusiei, în cazul în care această țară ar invada Transnistria și Republica Moldova?

Întrebarea zilei adresată profesorului Corvin LUPU (I) Incorect Politic vă prezintă o nouă rubrică, Întrebarea Zilei, în cadrul căreia ne vom adresa unor personalități din lumea naționalistă și intelectuală pentru a clarifica situații care ne macină pe fiecare dintre noi. Revoluție prin educație nu se poate face fără dezbateri deschise, fără dialog și un schimb de informații onest, în care realitățile incomode sunt discutate și analizate. Iată întrebarea zilei: Se justifică intrarea României în război împotriva Rusiei, în cazul în care această țară ar invada Transnistria și Republica Moldova? Sterie Ciumetti:  Domnule profesor, se justifică intrarea României în război împotriva Rusiei, în cazul în care această țară ar invada Transnistria și Republica Moldova? Corvin Lupu: Dumneavoastră conduceți o publicație jurnalistică, nu o revistă științifică. Răspunsul la această întrebare se poate da cu sufletul, cu inima, cu sentimentele de dragoste față de români și românism, sau se poate da printr-un comentariu cu caracter istoric și de analiză politică științifică. Dacă judecăm cu inima, cu sufletul și cu dragostea noastră față de conaționalii noștri din Basarabia, răpită de țarii ruși, fapt recunoscut și de corifeii comunismului, Marx, Engels și Lenin, atunci răspunsul ar fi unul entuziast, pozitiv, de voluntariat militar în favoarea conaționalilor noștri și de intrare a României în război. Dar această judecată nu este una profundă, nu este științifică, ci este una superficială. Eu am să aleg să vă spun după ce principii voi comenta eu întrebarea dumneavoastră și cum voi da eu răspunsul la ea. Analiza științifică de științe politice trebuie să se facă la fel ca în justiție. Eu așa i-am învățat pe studenții mei. Analistul politic de profesie trebuie să fie un judecător. El trebuie obligatoriu să asculte și să ia în seamă și în calcul ambele părți aflate în conflict. Nu se poate judeca/analiza un conflict între …

Citeste tot articolul

ÎNCEPE RĂZBOIUL în Moldova? 7 țări dau alarma – oamenii, sfătuiți să părăsească URGENT țara!

Operațiune militară în Republica Moldova și în Transnistria! Ambasade din 7 țări dau alarma. Ambasadele din șapte țări au recomandat cetățenilor lor să nu intre în Transnistria. Temerile sunt că este posibil să înceapă foarte curând o operațiune militară în Republica Moldova și Transnistria. Deocamdată, situația rămâne extrem de tensionată în regiune și nu sunt semne că lucrurile se vor liniști. Acumulare militară la granițele României și Ucrainei Cele șapte țări care își scot cetățenii din Moldova și Transnistria sunt SUA, Canada, Bulgaria, Franța, Israel, Marea Britanie și Germania. Având în vedere acumularea de forțe militare la granița ucraineană, dar și în Transnistria, este posibil ca o operațiune militară în Republica Moldova și Transnistria să înceapă foarte curând, susțin mulți analiști de politică externă. Ziarul National

Citeste tot articolul

Frisoane la București: Pregătiri de război în Transnistria

Sunt pregăriri de război în Transnistria, acolo unde miroase tot mai puternic a praf de pușcă. Autoritățile din autoproclamata republică separatistă au început să monteze blocuri de ciment pe șoselele ce duc spre principalele orașe din regiune, iar Tiraspolul este deja „blindat” de tancurile rusești, prezente ca „forțe de menținere a păcii”. Lipsește doar scânteia care să aprindă luptele, o chestiune de zile, după cum spun oamenii din zonă. Ce se întâmplă „azi” în Republica Moldova dă frisoane Bucureștiului. România se află într-o poziție ingrată, fiind obligată să decidă cât mai repede cu privire la implicarea sa într-un eventual conflict transnistrean. Vasile Dîncu, îngrijorat și nu prea Dacă n-am știi că deciziile importante legate de țara noastră se iau la Washington, poate că am avea unele îngrijorări vizavi de declarațiile sforăitoare ale politicienilor de la București. Așa, însă, dormim oarecum liniștiți, cum face și Vasile Dîncu, ministrul Apărării. Pentru șeful armatei române, situația din Transnistria trebuie să ne îngrijoreze, dar nu o face. SIGUR CĂ TREBUIE SĂ NE ÎNGRIJOREZE TOT CE SE ÎNTÂMPLĂ ȘI NE ÎNGRIJOREAZĂ CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN JURUL ȚĂRII NOASTRE ATUNCI CÂND ESTE VORBA DE CONFLICTE. VEDEM ÎN ACESTE EVENIMENTE O PROVOCARE, O ÎNCERCARE DE A CREA UN CONFLICT ÎN ACEASTĂ ZONĂ CARE, ÎN ACEST MOMENT, DUPĂ ANALIZELE NOASTRE, NU ARE ȘANSE SĂ SE DEZVOLTE. SIGUR CĂ GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA GESTIONEAZĂ ACEASTĂ SITUAȚIE, SUNT ÎNTR-O SITUAȚIE DE A VERIFICA, DE ALARMĂ, DAR NU VEDEM CA FIIND O PROBLEMĂ ACEASTA – VASILE DÎNCU Despre eventuala înarmare a Moldovei, pentru a face față unui conflict cu separatiștii din Transnistria, Vasile Dîncu afirmă că, la nivel guvernamental, „în acest moment nu avem asemenea discuții. Noi suntem cel mai important hub umanitar și nu avem în acest moment discuții legate de arme”. Cobasna – cel mai mare depozit de armament din …

Citeste tot articolul

VIDEO! ALERTA MAXIMA! NE PREGATIM DE RAZBOI? ROMANIA MASEAZA TRUPE LA GRANITA!

Un videoclip filmat pe ascuns cu o garnitură ce transporta armament greu a fost publicat pe Facebook. Imaginile cu tancurile grele care sunt transportate cu trenul CFR au fost surprinse în Suceava, respectiv în localitatea Scheia. Conform informațiilor, tancurile grele ar fi venit dinspre Vatra Dornei. Zvonurile arata că acest armament ar fi deplasat la granița cu Moldova, dar sunt speculații că ar putea ajunge și la frontiera cu Ucraina. Dumneavoastra ce parere aveti?

Citeste tot articolul