Tag Archives: productivitate

In Capitalism, fumatul dăunează grav procesului de maximizare a productivității

“Ca să urmărească monștrii, Perseu se servea de o glugă miraculoasă, care îl făcea nevăzut. Noi ne tragem gluga cât mai adânc peste ochi și peste urechi ca să putem tăgădui existența monștrilor”. (Karl Marx, Capitalul) Am văzut o nouă știre privitoare la fumat. Știrea a funcționat ca o madlenă proustiană, o reîntâlnire cu o zi îngropată în sinele meu, atât de adânc îngropată încât nicio introspecție anterioară nu a deschis ușa tainiței care adăpostea grozăvia. În vara anului 2010 am lucrat la firma de pază Scutul Negru din Cluj-Napoca și am fost detașat o zi la depozitele Profi (patroni polonezi din câte am înțeles: Enterprise Investors a achiziționat Profi în 2009; deci în momentul prezenței mele în depozitul respectiv, patronul era polonez) de lângă Aeroportul Cluj. Astfel am ajuns să văd închisoarea Ponothicon benthamiană materializată în depozitele Profi din Cluj-Napoca, loc în care a supraveghea și a pedepsi, cu toate sensurile atât de bine surprinse de penelul lui Michel Foucault, prinde un contur distopic: Capitalismul ca o închisoare a muncii. Zeul productivității cu orice preț își pune ghiarele pe lipsa de suflet a patronilor. Birourile de resurse umane direcționează marfa umană transformată în resursă. Degradarea statutului omului din ființă în resursă, ne indică un gangsterism fantastic. Nu mai suntem “suflete”, ci resursă. Există un singur zeu: profitul cu orice preț! Și nu pe o piață liberă, ci pe una controlată, marii actori ai capitalismului liberal cumpărând politicul (un politic format, în esența lui, tot din actorii Marelui Capital). Astfel se creează un jug pe gâtul angajatului. El este ținut în șah. Doar armata, poliția, jandarmii și mai nou firmele de pază private au grijă de averea angajatorului, și nu de averea angajatului, avere care este munca lui (muncă care este doar o resursă necesară pentru patron). Și Einstein, asemeni nouă, semnala aceste …

Citeste tot articolul

Ce-i de facut ca Romania să redevina productiva?

Până și cei mai înflăcărați patrioți trebuie să ia realitatea așa cum e și să admită nu doar că România este neproductivă în cam toate sferele de activitate (industrie, agricultură, cercetare, transporturi, turism), dar că a reușit performanța de a deveni chiar contraproductivă în sectoare ce privesc sănătatea biologică și moral-spirituală a națiunii (prin închiderea atâtor spitale și școli), respectiv în gingașul și atât de importantul compartiment al politicii externe. Căci se știe prea bine că menirea patriotismului și a adevăraților patrioți este aceea de a pune degetul pe rană, nicidecum de-a contribui la prelungirea agoniei prin ascunderea sub preș a gunoiului, de teama consecințelor politice ce ar decurge cu necesitate; de altminteri, varianta din urmă a patriotismului este totuna cu demagogia și pălăvrăgeala, altfel spus face casă bună cu aflarea-n treabă… Este adevărat că modernizarea României a demarat în vremea scurtei domnii (de numai șapte ani) a principelui Alexandru Ioan Cuza, deci mai târziu decât în state fanion ale  Europei, precum Anglia și Franța. Dar la fel de adevărat este că ea (modernizarea Principatelor) începe cu câțiva ani înaintea acelui proces cunoscut sub numele de Restaurația Meiji (1867, an în care urcă pe tron tânărul împărat Meiji), proces care înseamnă pentru Japonia renunțarea la structurile feudale ale shogunatului și antrenarea hotărâtă a țării pe calea modernizărilor rapide prin legi care vizau nu doar schimbări esențiale în instituțiile statului, în educație și în toate sferele de producție, ci și în structurile mentale ale japonezilor prin acea unică și adorabilă împletire într-un tot armonios a tradițiilor cu noul curs al vieții impus de sensul ascendent al istoriei. Iar consecințele acestei adevărate Renașteri japoneze n-au întârziat să se vadă: În anul 1905, deci în mai puțin de patru decenii, Japonia devine o atare putere economică și militară, încât nu șovăie să se …

Citeste tot articolul