Tag Archives: poluare

Pericol de moarte! Orașele României din care nu scapi viu

Ministrul Mediului, Cosel Alexe, a declarat, luni, că 10 orașe din România trebuie să facă planuri preventive în ceea ce privește reducerea nivelului de poluare, la recomandarea instituțiilor europene, iar în alte trei municipii se impun măsuri urgente. Măsura e necesară pentru a evita o eventuală procedură de infringement. Cele 10 orașe care trebuie să facă planuri în ceea ce privește reducerea poluării sunt: Brăila, Bacău, Craiova, Cluj, Constanța, Galați, Turnu Măgurele, Timișoara, Ploiești și Pitești. „Aş vrea să vă spun că, analizând datele, voi avea discuţii şi voi începe procedurile cu celelalte zece municipalităţi din România care au obligaţia să realizeze aceste proiecte privind calitatea aerului, pentru că este important pentru noi să avem o cât mai bună stare de sănătate a populaţiei în aceste aglomerări urbane, să prevenim şi, evident, să avem date pe care să le furnizăm opiniei publice. Ar fi trist ca România să înceapă iarăşi o corespondenţă cu Comisia Europeană pe proceduri de pre-infringement sau infringement pe calitatea aerului cu alte aşezări urbane din România”, a puctat Alexe. Ministrul a anunțat că va avea întâlniri cu reprezentanții administrațiilor locale din trei municipii, pentru a discuta calitatea aerului, în contextul unei proceduri de infringement privind poluarea. Este vorba de București, Iași și Brașov. În cazul ultimelor două s-a ajuns, cu Comisia Europeană ”în faza de contencios”, iar în cazul Capitalei situația este mai gravă, ”suntem în etapa în care așteptăm doar verdictul”. La Timișoara poluarea aerului este un subiect fierbinte de mai mulți ani. Pe lângă parcul auto mare, pe raza orașului funcționează fabrici care sunt acuzate de cetățeni că poluează. Cu toate acestea, edilul continuă să susțină că Timișoara are aer curat. Recent, într-o postare pe Facebook, Nicolae Robu arată: ”Am făcut progrese foarte mari! La toți parametrii cu efecte asupra aerului pe care îl …

Citeste tot articolul

Veste ȘOC pentru cei care au mașini SECOND HAND!

Marea majoritate a acestor autoturisme nu sunt echipate cu DPF standard şi, prin urmare, emit particule fine periculoase, conform unui studiu publicat astăzi. România a importat aproximativ 520.000 de autoturisme second hand, în 2017, din care peste 70% sunt cu motorizare diesel poluantă, în timp ce vârsta medie a acestora a crescut la 11,5 ani, de la aproximativ 9 ani, în perioada 2015 – 2016, reiese dintr-o analiză de specialitate realizată de Federaţia Europeană pentru Transport şi Mediu (T&E) şi Asociaţia 2Celsius. „Nivelul poluării aerului în România e unul dintre cele mai grave din Europa. El cauzează anual peste 22.500 de decese premature, dintre care aproape 1.900 sunt direct imputabile emisiilor de NO210. Comisia Europeană dă în judecată România la Curtea Europeană de Justiţie pentru că nu a reuşit să atingă limitele de emisii pentru 2010 la particulele cancerigene din aglomeraţia Bucureştiului. Exportul de vehicule foarte poluante către România este inacceptabil, având în vedere că nivelul poluării aerului este deja foarte ridicat”, notează realizatorii studiului. Potrivit sursei citate, cota de peste 70% autoturisme rulate diesel importate în România depăşeşte procentul din ţări precum Bulgaria (cu o pondere de o treime în total vânzări autoturisme second hand) şi Polonia (40%). De asemenea, mai mult de 80% dintre diesel-uri au fost produse înainte de anul 2011, adică înainte de intrarea în vigoare a standardelor Euro 5 pentru toate autoturismele şi care necesitau filtre de particule diesel (DPF). „Asta înseamnă că marea majoritate a acestor autoturisme importate nu sunt echipate cu DPF standard şi, prin urmare, emit particule fine periculoase”, care duc la cancer, se arată în studiu, iar „particulele fine sunt deja o problemă serioasă în România”. În ceea ce priveşte dioxidul de azot toxic (NO2), raportul de specialitate arată că, în plin scandal Dieselgate, maşinile dotate cu astfel de motoare şi …

Citeste tot articolul