Tag Archives: primar vaslui

Un primar din Vaslui a declarat război leneșilor. Cine nu muncește, nu mai primește ajutor social

„Puneţi mâna şi munciţi, nu mai aşteptaţi să vă pice în gură!” Primarul Mihai Moraru din județul Vaslui le-a declarat război localnicilor care, deși primesc ajutor social și sunt apți de muncă, nu vor să muncească. Astfel, edilul i-a informat că dacă nu se prezintă pentru a li se oferi un loc de muncă nu vor mai primi ajutoare sociale. Comuna Ștefan cel Mare din județul Vaslui are 150 de familii care primesc ajutor social. Primarul Mihai Moraru este de părere că printre aceste familii se găsesc și oameni apți de muncă, ce și-ar putea găsi ușor un serviciu, mai ales că această comună este situată în apropierea orașului Vaslui. Astfel, edilul vrea să îi condiționeze pe aceia ce primesc ajutor social să și încerce să câștige un venit muncit, și nu unul primit din mila statului. În acest sens, Mihai Moraru i-a informat pe localnicii aflați în evident AJOFM Vaslui că trebuie să se prezinte obligatoriu la Bursa Generală a Locurilor de Muncă. În cazul în care nu se vor prezenta, se va considera că refuză un loc de muncă și nu vor mai primi ajutor sociale „Vineri, 07 aprilie 2017, ora 09:00, toţi beneficiarii de ajutor social apţi de muncă, aflaţi în evidenţa AJOFM Vaslui, se vor prezenta obligatoriu la Bursa Generală a Locurilor de Muncă. Neprezentarea la această actiune se consideră refuzul locului de muncă şi se va proceda la încetarea dosarului de ajutor social”, se arată în comunicarea pe care primarul Mihai Moraru a afişat-o la primărie. Primarul Mihai Moraru se înscrie într-o listă a edililor care au declarat război„leneșilor”. În ianuarie, primarul Săbărel Roșu din județul Neamț i-a condiționat pe cei care primesc ajutor social să deszăpezească locuințele bătrânilor și să le aducă acestora provizii, altfel li se vor tăia ajutoarele sociale. Comuna Petriș este …

Citeste tot articolul

Situatie JENANTA pentru un PRIMAR ROMAN la Bruxelles. Cum a fost pedepsit pentru ca s-a uitat la filme pentru adulti in timpul unei intalniri

Fiind invitat sa participe la o intalnire in Bruxelles, primarul din Vaslui a mers împreună cu o delegaţie de 30 de edili din toată ţara intr-o „excursie” peste hotare. Spunem excursie pentru ca, primarul nu s-a simtit deloc stresat de eveniment, ba mai mult, a facut tot posibilul pentru a se relaxa in hotelul in care a fost cazat. În camera sa de hotel, primarul a accesat canalele de la televizor cu filme pentru adulţi, fara sa ii treaca prin minte ca va plati pentru actiunile sale. VEZI SI: SCENELE FARA CENZURA cu PRIMARUL din BUZAU, Constantin Boscodeala impreuna cu DOUA STUDENTE IN PAT! – VIDEO EXCLUSIV A doua zi, s-a trezit si a mers sa predea cheia de la camera in care a petrecut o seara minunata, banuim. Numai ca a ramas uimit cand i s-a spus ca mai are de platit 106 euro pentru fapta sa. Edilul a negat ca ar fi vizionat filme pentru adulti si a spus ca este o incurcatura. Rusinat de fapta prietenului, europarlamentarul care a plătit deplasarea grupului de primari de la Vaslui a achitat chiar el factura edilului din Vaslui.

Citeste tot articolul