Tag Archives: previziuni

Clarvazatoarea Maria Ghiorghiu face previziuni sumbre pentru viitorul apropiat

Maria Ghiorghiu face previziuni sumbre pentru viitorul apropiat. Clarvăzătoarea spune că ne așteaptă vremuri grele și face referire la credință, spunând că doar cu ajutorul ei vor trece peste toate. Recent, Maria Ghiorghiu a avut un vis înfricoșător din care s-a trezit zbuciumată. Clarvăzătoarea Maria Ghiorghiu este cea care a prezis mai multe evenimente majore petrecute în țara noastră și în lumea întreagă. Sunt mulți care cred în capacitatea ei de a vedea în viitor. Femeia a făcut recent o nouă previziune alarmantă. Ea are un blog unde scrie periodic despre previziunile pe care le are, iar de multe ori acestea nu sunt deloc vesele. Clarvăzătoarea a spus că a fost trezită de un zgomot – un răget înfricoșător al unei creaturi care semăna cu un leu, dar avea coarne și o gură foarte mare. “M-a trezit un răget puternic, care făcea să se cutremure și Cerul și Pământul. Văd înspre Est o imagine vie și extrem de înfricoșătoare. La prima vedere, imaginea ce apăruse pe Cerul senin era a unui LEU viu, un cap de LEU înfuriat care răgea de se cutremură pământul. Numai că, acest LEU avea și două coarne mari, iar în jurul lui Cerul s-a întunecat; nori negri s-au adunat în jurul lui.(…) Avea o gură mare că ar fi înghițit un om cu totul”, a spus Maria Ghiorghiu. Clarvăzătoarea Maria Ghiorghiu a interpretat acest vis și a spus că ne așteaptă vremuri grele, peste care vom trece numai cu credință tare în Dumnezeu și în Maica Domnului. Ea a mai spus că trebuie să fim buni și curați la suflet, să avem iubire și milă față de semenii noștri. Dragii mei, trebuie să fim convinși de faptul că acolo unde există Credință și Lumina Învierii Lui Hristos, acolo unde există iubire de semeni, diavolul nu …

Citeste tot articolul

Previziune ȘOCANTĂ a Mariei Ghiorghiu despre iarna acestui an: „O să fie ceva NEMAIVĂZUT! Oameni buni, pregătiți-vă!”

Toată România o cunoaște pe Maria Ghiorghiu. Este cea care a prevăzut dezastrul de la Colectiv și care ulterior a mai oferit publicului românesc câteva previziuni interesante, unele dintre acestea îndeplinindu-se cu exactitate. În această noapte, Maria Ghiorghiu a scris pe blogul său câteva lucruri interesante despre iarna acestui an. „În aceasta noapte,in timp ce scriam la articolul anterior, desi eram cu ochii pe monitor, vad in spatele meu inspre Sud, Sud -Est un CER de ziua, iar jos, pe Pămant, vad o iarnă cumplită cu nameti de doi metri inaltime pe strazi”

Citeste tot articolul

„Nimeni nu poate opri Rusia.” PROFEŢIILE BABEI VANGA i-au terifiat pe britanici. Ce a spus despre Rusia

Baba Vanga, bătrîna oarbă care a ajuns în centrul atenției după ce a prevăzut tragedia din 11 septembrie, din SUA, a ajuns în centrul atenției din Europa după ce o prezicere despre Rusia care acreat panică în tot Regatul Unit. Cuvintele spuse de Baba Vanga în 1979 și neluate în seamă până în prezent au explodat după ce cazul Serghei Skripal a atins cote nebănuite. Conform dailystar.co.uk, Baba Vanga este sigură că Rusia va fi noua putere a lumii. ”Toți se vor dezgheța precum gheața, dar nu mai unul rămâne neatens – Glorie lui Vladimir, Glorie Rusiei. Nimeni nu poate opri Rusia. Toți vor fi îndepărtați de ea, nimeni nu va fi păstrat. Mai mult, o să devină domnul lumii„, menționează presa din Anglia. Marea Britanie și Rusia se află în relații tensionate după ce Guvernul condus de Theresa May a acuzat public că regimul de la Kremlin este vinovat de otrăvirea lui Skripal și a fiicei sale. VEZI SI: Baba Vanga, profetii pana in anul 3797: In 2016, Europa va fi INVADATA de musulmani Prezicerile Babei Vanga au creat panică în rândul britanicilor, care precizează că pe lângă evenimentele din 2001, din SUA, aceasta a prezis, cu lux de amănunte, scufundarea submarinului rus Kursk. Baba Vanga a prezis că pe 11 noiembrie 2010 va izbucni un lung şir de războaie în care se vor folosi, la un moment dat, şi armele nucleare. Pe 24 noiembrie 2010, adică 11 noiembrie 2010 pe stil vechi, a izbucnit un conflict soldat cu morţi şi răniţi între Coreea de Nord (o putere nucleară) şi Coreea de Sud. Situaţia a creat situația tensionată care există și în ziua de astăzi, iar SUA au trimis în zonă forţe militare impresionate.

Citeste tot articolul

”Se va RIDICA un om ce va opri decăderea României şi va transforma ţara într-una dintre cele mai puternice state de pe glob”

Profetul indian Gupta Swami a prezis că din zona Bucovinei va fi cea mai puternică personalitate politică a mileniului, care va fi mântuitorul omenirii. Gupta Swami este recunoscut în lume ca prezicător şi clarvăzător. Există o legendă conform căreia în anul 1983, după ce a prezis sfârşitul soţilor Ceauşescu, indianul ar fi fost obligat să părăsească teritoriul României, unde se afla în vizită. Acesta a venit în Bucovina, 20 de ani mai târziu, și a făcut mai multe preziceri care mai de care mai interesante. „Ceea ce mi-a purtat de curând paşii spre binecuvântatul pământ al Bucovinei este mai ales faptul că, într-un viitor nu prea îndepărtat, de aici va porni la întâlnirea cu destinul său cea mai puternică personalitate politică pe care s-ar părea că în curând o va cunoaşte mileniul care a început. Am venit astfel să mă familiarizez şi eu cu aceste sfinte locuri, de unde va porni să acţioneze cel despre care am putea spune că va fi Mântuitorul omenirii viitoare”, declara la acea vreme profetul indian. Gupta Swami s-a arătat impresionat de mănăstirile din Bucovina şi precizat aici se va ridica un om ce va opri decăderea României şi va transforma ţara într-una dintre cele mai puternice state de pe glob. Profetul indian a mai spus că sub conducerea bucovineanului, România va avea cea mai mare înflorire economică. Acesta a mai explicat că România va avea un rol foarte important în soarta lumii, totul culminând cu cel de-al III-lea şi ultimul război mondial. Gupta Swami a prezis că după terminarea acestui război, România şi India vor deveni unele dintre cele mai importate state la nivel mondial, însă cei mai importanţi poli ai dezvoltării vor fi ţări precum Franţa, Rusia, Grecia sau Japonia.

Citeste tot articolul

AFLA AICI PREVIZIUNILE LUI NIKOLA TESLA DESPRE VIITORUL OMENIRII

Cu toţii am auzit de previziunile lui Nostradamus, dar puţini ştiu că Nikola Tesla a văzut cu claritate ştiinţifică şi a contribuit la crearea viitorul nostru. Viziunile sale aruncă lumina peste multe din actualele noastre probleme. “Potrivit unui teorii care a fost acceptată, fiecare atom se diferenţiază printr-o mişcare de rotaţie continuă de eter, întocmai ca un vârtej într-un lac liniştit. Eterul, atunci când este pus în mişcare, devine materie. O dată ce mişcarea se opreşte, eterul revine la starea sa normală. Apare astfel extraordinara posibilitate ca omul să poată să facă materia să apară şi să dispară, cu condiţia să aibă instrumentele potrivite pentru a iniţia şi a opri aceste vârtejuri de eter. La comanda sa, aproape fără nici un efort, vechile lumi vor dispărea şi altele noi vor înflori. Omul ar putea modifica mărimea planetei, controla anotimpurile, modifica distanţa faţă de Soare, sau călăuzi eterna sa călătorie pe orice drum din Univers. Ar putea provoca ciocniri de planete pentru a produce sori şi stele, căldura şi lumina sa.; ar putea crea viaţa în toate formele sale infinite. A realiza prin propria voinţă naşterea şi moartea materiei, ar fi cea mai mare reuşită a omului, transformându-l în stăpânul creaţiei fizice, împlinindu-şi astfel destinul său”. “Dacă reuşim să eliberăm energia din atomi sau să descoperim un o sursă de energie ieftină şi inepuizabilă, disponibilă în orice zonă de pe glob, această realizare, în loc să fie o binecuvântare, poate aduce dezastrul omenirii, determinând disensiuni şi anarhie, cea ce va duce în final la mult urâtul regim al forţei. Cel mai mare bine vine din dezvoltarea tehnică care duce la unificare şi armonie, iar transmiterea wireless se înscrie în această linie. Prin intermediul acestui sistem, vocea umană va putea fi reprodusă oriunde, iar fabricile vor furniza energie de la mare depărtare …

Citeste tot articolul

Rusia va distruge România în debutul celui de-al Treilea Război Mondial

Ucraina se află pe un butoi de pulbere și conform ultimelor evenimente este posibil ca un alt război mondial să se declanșeze. În timp ce marile puteri ale lumii stau și privesc fără reacție, prim-ministrul ucrainean Arseni Iaţeniuk acuză Rusia că dorește începerea celui de-al Treilea Război Mondial. “Tentativele de agresiune ale armatei ruseşti asupra teritoriului Ucrainei vor conduce la un conflict pe teritoriul Europei. Lumea nu a uitat al Doilea Război Mondial, iar Rusia vrea să lanseze al treilea război mondial”, a declarat Iaţeniuk într-o şedinţă de Guvern. La prima vedere acest scenariu pare desprins dintr-o carte science-fiction, dar dacă privim profețiile efectuate în trecut de către celebrul Nostradamus, putem să creăm o imagine interesantă. Cert este faptul că prezicătorul francez a văzut, în urmă cu peste 500 de ani, că Al Treilea Război Mondial va fi declanşat de Rusia. Mai mult de atât, prima țară cucerită va fi România. Descrierea este de o violenta deosebita iar gravitatea limbajului indica faptul ca atunci când aceste evenimente vor avea loc,impactul asupra populaţiei naţionale dar si globale,va fi unul major. Iată și catrenul în cauză: Din Rusia vor năvăli în masă.. Distrugătorul Antic va ruina acel oraș, Violența distruge “Românie” va suferi, Astfel, flăcările Marelui Război ne mai putând fi oprite. Dacă includem ideea că Ucraina a fost cucerită cu mult timp înainte ca un război adevărat să înceapă, atunci conform celor scrise de Nostradamus, următoarea țară pe lista Rusiei este România. Termenul “Românie”,care înseamnă “Romanii”, este considerat de unii că ar face referire la Italia însăşi,catrenul descriind un atac de proporţii asupra Italiei.Alţii însă au remarcat faptul că este specificat în finalul catrenului efectul politic şi militar pe care îl produce acest atac al Rusiei: “Astfel, flăcările Marelui Război ne mai putând fi oprite.” Acest vers, de fapt, sugerează indirect că …

Citeste tot articolul

Previziuni legionare, adeverite in timp

Oamenii politici de azi ar avea obligaţia morală de a le recunoaşte meritul celor care au avut viziunea pericolului bolşevic, care s-a adeverit. 1. Corneliu Codreanu îi scria lui Carol al II-lea, în 1936: „Este cutremurător să ne gândim ca noi, tineretul de astăzi, să fim condamnaţi a asista la împărţirea şi ciuntirea României Mari, ca faptele oamenilor poiltici să fie aruncate pe umerii generaţiilor tinere. (…) Apropierea de Rusia sovietică este un gest de trădare pe care poporul român l-ar face faţă de Dumnezeu şi faţă de ordinea morală a lumii. Dacă vor intra trupele ruseşti la noi şi vor ieşi învingătoare, în numele Diavolului, cine poate să creadă, unde este mintea ce poate să susţină că ele vor pleca de la noi înainte de a ne sataniza, adică bolşeviza. Consecinţele? Inutil să le mai discutăm.” 2. Jertfa lui Ion Moţa şi Vasile Marin. Moţa scrie în Testament: „Niciodată de când a coborât Mântuitorul printre noi, nu s-a ridicat o parte a omenirii cu atâta ură şi pornire pentru a dărâma aşezarea şi rânduiala creştină a lumii, iar alta, pentru a le apăra. (…) Dacă noi nu ne vom trezi şi nu vom porni împotriva oştilor diavoleşti, prăbuşirea va veni şi cine ştie cât va trebui să treacă peste vieţile urmaşilor noştri până când să ne învrednicim a ne bucura din nou de stăpânirea Bisericii. (…) Să nu lăsăm urmaşilor noştri o ţară fără ocrotirea lui Dumnezeu. Se trăgea cu mitraliera în obrazul lui Hristos, se clătina aşezarea creştină a lumii. Puteam noi să stăm nepăsători? Eu aşa am înţeles rostul vieţii mele. Am iubit pe Hristos şi am mers fericit la moarte pentru El”. 3. Horia Sima, Comandantul Mişcării Legionare continuă lupta împotriva comunismului într-un momentt când democraţiile lumii colaborau cu comuniştii. Prin Horia Sima, legionarii au rămas credincioşi …

Citeste tot articolul