Tag Archives: prabusire

Dezvăluiri INCENDIARE ale mecanicilor de avioane. „S-ar putea produce CATASTROFE”

Mecanicii de avioane din Statele Unite acuză companiile aeriene că ignoră unele probleme tehnice. Ei au tras de multe ori semnale de alarmă cu privire la presiunile pe care le fac cei din conducerile companiilor aeriene pentru a se trece cu vederea peste unele nereguli şi care pot pune în pericol viaţa pasagerilor. Avertismentul lor e cât se poate de clar: dacă nu se renunţă la aceste obiceiuri, s-ar putea produce catastrofe. 26 de mecanici de la principalele linii aeriene au avut, încă, curajul să vorbească despre aceste nereguli. Cu toţii au acuzat presiunea pe care o simt din partea conducerii, pentru ca defecţiunile să fie rezolvate cât mai repede, potrivit digi24.ro John Goglia, fost angajat la Agenţia pentru Securitatea în Transporturi a declarat că: „Sunt întotdeauna oameni care ne întreabă în permanenţă de ce durează reparaţiile aşa mult şi dacă nu putem să sărim anumite etape. Am văzut oameni daţi afară sau suspendaţi din funcţie o lună sau mai mult fiindcă au raportat probleme în afara domeniului lor.” Mecanicii pun această atitudine pe seama raţiunilor economice: cu cât un avion e reparat mai repede, cu atât poate prelua pasageri mai repede şi, implicit, aduce profit. „Ei (cei din conducere, n.red.) încearcă să pună presiune pe mecanic, pentru a nu raporta o problemă. E ca şi cum ai urca o scară, iar treapta de sus ar reprezenta un accident sau un incident serios. De fiecare dată când nu faci ceea ce trebuie, mai faci un pas pe scara defectă”, a mai spus mecanicul Oficialii companiilor aeriene, direct vizate de acuzaţii, susţin că lucrurile demascate de mecanici nu sunt adevărate. David Seymour, vicepreşedintele American Airlines:” Nu sunt îngrijorat, fiindcă avem programe prin care mecanicii pot raporta problemele. Siguranţa face parte din cultura noastră, iar ei ştiu că dacă nu fac reperaţiile …

Citeste tot articolul

Civilizaţia modernă – în pragul prăbuşirii? Foarte bine.

Civilizaţia modernă se îndreaptă spre colaps şi s-ar putea prăbuşi în scurt timp – câteva decenii – din cauza instabilităţii economice crescânde şi a presiunii excesive asupra resurselor planetei, ne arata autorii unui studiu ştiinţific finanţat de NASA. Folosind modele teoretice pentru a prezice ceea ce se va întâmpla în ţările industrializate în cursul următorilor aproximativ 100 de ani, matematicienii au ajuns la concluzii „îngrijorătoare” pentru capitalisti: chiar făcând predicţii conservatoare (fără a recurge la cele mai pesimiste scenarii), perspectivele sunt sumbre, deoarece situaţia se înrăutăţeşte rapid. Referindu-se la exemplele istorice ale colapsului unor civilizaţuii sofisticate, precum cea romană, dinastia Han sau Imperiul Gupta, autorii afirmă că şi atunci, la apariţia semnelor de avertizare în privinţa apropiatului dezastru,  „elita” societăţii a perseverat adesea pe aceeaşi cale pe care obişnuia să meargă, păstrănd acelaşi mod de viaţă, până când a fost prea târziu – iar asta se întâmplă şi acum. Aceste exemple istorice, spun autorii, arată că până şi cele mai complexe şi avansate societăţi pot fi fragile, efemere şi susceptibile de a intra în colaps. Matematicianul Safa Motesharri, unul dintre autorii raportului, bazat pe un model numit “Human And Nature Dynamical” (Handy), afirmă că procesul de ridicare şi prăbuşire a unor civilizaţii este un model ciclic, recurent, ce poate fi întâlnit de-a lungul întregii istorii. Studiul condus de el, cu ajutorul unei echipe de specialişti în ştiinţe naturale şi sociale, şi finanţat de Goddard Space Flight Center, al NASA, urmează să fie publicat în jurnalul Ecological Economics. Studiul explorează factorii care pot duce la colapsul civilizaţiei, de la creşterea populaţiei la schimbările climatice, ajugând la concluzia că, atunci când mai mulţi factori se combină, se poate ajunge la prăbuşirea societăţii din cauza „supraexploatării resurselor” şi a „stratificării economice a societăţii în elite şi mase”. Elitele, care trăiesc în special în …

Citeste tot articolul

Facebook ar putea sa se “prabuseasca”

Facebook, considerată în momentul de faţă cea mai importantă reţea de socializare din lume, ar putea pierde 80% dintre utilizatorii săi până în 2017, se arată într-un studiu coordonat de doi doctoranzi de la Universitatea Princeton (SUA), informează AFP.  John Cannarella şi Joshua Spechlere, care studiază inginerie mecanică şi aerospaţială la Universitatea Princeton, au ajuns la această concluzie după ce au realizat un studiu bazat pe progresul şi apoi decăderea platformei MySpace, precursoare a reţelei de socializare Facebook. John Cannarella şi Joshua Spechlere afirmă că cea mai importantă reţea socială din lume, care înregistrează peste 1,1 miliarde de utilizatori şi va sărbători, luna viitoare, zece ani de existenţă, se îndreaptă spre un declin abrupt. “S-a demonstrat că ideile, la fel ca maladiile, se propagă într-o manieră infecţioasă între oameni, înainte de a muri, şi acest lucru a fost descris cu succes de modelele epidemiologice”, au scris cercetătorii. Aceştia au aplicat un model epidemiologic modificat pentru a descrie dinamica utilizatorilor reţelelor sociale, folosind datele Google, care sunt de domeniu public. Ei au ajuns astfel la concluzia că reţeaua de socializare Facebook, ale cărei acţiuni au atins marţi un record de 58,51 dolari, a fost în plină glorie în 2012 şi ar putea “cunoaşte un declin rapid”. Aceştia au ajuns la acest rezultat consultând şi unele studii anterioare care arătau că din ce în ce mai mulţi tineri au început să renunţe la reţeaua socială în 2013. “Facebook ar putea cunoaşte un declin rapid în anii care vin, diminuându-şi cu 20% capacitatea sa maximă, până în decembrie 2014″, au scris cei doi autori în studiul publicat pe site-ul ArXiv.org, în care mai estimează că reţeaua socială ar putea pierde “80% din baza sa de utilizatori, între 2015 şi 2017″. Până în prezent, reţeaua socială pare să fie stabilă. Averea directorului operaţional al …

Citeste tot articolul

Respect, Aura Ion!

Accidentul de avion din Munții Apuseni are câteva semne de întrebare la care autoritățile trebuie să ofere răspunsuri. Presa a tocat subiectul, insistând în special pe moartea pilotului Adrian Iovan, în special pentru că acesta este un personaj cu notorietate. Articolele despre pilotul Adrian Iovan au zeci de mii de vizualizări pe site-urile de știri și în rețele sociale. Toată lumea vorbește acum despre moartea lui Adrian Iovan și vrea să afle de ce a murit cel mai cunoscut pilot al României. De ce a zburat în condiții dificile? De ce era nevoit să zboare cu un avion vechi de 37 de ani, în condițiile în care Ministerul Sănătății ține în hangar o aeronavă nouă de un milion de euro? De ce a coborât atât de jos, încât s-a lovit de brazi? Era ceva defect la instrumentele de bord, astfel încât pilotul nu a putut afla înălțimea exactă? De ce nu au ajuns la fața locului, mai repede, echipele de salvare? Dacă ajungeau mai devreme echipele de salvare, ce se întâmpla? Eu cred însă că în aceste momente trebuie să ne îndreptăm gândurile și către studenta Aurelia Ion, care este a doua victimă a acestui accident nefericit. ”Orice ai face e nesemnificativ, dar e foarte important să o faci!”, este principiul după care și-a ghidat viața. Și-a postat acest citat pe pagina personală de Facebook, o fereastră puțin deschisă către viața ei. O viață curmată mult prea repede, într-o dramă care ne aduce în față adevărații EROI, care nu apar niciodată la TV, în ziare tabloide sau pe site-urile cu știri mondene. Sunt eroi pentru că găsesc în fiecare zi puterea să se sacrifice pe sine într-o lume tot mai egoistă, fără a cere nimic în schimb. Nu se laudă cu asta la TV, nu defilează în paginile ziarelor și …

Citeste tot articolul