Tag Archives: politia cluj

Scene violente la Cluj: Femeie târâtă prin noroi de poliţişti şi băgată cu forţa într-o ambulanţă

O femeie din Cluj a fost luată şi târâtă pe jos mai mulţi metri de câţiva poliţişti, după care a fost băgată într-o ambulanţă şi dusă la spital. Întreaga scenă a fost surprinsă şi filmată de la balcon de un clujean, scrie Adevărul. Imaginile au fost postate ulterior pe pagina de Facebook Info Trafic Cluj de Daniel Rebrişorean, însoţite de următorul comentariu: „Acum câteva minute. Tind să cred că, cauza este nepurtarea măştii. Mai multe detalii nu ştiu.” Reprezentanţii Poliţiei Cluj spun că femeia nu purta mască şi că a refuzat să se legitimeze atunci când a fost abordată de poliţişti. Femeia ar fi fost băgată într-o ambulanţă fiindcă i s-ar fi făcut rău, au mai spus spus aceştia. „Poliţiştii aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu, pe raza municipiului Cluj-Napoca, au identificat o persoană care nu respecta măsurile de protecţie individuală, nepurtând mască de protecţie, fiind informata despre această prevedere legală. I-au fost solicitate informatii pentru stabilirea identităţii, însă persoana în cauză nu a oferit informaţii în acest sens, iar din cauza stării medicale a acesteia, a fost solicitat un echipaj medical pentru acordarea ajutorului de specialitate”, au precizat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj.

Citeste tot articolul

FELICITARI POLITISTILOR CLUJENI! De 15 martie au confiscat steagul Transilvaniei autonomiștilor maghiari

Marţi 15 martie, la Cluj-Napoca etnicii maghiari au sărbătorit Ziua maghiarilor de pretutindeni – comemorarea începutului revoluţiei maghiare de la 1848, cu marșuri de stradă care au perturbat traficul pietonal și rutier spre disperarea șoferilor. Doar 500 de etnici maghiari au participat la un marş comemorativ destul de anemic. La marș participanţii au purtat steagul Ungariei şi al Ţinutului Secuiesc, care e interzis de lege, dar și steagul autonomiștilor maghiari aredeleni, așa-zisul steag al Transilvaniei, care a iritat la culme trecătorii clujeni. Cu profesionalism polițiștii clujeni au observat incidentul și au extras din coloană pe provocatori pentru că au „agitat spiritele” și au confiscat steagul, care încălca prevederile Legii nr. 75/1994. După ce purtătorii steagului Transilvaniei au fost extraşi din coloană, au fost anunţaţi că au încălcat legea. Felicitări comisarului Luca că nu a lăsat să fluture steagul autonomiștilor unguri sub acoperirea unui iluzoriu steag al Transilvaniei, care copiază drapelul Budapestei cu stema Ardealului din vremea medievală a Unio Trium Nationum, când românii nu aveau drepturi în Transilvania și erau tolerați, conform NapocaNews. La Alba-Iulia a fluturat Tricolorul românesc, nu steagul autonomiștilor unguri, sub acoperire de steag al Transilvaniei. În fruntea celor care fluturau steagul autonomiei Transilvaniei prin centrul orașului era Băiatu` Erno, un cunoscut propagandist al dezlipirii Ardealului de România. Nota 10 pentru polițiștii clujeni, care au aplicat legea ferm în cazul provocatorilor autonomiști și au evitat un scandal inter-etnic la Cluj-Napoca, dovedind că sunt reprezentanții unei poliții europene. VEZI SI: FOSTĂ VÂNZĂTOARE LA APROZAR AJUNSĂ DEPUTAT PSD NE-A DĂRUIT CEA MAI DURĂ LEGE ANTI-FUMAT DIN UE

Citeste tot articolul

Tânăr bătut-măr de un grup de TIGANI. Politia NU POATE face nimic.

Caz tragic chiar de Paşte. Un tânăr a fost bătut-măr de un grup de tigani. Daniel Marchiş, un tânăr în vârstă de 21 de ani, bucătar de profesie la o firmă clujeană, este originar din comuna Sânpaul. Duminică, 12 aprilie, în prima zi de Paşte, acesta se afla în satul natal unde-şi celebra sărbătorile împreună cu familia şi prietenii. În seara respectivă, dorind să viziteze o familie, însoţit de un verişor şi un prieten, a luat-o prin comună, pe drumul european care trece prin centrul satului şi leagă Clujul de Sălaj. La un moment dat cei trei s-au trezit cu o maşină ticsită de tigani care s-a oprit brusc în dreptul lor. Declară victima, cu vocea sugrumată de durerea care-l mistuieşte, fără încetare: „Când am văzut că şase tigani ne atacă, le-am zis celor ce mă-nsoţeau să o ia la fugă. Aceştia s-au conformat, imediat şi au scăpat cu bine. Am vrut să fug şi eu, dar n-am reuşit. Mi-au pus piedică şi-am căzut la pământ, unde am luat o serie de pumni şi picioare. Am reuşit să mă ridic, dar tiganii mi-au pus piedică din nou şi mi-au dat a doua serie de bătaie”. Tânărul vătămat spune că agresorul tigan principal a fost un anume Jean Lingurar, celebru în zonă pentru obiceiul şi de a hărţui femeile care urcă în microbuzul care îi duce pe navetişti de la Sânpaul în Cluj-Napoca. Acesta arată că imediat la locul faptei s-au strâns alţi tigani, furioşi şi puşi pe harţă, înarmaţi cu bâte şi hârleţe, însă la venirea celor două dube cu „mascaţi” de la Cluj aceştia s-au făcut nevăzuţi. Astăzi (n.r. – marţi 14 aprilie) Daniel Marchiş a obţinut de la IML Cluj un certificat medico-legal, în care i se recomandă 7-8 zile de îngrijiri medicale, pe baza căruia va face …

Citeste tot articolul