Un deținut a mărturisit recent că a ucis doi pedofili condamnați la o închisoare din Corcoran, California, în ianuarie.
Într-o scrisoare către Mercury News, Jonathan Watson, în vârstă de 41 de ani, a declarat că i-a bătut până la moarte pe David Bobb, în vârstă de 48 de ani, și Graham De Luis-Conti, 62 de ani.
Înainte de moartea lor, Bobb și De Luis-Conti au fost condamnati la pedepse pe viață, după ce au fost gasiti vinovati pentru agresiune sexuală agravată la copii sub 14 ani.
La șase zile după ce Watson a fost transferat în penitenciar, el a scris că „un pedofil” s-a mutat în celula sa și s-a referit la individ ca „Molester # 1”.
În acea noapte, Watson se întorsese în celula după ce l-a avertizat pe consilierul închisorii că ar putea deveni violent. Cu toate acestea, consilierul nu l-a luat in seama.
“Nu puteam dormi fără să fi făcut ceea ce mi-a spus fiecare instinct că ar trebui să fac chiar atunci și acolo, așa că am împachetat toate lucrurile pentru că știam că, într-un fel sau altul, situația va fi rezolvată a doua zi”, a scris Watson.
Acesta a continuat:
Aveam treaba când a apărut Molester # 1 și și-a pus televizorul pe PBS Kids. Dar de data aceasta, altcineva a spus ceva în sensul „Chiar acest tip va urmări acest lucru în fața noastră?” și îmi amintesc că am spus: „Am primit asta”. Și am ridicat bastonul și m-am dus să “lucrez” la el.
Watson a spus că a părăsit celula apoi ca să găsească un gardian și să se întoarcă când l-a întâlnit pe al doilea pedofil.
„Când am ajuns la nivelul inferior, am văzut un cunoscut traficant de copii și m-am gândit că voi face la toată lumea o favoare.”, a comentat el.
Se pare că oficialii penitenciarelor nu au observat nimic din agitație, așa că Watson a povestit unuia dintre ei ce s-a întâmplat și ulterior a dat autorităților o mărturisire completă.
În încheiere, el a scris că sentința sa pe viață pentru o condamnare la omor din 2009 i-a oferit o oportunitate unică de a se apropia de persoanele care sunt „cel mai rău coșmar al tuturor părinților”.
Ulterior, Watson a declarat că va pleda vinovat pentru ambele crime, dacă statul ar decide să-l ducă în instanță. Cu toate acestea, încă nu s-au depus acuzații împotriva sa, iar ancheta este în desfășurare. Articol tradus de pe Front14.net.
Un tigan interlop din Neamţ, fost puşcăriaş, a obligat mai multe familii să se mute din case. Totul pentru că oamenii au refuzat să-i plătească o taxă de protecție de 5.000 de euro, potrivit Roman24. Oamenii au fost bătuţi şi abuzaţi, pentru că nu-i dădeau bani în schimbul unei vieţi liniştite.
Vasile Capră, un tigan interlop din Neamţ, fost puşcăriaş, le cerea locuitorilor din cartierul Văleni, din Piatra Neamț, să plătească taxe de protecție, pentru a putea trăi în liniște.
Interlopul le intra în case, îi bătea şi îi ameninţa că le violează soţiile, iar copiii îi va da pe mâna proxeneţilor.
Sătui de suferinţe, localnicii pur şi simplu au fugit din cartierul respectiv în alte zone din oraş, arată sursa citată.
“Din cercetări a reieşit că, în perioada 26 decembrie 2019 – 6 ianuarie a.c., cel în cauză ar fi exercitat acte de constrângere fizică şi psihică faţă de cinci persoane cu vârste cuprinse între 23 şi 47 de ani, toate din Piatra Neamţ, cu scopul de a-i determina să îi remită sume mari de bani, pentru a le permite să locuiască în continuare, în aceeaşi zonă. Pe fondul acestor constrângeri, persoanele vătămate ar fi fost determinate să părăsească imobilul”, potrivit IPJ Neamț.
Taxă de protecție de 5000 de euro
Un martor ar fi declarat că familia lui a fost vizitată de Capră, care le-a cerut 5.000 de euro să locuiască acolo în continuare, sau le va viola copiii. O altă familie a sunat la 112, și a cerut intervenția polițiștilor, după ce Vasile Capră a intrat peste ei în locuință, în ajunul Bobotezei, amenințându-i pe cei din casă cu cuțitul. În cele din urmă, interlopul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, sub acuzaţia de şantaj, notează Roman24.
Un deţinut condamnat la 10 ani de închisoare pentru tâlhărie, în regim semideschis, a evadat, în noaptea de miercuri spre joi, din Penitenciarul Jilava, prin escaladarea gardurilor împrejmuitoare.
Potrivit unui comunicat remis joi dimineaţa de purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Bucureşti Jilava, comisar şef Cristian Erving Micu, în vederea capturării deţinutului, au fost dispuse măsuri specifice în astfel de situaţii, respectiv: blocarea căilor de acces – posibile direcţii de deplasare, alarmarea personalului unităţii, trimiterea de urgenţă a mai multor echipe de căutare formate din angajaţi ai Penitenciarului Bucureşti Jilava, precum şi cooperarea cu Inspectoratul de Poliţie Ilfov, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Ilfov, Poliţia de Frontieră, DGPMB, IPJ Călăraşi.
De asemenea, conducerea penitenciarului a dispus demararea unei anchete administrative, care să analizeze circumstanţele care au condus la producerea evenimentului.
“În cazul în care deţineţi informaţii care ar putea ajuta la identificarea sau capturarea deţinutului vă rugăm să contactaţi cea mai apropiată unitate de poliţie sau să sunaţi la numărul de telefon 112. De asemenea, puteţi contacta Penitenciarul Bucureştiul Jilava la telefon: (0256)20200030, (021) 4570182, 021 4570654, 0757087957. Semnalmente deţinut: Înălţimea (cm): 169, Tipul frunţii: îngustă, Tipul nasului: drept, Tipul ochilor: căprui, Tipul gurii: mică, Tipul bărbiei: bilobată, Tipul urechilor: mijlocii d. t., Tipul feţei: dreptunghiulară, Tipul părului: gri întins, Tipul sprâncenelor: arcuite, Tipul bărbii: barbă rasă, Tipul mustăţii: nu poartă, Tipul corpolenţei: atletică, Semne particulare: tatuaje pe umeri, purta geacă culoare maron, pantaloni tip jeans culoare maron şi pantofi sport tip adidas culoare neagră”, se arată în comunicat.
O elevă de 15 ani, din Vaslui, este terorizată de un fost iubit care, anul trecut, a sechestrat-o şi a tăiat-o cu un cuţit. Băgat la închisoare, bărbatul îi trimite acum fetei, din închisoare, scrisori de ameninţare cu moartea.
În martie 2018, Bianca Caramalău, în localitatea Buda, Vaslui, a fost la un pas să-și piardă viața după ce a fost tăiată cu un cuțit, chiar în școală, de Nicușor Cucu.
Agresorul a fost condamnat definitiv la patru ani de închisoare, însă fata și familia ei sunt în continuare sub teroare pentru că bărbatul îi trimite din pușcărie scrisori de aminințare.
Asta, deși instanța i-a interzis “să comunice prin orice mijloace” cu eleva.
Familia fetei a făcut plângere la Poliție, la care au fost ataşate şi cele şase scrisori trimise în ultimul an din penitenciar de către Nicușor Cucu.
“Îmi este frică. Cred că-i în stare să o facă!”
Bianca a declarat pentru Libertatea că se teme pentru viața sa, mai ales că Nicușor Cucu, în vârstă de 25 de ani, ar mai fi încercat o dată să o omoare.
„Îmi este frică. Cred că-i în stare să o facă. A mai vrut să mă omoare atunci când m-a luat cu forța de la școală. A încercat să-mi bage cuțitul în inimă, însă am pus mâna și m-a tăiat. Am stat în spital șase zile din cauza asta! La ce mi-a făcut, îl urăsc tare. Mi-aș dori să stea toată viața în pușcărie”, a mărturisit Bianca.
Pentru faptele pe care le-a comis la sfârșitul lunii martie 2018, când a atacat-o pe fată în şcoală, Nicușor Cucu a fost condamnat la 4 ani închisoare cu executare.
Tânărul de 29 de ani mai este cercetat într-un dosar pentru „act sexual cu un minor”, în care victimă este chiar Bianca, cercetările fiind începute din vara lui 2017.
Bărbatul din fața mea e o umbră a ceea ce a fost cu mai puțin de patru ani în urmă, atunci când a fost săltat de mascați din mijlocul alor lui; oameni ai canalelor, obișnuiți să îl numească „tată” sau „Bruce Lee”, ultima dintre porecle dobândită de pe urma modului în care împărțea legea pumnului în stânga și în dreapta.
Florin Cora, pentru că acesta îi e numele real, se află din vara lui 2015 între zidurile sumbre ale penitenciarului de maximă siguranță din Arad. Arestat pentru trafic de droguri, Bruce Lee, despre care în momentul încătușării sale se spunea că este posesorul unei averi considerabile, a ajuns de nerecunoscut. Anii de detenție l-au transformat într-o epavă umană.
Doar ochii, pe care-i rostogolește sălbatic spre interlocutorii săi, mai păstrează ceva din autoritatea de altă dată. Și gura care rostește apăsat, celui care vrea să îi asculte povestea, o sentință cumplită. Propria-i sentință: „După eliberare, mă voi întoarce înapoi în canal. Nu am altă opțiune. E singura mea casă”.
Aproape de periferia Aradului, în partea de NV a orașului, pe drumul spre punctul de frontieră Nădlac, zidurile apatice ale Penitenciarului de maximă siguranță se înșiruie, amenințător, privirii. Sunt ziduri îndărătul cărora se petrec drame cumplite și deloc știute de cei care trăiesc în libertate, departe de tumultul remușcărilor care biciuie sufletul deținutului măcinat de căință, dar și de dorul lumii de afară.
Pentru că asta se întâmplă, așa cum aveam să înțeleg la capătul celor câteva zeci de minute petrecute în compania Regelui neîncoronat al canalelor bucureștene, în inima lui Florin Cora. E un amestec de frustrare, de furie oarbă, dar ținută totuși în frâu, la gândul că semenii lui respiră aerul în libertate, dar și de căință. „Nu mai am nimic de-a face cu drogurile” e confesiune pe care o face, fixândumă cu negrul de catran al irișilor imediat ce dăm frâu liber poveștii.
„Ai mei nu m-au iubit și nu m-au vrut lângă ei”
Întâlnirea cu Bruce Lee m-a impreionat. În primul rând pentru că nu l-am recunoscut absolut deloc, la început. Aproape că am crezut că mâna moale pe care am cuprins-o în căușul palmei în tradițional semn de salut bărbătesc era a unui angajat al penitenciarului și nicidecum a deținutului pentru a cărui istorisire bătusem atâta amar de cale, din București.
Doar atunci când i-am privit degetele diforme și galbene, pesemne, de la tutun, am avut revelația: mă aflam în fața celui de a cărui mânie tremura, cu doar patru ani în urmă, întreaga suflare a catacombelor bucureștene din zona Gării de Nord sau cea a Dristorului. Slab, cu ochii adânciți în orbite, cu umeri ușor aplecați spre în față, căzuți parcă, și păr lăsat să cadă în dezordine peste umerii gârbovi și fața năpădită de o barbă impozantă. Așa arată acum fostul rege al canalelor. Glasul îi este și el spart și moale asemenea unuia de muiere.
Răspunde la salut cu jumătate de gură, sâsâind printre cei câțiva dinți care i-au mai rămas în gură. Nu e sfidător, ci mai degrabă retras în propria-i carapace. Tirul întrebărilor pare să îl ia pe nepregătite. Bâlbâie câteva cuvinte a scuză, flutură o mână slabă prin aer în semn de lehamite, apoi tace brusc, pironindu-și privirea în pământ.
Când începe din nou să vorbească și să deșire firul unei povești de viață cutremurătoare – despre viața de pripas a celui abandonat după numai trei zile de la naștere de către părinții, despre care spune, cu certitudinea apăsătoare a celui resemnat, că „nu m-au iubit” și „nu m-au vrut lângă ei”, o face pe un ton mohorât și, pe alocuri, crispat. Tonul celui care nu mai crede că viața îi mai poate fi cu ceva schimbată, în bine.
„Îi băteam ca la fasole, că îmi sărea repede țandăra”
„Am văzut pentru prima oară lumea într-un orfelinat din Băbeni. Nu într-un cămin cu un tată și o mamă iubitori. Cel puțin de aici încep amintirile mele. Din orfelinatul cu educatori aspri care te băteau din te miri ce, fără a clipi. Cu copii răzbunători, și răi, și gata să te lovească dacă erai slab de înger și nu te pricepeai să răspunzi cu pumnul și palma înjurăturilor.
Așa cum erau, buni, răi, totuși ei sunt cei care mi-au auzit mai întâi hohotele de plâns, țipetele sau râsetele de plod. Ei mi-au fost apropiați. Doar ei. Ăia abandonați și aruncați în viață ca la o pubelă de gunoi. Nu părinții mei”, își începe Bruce Lee mărturisirea.
Banda de 100 de „frați”
Firul poveștii se deapănă greu, fragmentat de desele pauze pe care simte nevoia să le facă cel condamnat la 14 ani de temniță pentru trafic de droguri și constituirea unei bande, extrem de bine organizate, pe care în 2015, după mai bine de 20 de ani petrecuți în subteran, o conducea cu mână de fier. O bandă care număra mai bine de o sută de „frați”, așa cum își numește și astăzi Florin „soldații” care îi executau, în trecut, fără crâcnire ordinele și îi distribuiau stupefiantele.
Drumul spre lumea canalelor
„Am stat prin mai multe case de copii, nu doar la Băbeni. Am fost și la Târgu Jiu și la Bistrița. Tot prin orfelinate mi-am petrecut zilele. Mă trimiteau de colo, colo, că îi luam la omor pe toți. Îi băteam ca la fasole că îmi sărea repede țandăra”, îmi vorbește el despre cum a reușit să ajungă la capătul primelor opt clase de studiu, făcute la o unitate de învățământ cu regim special. De liceu nu a avut parte. „Cine era să mă ție pe mine la școală? Că n-aveam bani. Eram al nimănui. Doar hanțele pe care mi le dădea statul și mâncarea din blide pusă dinainte de îngrijitorii și educatorii din cămin le aveam. Asta a fost averea mea până pe la vreo 16 ani. Atunci am fugit din școală.
Eram la profesională și i-am bătut pe unii de i-am umplut de sânge. Mai aveam ceva scandaluri la activ și d-aia directorul internatului în care stăteam nu mă avea deloc la inimă. Eh, și după ce am mai făcut eu ceva belele, m-a alungat din cămin. De atunci, strada a fost casa mea până prin ’90 când am ajuns în București, la Gara de Nord, și am intrat pentru prima oară în canal”, își amintește el. Primele locuri prin care a hălăduit, mâncând de prin gunoaie și furând tot ce apuca pentru a supraviețui zilei de mâine, au fost, mai întâi, Râmnicu Vâlcea, iar mai apoi Brașovul.
„Mergeam pe gârlă, prindeam pești și îi mâncam cruzi”
„Am plecat de nebun prin țară. Unde am văzut cu ochii. Naveam ce mânca, dar nici să fur nu știam. Mergeam pe gârlă și prindeam pește. Dădeam solzii ăia jos, îi spărgeam și-i mâncam așa, cruzi. Mă duceam prin balcoane, mai furam de pe la țărani, din piață. Găinării. Adevăratele blestemății în București le-am făcut. Acolo am învățat să fur, iar mai apoi să mă droghez cu aurolac.
Vagabondam prin Gara de Nord și mă gândeam unde aveam să pun capul noaptea, când a venit unul la mine și m-a întrebat dacă am unde să dorm. I-am zis că nu și m-a luat cu el, sub aripa lui, în canal. Pe urmă, am început să urc trepte. Eram bun la bătaie, că d-aia miau și zis Bruce Lee. Le făceam tot felul de comisioane și, la un moment dat, am devenit liderul lor. Nici acum nu știu cum s-a întâmplat, dar am ajuns să îi conduc pe toți. Și toți îmi spuneau ba „tată”, ba Bruce Lee, cum le venea fiecăruia la socoteală.
Că aveam grijă de ei, le dădeam bani, mâncare și de îmbrăcat și îi apăram de ăia care voiau să le dea în cap și să le fure agoniseala”, mai spune Florin, și glasul îi devine parcă mai viu.
„Aici, ce să fac? Mai nimic. Fac papuci și aștept ziua de mâine!”
Când vine vorba despre viața petrecută îndărătul gratiilor, Florin Cora se posomorăște dintr-o dată. Scrutează un timp cu priviri fixe podeaua. Își frământă, abătut, degetele. Înainte de a se pune din nou pe istorisit, oftează din rărunchi. „Mau arestat pentru droguri. Așa e. Că le-am vândut fraților mei din canale multe stupefiante. Dar nu erau ce au zis procurorii, nici extazy, nici cocaină sau metadonă sau alte prafuri nenorocite. Nu! Eu luam etnobotanice dintr-un loc și le vindeam de trei, patru ori mai mult decât plăteam pe ele.
Mi-a mers foarte bine că mai veneau bani și din fier, zinc sau aluminiu și ce mai găseam noi prin gunoaie. Că printre pubele ne duceam noi existența. De acolo mâncam, de acolo ne îmbrăcam”, rostește el apă sat, privindu-mă țintă în ochi. Nu uită să vorbească nici despre nedreptatea pe care consideră că i-au făcuto magistrații. „Mi-au dat prea mult. 14 ani. Pentru ce? Că aveam grijă de toți să trăiască mai bine? Să fie oameni și nu zdrențe?”. Clatină din cap, iar irișii de catran încep să arunce flăcări. „Sunt pur și simplu distrus. Aproape că nu mai sunt om. Ce să fac eu, domnule când oi ieși de aici? Că nimeni nu o să mă vrea. Și nimeni nu se încurcă cu un pușcăriaș.
Mi-au pus o etichetă în frunte, iar eu trebuie să trăiesc acum cu ea. 14 ani înseamnă foarte mult. Voi ieși la 50 și ceva de ani din carceră. Prea târziu. Mult prea târziu să o iau de la capăt”, articulează el cu greu cuvintele. Îl întreb cum își petrece ziua îndărătul zidurilor. Ridică din umeri, apoi îmi aruncă șuierat printre dinții lipsă din față: „Stau. Fac papuci. Și cam atât. Aștept să vină ziua de mâine. Și cea de poimâine. Și eliberarea”.
„E o lume dură cea a străzii și nu poți trăi altfel decât dur. Așa ca Bruce Lee!”
„Bruce Lee a fost idolul meu. Când eram mic nu mă dezlipeam de televizorul din orfelinat. Cum prindeam un film cu Bruce Lee, cum începeam să fac și eu toate mișcările alea de le vedeam la el. Am fost autodidact în arte marțiale. 20 de ani m-am bătut. Pentru că dacă vrei să iei ceva din stradă, trebuie să o faci ca un luptător, nu pămpălău”, mai spune Florin Cora, nu înainte de a-mi da asigurări că în lumea lui, a strazii care i-a fost casă și masă până să ajungă în detenție, „trebuie să încalci toate regulile și să impui una singură: supraviețuirea prin orice mijloace. Pumnul, furtul sau orice altceva de poate face să rămâi în viață. E o lume dură și nu poți trăi altfel decât dur”, își încheie el tirada.
„Am avut o șansă, dar am aruncat banii pe droguri!”
Ochii lui Bruce Lee se animează brusc atunci când îl întreb ce va face după ce va părăsi penitenciarul. „Mă întorc la ai mei. La cei care mi-au fost și îmi vor frați. Înainte să mă salte, le-am făcut cu mâinile astea două o casă. Aia de lângă Spitalul CFR.
De jos, de la pământ am început-o și am băgat mulți bani în ea. Că mă pricepeam la zidărie și nu mi-era, și nici nu mi-este frică de muncă”, rostește el apăsat. Recunoaște, mai apoi, spășit, că nu a fost chiar bine că nu a avut un loc de muncă. Că nu a avut o viață nornmală, de om obișnuit. „Am avut cândva, prin 209, o șansă. Aveam foarte mulți bani puși deoparte.
Aproape o sută de milioane. Poate dacă nu îi aruncam pe toți pe droguri, alta era soarta mea. Aș fi avut și eu acum o casă, o muiere, poate un copil și nu aș mai face papuci în închisoare”, mai mărturisește Florin, cu o mină abătută. Adaugă, stingherit: „Cât despre droguri, sincer îmi pare rău că am vândut. Am văzut drogați murind și regret că s-a întâmplat din cauza mea”.
„Dacă o să vreau o bucată de pâine, va trebui să mi-o iau singur. Din stradă!”
Înainte de a părăsi penitenciarul de maximă siguranță Arad și a-l lăsa pe Bruce Lee în plata lui Dumnezeu de care îmi vorbește, la un moment dat, oarecum împăcat cu sine, asigurându-mă că s-a împăcat cu Divinitatea și că încearcă să-i urmeze cuvântul, arunc, din vârful limbii, o ultimă întrebare. „De ce nu te gândești să te califici într-o meserie în răstimpul pe care-l vei petrece între zidurile închisorii.
Poate ți-ar fi de ajutor odată ieșit afară. Te-ai putea angaja și să iei viața de la capăt”. Mă scrutează cu o privire în care citesc, aproape limpede, întreaga frustrare de care este cuprins: „Chiar credeți că la 50 și ceva de ani, mai pot lua viața de la capăt? Vreți să muncesc acum, când nu am făcut-o niciodată? Cine îmi va întinde mie un coltuc de pâine?”.
Clatină din cap cu o mină cătrănită. „Vă spun eu. Nimeni. Dacă o să vreau o bucată de pâine, va trebui să mi-o iau singur. Ca și până acum. Și nu o pot face decât în stradă”. Sursa: Evenimentul Zilei
Un bărbat îmbrăcat în Superman s-a urcat, astăzi, pe acoperişul Teatrului Naţional ‘Vasile Alecsandri’ din Iaşi, şi ameninţă că se va arunca de la înălţime.
Totul s-a întâmplat, în această după-amiază, după ce trecătorii au observat că pe acoperişul teatrului se află un bărbat care poartă un costum de Superman şi care ţipa că se va sinucide.
Potrivit unor surse, bărbatul, în vârstă de aproximativ 50 de ani, se află la a patra tentativă de suicid.
Oamenii au sunat la numărul unic de urgenţă 112, iar la faţa locului s-au deplasat poliţiştii, echipaje ale Ambulanţei, dar şi pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă.
Pompierii au desfăşurat, la faţa locului, o pernă de aer, pentru eventualitatea în care bărbatul s-ar arunca de la înălţime.
Presa locală a anunţat că bărbatul este un fost deţinut, el fiind condamnat la închisoare, în urmă cu aproximativ 25 de ani, atunci când şi-a ucis un copil care avea atunci numai câteva luni.
Bărbatul îmbrăcat în Superman a ameninţat că se va arunca de pe acoperişul teatrului din Iaşi, fără însă să specifice dacă are cerinţe.
Un bărbat condamnat la 3 ani de închisoare pentru furt calificat a evadat duminică din Penitenciarul Pelendava, din judeţul Dolj pentru a ajunge acasa sa-si bata nevasta.
Poliţiştii au instituit filtre în judeţul Dolj şi se fac activităţi specifice de căutare a bărbatului în vârstă de 36 de ani. El era îmbrăcat în bluză albastră, pantaloni gri şi purta pantofi sport de culoare roşie.
În cursul zilei de duminică, în jurul orei 18.30, poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la faptul că un bărbat de 36 de ani, din Moţăţei, judeţul Dolj, a evadat din Penitenciarul Pelendava.
Acesta era condamnat la executarea unei pedepse de 3 ani de închisoare pentru infracţiunea de furt calificat.
Denisa, tânăra agresată brutal de un recidivist în scara unui bloc din Alba Iulia, face primele declarații după incidentul care a șocat o țară întreagă.
Tânăra studentă spune că își amintește unele lucruri petrecute în cursul zilei de sâmbătă, dar că episodul în care a fost agresată s-a șters complet din memoria ei.
“Din ziua de sâmbătă îmi amintesc niște secvențe foarte șterse: îmi amintesc ce am făcut dimineața, am fost la mall la cafea, am venit acasă, am mâncat, am făcut baie. Pe urmă știu că l-am lăsat pe prietenul meu la mall. Eu trebuia să ajung în cetate, la niște prietene de-ale mele. Știu că am avut două convorbiri telefonice: una cu bunica și una cu o prietenă. Mi-aduc aminte că am căutat un loc de parcare, erau mai multe persoane la interfon. Știu că nu am intrat cu ei în lift pentru că aveau bagaje și atât. Atât îmi amintesc. Pe urmă mi-amintesc că deja am ajuns acasă, că l-am contactat pe unchiul meu, l-am întrebat de părinții mei. Apoi îmi amintesc secvențe de la spital”, a declarat Denisa pentru Observator.
Tânăra a precizat că a văzut filmarea care a șocat o țară întreagă și că este sigură de nu l-a văzut pe individul care a lovit-o, pentru că altfel nu ar fi stat cu spatele la el.
“Am văzut filmarea și sunt sigură că nu l-am văzut în momentul acela. Niciodată nu stau cu spatele la cineva, și când merg pe stradă și mi se pare ceva dubios, mă opresc și las să treacă în fața mea. Niciodată, asta știu sigur, nu stau așa”, a precizat Denisa Stan.
Fata spune că nu-și aduce aminte deloc drumul pe care l-a parcurs acasă cu mașina. “Nu-mi amintesc nimic de pe drum. Asta doar cu ajutorul lui Dumnezeu, mi-a dat o putere imensă”, a declarat tânăra agresată sâmbătă seară, la Alba Iulia.
Întrebată dacă ce a simțit când a văzut imaginile, Denisa a răspuns: “Aveam impresia că parcă nu-i vorba despre mine. Sunt imagini șocante. Oricine le vede este de aceeași părere. Am avut noroc. Asta e clar. Am avut un înger care a fost cu mine. Putea să fie mult mai rău. Mă bucur că sunt bine. Acum mă simt bine. Sper să fiu așa și în continuare”.
Tânăra spune că sfatul ei pentru alte tinere este să nu-și etaleze bunurile de valoare.
“Greșeala mea, recunosc, este că tot timpul umblu cu portofelul și telefonul în mână. Le-aș sfătui pe tinere să se ferească, să fie mai precaute, pentru că se vede în ce țară trăim”, a declarat studenta din Alba Iulia.
Denisa spune că nu ar avea ce discuta cu Nicolae Drăgoi, recidivistul care a agresat-o și tâlhărit-o.
“Ce l-aș putea întreba? Am impresia că este un specimen, nu știu cum un om normal ar putea să facă astfel de chestii. Sper să primească pedeapsa pe care o merită, pentru că am înțeles că nu sunt prima lui victimă. Cu această ocazie, vreau să le mulțumesc polițiștilor care l-au prins. Sunt foarte buni, chiar dacă sunt tineri”, a precizat Denisa.
Autorul atacului brutal din scara unui bloc din Alba Iulia, asupra unei tinere de 20 de ani, a fost reţinut preventiv de poliţişti, pentru 24 de ore.
Tiganul se numeşte Nicolae Dragoi şi este un fost recidivist, abia eliberat din puşcărie, de 2 săptămâni.
El a negat că ar fi autorul jafului în faţa jurnaliştilor care îl aşteptau la intrarea în secţia de Poliţie, însă a recunoscut fapta în faţa anchetatorilor, fiind plasat în arest preventiv pentru 24 de ore.
Nicolae Drăgoi este un infractor periculos, el a fost dat şi în urmărire generală, fiind prins şi apoi condamnat pentru tâlhărie și tentativă de viol, în 2016. În 2017 ar fi făcut cerere de eliberare condiționată, iar în 2018 a fost eliberat.
După doar 2 săptămâni de libertate, tiganul Nicolae Drăgoi atacă cu bestialitate o tânără în scara unui bloc din Alba Iulia, o loveste năprasnic şi o jefuieşte de toate bunurile avute asupra sa.
Un jaf năucitor a avut loc la Alba Iulia, în scara unui bloc. O tânără este lovită devastator de un bărbat, care apoi o deposedează de toate bunurile şi fuge. Pe înregistrare se poate vedea cum agresorul în ţine fetei o mână pe ochi, pentru a nu putea fi recunoscut.
Poliţia a confirmat incidentul şi spune că, într-adevăr, agresiunea a avut loc la Alba Iulia, însă fata nu a depus plângere, pentru că pur şi simplu nu a înţeles ce s-a întâmplat.
Nu se ştie dacă din cauza loviturii deosebit de puternice, tânăra şi-a pierdut memoria pe moment, însă la poliţie există doar o sesizare că şi-a pierdut telefonul.
Ea a povestit familiei că nu ştie ce s-a întâmplat. Părinţii au dus-o la spital, unde încă se află, sub supraveghere.
“Soldaţii. Poveste din Ferentari” spune povestea lui Adi, un antropolog, cu probleme la mansarda, în vârstă de 40 de ani, părăsit de curând de iubita lui, care se mută în Ferentari pentru a documenta un doctorat despre manele. Acolo îl întâlneşte pe Alberto, un tigan hot, fost puşcăriaş, care promite să îl ajute să cunoască cântăreţi. Destul de repede, cei doi încep o relaţie gay. Când banii se termină, amândoi se trezesc captivi într-un apartament în care se babardesc şi se folosesc unul de altul. Adrian Schiop şi Vasile Pavel Digudai interpretează rolurile principale.
Producţia a primit o menţiune specială din partea juriului celei de 18-a ediţii a Premios Sebastiane, secţiune a Festivalului de Film de la San Sebastián ce recompensează peliculele care reflectă cel mai bine valorile şi realităţile comunităţii Lesbian, Gay, Transgender, Bisexual şi Intersex (LGBTI).
Pelicula a mai fost selectată în competiţii ale Filmfest Hamburg, Central and Eastern European Film Festival Luxemburg (CinEast), Reykjavik International Film Festival, CPH PIX şi “Bright Future” a Festivalului Internaţional de Film de la Rotterdam, care are loc în perioada 24 ianuarie – 4 februarie.
În octombrie 2017, lungmetrajul a fost recompensat cu Prix Découverte la cea de-a 32-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Francofon de la Namur.
“Soldaţii. Poveste din Ferentari” este adaptare liberă a romanului omonim scris de Adrian Schiop şi apărut la editura Polirom în 2013.
Scenariul este semnat de Ivana Mladenovic şi Adrian Schiop, imaginea – de Luchian Ciobanu, montajul a fost realizat de Cătălin Cristuţiu, costumele – de Maria Pitea, de scenografie a fost responsabil Adrian Cristea, iar de machiaj – Maria Andreescu. Producători sunt Ada Solomon, Jelena Mitrovic (Serbia), Cassandre Warnauts şi Jean Yves Roubin (Belgia).
