Tag Archives: Petru Lupşac

Povestea unui mare jaf. Cum a fost prădat un şef al Fiscului de 500.000 de euro

Sentinţa de condamnare a uneia dintre cele mai puternice grupări de spărgători de lux din vestul ţării arată modul în care fostului şef al Fiscului din Oţelu Roşu i-a fost furat un seif cu aproape 500.000 de euro, scrie Adevărul. Tribunalul Timiş a pronunţat, la începutul lunii august, o primă sentinţă într-un dosar DIICOT în care a fost trimisă în judecată o grupare de spărgători de lux acuzată că, în perioada 2013-2017, a dat spargeri de sute de mii de euro, una dintre ele la casa fostului şef al Finanţelor din Oţelu-Roşu, judeţul Caraş-Severin, de unde au furat un seif cu echivalentul a aproximativ 500.000 de euro. Sentinţa, prin care au fost pronunţate pedepse cuprinse între doi ani şi o lună de închisoare cu suspendare şi 19 ani şi trei luni, scoate la iveală modul în care a fost planificat şi pus în practică furtul din casa şefului Fiscului din Oţelu Roşu, Petru Lupşac, în timp ce bărbatul era în vacanţă, în Thailanda, împreună cu soţia. Li s-a dus vestea că sunt plini de bani Potrivit sentinţei pronunţate de Tribunalul Timiş, şeful Fiscului din Oţelu Roşu, a cărui familie derula şi afaceri cu fier vechi, a ajuns să fie prădat de hoţi după ce în oraş i s-a dus vestea că e plin de bani şi are maşini scumpe. „În tot oraşul s-a auzit că deţine în casă suma de 500.000 de euro, pe care doreşte să o investească!”, a declarat un martor din dosar. Bărbatul a povestit că la începutul lunii ianuarie, în timp ce era într-o sală de păcănele a rămas fără bani, cerându-le mai multor persoane să îl împrumute. Aflat în local, unul dintre cei care avea să fie pus ulterior sub acuzare, i-a spus bărbatului să îi ceară lui Lupşac. Martorul i-a scris şefului Finanţelor pe …

Citeste tot articolul