Tag Archives: programa scoalara

Profesorii de istorie se revoltă:”Sunt tăiate elementele identitare ale poporului român: limba română şi istoria”

Asociaţia Profesorilor de Istorie din Neamţ cere printr-o scrisoare deschisă prevederea în planurile-cadru de învăţământ a minim două ore de istorie pentru clasele V-XII, indiferent de profil şi filieră. Propunerile lansate în dezbatere publică de Ministerul Educaţiei cu privire la planul-cadru pentru învăţământul gimnazial nu îi mulţumesc în niciun fel pe profesorii de istorie. Asociaţia reprezentativă a dascălilor care predau această disciplină în judeţul Neamţ a luat atitudine printr-o scrisoare deschisă în care condamnă „dezinteresul total faţă de problema formării conştiinţei naţionale la tineri, faţă de valorile naţionale şi universale, faţă de memoria identitară“, conform NapocaNews. Cea mai mare doleanţă a profesorilor este introducerea a minim două ore de istorie pe săptămână în planul-cadru al învăţământului la gimnaziu, o cerinţă care nu este respectată în nici una din cele trei variante propuse de Ministerul Educaţiei pentru clasele V-VII. „Nu este nici prima, nici ultima acţiune pe care o facem. În septembrie am avut un proiect la care au participat oameni de seamă, istorici, profesori universitari care s-a finalizat cu Memorandum-ul de la Neamţ, unde s-au identificat carenţele educaţionale provocate de numărul redus de ore de istorie pentru învăţămîntul gimnazial şi liceal. Acel apel nu a avut rezultat, am lansat şi această scrisoare deschisă şi am consulatat şi colegii din ţară, iar marţi, 12 ianuarie voi trimite punctul lor de vedere la minister“, spune Elena Preda, inspector şcolar şi cadru didactic la Colegiul Naţional Ştefan cel Mare din Târgu Neamţ, titrează Adevărul.ro. “Sunt tăiate elementele identitare ale poporului român: limba română şi istoria”. Profesorii din Neamţ susţin că au încercat să aducă toate argumentele posibile pentru reintroducerea a măcar două ore de istorie pe săptămână la gimnaziu, însă eforturile lor au fost în zadar. „Suntem singura ţară din Europa unde istoria se predă o oră pe săptămână, România a ajuns la …

Citeste tot articolul

TARA TE VREA PROST: se scoate limba latină din şcoli şi se reduc orele de română, istorie şi geografie

Informatica este doar materie opţională Ministerul Educaţiei va schimba programele şcolare şi modul cum se studiază în prezent în clasele gimnaziale. În acest scop, a lansat în dezbatere publică trei variante de planuri-cadru pentru gimnaziu. Până pe 23 ianuarie 2016, toţi cei interesaţi – cadre didactice, specialişti în curriculum, elevi, părinţi sau reprezentanţi ai societăţii civile, sunt invitaţi să participe la această consultare publică şi să exprime puncte de vedere, sugestii şi propuneri prin completarea unui chestionar online. Principalele modificări Planul-cadru prevede ce discipline vor face elevii de clasele V-VIII şi câte ore îi vor fi alocate pe săptămână fiecărei materii. Iată câteva dintre schimbări. Disciplina Limba şi literatura română pierde, faţă de situaţia prezentă, o oră la clasa a cincea, în toate cele trei variante. Apoi, dispare materia Latina (în prezent studiată la clasa a VIII-a) şi apar discipline noi, care înlocuiesc Cultura civică: Educaţie pentru drepturile copilului (clasa a V-a), Educaţie interculturală (clasa a VI-a), Educaţie pentru cetăţenie democratică (clasa a VII-a) şi Educaţie economică (clasa a VIII-a). În timp ce Religia rămâne neschimbată, Educaţia pentru sănătate a devenit în prezent materie opţională. Propunerea este susţinută de ministrul Muncii – Claudia-Ana Costea, ministrul Sănătăţii – Patriciu Achimaş-Cadariu şi de ministrul Educaţiei – Adrian Curaj. În ceea ce priveşte Matematica, aceasta rămâne cu patru ore pe săptămână, iar la Fizică şi Chimie vor fi rezervate tot două ore din fiecare. Biologia însă pierde o oră pe săptămână într-una dintre variantele de plan cadru la clasele a V-a şi a VIII-a. Şi Geografia şi Istoria pierd o oră pe săptămână la clasele a V-a, a VI-a şi a VII-a. În schimb, apar materii care înlocuiesc Educaţia Civică. Astfel, la clasa a V-a, elevii vor studia Educaţie pentru Drepturile Copilului, la clasa a VI-a, Educaţie Interculturală, la clasa a VII-a, Educaţie …

Citeste tot articolul