Tag Archives: presa rusa

Putin îl copiază pe Ceaușescu. Rusii, strigat de ajutor. Se cere intervenția de urgență

Vladimir Putin, solicitat să pună capăt persecuțiilor și represiunii împotriva jurnaliștilor din presa independentă din Rusia. Mai multe organizații media din Rusia au solicitat lui Vladimir Putin, printr-o scrisoare deschisă, să pună capăt campaniei de represiune împotriva redacțiilor independente sau critice față de putere. Informația a fost prezentată de agenția de presă France Presse. În ultimele luni, mai multe instituții media și jurnaliști independenți au fost au fost declarați drept „agenţi ai străinătăţii”. Acest statut implică supunerea la mai multe constrângeri administrative și sancțiuni cu amenzi foarte consistente. De asemenea, mai mulți reporteri au fost vizați de anchete penale şi percheziţii. „O campanie de distrugere a mass-media neguvernamentale şi presiuni împotriva jurnaliştilor în desfăşurare”, au denunţat semnatarii acestei scrisori. Documentul a fost adresat atât lui Vladimir Putin, la Kremlin, cât și mai multor responsabili guvernamentali de nivel înalt. „Cerem revizuirea deciziilor cu privire la închiderea redacţiilor colegilor noştri”, se mai arată în text. Documentul a fost publicat de către revista Novaia Gazeta, ediţia rusă a Forbes și de sindicatul jurnaliştilor ruşi şi muncitorilor din mass-media. Autoritățile au trecut la represiunea presei independente De la întoarcerea în Rusia şi arestarea opozantului Aleksei Navalnîi în ianuarie și, mai ales, odată cu apropierea alegerilor legislative programate pentru luna septembrie, autorităţile ruse au înmulţit procedurile de persecuție care vizează opoziţia politică și mass-media independentă. Mai multe redacţii, mai ales canalul de televiziune independent Dojd, site-ul Meduza şi mass-media de investigaţie, au fost declarate „agenţi ai străinătăţii”. Acest lucru face ca veniturile din publicitate să fie mai reduse, deoarece toate aceste publicații sunt obligate să indice noua titulatură în paginile lor. Chiar și atunci când vine vorba despre o postare pe Twitter sau pe alte rețele de socializare. Lista „agenţilor străinătăţii” vizează organizaţiile străine finanţate din exterior și care, potrivit autorităților, ar desfășura „activități politice” …

Citeste tot articolul

Pe față, fără rușine! Iliescu, interviu în rusește pentru agenția de presă rusă TASS: Sper că politicienii români vor înțelege importanța normalizării relațiilor cu Rusia

Fostul președinte Ion Iliescu, care nu a mai apărut în spațiul public de doi ani și jumătate, a acordat un interviu agenției guvernamentale de presă din Rusia, TASS, în care a vorbit, printre altele, despre importanța normalizării relațiilor dintre cele două țări, potrivit Digi 24. Jurnalistul care a realizat interviul menționează în deschiderea acestuia că Iliescu nu a mai avut ieșiri publice, dar pentru corespendentul TASS “a făcut o excepție”. Interviul este disponibil pe site-ul agenției TASS doar în limba rusă, nefiind publicat și pe secțiunea de limbă engleză, și este doar în format scris, nu și video. Ultima apariție publică a lui Ion Iliescu a fost în martie 2017, când s-a prezentat la Parchetul General, fiind citat de procurori în dosarul Revoluţiei. Nikolai Morozov, jurnalistul care a realizat interviul, spune în deschiderea acestuia că fostul președinte, ajuns la 89 de ani, nu mai are ieșiri publice, a cerut urna mobilă la ultimele alegeri, nu mai acordă interviuri, dar “pentru corespendentul TASS, Iliescu a făcut o excepție”. “Pe lângă evidenta orientare pro-Vest a României, întotdeauna ați militat pentru o relație normală cu Rusia. Cu toate acestea, evenimentele au avut un curs diferit. Cum evaluați starea actuală a relațiilor bilaterale și cum ar trebui să arate, de fapt, aceste relații?” – este una dintre întrebările adresate de către corespondentul TASS, potrivit Digi 24. Ion Iliescu spune că, astăzi, relațiile dintre România și Rusia nu pot fi numite normale după niciun criteriu, iar politicienii români ar trebui să înțeleagă importanța normalizării relațiilor cu Rusia. “Relațiile dintre România și Rusia nu pot fi considerate normale după niciun criteriu. Vreau să subliniez că viața în umbra imperiului nu este convenabilă pentru țări precum România și nu toate amintirile istorice sunt plăcute… Sper că politicienii români vor înțelege că normalizarea relațiilor cu Rusia, pe lângă …

Citeste tot articolul