Tag Archives: poker

Anunț oficial de la ANAF! Trebuie depus acest document

Anunț oficial de la ANAF! Mii de români trebuie să completeze și să depună acest document. Schimbarea este oficială! Actul a fost publicat deja în Monitorul Oficial. Este vorba despre Declaraţia Unică. Aceasta s-a modificat puţin faţă de modelul vechi. Actul trebuie depus de persoanele care realizează venituri independente şi care datorează impozit pe venit şi contribuţii sociale obligatorii, dar şi de persoanele care doresc să opteze pentru plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate. Aşadar, românii au termen de depunere până pe 15 martie 2019. Cei care vor depune declaraţia mai devreme vor beneficia de anumite bonificaţii. Aceasta poate fi depusă şi online. Trebuie să depună declaraţia cei care: -obţin venituri din activităţi independente -au dat în folosinţă bunurile -se ocupă cu activitaţi agricole pentru care venitul net se stabileşte în sistem real, piscicultură şi/sau silvicultură -întreprind activităţi artistice, sportive -obţin venituri din transferul titlurilor de valoare şi orice alte operaţiuni cu instrumente financiare, inclusiv instrumente financiare derivate, precum şi din transferul aurului financiar sau din jocuri de noroc realizate de către persoanele fizice ca urmare a participării la jocuri de noroc la distanţă şi festivaluri de poker.

Citeste tot articolul

Un ŞOMER ROMÂN a înşelat cazinourile britanice cu ZECI DE MII de lire sterline. Vezi aici CUM a reusit.

Un șomer din România, pasionat de poker, a reușit, în decurs de șase ani, să înșele numeroase cazinouri din Marea Britanie cu zeci de mii de lire sterline. Metoda sa de a trișa consta în marcarea, aproape invizibilă, a cărților de joc pentru a putea prevedea mișcările adversarilor săi, relatează Daily Mail. Mihai Lăcătuș, în vârstă de 61 de ani, s-a folosit de acte false pentru a intra în cazinourile de unde fusese izgonit anterior și a fost prins, pe aeroportul Luton, de autoritățile britanice chiar când se pregătea să fugă din țară. La momentul respectiv, avea asupra sa aproximativ 3.000 de lire sterline. Românul și-a recunoscut vina în privința celor 14 acuzații de fraudă și alte patru de utilizare a unor acte false, urmând ca instanța să decidă, pe 16 martie, ce pedeapsă va primi. Metoda de trișare utilizată de Lăcătuș a trecut neobservată ani buni, el reușind să obțină, în mod fraudulos, zeci de mii de lire de la jucătorii din cazinourile din Leicester, Salford, Nottingham, Birmingham, Londra și Northampton. Românul făcea îndoituri imperceptibile pe cărțile de joc pentru a ști ce mână au adversarii. Potrivit jurnaliștilor britanici, este prima dacă când cineva urmează să fie condamnat pentru o tehnică specifică de înșelăciune la jocurile de cărți.

Citeste tot articolul

Un procuror din Buzau este anchetat dupa ce a pierdut banii de flagrant de la DIICOT, la poker

Un procuror din Buzău este cercetat de Parchetul General pentru că nu poate justifica lipsa a 100.000 de euro din fondurile DIICOT. Din cercetări reiese că George Mărgărit, ieşit recent din structura DIICOT, din cauza acestui scandal, ar fi jucat banii la jocuri de noroc, respectiv poker online. Suspiciunile colegilor au început din momentul în care procurorul Mărgărit tot tergiversa returnarea unor bani folosiţi la organizarea unui flagrant. Procurorul Mărgărit este anchetat de Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică din Parchetul General pentru delapidare, în urma unei plângeri pe care au depus-o superiorii săi de la DIICOT Bucureşti. La începutul lunii octombrie, procurorii DIICOT Buzău au declanşat o anchetă internă, după ce au observat că unul dintre colegii lor, procurorul George Mărgărit, a depăşit termenul legal de 14 zile pentru returnarea banilor primiţi din bugetul instituţiei, pentru organizarea unui flagrant. Potrivit conducerii DIICOT Buzău, este vorba despre suma de 10.000 de euro, cu care trebuia să fie cumpărată cantitatea de 7,5 kilograme de haşiş de la o reţea de traficanţi. Pentru scoaterea acestei sume din instituţie, procurorul Mărgărit a transmis, conform regulamentelor interne, un referat conducerii Serviciului de combatere a traficului de droguri de la Bucureşti, referat care a primit apoi şi avizul şefului DIICOT, Alina Bica. Flagrantul a reuşit, doi traficanţi de stupefiante din Spania fiind arestaţi preventiv, la Buzău, pe data de 27 septembrie 2013. Banii nu s-au mai întors la DIICOT iar lipsa banilor a fost sesizată de superiorii procurorului, care au dispus verificări. Aşa a aflat conducerea DIICOT Buzău că nu doar banii din flagrantul pentru haşiş dispăruseră, ci o sumă de aproape zece ori mai mare, bani care proveneau din banii indisponibilizaţi în cursul altor anchete penale. Conducerea DIICOT Buzău a trimis dosarul de anchetă eşaloanelor superioare, cazul fiind preluat ulterior de Parchetul General. Procurorul …

Citeste tot articolul