România nu va scăpa prea curând de pesta porcină din cauza lipsei unui vaccin împotriva acestei boli, spune ministrul Agriculturii Petre Daea. Asta în contextul în care un focar de pestă porcină africană a fost confirmat la o fermă din Timiș. Autoritățile din Timiș au confirmat miercuri existența focarului de pestă porcină din comuna Parța situată la mai puțin de 20 de km de Timișoara. Boala a fost depistată în urmă cu câteva zile când au început sa moara primele animale. Au fost prelevate probe iar analizele de laborator au confirmat existența peste africane. Cei aproape 40.000 de porci vor fi acum omorâți și se vor lua măsuri pentru combaterea răspândirii bolii. Petre Daea, ministrul Agriculturii: „Este o problemă serioasă, deci este o problemă gravă pentru că acest virus n-are leac. În primul rând nu există un vaccin care să preîntâmpine îmbolnăvirea porcilor, în al doilea rând nu este un tratament. Din punct de vedere al medicinei în domeniu n-am găsit soluția pentru a preîntâmpina o asemenea boală.” Pesta porcină africana nu afectează oamenii, neexistand niciun risc de îmbolnăvire, însă este extrem de contagioasă în randul porcilor și cauzează pierderi financiare mari.
Citeste tot articolulNeomarxiștii din București au făcut progres! După cât rahat au mâncat, vor să treacă pe gândaci și cer închiderea fermelor
Un protest a izbucnit, duminică seară, în fața Guvernului României. Manifestanții cer închiderea fermelor și reducerea consumului de carne. Petre Daea, ministrul Agriculturii, a intervenit telefonic la România TV și a comentat imaginile din Piața Victoriei: Protestele nu “izbucnesc” aproape nicidoată. Ele sunt organizate. Iată cum a reacționat ministrul Petre Daea, care nu este un susținător al mâncatului de insecte. „Am citit astăzi de ceea ce se întâmplă în Elveția, am putut constata acolo că Guvernul și Parlamentul elvețian nu sunt de acord cu o asemenea solicitare prin referendum, pentru că animalele au fost cele care ne-au adus hrana necesară și ne-au asigurat cele ce am consumat dintotdeauna. Foarte mulți copii nu au apucat să sugă la pieptul mamei și au fost crescuți cu laptele de vacă, un aliment polivalent. Sunt lucruri care nu se pot înțelege. Îmi e greu să înțeleg ce vor oamenii, știindu-se că hrana este asigurată prin întoarcerea brazdei, prin creșterea animalelor, așa cum am făcut-o din generație în generație. Mâine particip la Consiliul de miniștri de la Bruxelles pentru a putea analiza care sunt căile pe care trebuie să le folosim în vederea asigurării hranei pentru populație. Cu hrana nu trebuie să ne jucăm. Îmi e greu să înțeleg cum unii dintre noi solicită așa ceva. Eu nu puteam să-mi imaginez acest lucru. Dacă închidem fermele, de unde luăm hrana, cu ce ne alimentăm? Este greu de interpretat o asemenea cerință“, a conchis, la România TV, ministrul Petre Daea. Între timp, agentul jidovit Bogdan Chirieac, deseori prezent în platourile televiziunilor, este un susținător al mâncatului de gândaci și a reactionat astfel: Bogdan Chirieac, prezent în platoul emisiunii moderate de Ioan Korpos, a comentat, de asemenea, imaginile din Piața Victoriei: „Salutăm acest protest. Uite că și România are mâncătorii săi de gândaci. E democratic, e un …
Citeste tot articolulDragnea, declarații furibunde despre Petre Daea. „L-a turnat pe Chesnoiu pentru a-i lua locul”
Liviu Dragnea nu uită și nu iartă. Fostul lider al social – democraților a făcut recent declarații furibunde despre Petre Daea. Ce a avut de spus despre actualul ministru al Agriculturii al PSD, cel pe care chiar el l-a promovat și susținut pentru primul mandat în această funcție. Dragnea susține că acesta l-ar fi turnat la DNA pe Adrian Chesnoiu pentru a-i lua locul. „Pentru mine nu mai este om Petre Daea, nici măcar patriot” La mai bine de un an de când a ieșit pe poarta penitenciarului ca om liber, Liviu Dragnea vorbește public despre situația actuală din România și de pe scena politică a țării. Recent, fostul lider al PSD a vorbit despre un fost coleg de partid, spunând că este una dintre marile sale dezamăgiri. Dragnea susține că ar fi auzit că Petre Daea, cel pe care l-a promovat și susținut pentru prima funcție din Ministerul Agriculturii, l-ar fi turnat la DNA pe Adrian Chesnoiu doar pentru a-i lua locul. „Pentru mine Daea este o mare dezamăgire! Face totul doar de impresie! (…) Știți cui trebuie să spuneți? Celor care bagă în pământ și se chinuie, celor care nu trăiesc nici cu un zâmbet al lui Daea, nici cu o vorbă meșteșugită a lui Daea nu trăiește. Oamenii ăștia se chinuie. Pentru mine nu mai este om Petre Daea, nici măcar patriot. El urmărește doar banii! (…) Am vorbit cu el înainte să vină ministru și ce faci: stai un an, doi pe acolo și nu faci nimic. Sunt vorbe prin piață că Daea l-a turnat pe Chesnoiu pentru a-i lua locul. Chesnoiu era un băiat foarte interesant, chiar dacă era total sub papucul lui Chesnoiu. Ciolacu a început să fie foarte supărat pentru că Stănescu se dezvoltase foarte mult pe agricultură și Ciolacu era supărat pentru …
Citeste tot articolulStenograme INCENDIARE din referatul DNA. Numele actualului ministru al Agriculturii apare in dosarul penal al fostului ministru
Au fost publicate stenograme din dosarul DNA, în urma căruia fostul ministru al Agriculturii, Adrian Chesnoiu, a demisionat. Chesnoiu este acuzat de abuz în serviciu și permiterea accesului unor persoane neautorizate la informații ce nu sunt destinate publicității. Din conversații, reiese că Petre Daea, actualul ministru al Agriculturii, s-ar fi implicat în câștigarea concursului pentru postul de consilier de către Mihai Cosmin Corobea. În referatul DNA trimis la Parlament pentru ridicarea imunității lui Chesnoiu sunt prezentate serie de înregistrări audio. Ele reprezintă probe dintr-un dosar în care Adrian Chesnoiu a fost pus sub acuzare de procurorii anticorupție. Faptele pentru care este investigat sunt: permiterea accesului unor persoane neautorizate la informații ce nu sunt destinate publicității și abuz în serviciu. De asemenea, din referatul procurorilor reiese că Petre Daea i-ar fi cerut lui Adrian Chesnoiu să-i angajeze o cunoștință în minister, informează Infoactual. În același document al DNA, a reieșit faptul că fostul ministru al Agriculturii i-ar fi cerut unui membru al comisiei de concurs să-i dea subiectele pentru examenul de angajare a lui Cosmin Mihai Corobea și a încă trei persoane. Procurorii susțin că Mihai Cosmin Corobea este o cunoștință a actualului ministru al Agriculturii Petre Daea. În acest fel, s-a făcut legătura că Daea i-ar fi solicitat lui Chesnoiu să îi angajeze persoana respectivă pe un post de consilier în minister. Ce a reieșit din stenogramele publicate. „Da, măcar, drecu, să-i le rezov” „Chiar la nea’ Petrică vă găsirăți să … Omul acela m-a rugat și el două lucruri, trei, cinci, aproape șapte (râde). Da, măcar, drecu, să-i le rezov”, a spus fostul ministru al Agriculturii Adrian Chesnoiu în interceptări, într-un dialog cu un bărbat. În urma percheziției informatice, procurorii au găsit în telefonul lui Mihai Cosmin Corobea un contact notat: „Nașa Cami Luchi”. Procurii susțin că această persoană …
Citeste tot articolulRomânia, la un pas de stare de calamitate?
Fermierii sunt disperați din cauza secetei şi îi somează pe premierul Nicolae Ciucă și ministrul Agriculturii, Petre Daea să declare stare de calamitate. Iată ce s-a dispus după verificările din teren. În unele zone ale țării, culturile sunt distruse în proporție de 80 % se arată în scrisoarea deschisă a Alianței pentru Agricultură și Cooperare. “În primul rând, vreau să spun foarte clar că nu trebuie să ne someze nimeni. Ştim ce se întâmplă în țară și avem interesul să fie bine și acționăm în această direcție. După ce am depus să jurământul, am plecat imediat în țară, pe un traseu pe care îl prevedeam a fi necesar să-l cunosc, dat fiind faptul că aveam informațiile legate de cantitățile de precipitații care au căzut în zona respectivă și erau și date care spuneau foarte clar despre nivelul secetei, pedologic, motiv pentru care imediat am plecat pe traseul acesta din județul Călărași, Brăila, Vaslui, Botoșani, Bacău, Neamț, Buzău. Verificăm la fața locului care este situația. După aceste verificări, am putut constata că este nevoie să facem modificarea unui ordin comun pe care l-am pus astăzi în mișcare. L-am trinsmis la Monitorul Oficial, răspunzând astfel direct și nimijlocit cerințelor pe care le-au formulat fermierii, în sensul că le-am dat pe libertatea ca acolo unde există aceste situații unde plantele au murit și ele trebuie să primească altă destinație a culturii. Fermierul nu putea până acum datorită faptului că era încorsetat de o prevedere legală care îl obliga să aștepte comisiile de evaluare pentru a constata pierderea respectivă. Fermierul era în într-un moment dificil, nu putea să-și schimbe destinația culturii și trebuia să aștepte. De aceea discut cu toți specialiștii din România pentru a-i putea mobila cu informația necesară. E actul normativ care dă posibilitatea să intervenim rapid. Avem acte normative care stabilesc …
Citeste tot articolulTerminatorii Poporului Român
Dacian Cioloş, PREMIERUL „GUVERNULUI MEU” NR. 1 AL LUI IOHANNIS, în perioada în care a condus Ministerul Agriculturii (octombrie 2007-decembrie 2008), a semnat aderarea României la Codex Alimentarius. Mai mult, acelaşi individ a adus MONSANTO cu semințele lor modificate genetic și cu erbicidele lor toxice în țară, transformând românii în cobai. Începând cu 31 decembrie 2009, GUVERNUL EMIL BOC AL LUI BĂSESCU implementa Codex Alimentarius în România. Prin malversațiunile criminale ale guvernului Emil Boc (22 decembrie 2008 – 9 februarie 2012), România a devenit vârf de lance al experimentelor la scară largă cu acest produs. Iar consecinţele nu au întârziat să apară. Acum, faţă de perioada comunistă, incidenţa cancerului este de aproape cinci ori mai mare. Erbicidul Roundup de la MONSANTO a fost dovedit în instanțele judecătorești din SUA ca fiind cancerigen, iar erbicidul Initium, sporeşte până la 65% riscul de cancer de colon. Iată ce spunea zilele trecute Ludovic Orban, PREMIERUL „GUVERNULUI MEU” NR. 2 AL LUI IOHANNIS: „Este o cheltuială inutilă cu această Bancă de Gene. Avem seminţe verificate, certificate internaţional de MONSANTO, care dau culturi rezistente, ce să facem cu seminţele româneşti care cad la prima vijelie? Bani aruncaţi de Daea.” Mai aveți dubii că indivizii aceștia, care nu aparțin Neamului Românesc, vor să vă termine ca națiune? Iată ce-i spune guwernerului Orbannis fostul ministru al Agriculturii, Petre Daea, pe pagina sa de Facebook: Stopați demersul nepriceperii și al urii! Nu v-a trebuit mult să reușiți! După doar o lună, ați introdus dezordine în aparatul administrativ, ați reușit să dați oameni afară și să puneți în pericol instituții. Păcat si rușinos! – păcat că ați înlocuit doi oameni valoroși de la două instituții fanion ale României; – rușinos, după felul în care ați procedat. Merită o detaliere: 1. AFIR, una dintre cele mai valoroase agenții ale țării, …
Citeste tot articolulULTIMA ORA. O noua EXECUTIE politica in PSD. Demnitarul vizat este tot un apropiat al lui Dragnea
Președintele executiv al PSD, Paul Stănescu, va supune analizei PSD mandatul lui Petre Daea, actualul ministru al Agriculturii. PSD va lua o decizie în această săptămână. Soarta lui Petre Daea la conducerea Ministerului Agriculturii este incertă. Noua conducere a PSD va decide dacă ministrul rămâne sau nu în fruntea instituției, în condițiile în care demnitarul este una dintre persoanele cele mai apropiate de Liviu Dragnea, informează Agrointel.ro. Din câte se pare, Petre Daea s-ar fi îndepărtat de normele impuse în programul de guvernare, documentul fiind susținut în prezent doar cu ajutorul Parlamentului. Paul Stănescu, noul președinte executiv al PSD, este cel care va supune analizei mandatul lui Petre Daea, urmând ca evenimentul să se desfășoare în cadrul unei ședințe de partid. Ministrul Agriculturii ar putea fi înlocuit miercuri sau joi, după această reuniune din interiorul PSD. Cel care ar putea să preia portofoliul de la MADR ar fi actualul președinte al Comisiei pentru agricultură, Alexandru Stănescu, fratele fostului vicepremier. „Activitatea lui Petre Daea va fi analizată în această săptămână la partid, în biroul de conducere a partidului cu mandatul acestuia pe masă. Sunt șanse foarte mari să fie înlocuit pentru că inclusiv imaginea fermierilor, a oamenilor de la țară a fost că Daea acționa doar în interesul fostului președinte și nu prea era interesat de nevoile satului românesc. Vom vedea ce va fi”, a declarat un lider local social-democrat. Alexandru Stănescu, fratele președintelui executiv, este, așadar, persoana vehiculată pentru preluarea Ministerului Agriculturii. El este președintele Comisiei de Agricultură din Camera Deputaților, fiind apreciat ca fiind o persoană neconflictuală, un bun comunicator și inițiatorul a foarte multe măsuri legislative benefice agriculturii. În plus, deputatul Stănescu are o relație bună atât cu fermierii, cât și cu colegii din partid și cu cei din instituțiile subordonate MADR.
Citeste tot articolulCutremur în Guvern! Petrea Daea DEMIS! Lista miniștrilor care vor părăsi cabinetul Dăncilă
Remanierile în Guvernul PSD-ALDE sunt la ordinea zilei. Deja a devenit greu pentru opinia publică și mediul de afaceri să facă față vitezei cu care se schimbă titularii de portofolii. Rovana Plumb și Natalia Intotero vor părăsi cu siguranță cabinetul Dăncilă. Cele două doamne sunt pe lista pentru alegerile europarlamentare, iar Rovana Plumb ocupă chiar prima poziție. Aceasta vizează funcția de comisar european și de aceea a insistat foarte mult să revină la Bruxelles. Jurnaliștii de la știripesurse susțin că nu vor fi doar două plecări din Guvern, ci mai multe. Pe listă ar figura și Petre Daea, ministrul Agriculturii. Informația transmisă pe surse pare totuși greu de crezut deoarece ministrul Agriculturii este cea mai populară figură din Guvern. Dar poate însemna fie că Liviu Dragnea îi transmite un avertisment, fie că are câțiva „prieteni” în partid, care vor să-l pună într-o poziție delicată. Ioan Deneș, ministrul Apelor și Pădurilor ar putea fi și el remaniat. Și asta fiindcă județul pe care-l reprezintă, Bistrița-Năsăud, are și ministerul Dezvoltării, prin Daniel Suciu, dar și un loc semieligibil pe lista PSD la europarlamentare prin Doina Pană. Ministrul Afacerilor Europene, George Ciamba, ministrul Culturii, Daniel Breaz și ministrul Agriculturii, Petre Daea, sunt alte nume vehiculate în PSD pentru o eventuală remaniere extinsă, spun surse citate de stiripesurse.ro PSD ar dori alți miniștri și la Externe și Energie, dar Călin Popescu Tăriceanu nu are de gând să facă vreo schimbare, iar cele două portofolii aparțin ALDE.
Citeste tot articolulMihai Călin: Pe Dăncilă, Daea și Ciamba nu-i înțelegi nici cu dicționarele. Suntem condusi de ANALFABETI
„Suntem conduşi de inculţi şi analfabeţi funcţional care ne spun să fim mândri că stăm aici, în mocirla noastră”, spune Mihai Călin. Prezent la Jurnalul de Seară, actorul a criticat dur modificările aduse legilor justiţiei şi spune că angajaţii din instituţiile de cultură ar putea intra în grevă generală, în spirit de solidaritate cu magistraţii. Mihai Călin, actor: „Este o mare rușine pentru foarte multă lume că ești reprezentat, că ești condus de niște oameni inculți, analfabeți funcțional. Uitați-vă la interviul cu Ciamba, ministrul Afacerilor Europene. Dumnezeule! Nici cu Google Transalate, nici cu dicționare nu poți să-ți dai seama ce vorbește omul ăla. Domnul Daea, doamna Dăncilă nu sunt în stare să lege niște fraze coerente, darămite niște proiecte. Cum să vorbească ei la nivel european, să se racordeze la niște contracte? Absorbția fondurilor europene! Noi nu aducem banii ăia gratis. Se dorește izolarea. Stăm noi aici în mocirla noastră, dar suntem mândri pentru că vă mai dăm niște bani, avem grijă de voi, măi români. Să gândim românește! Există optimism, pentru că am început să ne strângem. Demonstrațiile masive care au fost acum doi ani au început să scadă ca număr și pentru că obosești. Asta e nesimțirea, guvernanții văd că demonstrează sute de mii de oameni, zic lasă-i să strige, niște idioți utili. Dar ce e mai important că foarte mulți din ăia au înțeles că trebuie să se organizeze, în organizații civice, au început să intre în partide oameni tineri și profesioniști”. Citeste si: Viorica Dăncilă n-o va uita toată viaţa. Umilinţa supremă pentru premierul României. VIDEO În finalul emisiunii, actorul Mihai Călin i-a îndemnat pe români să meargă la vot. Citeste si: Liviu Dragnea pregătește un nou knock out! Urmează SURPRIZE de proporții (SURSE)
Citeste tot articolulLaura Bretan Își APĂRĂ CONVINGERILE: “CRED CĂ FAMILIA ESTE UN DAR DE LA BUNUL DUMNEZEU ȘI CRED CĂ NU AR TREBUI SĂ O DISTRUGEM”
Mai bine ca orice politician de după 1989, tânăra cu voce angelică Laura Bretan nu își cere scuze pentru convingerile ei. Invitată în studioul Antena 3 după finala românească a concursului Eurovision, Laura Bretan, adolescenta cu voce de aur, le-a mulțumit celor care au votat-o, spunând: AM CÂNTAT CUM AM PUTUT EU MAI BINE ȘI AM SIMȚIT CĂ OAMENII AU REZONAT LA CÂNTECUL MEU. ASTA ESTE CEL MAI IMPORTANT PENTRU MINE. LAURA BRETAN Întrebată de gazda emisiunii ce ar face dacă ar putea da timpul înapoi știind cu certitudine că apariția ei într-un clip pro familie i-ar spulbera șansele de a ajunge la Eurovision, Laura Bretan a răspuns: CRED CĂ AȘ FACE LA FEL. PENTRU CĂ ÎN ASTA CRED EU. ASTA E VOCEA MEA ȘI TREBUIE SĂ FIE AUZITĂ. CRED CĂ FAMILIA ESTE UN DAR DE LA BUNUL DUMNEZEU ȘI CRED CĂ NU AR TREBUI SĂ O DISTRUGEM. TREBUIE SĂ O LĂSĂM AȘA CUM A LĂSAT-O DUMNEZEU. LAURA BRETAN. Pot să o admir cu toată sinceritatea și din toată inima pentru curajul de care dă dovadă. Politicienii ca Dan Șova (care și-a cerut public scuze după ce a spus, pe bună dreptate, ca nu a fost un holocaust în România) sau Petre Daea (care și-a cerut scuze public după ce a comparat sacrificarea porcilor din România cu un holocaust) sunt lipsiti de verticalitate și demni de dispreț, ca orice slugă nemernică. Întreaga clasă politică poate lua exemplu de la Laura Bretan, eroină a familiei, martiră asasinată de tribunalul corectitudinii politice. Sursa: Incorect Politic
Citeste tot articolulPetre Daea a făcut marele anunț! Cine va primi o sumă uriașă de bani de la 1 ianuarie 2019
Acești agricultori vor putea primi de anul viitor un sprijin financiar de circa 1.000 de euro/hectar printr-o schemă de ajutor susținută de la bugetul de stat cu două milioane de euro. “Sprijinul se acordă începând cu anul 2019 în cuantum de 1.000 euro/hectarul cultivat cu usturoi, suprafaţa minimă eligibilă fiind de 0,3 hectare. Calculul sprijinului se face proporţional cu suprafaţa de pe care s-a valorificat o cantitate minimă de 5.000 kg/ha. Bugetul pentru anul 2019 este de două milioane de euro, reprezentând echivalentul în lei a sumei de 9,3 milioane de lei”, se arată în nota de fundamentare. Bugetul schemei ,,Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susţinere a producţiei de usturoi’ se aprobă anual, iar programul se desfăşoară pe o perioadă de 3 ani, respectiv 2019 – 2021. Conform documentului, beneficiarii acestui sprijin financiar sunt: producătorii agricoli persoane fizice care deţin atestat de producător emis în baza Legii nr. 145/2014 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieţei produselor din sectorul agricol, valabil până la data plăţii ajutorului de stat; producătorii agricoli persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale, constituite potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale; producătorii agricoli persoane juridice. Astfel, cei care vor să beneficieze de aceste ajutor de minimis pentru cultura de usturoi trebuie să deţină o suprafaţă cultivată cu usturoi de minim 3.000 mp, să să valorifice o cantitate de usturoi de minim 5.000 kg/ha dovedită cu documente justificative, să fie înregistraţi în evidenţele Registrului agricol deschis la primăriile în a căror rază administrativ-teritorială se află suprafeţele cultivate cu usturoi în anul de cerere şi să să facă dovada producţiei realizate prin documente justificative privind comercializarea producţiei. Valoarea totală a ajutorului de minimis care se acordă unei întreprinderi/întreprinderi unice …
Citeste tot articolulDupă sacrificări, începe pârjolul. Ministrul Agriculturii, ordin extrem dat azi: Vom arde câmpurile de porumb prin care au trecut mistreții, în zonele contaminate
Măsuri drastice împotriva pestei porcine. De săptămâna asta începe sacrificarea mistreților din zona Dobrogei. Dar și incendierea câmpurilor de porumb din zonele infectate. Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a anunțat că Ministerul Agriculturii a decis să ardă culturile de porumb din zonele unde sunt focare de infecție. „Prin ordin de ministru am decis punctual să se distrugă culturile de porumb, dar numai în zonele de focar unde a fost confirmată pesta porcină africană la porc mistreț”, a declarat Petre Daea pentru libertatea.ro. De ce? Pentru că mistreții, principalii transmițători de până acum ai molimei, contaminează porumbul necules, prin secreții, mâncare parțială și atingere. Apoi, dacă porumbul este cules și transformat în hrană simplă sau în hrană procesată pentru gospodării ori ferme, cereala devine vector de propagare a bolii. „Să vă explic, ca să nu se creeze panică în rândul oamenilor de la țară. Dacă avem un focar de pestă porcină confirmată la porc mistreț și tot acolo avem și culturi de porumb unde se observă că a trecut mistrețul, se izolează cu brazdă zona de cultură afectată și urmează să fie distrusă prin ardere”, a pecizat ministrul Agriculturii. „Știți de ce întâmplă?! Când omul vede că are porumbul culcat de mistreț, el îl culege și-l duce în ogradă, ca să nu-l piardă. Dar acest porumb reprezintă un vector de propagare, deoarece mistrețul bolnav îl contaminează prin bale și excremente. De aceea, am dat acest ordin ca cei care se ocupă cu prevenirea și combaterea să le explice oamenilor să lase porumbul acolo, că o să fie despăgubiți. – ActiveNews.ro
Citeste tot articolulPetre Daea, profund îngrijorat că pesta africană ar putea ajunge şi la porcii din PSD
Dincolo de gafele sale înfiorătoare, Petre Daea e preocupat cu adevărat de răspândirea pestei porcine africane! Ministrul Agriculturii a cerut măsuri drastice pentru ca temuta boală a porcilor să nu ajungă şi la colegii lui, porcii din PSD. “O boală care decimează porcii? Vă închipuiţi ce ar însemna să ajungă în consiliile locale, în primării, în Parlament? Ar trebui arşi toţi porcii, pământul arat şi dat cu var, judeţe întregi ar fi practic golite de porci! Presupun că nu-şi doreşte nimeni aşa ceva”, a declarat Daea, candid ca întotdeauna. “Vecinii noştri bulgari sunt atât de disperaţi încât au cerut ridicarea unui gard la graniţa cu România. Ştiţi, şi ei au porcii lor, se mai întâlnesc pe litoral cu ai noştri, pe la summituri, mai dau mâna…”, a precizat ministrul Agriculturii, vizibil îngrijorat. – Sursa: Times New Roman
Citeste tot articolulBasescule, ratatule! Nu ai facut suficient rau acestui popor?
Traian Basescu pe Facebook cu privire la declaratiile lui Petre Daea despre holocaust si pesta porcina: ”Un ministru idiot care pune semnul egal între incinerarea porcilor bolnavi de pestă porcină şi incinerarea a milioane de evrei maturi şi copii la Auschwitz, nu poate fi decât o ruşine pentru o naţiune care produce un specimen de teapa lui Daia. Marş afară din Guvernul României, clown nenorocit. Să nu mai ieşi din casă de ruşine toată viaţa ta, rebut uman ce eşti”, a scris Traian Băsescu. Comentarii primite de la romani la adresa fostului presedinte: Basescule, ratatule! Nu ai facut suficient rau acestui popor? Mai bagi si tu batul prin gard si asmuti alte javre impotriva cuiva pe care-l vezi in dificultate? Cine vorbea?! Un nemernic mai mare decat tine, nu cred sa fi existat in ultimii ani la varf. Maleficule! In loc sa te tratezi de toate bolile, bagi capul printre uluci si dai din clanta aiureli si spume! Vad ca ti-a ramas pe creier acel apel al unor sindicalisti care, acum cativa ani, in poarta Cotroceniului, iti strigau convingator si rece “Iesi afara, javra ordinara!” Sau, ai uitat?! Nu prea-ti place concurenta! Ei, Basescu ca si ceilalti dulai care au sarit sa latre, au gasit un motiv” serios” sa-si faca intrarea la suportul evreilor.Pai nu plangea el de cate ori participa la comemorari de holocaust? Nu dadea el (parca dadea de la el) milioane pentru cauza cea dreapta a evreilor? Este invatatura de minte mai ales pentru cei care au de gand sa intre in politica si functii publice cel putin sa nu rosteasca cuvinte legate de evrei.Nici macar laudativ pentru ca NU vor fi crezuti.Credeti ca acesti latrai au crescut in ochii evreilor? Nicidecum. Detalii aici: Petre Daea compară sacrificarea porcilor cu exterminarea everilor de la Auschwitz – VIDEO
Citeste tot articolulPetre Daea compară sacrificarea porcilor cu exterminarea everilor de la Auschwitz – VIDEO
Petre Daea a comparat, marți, sacrificarea porcilor infectați cu pesta porcină cu uciderea evreilor în lagărul de concentrare de la Auschwitz. Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării s-a autosesizat în legătură cu afirmaţiile ministrului Agriculturii, Petre Daea, despre “porcii incineraţi ca la Auschwitz”, o audiere în acest sens având loc după 10 august, a declarat pentru News.ro, preşedintele organismului, Asztalos Csaba, iar Dorina Rusu, membru CNA, a anunţat că va cere consiliului să discute cazul. „Aproximativ într-o săptămână vom face audierea domnului ministru, bineînţeles dacă va dori să participe. Poate să trimită şi un punct de vedere. Fiind perioadă de concedii nu va fi cvorum, aşa că procedura noastră spune că trebuie să facem întâi audieri, care vor avea loc cel mai probabil după 10 august, după care va fi întocmit un raport”, a mai precizat preşedintele CNCD. Petre Daea și-a cerut scuze publice pentru afirmațiile sale, relatează Mediafax, spunând că dorea doar să-și exprime durerea cu privire la situația generată de criza pestei porcine africane în rândul fermierilor români. „Îmi declar respectul pentru toţi membrii comunităţii evreieşti şi fac precizarea că am vrut să prezint situaţia deosebit de grea cu care se confruntă în această perioadă crescătorii de porci din cauza pestei porcine africane. În sufletul meu este foarte multă durere, am vrut doar să descriu momentele îngrozitoare cu care se confruntă atât fermierii noştri, cât şi cei care gestionează această criză. Doamne fereşte, nu am jignit pe nimeni în viaţa mea, îmi iubesc semenii, am exprimat doar durerea sufletească şi sper să fiu înţeles!”, a afirmat ministrul Agriculturii. „Nu există antidot, nu există vaccin, nu există medicamente, singura metodă este sacrificarea. Porcii se incinerează, este o muncă extraordinară. Acolo este ca la Auschwitz. Efective de porci care se asomează, trec în partea cealaltă şi se pun pe foc, o …
Citeste tot articolulTraian Băsescu – DEZLĂNŢUIT – la România TV
Fostul preşedinte, Traian Băsescu, s-a dezlănţuit pur şi simplu în direct la România TV. Ţinta actualului senator a fost unul dintre miniştrii importanţi din Guvernul Viorica Dăncilă. Băsescu l-a făcut praf pur şi simplu pe ministrul Agriculturii, Petre Daea. “E unul din claunii profesionişti ai Guvernului. Vorbesc de Daea cu oaia care acum e cu viermii de mătase”, a spus Băsescu în direct la România TV. VEZI SI: „Nu Kovesi distruge România de 28 de ani! Nu ne-a tăiat pădurile Kovesi”. Mesajul prin care Victor Rebengiuc susține lupta anticorupție:
Citeste tot articolulCum au invadat beizadelele PSD instituţiile statului. Copii, nepoţi, soţi, ex-soţi şi concubini au primit funcţii de la partid
Liderii PSD şi-au plantat în funcţii publice foarte bine plătite copiii, nepoţii, soţii şi soţiile. Lia Olguţa Vasilescu a dus impostura la un alt nivel: le-a găsit locuri călduţe atât fostului soţ, cât şi actualului concubin. Cei mai norocoşi copii de politicieni au primit cadou de la părinţii lor locuri în Parlamentul României. Următorii pe eşichierul imposturii politice sunt copiii care au fost angajaţi „doar“ în ministere, unele conduse chiar de părinţii lor. Din tabloul pilelor nu lipsesc soţii şi soţiile angajaţi în diverse instituţii ale statului, evident, pe salarii foarte mari. Din banii noştri. Ministrul Agriculturii, Petre Daea, recunoştea nonşalant ziele trecute că şi-a angajat fiica cea mică, Dana, chiar în ministerul pe care îl conduce. „Este un adevăr pe care nu îl ocolesc şi n-aş avea de ce să o fac. Este un copil care, ca şi dumneavoastră, aşteaptă să-şi găsească rostul în viaţă. Sper să-l găsească, iar în ceea ce mă priveşte, ca părinte, o ajut să-l găsească, pentru că e firesc, este natural“, a declarat Petre Daea. Ministrul Agriculturii are şi o fiică mai mare, Larisa Elena Popescu, care deţine firma „Piscicultorul“, care a luat în concesiune nu mai puţin de 505 hectare de bălţi piscicole în judeţul Dâmboviţa de la Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură, aflată direct în subordinea Ministerului Agriculturii. Judeţul Dâmboviţa este controlat politic de liderii PSD Adrian Ţuţuianu şi Rovana Plumb, colegi de partid cu Daea.Aşadar, Petre Daea este ministrul Agriculturii. Şi-a angajat una dintre fiice chiar la minister, iar cealaltă fiică face afaceri cu ministerul pe care îl conduce. Unde credeţi că lucrează soţia? Este director în cadrul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (API), subordonată tot Ministerului Agriculturii. Fetele lu’ tata Adrian Ţuţuianu şi Florin Iordache sunt alţi doi miniştri PSD care au avut grijă ca fetele lor …
Citeste tot articolul