Tag Archives: piata victoriei

Protest ANUNTAT in Piata Victoriei. Orban avertizeaza: „Ministerul de Interne este gata să ia toate măsurile”

Premierul Ludovic Orban le recomandă românilor să nu participe la protestul, anunțat pe rețelele de socializare, de duminică seara, în Piața Victoriei. Șeful Executivului îi avertizează că astfel își pun sănătatea în pericol. Întrebat dacă protestatarii vor fi amendați, premierul a răspuns: „Sunt convins că Ministerul de Interne este gata să ia toate măsurile”. „Eu îi îndemn pe oameni să nu iasă la astfel de mitinguri care, sincer, nu transmit nimic. Se pun pe sine în pericol și se situează fățiș împotriva unor reglementări legale: portul măștii este stabilit prin lege ca fiind obligatoriu în spații închise. Sigur că, dacă ies afară, nu poți să îi obligi să poarte mască. E o adevărată campanie care este derulată din foarte multe surse, o campanie care se vede că este organizată, finanțată și care e o campanie care este împotriva intereselor fundamentale ale cetățenilor români”, a declarat premierul, după participarea la ședința în sistem videoconferință cu prefecții și șefii structurilor MAI și ai celorlalte instituții și autorități cu atribuții în gestionarea situației generate de creșterea numărului de îmbolnăviri cu COVID-19. „Sănătatea este bunul cel mai de preț al omului, îi rog pe români să-și apere sănătatea, atât sănătatea lor, cât și sănătatea semenilor lor, în primul rând a celor pe care îi iubesc”, a spus Ludovic Orban. Protest față de „blatul politic pentru instaurarea Dictaturii Sanitare” În apelurile de pe Facebook, organizatorii manifestării spun că ies în Piața Victoriei duminică, pe jos sau cu mașinile, „în semn de protest împotriva blatului politic pentru instaurarea Dictaturii Sanitare”, după votul din Parlament, din prima cameră sesizată, asupra Proiectul de lege privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic. Acesta a fost adoptat, joi, de Camera Deputaților, cu 266 voturi pentru, 11 împotrivă, 8 abțineri, iar votul în …

Citeste tot articolul

ULTIMA ORA. PROTEST in Piata Victoriei. Jandarmeria intervine si face precizări, în plin miting

Un miting de prostest la adresa PNL și a Guvernului României are loc, vineri seara, în Piața Victoriei. Oamenii sunt nemulțumiți de restricțiile impus de autorități și au mers cu sutele în fața guvernului ca să își strige durerea. Deși mitingurile sunt interzise în starea de alertă, jandarmii au decis, deocamdată, să nu intervină. Din cauza unei gafe a guvernului, până luni, cei care încalcă deciziile autorităților nu pot fi sancționați în niciun fel. Jandarmii atrag atenţia cu privire la faptul că, în timpul stării de alertă, organizarea şi desfăşuarea de mitinguri, demonstraţii sau alte astfel de întruniri sunt interzise. Sursa: stiripesurse.ro

Citeste tot articolul

BREAKING NEWS PROTEST in PIAȚA VICTORIEI. Se îndeamnă la nerespectarea regulilor din starea de alertă

Mai mulți oameni s-au strâns, la această oră, în Piața Victoriei și protestează. Ei strigă: ”toate partidele, aceeași mizerie!</strong Oamenii din Piața Victoriei îndeamnă la nerespectarea regulilor din starea de alertă. ”Nu acceptați să vă fie luată temperatura! Vă este luată libertatea!”, se aude pe filmarea distribuită pe Facebook. Protestele sunt interzise în starea de alertă. Jandarmii atrag atenţia românilor cu privire la faptul că, în timpul stării de alertă, organizarea şi desfăşuarea de mitinguri, demonstraţii sau alte astfel de întruniri sunt interzise. „Fiți responsabili! În mediul online au fost anunțate mai multe evenimente prin care cetățenii sunt invitați să participe la manifestații publice. Printre măsurile de prevenire a răspândirii infecțiilor cu SARS-CoV-2 se numără și aceea de interzicere a organizării și desfășurării de mitinguri, demonstrații sau orice alte întruniri în spații deschise. Pentru sănătatea dumneavoastră și protecția celorlalți cetățeni, vă recomandăm să nu participați și să nu răspundeți la astfel de evenimente. Jandarmeria Română, cu siguranță, pentru fiecare!”, transmite Direcţia Generală de Jandarmi a Municipiului Bucureşti. Sursa: dcnews.ro

Citeste tot articolul

Au început VIOLENTELE in Piata Victoriei! Alerta

Primele persoane s-au strâns în Piața Victoriei, pentu anunțatul protest care amintește de 10 augist 2017, momentul unei ample manifestații dedicate diasporrei și soldate cu dosare penale. Este vorba, binențeles, despre protestatarii de meserie, care au declanșat și primele violențe în piață. Piața Victoriei fierbe deja, chiar dacă este încă departe de a e umple de protestatri. Cele 100-200 de persoane prezente, protestatarii de mesrie și membrii ai grupului #rezist au începu să se ia șa harță între ele, după cum notează Antena 3. Doi dintre cei mai radicali protestatri, Mălin Bot și Cristian Dide s-au luat la harță. Reamintim că în seara aceasta este anunțat un protest de amploare, în piața Victoriei, în principal pentru a aminti de protestele din 10 august 2018, când un miting de sprijin pentru diaspora s-a lăsat cu violențe și cu dosare penale.

Citeste tot articolul

ULTIMA ORĂ. PREZENTA BOMBA LA PROTESTELE DIN PIAȚA VICTORIEI

Două mitinguri sunt organizate, sâmbătă, 10 august, în București! Unul va avea loc în Piața Revoluției, iar altul se va ține în Piața Victoriei. Președintele Klaus Iohannis a anunțat, oficial, că va ieși în Piață. Președintele Klaus Iohannis va fi prezent în Piața Universității din București, sâmbătă, de la ora 11:30, la startul campaniei de strângere de semnături pentru prezidențiale. La eveniment vor participa președintele PNL, Ludovic Orban și prim-vicepreședintele PNL, Rareș Bogdan. Președintele Klaus Iohannis va fi prezent, sâmbătă, ora 11:30, în Piața Universității la campania de strângere de semnături pentru susținerea candidaturii sale la alegerile prezidențiale, potrivit Administrației Prezidențiale. Partidul Național Liberal începe de la ora 11.00, în Piața Universității, campania de strângere de semnături. În Piață vor fi prezenți și vor susține declarații de presă președintele PNL, Ludovic Orban, prim-vicepreședintele PNL, Rareș Bogdan, secretarul general, Robert Sighiartău, președintele PNL București, Violeta Alexandru, precum și președinții filialelor de sector ale PNL. Klaus Iohannis și-a lansat candidatura pentru alegerile prezidențiale din toamnă, joi, la Consiliul Național PNL, care a avut loc la Romexpo.

Citeste tot articolul

ALERTA. Bucurestiul sub asediu. PROTESTE MASIVE în Piaţa Victoriei şi în Piaţa Revoluţiei azi,19 August 2019

Manifestaţii de protest sunt organizate sâmbătă, în Piaţa Victoriei şi în Piaţa Revoluţiei din Bucureşti. La protestul din faţa Guvernului, organizatorii estimează că vor veni peste 250.000 de oameni. Jandarmii vor fi prezenţi la cele două evenimente şi fac apel la participanţi să manifesteze paşnic, să respecte indicaţiile, să evite conflictele şi să anunţe forţele de ordine dacă observă persoane care au un comportament antisocial. Brigada Rutieră va institui mai multe restricţii de circulaţie. Având în vedere că vremea va fi caniculară, Primăria Capitalei a anunţat că va pune la dispoziţie 10.000 de sticle de apă îmbuteliată (PET) şi 4.000 de litri de apă potabilă. ”Sâmbătă, 10 august a.c., Direcţia Generală de Jandarmi a Municipiului Bucureşti (DGJMB) va asigura măsurile de ordine publică şi protecţia participanţilor, cu ocazia celor două manifestaţii care vor avea loc în Capitală, ambele fiind declarate şi avizate în cadrul Comisiei de Avizare a Cererilor de Organizare a Adunărilor Publice. Prezenţa jandarmilor la aceste manifestaţii publice este o obligaţie legală şi are ca scop asigurarea unui cadru de siguranţă pentru participanţi şi a tuturor condiţiilor care să permită cetăţenilor exercitarea neîngrădită a drepturilor şi a libertăţilor garantate de Constituţia României”, a transmis Jandarmeria Bucureşti. Sursa citată a precizat că organizatorii au comunicat faptul că, începând cu ora 14.00, până la ora 22.15, va avea loc o adunare publică în Piaţa Victoriei, iar între orele 17.00 – 21.00, o altă manifestaţie în Piaţa Revoluţiei. ”Echipele de dialog ale Jandarmeriei vor fi prezente pentru menţinerea permanentă a legăturii cu organizatorii şi participanţii şi ne bazăm pe colaborarea cu aceştia pentru a-i îndepărta pe cei care provoacă sau instigă la violenţă. Facem apel la toţi participanţii la aceste adunări publice să manifeste (manifesteze – n.r.) paşnic, să respecte indicaţiile jandarmilor, să evite conflictele de orice natură şi să anunţe …

Citeste tot articolul

ULTIMA ORA. PROTEST în Piața Victoriei: Se încearcă DEMITEREA Guvernului

Câteva sute de oameni se află în Piaţa Victoriei şi scandează „Demisia!”, în încercare de a provoca o plecare a echipei guvernamentale conduse de Viorica Dăncilă. De asemenea, oamenii scandează „Meleşcanu, penalul!”, „Hoţii”, „Slugilor fără stăpân”, „Diaspora”. Pe reţelele de socializare a fost anunţat pentru astăzi la ora 19.30 un eveniment intitulat „Sărbătoarea primei Victorii”. „România a spus «DA! Nu vrem să fim conduşi de hoţi!» Va invităm astăzi, de la ora 19:30, în Piaţa Victoriei pentru sărbători o Victorie dar şi în semn de solidaritate cu revolta pe care o simt toţi cetăţenii români din afara graniţelor care nu au putut să-şi exercite dreptul consitutţional la vot. Referendumul solicitat de societatea civilă şi iniţiat de Preşedintele Klaus Iohannis a aratat că, într-o măsură covârşitoare, românii vor o justiţie independentă şi o clasă politică care să nu fie mai presus de lege. Societatea românească a spus clar ieri: «Hoţii la puşcarie, fără posibilitatea de se absolvi singuri de pedeapsa cuvenită!»”, au scris organizatorii evenimentului.

Citeste tot articolul

ULTIMA ORĂ S-a anunțat MITING URIAS în Piaţa Victoriei: Sunt așteptați ZECI DE MII de oameni

Protest de amploare anunţat pentru duminică seara în Piaţa Victoriei din Capitală! Mai multe grupuri de iniţiativă civică nemulţunite de ”fraudarea alegerilor în diaspora” au lansat pe reţelele de socializare un apel către români, „Luptam pentru Romania” și „Vor să voteze, lăsaţi-i să voteze!”. Iniţiatorii mişcării cheamă la protest în Piaţa Victoriei. „Sunt tot mai multe semanle că românilor din Diaspora le este interzis un drept fundamental, drept garantat de Constituţie. La Madrid deja s-au terminat buletinele de vot si au fost chemati jandarmii. In Londa, Munchen, Stuttgart sunt cozi de mii de români, unora le-a fost transmis să plece pentru că nu sunt suficiente buletine”, spun organizatorii protestului. Totodată, oamenii se vor aduna și pentru a sărbători marea victorie la europarlamentare, o înfrângere a PSD fiind extrem de previzibilă.

Citeste tot articolul

ULTIMA ORA. PROTEST în Piața Victoriei. ROMÂNII au IEȘIT în STRADĂ

Un nou protest față de Ordonanța 7 care modifică legile justiției se desfășoară în aceste momente în Piața Victoriei din București. UPDATE 19.00 500 de oameni în Piață. Se striga „Magistrați, rezistați!”, „Cinste lor, cinste magistraților!” și „Abrogați și-apoi plecați!”. Mulți poartă la braț o banderola albă în semn de solidaritate cu magistrații care au tot ieșit și au manifestat împotriva OUG 7. Manifestanții au început deja să se adune în Piața Victoriei, de unde ar urma să plece în marș, la ora 19.00, către Ministerul Justiției. Circa 150 de persoane protestează la aceasta oră în Piața Victoriei față de OUG 7 dată de Ministerul Justiției. Lumea se adună în Piață. Jandarmii au o prezență redusă în Piață, însă au adus un camion de unde descarcă garduri pentru a împrejmui zona.

Citeste tot articolul

BREAKING NEWS. MII DE OAMENI în Piața Victoriei. Proteste și în marile orașe ale României

Peste 5.000 de oameni protestează la această oră în Piața Victoriei din București împotriva ordonanței de urgență de modificare a legilor justiției. Manifestanții scandează lozinci precum: ”Fără penali”, ”Hoții stau la pușcărie în democrație”, ”Cinste lor, cinste magistraților”, ”Tu-dorel, demisia!”, ”Go, go, go, Dragnea la bulău!”, ”LIviu Dragnea nu uita, România nu-i a ta”. Circulația dinspre Bulevardul Kiseleff a fost blocată. Noi proteste au loc duminică seară în Piața Victoriei, din București, dar și în mai multe orașe din țară față de adoptarea ordonanței de urgență care modifică legile justiției. Protestatarii scandează mesaje de susținere a fostului procuror-șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, dar și a magistraților. Alte mesaje sunt împotriva liderului PSD, Liviu Dragnea. 18.47: La Iași s-au strâns în centrul orașului circa 500 de protestatari. 18:45 – Mii de oameni protestează și la Cluj Napoca sub același slogan: ”Abrogați și apoi plecați!” 18:42 – Mesaj proiectat cu laser pe clădirile din Piața Victoriei: ”Asta este țara noastră, nu este moșia voastră” 18.40 – Numărul protestatarilor din Piața Victoriei depășește 3.000. 18:30 – Peste 1.500 de oameni s-au strâns în fața Guvernului. Circulația dinspre Bulevardul Kiseleff a fost blocată 18.15 – Oamenii continuă să vină în grupuri mari în Piața Victoriei 18:00 – O coloană de protestatari a pornit pe jos spre Piața Victoriei. Oamenii au steagurile României și ale Uniunii Europene și scandează lozinci precum: ”Justiție, nu corupție”, ”Veniți cu noi, vă fură și pe voi”, ”Nu vrem să fim conduși de hoți”, ”Fără penali”, ”Jos ordonanța!”, ”PSD, ciuma rolșie”, ”Hoții stau la pușcărie în democrație”, ”Cinste lor, cinste magistraților”, ”Tu-dorel, demisia!”, ”Go, go, go, Dragnea la bulău!”, ”LIviu Dragnea nu uita, România nu-i a ta” 17:50 – Oamenii vin în Piață de la toate gurile de metrou din zona Pieței Victoriei

Citeste tot articolul

Breaking news Se anunță CEL MAI MARE MITING din ultimele luni: În această seară, în Piața Victoriei, ar putea participa zeci de mii de oameni

Un protest este anunţat în această seară în Piaţa Victoriei, împotriva ordonanţei de urgenţă care modifică legile justiţiei. Mişcările civice Corupţia Ucide, Geeks for Democracy, Iniţiativa România şi Rezistenţa au anunţat un protest pentru duminică, între orele 18 şi 23.59, în Piaţa Victoriei, împotriva OUG care modifică legile justiţiei. La protest şi-au anunţat participarea şi parlamentarii USR. De asemenea, filosoful Mihai Şora a anunţat că va participa la protestul anunţat duminică seara, în Piaţa Victoriei, faţă de OUG pe legile justiţiei şi îndeamnă la o participare cât mai mare. Magistraţii din Capitală şi din mai multe oraşe ale ţării au protestat, vineri, faţă de modificările aduse legilor justiţiei, cerând independenţa sistemului judiciar. Totodată, activitatea parchetelor din oraşe precum Constanţa, Piteşti, Iaşi şi Timişoara va fi suspendată timp de mai multe zile, săptămâna viitoare, în semn de protest.

Citeste tot articolul

ALARMĂ NAȚIONALĂ – Eveniment pe 25 Octombrie Piața Victoriei

Eveniment pe mâine anunțat de Frăția Ortodoxă Sf. Mare Mucenic pe Facebook. Având în vedere că de astăzi până joi, la Predeal, la hotelul Carpați, este în desfășurare prima din sutele de sesiuni în care profesorii români vor fi învățați cum să ne reeduce copiii în așa fel încât să privească homosexualitatea și schimbarea sexului, ca pe o normalitate virtuoasă, demnă de urmat, suntem OBLIGAȚI, să ne apărăm copiii! Joi de la ora 10:00, vom picheta hotelul Carpați din Predeal. Tot joi de la ora 13:00, la București, vom protesta în fața Guvernului României. Bătălia a început! Ne lăsăm?!!! Sursa: Incorect Politic

Citeste tot articolul

Moarte suspectă în cazul unui protestatar, la o săptămână de la violenţele din Piaţa Victoriei. Jurnalist: „A murit la spitalul din Alexandria”

Un bărbat în vârstă de 62 de ani, din Turnu Măgurele, Teleorman, a murit la o săptămână după ce a participat la protestul din Piața Victoriei. Un prieten apropiat al bărbatului susţine că imediat după ce manifestanţii au fost atacaţi cu gaze lacrimogene, Ilie Gâzea ar fi vomitat sânge. Poliţia din Teleorman a înregistrat un dosar penal de moarte suspectă în acest caz. Anunţul morţii bărbatului a fost făcut pe Facebook de jurnalistul Alexandru Căutiș, care spune că omul ar fi leşinat din cauza gazelor lacrimogene pulverizate de jandarmi. La miting, protestatarul „a avut o hemoragie puternică” ”Exclusiv! Un protestatar mort în urma incidentelor din Piața Victoriei Ilie Gâzea, un bătrân de 62 de ani a decedat la o săptămână după ce a leșinat în urma acțiunii cu gaze lacrimogene. Pe 10 august, la mitingul din Piața Victoriei, în jurul orei 20, acesta a avut o puternică hemoragie nazală și bucală. A primit îngrijiri medicale și a plecat acasă. A doua zi s-a simțit foarte rău și a mers la spital. Ironia sorții face ca acest bătrân să fie din Turnu Măgurele, decesul înregistrându-se la spitalul din Alexandria. Revin cu alte detalii”, a scris Alexandru Căutiș pe Facebook. Un prieten apropiat al bărbatului spune că Ilie Gâzea a fost la protestul din 10 august, din Piaţa Victoriei, şi, după ce jandarmii au dat cu gaze lacrimogene, bărbatul ar fi vomitat sânge. Un echipaj SMURD i-a acordat acestuia primul ajutor, i-au cerut să îl transporte la spital, însă omul ar fi refuzat. În 15 august, bărbatul s-a prezentat la Spitalul din Alexandria, cu hemoragie digestivă, fiind diagnosticat cu ulcer. A rămas internat, iar aseară, a murit în spital. Mâine urmează a fi efectuate necropsia şi teste suplimentare, în vederea clarificărilor eventualelor suspuciuni. Dosar de moarte suspectă Poliţia din Teleorman a înregistrat …

Citeste tot articolul

Mărturiile unui protestatar agresat în Piața Victoriei: Jandarmii au fost pregătiți de război

Unul dintre protestatarii agresați în timpul manifestaţiilor din Piața Victoriei a vorbit pentru Antena 3 despre ce s-a întâmplat în piață. Bărbatul a ajuns la spital după ce capacul unei grenade i-a intrat adânc în piciorul drept. „Lucrurile s-au întâmplat după ora 23.00. eu am fost în Piață începând cu ora 14.00. Lucrurile au fost pașnice, nu a fost niciun protestatar care să arunce cu ceva. De la ora 10.00, am stat în fața jandarmilor. Aveau tuburile acelea mari pe care nu le mai văzusem, au fost pregătiți parcă de război. Am văzut tunul acela de apă și brusc au început să înainteze spre noi. Oamenii s-au speriat, au început să fugă. După aceea, au început să cadă grenade. Am simțit ceva în piciorul drept. Am alergat spre ambulanță. Nu știu de ce au venit atât de bine echipați și înarmați”, a spus Doru Oprea, protestatar. Vezi si: României i-a trecut glonțul unei lovituri de stat pe lângă tâmplă. Iohannis și SRI doar se fac că nu știu sau chiar ei au fost scenariștii din umbră?

Citeste tot articolul

BOMBA DE ULTIMA ORA. Procurori: Actele de agresiune a peste 160 de jandarmi din Piata Victoriei nu se justificau

Ionel Corbu, prim-procuror al Parchetului Militar, susține că, potrivit actelor primite de la Jandarmeria Română, pe 10 august, în Piața Victoriei au intervenit 160 de jandarmi. „Sunt peste 160 de militari jandarmi care au participat la activitate. Există indicii doveditoare cu privire la amploarea evenimentelor care urmau sa aiba loc insa sub nicio forma actele de agresiune exacerbata nu se justificau cat exista multiple modalitati de estompare”, a spus magistratul. Vezi si: ULTIMA ORA: Dovada VIDEO că Dragnea a premeditat măcelul din 10 august

Citeste tot articolul

Spitalul Obregia confirmă: „Diliul în pijama care a coordonat jandarmii e scăpat de la noi!”

E adevărat că, în paralel, omul în pijama e și șef la Jandarmerie. Nici nu se putea altfel: atât la Obregia, cât și la Jandarmerie se dă cam același test de admitere! – Sursa: KMKZ.ro Vezi si: Prima REACȚIE a procurorului care a fost în Piața Victoriei: Mă îndreptam spre casă. Nu am coordonat, nu există a ‘supraveghea’

Citeste tot articolul

VIDEO. Cine este jandarmeriţa bătută de protestatari şi care este starea sa de sănătate

Femeia-jandarm care a ajuns în stare gravă la spital, după ce a fost bătută cu bestialitate de mai mulţi protestatari în Piaţa Victoriei, are 20 de ani şi este sergent-major. Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat, la spitalul Floreasca, după ce a vizitat-o pe jandarmeriţa rănită, că starea de sănătate a acesteia este bună şi că diagnosticul de factură de doloană cervicală nu s-a confirmat, iar femeia este în afara oricărui pericol. Pintea a spus că jandarmeriţa s-a ridicat din pat şi aşteaptă să meargă din nou la muncă. Ministrul Sănătăţii a precizat că femeia nu este internată la Terapie Intensivă, ci intr-un salon normal. În urma incidentului, jandarmeriţa riscă să rămână paralizată. Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Române, lt. col. Marius Militaru, a explicat cum s-a petrecut incidentul. ”Oamenii de la un fast-food din apropierea Pieţei Victoriei au avut un apel pe 112 şi au cerut intervenţia pentru că se devastau vitrinele. Într-o primă intervenţie, au fost colegii noştri de la Poliţie, dar au fost atacaţi de nişte huligani. Apoi a fost trimis un dispozitiv de jandarmi în care se afla şi colega noastră, sergent major, de 20 de ani. Se ataca din foarte multe locuri. A fost scoasă în viaţă de acolo datorită colegilor noştri”, a spus Marius Militaru. După imaginile de coşmar de vineri seară vin şi veşti mai bune. Femeia-jandarm nu a suferit o fractură de coloană cervicală, aşa cum s-a estimat la început. Tânăra a suferit însă multiple traumatisme şi rămâne internată în spital. Vezi si: ALERTĂ – S-au furat două pistoale de la jandarmi. Scene de război civil în mijlocul Capitalei Vezi si: Jandarm LOVIT ca la K1 de un protestatar. VIDEO

Citeste tot articolul

VIDEO SOCANT: Un jandarm îi face vânt cu brutalitate și prăbușește o femeie aflată în SCAUNUL CU ROTILE!

SCANDALOS! Un scutier îi face vânt cu brutalitate și prăbușește o femeie aflată în scaunul cu rotile! Momente greu de privit la mitingul din Piaţa Victoriei. Unul dintre ele, surprins în imagini, arată cum doi protestatari – un bărbat şi o femeie aflată în scaun cu rotile – sunt îndepărtaţi cu brutalitate de către jandarmi. Vezi si: ALERTĂ! PSD a infiltrat în Piața Victoriei diversioniști care compromit protestul Diasporei! Sunt tot mai multe victime! Vezi si: INCIDENTE SOCANTE LA PROTEST! Jandarmeria a adus TUNURILE DE APA! VIOLENTELE CAPATA AMPLOARE in Piata Victoriei!

Citeste tot articolul

Mălin Bot a fost reținut de jandarmi! #rezistentul se vaita ca a fost lovit

Sclavul #rezist – Mălin Bot a fost ridicat de jandarmi și va fi dus la o secție de poliție pentru a fi legitimat. Anunțul a fost făcut de Mălin Bot pe pagina sa de socializare. „Sunt reținut abuziv în mașina Jandarmeriei. Am cartea de identitate și m-au luat sub pretextul că nu vreau să mă legitimez, ceea ce este o minciună. Au rupt steagul NATO. M-au bruscat, m-au lovit. Am să merg direct la IML de aici. Am fost bruscat, am fost lovit de către forțele Jandarmeriei. (…) Nici nu m-au lăsat să intru în Piață. M-au așteptat cu mascații. Drepturile mele sunt încălcate”, spune fostul jurnalist pe contul de socializare. Peste două mii de persoane protestează, sâmbătă, în Piaţa Victoriei, manifestanții acuzând coaliția PSD-ALDE că nu şi-a respectat promisiunile din campania electorală şi că îndepărtează țara de standardele europene şi democratice.

Citeste tot articolul

Proasta s-a căcat în drum! Oportunistă, ca orice javră pesedistă, a anunțat că dă numele Regelui Pieței Victoriei, numai că o asemenea piață EXISTĂ DEJA!

Proasta s-a căcat în drum! Oportunistă, ca orice javră pesedistă, a anunțat că dă numele Regelui Pieței Victoriei, numai că o asemenea piață există deja! Firea anunță pe Facebook că va propune Consiliului General al Municipiului Bucuresti ca Piata Victoriei sa poarte numele regelui Mihai, cu toate ca in Bucuresti exista o astfel de piata inca din 2012! „A plecat dintre noi, dar spiritul Regelui Mihai va fi in continuare far calauzitor si reper moral pentru generatiile ce vor urma. Dat fiind faptul ca viata Regelui s-a suprapus, aproape integral, pe veacul scurs de la Marea Unire, si ca toata viata a militat fara ostenire pentru unitatea romanilor, voi propune Consiliului General al Municipiului Bucuresti ca Piata Victoriei sa-i poarte numele. Dumnezeu sa Va aiba in paza, Majestate!”, a scris Gabriela Firea, pe Facebook. In Bucuresti exista insa o piata care poarta numele fostului suveran. Chiar regele Mihai a inaugurat-o, in 2012, cand primar era Sorin Oprescu. Locul nu e departe de Piata Victoriei, fiind aflat la intersectia Soselei Kiseleff cu strada arhitect Ion Mincu. Fostul suveran a incetat din viata marti, la ora 13:00, ora Romaniei, la resedinta privata din Elvetia. Dupa ce va fi adus in tara, trupul neinsufletit va fi depus in Holul de Onoare al Castelului Peles, iar apoi, pentru doua zile, in Sala Tronului, la Palatul Regal din Calea Victoriei. Slujba de inmormantare va avea loc la Catedrala Patriarhala, iar inmormantarea la Curtea de Arges, in Noua Catedrala Arhiepiscopala si Regala. – Sursa: Comisarul.ro

Citeste tot articolul

Decizia Fatatoarei, după moartea Regelui Tradator: Voi propune ca Piaţa Victoriei să poarte numele Regelui Mihai I

FATATOAREA – GABRIELA FIREA – FACE UN ANUNT SOCANT: RIDICA IN SLAVI UN TRADATOR DE NEAM SI PATRIE! Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a scris, marţi, pe pagina sa de Facebook, că va propune în următoarea şedinţă de Consiliu General a Municipiului Bucureşti (CGMB) ca Piaţa Victoriei să poarte numele Regelui Mihai. „A plecat dintre noi, dar spiritul Regelui Mihai va fi în continuare far călăuzitor şi reper moral pentru generaţiile ce vor urma. Dat fiind faptul că viaţa Regelui s-a suprapus, aproape integral, pe veacul scurs de la Marea Unire, şi că toată viaţa a militat fără ostenire pentru unitatea românilor, voi propune Consiliului General al Municipiului Bucureşti ca Piaţa Victoriei să-i poarte numele. Dumnezeu să Vă aibă în pază, Majestate!”, a scris edilul. Regele Mihai a încetat din viaţa, marţi, la ora 13.00, la reşedinţa sa din Elveţia, a anunţat Casa Regală a României. VEZI SI: A MURIT REGELE MIHAI – UN TRADATOR DE TARA!

Citeste tot articolul

SOC SI GROAZA! DEZVALUIRI INCENDIARE! Bătrânul care a provocat incidentul din Piața Victoriei este locotenent-colonel, fost șef de Securitate!

Bătrânul care a fost în centrul incidentului violent de ieri din Piața Victoriei este nimeni altul decât Pavel Badea, locotenent-colonel, fost loctiitor sef de Securitate la Departamentul Securitatii Statului, Securitatea Municipiului Bucuresti. Amănuntul a fost semnalat de Adrian Popa pe Facebook. Redăm postarea integrală: Ca tot s-au panicat toti ieri ca i-a umflat unul ochii mosuletului ala care cu 3 minute inainte statea in dispozitivul de jandarmi, haideti sa o lamurim, este Pavel Badea locotenent-colonel, loctiitor sef de Securitate, la Departamentul Securitatii Statului, Securitatea Municipiului Bucuresti in 1989, inainte de asta, apare prin `83 ca maior Departamentul Securitatii Statului, directia a 6-a, anchete penale, ca sa intelegeti mai bine, gasca lu` Visinescu, dar mult mai tanar! Da? Mai departe, în comentarii se oferă detalii suplimentare: …partea misto este ca sta cu statie de emisie-receptie la el si cu smartwatch la mana, exact acele Samsung-uri pe care le au aia de la SIE cand vin la conferinte. Cati mosuleti cu smartwatch ai vazut pana acum in Bucuresti? De statie nu mai vorbesc…! Hai sa explic mai pe larg, ca tot primesc mesaje de la oameni care vor sursa. Colonelul Anton Furtuna care nu a putut sa vina la parada de 1 decembrie, m-a rugat sa ii fac rost de parada sa o vada pe un DVD player, am luat-o de la Youtube, am pus-o pe un DVD si cand ne-am intalnit in Tei sa ii dau DVD-ul, am stat la discutii pe strada 15 minute, ajungandu-se la discutia cu targul de Craciun si cu mosul ala, mi-a zis ca nu stie povestea, i-am aratat pe telefon si mi-a spus ca il stie, au fost colegi, nu l-a mai vazut din `91, dar mi-a dat nume si mi-a spus cu ce s-a ocupat. VEZI SI: PROTESTATARII au rupt în BĂTAIE un mos comunist, …

Citeste tot articolul

Firea, furioasa ca jandarmii nu i-au batut pe protestatari: „Voi face plangeri impotriva celor care consider ca nu si-au facut datoria”

Gabriela Firea s-a aratat, sambata, revoltata de intentia unei prezentatoare Antena 3 de a o pune in dialog cu purtatorul de cuvant al Jandarmeriei. Ea era foarte nervoasa ca jandarmii nu au intervenit impotriva protestatarilor din Piata Victoriei. Firea a anuntat, la Antena 3, ca va face plangeri impotriva institutiilor care nu au intervenit pentru a-i impiedica pe protestatarii din Piata Victoriei sa demonteze schelele. „Ma asteptam ca autoritatile sa intervina. Inteleg ca astazi este o chestiune de curaj sa faci apel la legislatie. Trebuie sa bagam capul in pamant, sa ne fie frica si eventual sa emigram. Vom face plangere penala pentru distrugerea bunurilor municipalitatii si plangeri impotriva celor care consider ca nu si-au facut datoria”, a declarat Firea la Antena 3. Prezentatoarea Maria Coman i-a solicitat purtatorului de cuvant al Jandarmeriei explicatii, dupa care a asteptat un comentariu din partea Gabrielei Firea. Primarul a reactionat cu aroganta, spunand ca nu poate intra in dialog cu „un purtator de cuvant”. „Sunt primarul general al Capitalei, sper ca nu-mi cereti sa intru in dialog cu purtatorul de cuvant al jandarmeriei. Totusi…”, a subliniat Firea. Intr-un comunicat de presa, in care anunta ca va anula decizia de organizare a targului in Piata Victoriei, Firea a spus ca „legile tarii sunt calcate in picioare fara ca institutiile centrale ale statului sa reactioneze”. „Constat ca, de astazi, putem marca inceputul unei perioade in care Constitutia Romaniei si legile tarii sunt calcate in picioare fara ca institutiile centrale ale statului sa reactioneze. Asta inseamna inceputul anarhiei. Daca azi a fost impiedicata Primaria Capitalei sa organizeze legal un eveniment intr-un spatiu public, ce apartine tuturor bucurestenilor, maine se pot intampla evenimente similare la Administratia Prezidentiala, la Parlament, la alte institutii publice care ii reprezinta pe toti cetatenii, indiferent de apartenenta politica, criterii de gen, convingeri …

Citeste tot articolul

Reactia unui pensionar la adresa unui protestatar: „Ma pis pe cei care protesteaza”. Imediat, mosul L-A LOVIT cu rucsacul dar s-a ales cu un PUMN IN OCHI

Scene incredibile petrecute în urmă cu aproximativ o oră la Piața Victoriei! După cum știți, primarul Gabriela Firea a hotărât ca, în perioada 5-17 decembrie, să organizeze Târgul de Sărbători – Festivalul de colinde şi obiceiuri de iarnă, la Piața Victoriei. Astfel, zilele acestea, organizatorii pun la punct ultimele detalii pentru eveniment. Mutarea făcută de Primăria Capitalei i-a nemulțumit pe câțiva dintre protestatarii #Rezist, care au continuat mișcările de stradă duminică. Aceștia au transmis live, pe Facebook, momente de la proteste. La un moment dat, cel care transmitea pe rețelele de socializare l-a întrebat pe un bătrân ce părere are despre ce se întâmplă în Piață. Omul în vârstă i-a răspuns că se pi** pe cei care protestează, inclusiv pe el, pe individul care filma. „Comunistule, de ce vorbești așa, nesimțitule?”, a fost replica protestatarului, care s-a ținut scai după bătrân, filmându-l în timp ce îl înjura. În cele din urmă, pensionarul l-a lovit pe individ cu rucsacul pe care îl avea în spate, iar telefonul protestatarului a căzut pe jos. sursa bugetul.ro VEZI SI: De ce se uita PENSIONARII la Antena3 si de ce voteaza cu PSD-ul?

Citeste tot articolul

SCANDALOS! Gabriela Firea a ÎNCHIRIAT Piața Victoriei în perioada 1-20 decembrie pentru a scapa de protestatari

Gabriela Firea a închiriat Piața Victoriei între 1-20 decembrie! Gabriela Firea a căutat și a găsit găsit calea de a-și scăpa partidul de coșmarul protestelor din Piața Victoriei, trăgând preșul de sub picioarele demonstranților. Ea a lăsat protestatarii fără loc de întâlnire pe perioada 1-20 decembrie 2017, aprobând organizarea în Piața Victoriei a unui târg de Crăciun, dezvăluie jurnalista Nicoleta Savin pe 360news.ro. Manifestarea pusă la cale de Gabriela Firea a fost numită ”Târg de sărbători – festival de colinde și obiceiuri de iarnă”. Organizatori ai sinistrei comedii girate de primărița PSD sunt Centrul de Proiecte Educaționale și Sportive București – PROEDUS și Centrul Cultural al municipiului București – ARCUB. Organizatorii târgului au solicitat aprobare pentru perioada 1-20 decembrie, astfel încât comunitatea Facebook ”Corupția ucide” va afla că nu poate manifesta pe 1 decembrie, de la ora 18.00, așa cum și-a propus. Târgul propriu zis va avea loc în perioada 5-17 decembrie, însă în intervalul 1-4 decembrie platoul din Piața Victoriei va fi amenajat, iar perioada 18-20 decembrie este rezervată dezafectării. ”Scena, în suprafață de 10 X 12 metri va fi amplasată în alveola centrală, cu spatele către parcul Kiseleff, iar corturile și containerele vor fi amplasate stânga-dreapta față de aceasta. Totodată, în spațiul destinat evenimentului vor fi amplasate un număr de aproximativ 30 de căsuțe”, se menționează în protocol. Documentul delimitează clar aria în care va avea loc festivalul la care organizatorii speră să aibă cel puțin 50.000 de vizitatori în cele 12 zile. Alveola centrală este mărginită de prelungirea Bulevardului Iancu de Hunedoara, prelungirea str. Paris, prelungirea Bulevardului Aviatorilor și a Șoselei Kiseleff. Protocolul mai menționează toate aprobările ce trebuie obținute de la Poliția locală, Administrația Străzilor, RATB, dar și atribuțiile legate de pază, salubrizare, asistență medicală, evitarea poluării fonice, eliminarea situațiilor generatoare de risc, rezolvarea problemelor de …

Citeste tot articolul

Protestatari de profesie. Tinerii frumoși și liberi ies iar în stradă. Au scremut încă un motiv

Un nou protest în Piața Victoriei a fost anunțat pentru duminică, începând cu ora 18.00. Organizatorii au postat pe pagina de Facebook „Corupția ucide” o înregistrare video în care mai mulți protestatari au pancarte în formă de țintă, pe care au scris „#rezist” și, „Cătălin, sunt aici” și „Trage, Cătăline!” Mesajul postat pe pagina Corupția ucide: „Duminica, Piața Victoriei, ora 18.00. Am auzit de la un protestatar că deputatul Cătălin Rădulescu are nevoie de noi ținte. Nu ştim dacă va avea suficienţi bani ca să cumpere gloanţe, se tot plânge că nu-i ajung cei 5000 lei/lunar. Un alt protestatar spune că vrea să aducă o cutie a milei, speră să strângă bani pentru un nou costum, ştie cineva ce măsură poartă? Dacă mai are nevoie şi de alţi bani, îl va ajuta necondiţionat,este dispus să facă un credit bancar pentru el. Tu ce spui,te implici?” Mesajul vine după ce deputatul PSD Cătălin Rădulescu a spus, într-un interviu pentru Adevărul, că protestatarii din Piaţa Victoriei ar trebui înfruntaţi cu tunuri de apă: „De ce mai stau ca proştii acolo? N-au treabă, n-au serviciu, n-au copii?”. Mai mult, el spune că şi-a păstrat mitraliera AKM cu care a luptat la Revoluţie şi este pregătit să o folosească din nou: „Nu o să mi-o ia nimeni în viaţa vieţilor şi o ţin, că poate vreodată, dacă mai vine cineva cu vreo idee din asta să transforme statul ăsta pentru care am luptat noi, sunt pregătit să ies cu arma să trag, imediat.” De asemenea, parlamentarul s-a plâns că veniturile pe care le primește de la Parlament sunt prea mici, pentru că trebuie să-și cumpere 3-4 costume în fiecare lună, și că „nu se descurcă cu banii”.

Citeste tot articolul

FATATOAREA Gabriela Firea vrea sa starneasca panica pentru a demobiliza protestatarii. Anunta ca vor avea loc incidente la protest, a alertat ambulantele

Primarul general, Gabriela Firea, a anuntat ca a convocat de urgenta Autoritatea Teritoriala pentru Ordine Publica, avand informatii potrivit carora printre manifestantii care participa la mitingurile neautorizate din Capitala ar exista si persoane care doresc deturnarea acestor proteste de la scopul initial. „Conform prevederilor legale, primarul general are atributii si in ceea ce priveste siguranta cetateanului. Motiv pentru care am dispus convocarea de urgenta a ATOP — Autoritatea Teritoriala pentru Ordine Publica, in aceasta seara, avand informatii potrivit carora, in cadrul mitingurilor neautorizate din Capitala, unul anuntat in mass-media de mai bine de 24 de ore ca fiind cel mai mare protest din perioada post-decembrista, iar celalalt aparut spontan in ultimele ore, ar fi infiltrate persoane care apartin anumitor organizatii care doresc deturnarea manifestatiilor de la scopul initial”, a precizat primarul, conform unui comunicat transmis, duminica, de Primaria Capitalei. Edilul general a mentionat ca a dispus alertarea ambulantelor, a structurilor ISU, a efectivelor Politiei Locale. „Au aparut deja incidente care se pot amplifica in aceasta seara. Am dispus alertarea, pentru astfel de situatii, a ambulantelor, a structurilor ISU, a efectivelor Politiei Locale. Fac apel la institutiile abilitate ale statului cu atributii in siguranta nationala sa tina cont de acest semnal de alarma pe care il trag, avand in vedere ca pe teritoriul Capitalei sunt principalele institutii ale statului, ambasade, consulate, aproape 3 milioane de locuitori, studenti, turisti. Ca Primar general si roman sper ca finalul acestor manifestatii sa duca la intarirea increderii cetatenilor in institutiile democratice ale statului, sa pastram integritatea teritoriala si pacea in tara, intr-o perioada in care conflictele fac victime printre cetateni nevinovati atat in regiune, cat si in alte zone ale lumii”, a mentionat Firea. VEZI SI: STRADA A INVINS: Dupa Gabriela Firea, si Mircea Badea si-a inchis pagina de Facebook. El s-a remarcat, in ultima perioada, …

Citeste tot articolul

ALARMĂ! PSD INCERCA SA DETURNEZE PROTESTUL! În Piața Victoriei au venit AGITATORII trimisi de PSD! Jandarmii au folosit GAZE LACRIMOGENE!

Violențe în Piața Victoriei. Mai mulți oameni pusi de PSD au încercat să forțeze accesul în curtea Guvernului, la capătul Bulevardului Iancu de Hunedoara, colț cu Piața Victoriei. Mai multe torțe au fost aruncate înspre forțele de ordine. Gesturile au fost puternic contestate chiar de majoritatea de oameni. Reporterul Antena3 Vasile Marcu a explicat că jandarmii au răspuns cu gaz. „Membrii galeriilor au încercat să rupă cordonul de jandarmii și aceștia au răspuns cu gaze iritante.” Manipularea Antenei 3 merge la extrem dupa cum se pare, se arunca vina pe suporteri iar adevarul este mascat si nu se spune adevarul ..ca acolo sunt oameni pusi de PSD sa deturneze protestul pasnic. „Se aruncă cu fumigene, petarde și sticle” Informatii obinute pe surse. VEZI SI: ULTIMA ORA! SUA, Franta, Germania, Canada si Olanda au transmis Romaniei SA NU „dea înapoi” LUPTA ANTICORUPTIE

Citeste tot articolul

MOBILIZARE generală! Zeci de mii de români IES ÎN STRADĂ să protesteze împotriva lui Ponta, ”ca la Revoluție!”

Un protest pus la cale de tinerii din România prinde ”contur” pe Facebook, rețeaua de socializare care a ”unit” ieri românii de pretutindeni. Organizatorii propun un protest la nivel național împotriva clasei politice, dar mai ales împotriva candidatului PSD la Președinție, Victor Ponta. Unul dintre cele mai importante momente care au dus la mobilizarea românilor din toate colțurile lumii s-a petrecut ieri, când mii de români din afara țării nu și-au putut exprima dreptul constituțional de a vota. Fie că au încercat să își exprime opțiunea electorală la Paris sau la Munchen, fie că se aflau în Spania, Irlanda sau Anglia, poate zeci de mii de români au fost lăsați ”pe dinafară” de Ministerul Afacerilor Externe – organizatorul turului de scrutin. Închiderea ușilor secțiilor de votare în nasul participanților la vot în Diaspora, a dat peste cap oamenii cu spirit civic din țară, mii de oameni ieșind în stradă, spontan, pentru a cere prelungirea programului de vot în secțiile din afara țării, acolo unde nu se poate fura, așa cum vor unii sau alții dintre politicienii români. La Timișoara au ieșit doar câteva zeci, la Cluj-Napoca la fel, însă la București s-au strâns mii de oameni în fața sediului Ministerului Afacerilor Externe – principalul artizan al haosului creat peste hotare. Scânteia care a aprins spiritele Acest fapt i-a făcut pe români să se mobilizeze și au creat un evemiment național, un protest împotriva politicienilor, în special al candidatului PSD Victor Ponta. ”Tu ăla ce citești! Tu, da… Am o întrebare? Îți place să fi oaia lui Ponta, Hrebenciuc, Voiculescu, Vîntu, Mazăre, Ghiță, etc? Mai trebuie și din ăștia nu? Să muncești pe 7 milioane? Eu unu nu vreau… vreau să ies în stradă și să mă c*c pe toți politicienii ăștia jegoșsi, în special PONTA. Vă așteptăm în număr mare, …

Citeste tot articolul

ULTIMA ORA: Un barbat si-a dat foc langa Guvern

Un barbat si-a dat foc in Piata Victoriei, sub privirile trecatorilor. Acesta a stat mai mult timp in apropierea Guvernului, cu o sticla de combustibil in mana, amenintand ca isi va da foc. La un moment dat, a aruncat benzina pe el si a aprins o bricheta. Trecatorii au sunat la 112 si mai multe echipaje de politie, jandarmerie si ambulante au ajuns la fata locului. Barbatul a fost transportat la spital, unde primeste ingrijiri medicale. Medicii au spus ca starea sa nu era grava.

Citeste tot articolul

Mii de oameni in strada. Protestatarii au ajuns la Guvern. Jandarmii au folosit gaze lacrimogene

Sute de persoane s-au strans, duminica seara, in Piata Universitatii si protesteaza fata de modificarile aduse Codului Penal. Oamenii au venit cu pancarte pe care sunt scrise diverse mesaje catre politicieni. „Parlamentari ratati, va simtiti calomniati?”, scrie pe un banner purtat de protestatari, arata Digi 24. „Uniti o sa va luam toata Romania!” sau „Parlament penal fugi de tribunal”, mai scrie pe alte pancarte. Ziare.com va transmite minut cu minut evenimentele din Piata Universitatii 20:02 – Jurnalistii B1 TV acuza ca au fost agresati de jandarmi si ca nu i-au lasat sa paraseasca zona desi acolo erau gaze lacrimogene si nu puteau respira. Jandarmii ii rugau pe acestia sa paraseasca zona printr-o anumita directie. 20:01 – B1 anunta ca protestatarul care a rupt cordonul de jandarmi a fost batut de acestia inainte sa fie urcat in duba. 20:00 – „Vine 22 si scapam de voi”, striga oamenii amintind de revolutia din 1989. „Plagiatorul minte poporul” sau „Ponta, nu uita noi iti tragem linia”, mai striga ei. 19:57 – „Jandarmul: Va rugam nu mai impingeti. Protestatari: Va rugam sa ne lasati sa ocupam Guvernul pentru 5 minute”, discutie transmisa pe Twitter. 19:56 – „Hotii la puscarie fara amnistie” si „Timisoara, Timisoara” au inceput sa strige cateva persoane. 19:53 – „Demisia! Demisia! Demisia” si „Rusine, rusine, rusine sa va fie”, striga oamenii. Mai mult, pentru a-i incerca sa ii atraga de partea lor, oamenii spun ca vor „uniforme pentru jandarmi” si „alocatii pentru copiii lor”. 19:52 – Protestatarii au aruncat cu fumigene, anunta B1 TV. 19:51 – „Pe cine aparati? Pe cine protejati”, mai striga oamenii. 19:50 -„Parlament penal + Guvern corupt = Stat Vandut”, scrie pe un banner. 19:46 – „Sunteti niste lasi!”, striga oamenii. 19:45 – O torta a fost aprinsa in mijlocul protestatarilor, iar unul dintre jandarmi a aruncat-o …

Citeste tot articolul