polonia

  • Fermierii nervoși pe Guvern: România ar trebui să facă exact acelaşi lucru ca Polonia în scandalul cerealelor ucrainiene. Această măsură unilaterală este esenţială pentru salvarea fermierilor români şi pentru protejarea securităţii alimentare a României

    cereale

    Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare a anunţat, sâmbătă, printr-un comunicat de presă, că solicită Guvernului României şi partidelor din actuala majoritate parlamentară adoptarea în regim de urgenţă unui act normativ care să interzică importul în România a unui număr de produse agroalimentare din Ucraina.

    “Această măsură unilaterală este esenţială pentru salvarea fermierilor români şi pentru protejarea securităţii alimentare a României. Decizia Comisiei Europene de a nu mai prelungi interzicerea importurilor pentru cele cinci state din vecinătatea Ucrainei (România, Polonia, Ungaria, Slovacia şi Bulgaria) obligă Guvernul României la o asemenea decizie, dacă vrem să mai vorbim de sector agroalimentar naţional. De asemenea, apreciem că este necesară şi o discuţie URGENTĂ, până la finalul zilei de luni – 18 septembrie a.c., cu mediul asociativ din sectorul agroalimentar pentru a stabili, cu argumente, lista de produse supuse embargoului, listă ce trebuie să fie anexată acestui act normativ”, a transmis Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare.

    Reprezentanţii acesteia afirmă că nu înţeleg de ce România are reţineri în a proceda la fel ca Polonia şi alte state care îşi protejează fermierii de hotărârile luate de Comisia Europeană.

    “Dacă un stat precum Polonia, care sprijină masiv şi cuprinzător Ucraina, în faţa agresiunii Rusiei, a luat o asemenea decizie unilaterală imediat după expirarea termenului de 15 septembrie 2023, nu înţelegem de ce România ar trebui să aibă reţineri în a proceda exact la fel. Dacă Polonia continuă să fie 100% alături de Ucraina şi, cu toate acestea, acelaşi guvern de la Varşovia nu are nicio o ezitare în a-şi proteja fermierii prin măsuri unilaterale, cauzate de decizii la Comisiei Europene, atunci aceste măsuri nu afectează cu nimic solidaritatea faţă de poporul ucrainean. România ar trebui să facă exact acelaşi lucru”, mai precizează sursa citată.

    Reprezentanţii Alianţei pentru Agricultură şi Cooperare au menţionat că această solicitare nu afectează tranzitul mărfurilor din Ucraina.

    “Ne manifestăm surprinderea faţă de comunicatul extrem de ezitant al Guvernul României din seara de 15 septembrie care nu vorbeşte deloc despre prioritatea de a salva fermierul român şi agricultura naţională. Sperăm că acest mod de comunicare ambiguu, fără o asumare clară a obligaţiei de a proteja sectorul agroalimentar autohton, a fost doar o scăpare de moment din partea oficialilor guvernamentali. Solicitarea noastră nu afectează în niciun fel TRANZITUL mărfurilor agroalimentare ucrainene prin România, către alte destinaţii, exact cum se întâmplă şi acum şi cum s-a întâmplat de la începutul războiului”, a mai transmis Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare.

    Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare este formată din Federaţia Naţională PRO AGRO, Liga Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România – LAPAR, Uniunea de Ramură Naţională a Cooperativelor din Sectorul Vegetal – UNCSV şi Asociaţia Forţa Fermierilor – AFF.

    Comisia Europeană a decis vineri să ridice restricţiile impuse importurilor de cereale ucrainene, valabile în cinci ţări, între care România, dar a cerut Kievului să elaboreze un plan de măsuri eficiente pentru controlul transporturilor.

    Slovacia Polonia şi Ungaria au anunţat deja căă restricţionează importurile de cereale din Ucraina.

  • UE dă liber cerealelor ucrainiene, Polonia le blochează. Ce va face România?

    Polonia a anunţat vineri seară că prelungeşte unilateral începând de la miezul nopţii interdicţia asupra importului a patru produse agricole ucrainene, după ce Comisia Europeană a respins cererea statelor UE vecine Ucrainei de a prelungi această măsură.

    „Vom extinde această interdicţie, în pofida refuzului lor, în pofida refuzului Comisiei Europene”, a confirmat premierul polonez Mateusz Morawiecki, potrivit Reuters. „O vom face pentru că este in interesul fermierului polonez”, a adăugat el.

    Guvernul polonez a transmis deja în mod repetat că, indiferent de decizia Comisiei Europene, va prelungi unilateral această interdicţie, provocând proteste din partea guvernului ucrainean, care a ameninţat că se va adresa Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC).

    Dar Polonia a atenţionat Ucraina că nu este îndreptăţită să se adreseze OMC, întrucât intrarea liberă a produselor ucrainene pe piaţa UE „a fost un gest unilateral de bunăvoinţă din partea Uniunii, nu o obligaţie legală bilaterală pe care Ucraina să o poată reclama prin mijloace legale”.

    Pentru a ajuta Ucraina după războiul pornit de Rusia contra acestei ţări în februarie anul trecut, UE a suspendat taxele vamale şi celelalte măsuri de apărare comercială asupra importurilor ucrainene, inclusiv cereale şi alte produse alimentare.

    În acest timp, mari cantităţi de cereale ucrainene care ar fi trebuit doar să tranziteze statele est-europene prin „coridoarele de solidaritate” (create pentru a ajuta Ucraina să-şi exporte cerealele după ce nu şi-a mai putut folosi porturile de la Marea Neagră) au rămas în aceste ţări, unde au fost comercializate sub preţurile pe care le pot oferi producătorii locali, aceasta şi ca urmare a faptului că cerealelor ucrainene nu li s-a impus de către Bruxelles respectarea standardelor europene de calitate.

    Toate acestea au distorsionat pieţele ţărilor est-europene şi le-au provocat agricultorilor din aceste ţări pierderi compensate doar parţial prin despăgubirile aprobate de Comisiei Europeană.

  • POLONEZII SE IMPUN: “Noi ne apărăm fermierii, vom interzice importurile agricole ucrainene, indiferent de ce va decide Comisia Europeană”

    Premierul Mateusz Morawiecki

    Miercuri, prim-ministrul Poloniei, Mateusz Morawiecki, a transmis că va continua să interzică importurile agricole ucrainene chiar și după 15 septembrie, indiferent de decizia Comisiei Europene, informează agenţia EFE.

    ‘Nu vom deschide graniţele pentru produsele din Ucraina pe 15 septembrie. Vom permite doar tranzitul lor. Vreau să fiu clar: nu vom deschide această graniţă. Fie Comisia Europeană stabileşte reglementări care extind această interdicţie, fie oricum o vom face noi singuri (…) Vom fi duri, vom fi hotărâţi, vom apăra agricultorul polonez’, a spus premierul Morawiecki în cadrul unei conferințe de presă care a avut loc la Varşovia.

    În trecut, Uniunea Europeană a suprimat taxele vamale şi celelalte măsuri de apărare comercială asupra importurilor ucrainene, măsură menită să ajute Ucraina.

    În toată această perioadă, cantitățile de cereale ucrainene, care în mod normal ar fi trebuit să traverseze statele din Europa de est prin așa numitele ‘coridoarele de solidaritate’, au rămas în acele țări. Acestea au fost comercializate la prețuri mai mici decât ale producătorilor locali.

    Măsura a deformat pieţele ţărilor est-europene provocând pierderi majore agricultorilor din aceste țări. Pierderile au fost compensate parțial.

    În urma acestei decizii Comisia Europeană a ajuns la finalul lunii aprilie, la o înțelegere cu aceste patru ţări, la care s-a adăugat și România, acord ce expiră pe 15 septembrie, potrivit Agerpres.

  • VIDEO | Patru migranți AU FOST APROAPE LINȘAȚI DE PĂRINȚI după ce au AGRESAT SEXUAL MINORII la o piscină

    polonezii au linsat migrantii e1689673721222

    Sâmbătă, pe rețelele de socializare a apărut un videoclip care arată o mulțime furioasă care cere pedepsirea a patru cetățeni georgieni. Migranții au fost acuzați că „au comportament neadecvat” față de minori, iar linșarea bărbaților a fost evitată în ultima clipă, conform Remix News.

    Paznicii de la piscina din Bytom City Park, Polonia, au primit două sesizări: una de la doi băieți și altul de la mama unei fete care se afla la piscină.

    Fata i-a spus mamei sale că este hărțuită de un bărbat de 50 de ani. Paza a intervenit imediat, scoțându-l pe bărbat și pe cei trei însoțitori ai săi din piscină și anunțând poliția.

    Bărbații au fost reținuți de poliție, în timp ce o mare mulțime de oameni s-a adunat la fața locului. Cei de la pază au fost nevoiți să asiste poliția în securizarea zonei, iar din cauza comportamentului agresiv al unor privitori, polițiștii au recurs la utilizarea scuturilor și a gazelor lacrimogene.

    Bărbații reținuți, cu vârste cuprinse între 18 și 55 de ani, sunt cetățeni georgieni. Polițiștii fac acum o ancheta pe imaginile de la camerele de supraveghere și investighează ce s-a întâmplat.

  • Militanți pro-LGBT condamnați la muncă în folosul comunității în urma unui atac violent asupra activiștilor pro-viață

    parda lgbt din germania atacata de barbati de origine sudica 696x348 1

    Trei activiști LGBT au fost găsiți vinovați de un tribunal din Varșovia pentru că au atacat un grup de militanți pro-viață și le-au distrus duba de campanie, informează Rmx.news.

    Atacul a avut loc în iunie 2020, când un grup de activiști LGBT a oprit o dubă a Fundației Dreptului la Viață, a avariat-o și i-a atacat pe pe cei care se aflau înăuntru.

    Instanța din Varșovia i-a găsit vinovați pe toți cei trei activiști acuzați, condamnându-l pe cel mai cunoscut dintre ei, Michał Sz., un bărbat care insistă să fie numit pe numele de femeie „Margot”, la un an de muncă în folosul comunității.

    Ceilalți doi activiști au primit pedepse de 11 și 6 luni de muncă în folosul comunității. Munca în folosul comunității va presupune 30 de ore de muncă neremunerată pe lună.

    Pe lângă munca în folosul comunității, „Margot” și unul dintre colegii săi vor fi nevoiți să ia măsuri pentru a repara pagubele pe care le-au cauzat dubei, să plătească 1.500 de euro fundației a cărei proprietate a fost atacată și, de asemenea, să plătească 1.000 și 600 de euro daune pentru doi dintre activiștii pro-viață care au fost atacați.

    Judecătorul, Aleksandra Smyk, a spus că dovezile care confirmă acuzațiile sunt bine documentate și că există puține îndoieli cu privire la legile care au fost încălcate.

    Aceasta a hotărât că fiecare are dreptul la punctul său de vedere și să se opună opiniilor celorlalți în cadrul stabilit de lege. Dacă cineva decide să încalce aceste legi, trebuie să fie pregătit să facă față consecințelor legale. Ea a adăugat că nu există nicio dovadă că acuzații ar fi acționat în legitimă apărare sau în interes public.

    Totuși, ea a adăugat că a-i condamna la închisoare, așa cum a cerut acuzarea, ar fi o pedeapsă prea dură.

    sursa: r3media

  • Ministrul Justiției, cu pistolul la brâu

    justitsminister ladt pistol polen polennu

    Ministrul polonez al Justiției, Zbigniew Ziobro, a fost dat de gol de o rafală de vânt…

    Ministrul polonez al Justiției este liderul formațiunii conservatoare Polonia Unită, care face parte din coaliția de guvernare din Polonia.

    65bee70978

    Vezi si – Cât de devastatoare poate fi propaganda?

  • Ce pericole ascunde Războiul din Ucraina pentru România

    177361

    Varșovia pare extrem de iritată de ambițiile președintelui român de a ocupa poziția de lider al flancului estic al NATO și afirmă că Iohannis este marioneta Berlinului.

    Un articol extrem de interesant a apărut pe site-ul TVP.info, canalul de știri al televiziunii de stat din Polonia.

    Titlul său: „România, aliat sau rival? Politica discutabilă a președintelui german (al României)”.

    Autorul articolului, Antoni Rybczynski, scrie că, până la începerea războiului din Ucraina, între Polonia și România exista o cooperare armonioasă pe flancul estic al NATO.

    Însă „războiul a accentuat importanța Varșoviei, iar Bucureștiul pare a avea o problemă cu acest lucru”. Iar „Franța și Germania au profitat deja de situație”, comentează Rybczynski.

    Și explică:

    „Până de curând, nu exista nici o îndoială că Polonia juca rolul principal în cadrul Inițiativei Celor Trei Mări, dar acest lucru nu a fost pe placul unora din regiune.”

    Inițiativa Celor Trei Mări este o organizație politică reunind 12 state, într-o fâșie teritorială care străbate centrul Europei de la Marea Baltică, în nord, la Marea Adriatică și Marea Neagră în sud.

    Din ea fac parte Austria, Bulgaria, Croația, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia, Slovenia și Ungaria.

    În a doua jumătate a lunii iunie, arată articolul TVP.Info, au avut loc o serie de evenimente care au pus la îndoială calitatea de lider – autoasumată – a Poloniei.

    Astfel, la summit-ul Inițiativei Celor Trei Mări organizat la Riga, a fost blocată organizarea următorului summit, din 2023, în Lituania, în favoarea României.

    România, adică „O țară care nu s-a angajat prea mult în inițiative diplomatice și de ajutorare” a Ucrainei, comentează sarcastic autorul polonez.

    Varșovia a fost iritată de această modificare cu atât mai mult cu cât România a mai găzduit un summit al Inițiativei și în 2018, spre deosebire de Lituania, care nu a găzduit până acum nici unul.

    Colac peste pupăză, Klaus Iohannis a declarat că, prin organizarea viitorului summit, România preia astfel „președinția Inițiativei Celor Trei Mări”, „deși nu există în mod formal o asemenea titulatură pe nici unul din documentele Inițiativei”.

    Pentru autorul articolului, Antoni Rybczynski, intențiile uzurpatoare ale României sunt clare:

    „Țările fondatoare ale Inițiativei sunt Polonia și Croația, iar România își anunță intenția de a fi pe picior de egalitate cu Polonia.”

    Dar aici nu e vorba doar de supremația în cadrul organizației, ci de ceva mult mai grav, explică Rybczynski:

    „În timp ce Polonia este mai apropiată de Statele Unite și de Marea Britanie, România caută să se apropie de Franța și de Germania.”

    Lucru dovedit și de faptul că Iohannis i-a însoțit pe Macron, Scholz și Draghi în vizita de la Kiev și unde „a afirmat că reprezintă Europa Centrală”.

    Chiar dacă nu a fost luat de cei trei lideri occidentali în tren cu ei, detaliu important de protocol, nemenționat de autorul polonez.

    „În acest mod, românii au semnalat că sunt mai apropiați de linia franceză și germană în privința conflictului decât de poziția adoptată de Polonia și de Statele Unite.”

    Și articolul insistă din nou asupra comportamentului călduț al României în cadrul războiului din Ucraina: „un ajutor umanitar restrâns și un sprijin militar foarte limitat, departe de sprijinul venit din Polonia, Cehia, Slovacia, țările baltice și scandinave”.

    Mai mult, sugerează Rybczynski, România ar exercita presiuni pentru ca Germania să devină membru cu drepturi depline al Inițiativei Celor Trei Mări.

    În acest moment, la fel ca Statele Unite, Germania are statutul mai degrabă onorific de „partener strategic”.

    Și polonezul comentează sarcastic:

    „Iohannis însuși este un etnic german care vorbește mai bine această limbă decât româna.”

    Concluzia articolului:

    „Până la război, România avea în plan să devină principalul partener al Statelor Unite în această parte de lume. Acum, din cauza războiului din Ucraina, își dă seama că nu are nici o șansă de a reuși. De unde și reorientarea către Germania și Franța, așa cum o demonstrează călătoria la Kiev.”

    Și:

    „Misiunea Poloniei este acum de a se asigura că își păstrează rolul de lider al Flancului Estic al NATO și de a împiedica Germania să dezbine țările împotriva Poloniei pentru a domina această regiune.”

    Articolul apărut la Varșovia dovedește cu prisosință că în Războiul din Ucraina este prea puțin vorba despre independența poporului ucrainean.

    Este vorba despre Lupta pentru Europa.

    Invazia Rusiei (zădărâtă încă din 2014 de Victoria Nuland și CIA) este pretextul perfect ca Washingtonul să dea lovitura finală Uniunii Europene.

    Prin ruperea acesteia de gazele rusești, distrugerea industriei (la care Germania excela) și sărăcirea endemică a populației. Transformând-o în ceva care seamănă foarte bine cu o colonie americană.

    Inițiativa Celor Trei Mări ar urma să asigure un „cordon sanitar”, de la nordul (de aceea, eforturile de cooptare în NATO ale Suediei și Finlandei) la sudul Europei, aflat sub controlul Statelor Unite.

    trei mari

    Scopul său este nu atât apărarea militară în fața expansionismului rus, cât IZOLAREA Uniunii Europene de Moscova și de sursele sale de materii prime. Pentru a asigura DEPENDENȚA de America.

    Sesizând pericolul de a fi transformate din țări de primă mână în colonii din lumea a treia, Germania și Franța au început să se agite ca furnicile în mușuroiul inundat. Caută ieșiri.

    De aici, telefoanele disperate ale lui Macron, către Putin și Zelenski.

    De aici, presiunile Germaniei pentru a intra în Inițiativa Celor Trei Mări, pentru a opri dezastrul.

    De aici, și vizita cu căciula în mână a lui Scholz în China, principalul aliat al Rusiei.

    Aceasta este realitatea despre Războiul din Ucraina. Cărămizile în piept despre solidaritate, independență și alte bla-blau-uri cațavenciene sunt pentru fraieri.

    Dar articolul-radiografie apărut la Varșovia mai surprinde prin ceva: este vorba de tonul mesianic adoptat.

    Reamintesc că este vorba de televiziunea de stat de la Varșovia.

    Își poate imagina TVR abordând un asemenea discurs naționalist?

    Ei bine, Polonia o face, ceea ce dă apă la moară informațiilor despre un „proiect statal” nou, polono-ucrainean, cu binecuvântarea Washingtonului.

    În aceste condiții, Bucovina și Bugeacul, despre care Bogdan Aurescu declară că„România nu are pretenții teritoriale” ar putea ajunge între granițele noului imperiu care se croiește la frontierele noastre.

    Dar, atenție!, când se croiește un imperiu, toată ordinea teritorială din jur este bulversată. În sfera de gravitație a Noului Colos se întâmplă adesea să pice regiuni din vecini. Mai ales când vecinii sunt hulpavi și bălesc de pofta Iredentei.

    Cu un președinte, vorba articolului, mai mult german decât român, cu un haplea cu vipușcă pe post de premier și cu o adunătură de hahalere și de trădători cleptocrați aburcați în cârca poporului, ne-am dizolvat deja Constituția.

    Următorul pas firesc este dezmembrarea Statului.

  • Ursula von der Leyen, amenintata cu DEMITEREA. News alert

    viata personala a ursulei von der leyen

    Polonia este supărată maxim și a amenințat că va reacţiona ferm dacă nu primeşte aprobarea Comisiei Europene pentru virarea fondurilor de 35 de miliarde de euro, prin Planul de Relansare şi Rezilienţă.

    Guvernul conservator de la Varşovia a amenințat că o va demite, prin moţiune, pe Ursula von der Leyen, preşedintele Comisiei Europene.

    Motivul este legat de aprobarea Comisiei Europene pentru virarea fondurilor de 35 de miliarde de euro, prin Planul de Relansare şi Rezilienţă. Comisia Europeană a aprobat în iunie planul Poloniei, dar condiţionează furnizarea fondurilor de reformele din sistemul judiciar.

    „Dacă reprezentanţii Comisiei Europene ne vor împinge la zid, nu vom avea altă soluţie decât să scoatem toate armele de care dispunem şi să ripostăm simetric”, a declarat marţi Krzysztof Sobolewski, secretarul general al formaţiunii de guvernământ Lege şi Justiţie (PiS, dreapta), conform cotidianului The Guardian.

    Krzysztof Sobolewski a sugerat că ar putea construi o alianţă în Parlamentul European pentru a depune o moţiune de cenzură împotriva Ursulei von der Leyen. El a afirmat, într-un interviu acordat site-ului Wprost.pl, că Polonia ar putea utiliza dreptul de veto în Consiliul Uniunii Europene ca formă de protest.

    Polonia susține că este momentul să tragem concluziile
    Avertismentul intervine după afirmaţiile fostului vicepremier Jarosław Kaczyński, liderul Partidului Lege şi Justiţie.

    „Noi am manifestat cea mai mare bunăvoinţă, dar concesiile pe care le-am făcut nu au produs niciun rezultat. Nu avem niciun motiv să ne îndeplinim obligaţiile.

    Noi ne-am făcut partea noastră, dar UE, nu. Este momentul să tragem concluziile”, a afirmat Jarosław Kaczyński, într-un interviu acordat revistei Sieci.

    Pe fondul presiunilor Bruxelles-ului, Polonia a închis în iulie un organism judiciar special. Însă Ursula von der Leyen susţine că decizia este reversibilă, astfel că nu a permis acordarea fondurilor destinate Poloniei.

    Bruxelles-ul, acuzat că vrea să distrugă sistemul statului de drept din Polonia
    „Bruxelles-ul vrea să distrugă sistemul statului de drept din Polonia, pentru a forţa supunerea totală faţă de Germania”, a acuzat Jaroslaw Kaczynski.

    Pe data de 2 iulie, Comisia Europeană a susținut că, prin ultimele modificări aduse sistemului judiciar, Polonia nu îndeplinește condițiile pentru a primi fondurile UE menite pentru a stimula economia şi a sprijini redresarea în urma pandemiei de COVID-19.

    Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a precizat că noua lege privind sistemul disciplinar pentru judecători se află încă în analiză.

    „Dar pot spune deja că această nouă lege nu asigură că judecătorii pot pune la îndoială statutul altui judecător fără a risca proceduri disciplinare”, a adăugat ea. Acest lucru a trebuit să fie clarificat înainte ca prima tranşă să poată fi eliberată”, a confirmat von der Leyen.

    Sursa: capital.ro

  • Alexander Lukașenko ACUZA Polonia: ‘Polonezii se urcă pe o iapă americană și galopează prin Europa’

    Aleksandr Lukasenko 640x359 1

    Președintele din Belarus, Alexander Lukașenko, a lansat din nou acuzații împotriva Poloniei.

    “Ei (Polonia) sunt deja gata să ia o parte din Ucraina, sunt gata să înghită Belarusul în întregime. Nu va funcționa. Sunt temporari. Nu există cu cine să discutăm astăzi”, a declarat președintele Belarusului, luni, citat de agenția de presă BelTA.

    “Cel mai agresiv stat față de noi (n. r.: Polonia). Nu înțeleg: de ce? Avem etnici polonezi, oameni normali. Lucrați bine. Sunt doar câțiva dintre ei (…). Puteți trăi și de a lucra în mod normal. Ce le lipsește? Ratingul liderilor lor este deja sub 30%.

    Polonezii se urcă pe o iapă americană și galopează prin Europa. Nemții îi urăsc deja în jur, dar îi tolerează. De ce? Pentru că americanii îi susțin”, a adăugat președintele belarus.

    Sursa: stiripesurse.ro

  • Kadîrov amenință DIRECT Polonia: ‘Ucraina este deja o problemă închisă. Pe mine mă interesează Polonia’

    ramzan kadirov tw2

    Liderul Ceceniei, Ramzan Kadîrov, a început să amenințe cu un atac al Federației Ruse asupra Poloniei. El a spus, într-o înregistrare video publicată pe canalul său de Telegram, că Rusia ar putea distruge această țară „în câteva secunde”.

    Polonia, spune Kadîrov, ar trebui să-și ia armele de pe teritoriul Ucrainei.

    „Ucraina este deja o problemă închisă. Pe mine mă interesează Polonia. După Ucraina, dacă există o echipă, vom arăta în 6 secunde de ce suntem capabili. Mai bine să vă luați armele (polonezii) mercenari. Vă rog să vă cereți scuze pentru ambasadorul nostru. Ați început jocuri foarte rele cu statul nostru”, a declarat Kadîrov.

    Șeful Republicii Cecene, Ramzan Kadîrov, a declarat în urmă cu o săptămână că Rusia „nu luptă împotriva Ucrainei, ci împotriva NATO”. El a explicat această poziție prin faptul că țările NATO aprovizionează și înarmează armata ucraineană.

    Sursa: stiripesurse.ro

Back to top button