Tag Archives: pesta porcina

Vor ucide 40 000 de porci in Romania, pe motiv de pesta porcina. Si uite asa, ne pregatesc blidul cu gandaci: ne vor mai ucide vacile pe motiv de incalzirea climei, gainile pe motiv de gripa aviara. etc.

România nu va scăpa prea curând de pesta porcină din cauza lipsei unui vaccin împotriva acestei boli, spune ministrul Agriculturii Petre Daea. Asta în contextul în care un focar de pestă porcină africană a fost confirmat la o fermă din Timiș. Autoritățile din Timiș au confirmat miercuri existența focarului de pestă porcină din comuna Parța situată la mai puțin de 20 de km de Timișoara. Boala a fost depistată în urmă cu câteva zile când au început sa moara primele animale. Au fost prelevate probe iar analizele de laborator au confirmat existența peste africane. Cei aproape 40.000 de porci vor fi acum omorâți și se vor lua măsuri pentru combaterea răspândirii bolii. Petre Daea, ministrul Agriculturii: „Este o problemă serioasă, deci este o problemă gravă pentru că acest virus n-are leac. În primul rând nu există un vaccin care să preîntâmpine îmbolnăvirea porcilor, în al doilea rând nu este un tratament. Din punct de vedere al medicinei în domeniu n-am găsit soluția pentru a preîntâmpina o asemenea boală.” Pesta porcină africana nu afectează oamenii, neexistand niciun risc de îmbolnăvire, însă este extrem de contagioasă în randul porcilor și cauzează pierderi financiare mari.

Citeste tot articolul

Măsuri extreme. Românii nu mai pot crește porci în gospodării

Centrul Național de Combatere a Bolilor va putea interzice creșterea porcilor în județele în care evoluează pesta porcină, potrivit unui proiect de Ordonanță de Urgență elaborat de ANSVSA. La ora actuală, pesta porcină africană a cuprins toate județele țării, existând astfel riscul ca nimeni să nu mai poată crește suine pe teritoriul României. În funcție de analiza de risc și de situația epidemiologică a fiecărui județ, Centrul Național de Combatere Bolilor va putea lua măsuri de restricție, mergând până la interzicerea creșterii porcinelor la nivelul unor unități administrativ teritoriale, se arată într-un proiect de act normativ inițiat de ANSVSA. ”În prezent, teritoriul ţării noastre este afectat în totalitate de evoluția agresivă a pestei porcine africane, acest lucru ducând la pierderi însemnate de porcine, atât în sectorul necomercial, cât și în cel comercial”, susțin inițiatorii proiectului. Potrivit documentului, Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei va urmări adoptarea unor hotărâri în şedinţele de consiliu local privind zonele/străzile în care se interzice creşterea porcinelor, va pune în aplicare măsurile restrictive dispuse de autoritatea sanitară veterinară competentă teritorial în caz de epizootii și va controla şi aplica sancţiuni crescătorilor de porcine atunci când constată nerespectarea condiţiilor legale de creştere a porcinelor. Totodată, Ministerul Afacerilor Interne va introduce în normele legislative privind organizarea şi funcţionarea acestora prevederi prin care să contribuie la controlul circulaţiei porcinelor, pe drumurile publice şi sancționarea mişcărilor și deținerii ilegale, confiscarea animalelor care circulă ilegal, a produselor provenite de la acestea și a mijloacelor de transport care transportă ilegal aceste animale. ANSVSA cheamă armata Proiectul de ordonanță de urgență pentru aprobarea Planului de măsuri de urgență pentru supravegherea, prevenirea și controlul pestei porcine africane în România introduce atribuții și responsabilități și pentru Ministerul Apărării Naționale. Astfel, ministerul va asigura sprijinul necesar organizării prompte a centrelor de intervenţie în teren, cât mai …

Citeste tot articolul

ANUNT DE ULTIMA ORA: Preţul cărnii de porc se va tripla anul viitor

Deja s-a dublat pretul carnii de porc in acest an …iar anul viitor se va tripla: Majorarea de pret se datoreaza pentru că aproape jumătate din proteina acestei planete a dispărut din cauza pestei porcine africane, susţine preşedintele Asociaţiei Române a Cărnii (ARC), Radu Timiş. „Dacă în acest an preţurile s-au dublat la carnea de porc, anul viitor pot să afirm cu mâna pe inimă că se vor tripla şi problema nu este cât costă ci dacă vom găsi carne de porc. (…) Guvernul chinez a venit la marile companii europene şi cumpără întreaga producţie. Imaginaţi-vă ce presiune de preţ va fi pentru Europa vizavi de carnea de porc. Dacă în China a ajuns la 6 euro kilogramul de carne de porc, în România este undeva la 4 euro, ca medie, la raft. Ce se va întâmpla la anul cu industria noastră? Noi chiar am discutat câteva variante: se va duce spre pui, vită, oaie, spre vegetarian. Cert este un lucru: jumătate din proteina acestei planete a dispărut”, a spus Radu Timiş. El afirmă că lipsa cărnii de porc va aduce o majorare a preţurilor şi la carnea de pui sau de vită, deoarece consumul se va duce către celelalte resurse de proteine, însă, în magazinele din România, există în prezent carne de porc, pentru că marii jucători nu mai pot exporta. „Dacă preţul la carnea de porc este foarte sus şi la carnea de pui şi de vită va creşte, deoarece consumul se va duce spre celelalte resurse de proteină. De aici dorinţa de a ne întâlni şi de a data un semnal de alarmă. Trebuie să facem să eradicăm pesta din România. Azi avem noroc că găsim carne în magazine pentru că marii jucători nu pot să exporte. România este închisă pentru export şi atunci toate carnea care …

Citeste tot articolul

COSMARUL devine realitate de Crăciun. CIFRELE CARE II SPERIE PE ROMANI

Din cauza virusului, prețul de piață în viu al porcilor în România a fost în săptămâna 21 – 27 octombrie 706, 94 lei, cu 0,89 % mai mare decât în urmă cu o săptămână, cu 1,64 % mai mare decât în urmă cu 4 săptămâni și cu 35,62 % mai mare decât anul trecut, în aceeași perioadă, arată cele mai recente date. La nivel european, România ocupă locul patru în topul prețurile carcaselor E și S, Grecia, Cipru și Slovacia ocupând primele trei locuri. Astfel, carcasele de porc pentru cele două clase sunt mai scumpe decât în Germania, Franța și Danemarca. Dat fiind faptul că perioada Sărbătorilor de iarnă se apropie, în comparație cu ultimii cinci ani, prețul porcilor în viu, la poarta abatorului, și al carcasei clasificate, la ieșirea din abator, au înregistrat creșteri semnificative, scrie Lanțulalimentar.

Citeste tot articolul

ALERTA DE ULTIMA ORA! Mii de oameni, în pericol! CARNE CONTAMINATA pe rafturile supermarketurilor

Probleme mari în România. Mii de oameni au fost în pericol. După pesta porcină africană şi ouăle contaminate o nouă alertă a fost dată de autorităţi. Tot în judeţul Olt s-au găsit mari probleme. După ouăle cu insecticid, inspectorii sanitari au descoperit că şi carnea găinilor de la ferma din Scorniceşti era contaminată. Concentraţia de fipronil din carne depăşeşte de 60 de ori limita admisă, anunţă Antena 3. Autorităţile vin însă cu veşti bune. Carnea de pasăre nu a ajuns pe piaţă, iar cele 75.000 de păsări au fost sacrificate. Proprietarii au fost nevoiţi în luna decembrie să ia aceeaşi măsură şi în cazul celei de-a doua ferme pe care o deţin in Teleorman. Atunci 160.000 de găini au fost eutanasiate şi peste 4.000.000 de ouă distruse. 100.000 de ouă au ajuns totuşi la vânzare, aşa că ambele ferme au interdicţie la comercializare. Reprezentanţii companiei au refuzat să comenteze situaţia

Citeste tot articolul

Se caută 20 de militari care să poată folosi pistolul. Situație de criză în Buzău.

Situație de criză în județul Buzău. Autoritățile pregătesc decizia prin care se va trece la uciderea tuturor porcilor din comunele în care există focare active. Răspândirea virusului pare să nu mai poată fi oprită în alt fel. Deja, în ultima săptămână, pesta porcină s-a confirmat în două comune mari, cu mulți crescători de animale: Poșta Câlnău și Săgeata. Asta după Cochirleanca, Vadu Pașii și Beceni. De aceea, șeful DSV Buzău, Ciprian Botezatu a cerut ieri oficial alocarea a 20 de militari care să folosească pistolul cu glonț captiv – utilizat pentru suprimarea porcilor. „Cerem armatei de la Buzău desemnarea a 20 de militari care să sprijine eventuale acţiuni de ucidere preventivă. Militarii trebuie să fie persoane care să ajute efectiv la uciderea porcilor şi la sprijinirea activităţilor specifice. O cerință e și să nu deţină porci la adresa de domiciliu. În 48 de ore după nominalizarea militarilor, DSV Buzău va face instructajul lor astfel încât dacă va fi cazul aceștia să desfășoare activităție specifice cu maximă operativitate”, a precizat Ciprian Botezatu, șef DSVSA Buzău. Cei 20 de militari ar urma să fie alocați DSVSA Buzău în maximum șapte zile. O altă măsură severă care se va lua e aceea de sacrificare a tuturor porcilor descoperiți în mijloace de transport. Excepție vor face doar transporturile autorizate de DSVSA și care beneficiază de însoțitori autorizați. Atenție, cheltuielile pricinuite de confiscarea, uciderea și incinerarea animalelor, plus dezinfectarea mijloacelor de transport, vor fi imputate proprietarilor și transportatorilor. – Buzoienii.ro

Citeste tot articolul

ATAC “TERORIST” LA BUZAU …cel putin asa spun gazetarii de doi lei…

Porcarii de prin presa locala …ce te fac sa crezi ca a fost un atac de tip terorist: Autoritățile cred că a fost MÂNĂ CRIMINALĂ, conform Reporter Buzoian: Focarele se extind cu repreziciune în județul Buzău, dar asta nu împiedică autoritățile să cerceteze, în paralel, modul în care a ajuns virusul pestei porcine africane în comuna Vadu Pașii, poate cel mai grav afectată de virus. Deși caută acul în carul cu fân, autoritățile buzoiene vor neapărat să afle cine este persoana care a adus cu sine virusul pestei porcine în Vadu Pașii. Pentru că indiciile arată către o „mână criminală”, prefectul județului Buzău, Carmen Ichim, a cerut directorului executiv adjunct al DSVSA și comandatului Poliției județene ca, până la sfârșitul săptămânii, să fie finalizate documentarea. Rezultatele ar urma să fie prezentate într-un raport amănunțit. În pofida măsurilor pe care autoritățile susțin că le-au luat, pesta porcină africană continuă să se extindă. Șase focare de PPA sunt active în prezent în trei sate ale comunei Vadu Pașii, toate deschise de la începutul acestui an, primul fiind în localitatea Focșănei, în gospodăria unui asistent ­ve­terinar. De atunci, cazurile de îmbolnăvire s-au înmulțit îngrijorător, ultimul fiind confirmat sâmbătă, în satul Scurtești, într-o gospodărie particulară.

Citeste tot articolul

O nouă URGIE va lovi România. Oamenii, dar și animalele sunt în pericol. Documente confidențiale

După nenorocirea cu pesta porcină care a lovit crunt țara noastră, boala fiind depistată în 18 județe, cel mai recent fiind Olt, jurnaliștii francezi au descoperit un nou pericol pentru animale, dar și pentru oameni. Europa ar putea fi zguduită de un nou scandal. Ziariştii de la Le Monde au intrat în posesia unor documente confidenţiale, potrivit cărora organisme modificate genetic interzise au fost depistate, în cantitate mare, în hrana pentru animalele din crescătorii, în mai multe ţări europene. Microorganismele sunt rezistente la antibiotice şi reprezintă, în timp, un risc pentru sănătatea animalelor şi a oamenilor. Substanţa la care se face referire este vitamina B2, un aditiv folosit pentru hrana porcilor, a păsărilor sau a bovinelor, care se obţine dintr-o sursă modificată genetic. Contaminarea s-a produs de la un lot de vitamina B2 importat din China.

Citeste tot articolul

Anunț de ULTIMĂ ORĂ: O nouă URGIE peste România!

România, ameninţată de noi epidemii. Autoritățile au anunțat cele 3 boli care putea lovi în următoarele săptămâni. România este înconjurată la ora actuală de gripă aviară, pesta rumegătoarelor mici, dermatoza nodulară, boli care evoluează în ţările vecine, iar autorităţile veterinare fac eforturi pentru a le ţine departe de ţară, în condiţiile în care la nivel naţional se duce “bătălia” pentru combaterea pestei porcine africane. “În jurul României avem o presiune epidemiologică extraordinară şi constantă. Avem spaţiul estic extracomunitar, unde evoluează pesta porcină africană (PPA), avem spaţiul ex-iugoslav, în care avem dermatoza nodulară, o boală care evoluează acolo de câţiva ani, dar nu afectează bovinele din România. Deocamdată reuşim să ţinem ţara indemnă la dermatoza nodulară bovină. În Ungaria, este o evoluţie accelerată a PPA pe segmentul silvatic, pe porcul mistreţ, iar în Bulgaria, în sud, cea mai mare presiune epidemiologică este generată de statul vecin prin prisma faptului că avem focare în evoluţie de PPA şi poate să se mute riscul în partea de sud-vest. De asemenea, evoluează gripa aviară, pe care noi nu o avem, dar sigur suntem cu arma la picior, pentru că începe sezonul migraţiei păsărilor, care poate genera un risc sub acest aspect. Nu în ultimul rând, iată că în Bulgaria, în zona riverană frontierei cu Turcia, în premieră nefastă în Europa, evoluează pesta rumegătoarelor mici, o boală extrem de gravă, unde sunt deja 62 de cazuri. Noi luăm toate măsurile cuvenite pentru a reduce la maxim riscul de transfer al bolilor din Bulgaria în România”, a declarat pentru AGERPRES preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), Geronimo Brănescu. În ceea ce priveşte screpia, o boală care afectează ovinele şi caprinele şi care evoluează din 2003 în România, dar şi pe aproape tot mapamondul, Brănescu a menţionat că Autoritatea derulează programe de genotipare …

Citeste tot articolul

ALERTA.Olguta Vasilescu,ANUNT de ULTIMA ORA:Cine va primi BANI

Ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, a făcut un anunț extrem de important pentru persoanele concediate din cauza pestei porcine. Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale (MMJS), face un demers major în favoarea angajaţilor concediaţi din cauza virusului pestei porcine. Astfel, oamenii concediaţi de companiile din sectorul suin, în principal fermele de porci, ca urmare a efectelor pestei porcine vor putea primi, la cerere, un ajutor de 500 de lei lunar, potrivit unui proiect de ordonanţă al Ministerului Muncii. Suma de 500 de lei va fi acordată unei persoane pentru o perioadă de cel mult 6 luni. Pentru această sumă nu vor fi plătite impozit şi contribuţii sociale, informează profit.ro. „Având în vedere faptul că evoluţia virusului afectează activitatea societăţilor din sectorul suin, ceea ce poate conduce la concedieri individuale/colective de natură a influenţa piaţa muncii, la nivel local şi naţional, Ministerul Muncii a identificat necesitatea acordării unei măsuri de protecţie socială specifice pentru persoanele concediate din cadrul acestor societăţi”, se precizează în document. Conform sursei citate, Ministerul Muncii se aşteaptă la un impact bugetar de aproximativ 1 milion de lei.

Citeste tot articolul

ALERTA. Carne cu puroi vândută de Kaufland!

Carnea cu puroi cumpărată de un târgujian din supermarket-ul Kaufland a fost importată de la o unitate din Germania. Un cetăţean din municipiul Târgu Jiu a sesizat Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Gorj, după ce a cumpărat carne de porc din care a ieşit puroi atunci când a început s-o taie. Alin Stănciulescu a postat pe pagina sa de Facebook imaginile cu puroiul care a apărut atunci când a tăiat carnea de porc: „Ceafa cumpărată de la Kaufland Tg.-Jiu, azi 01.09.2018. Să vedem ce o ieşi la analize, cam ce conţine, cu ce este injectată? Dacă mergem la ei …, ne dau banii înapoi, dar fără explicaţii“. Supermarket-ul Kaufland din Târgu Jiu a fost amendat cu 12.000 de lei de către DSVSA Gorj. Inspectorii sanitari vegterinari au constatat că ceafa de porc a fost adusă de la o unitate din Germania. Reprezentanţii supermarket-ului au notificat unitatea producătoare în legătură cu problemele identificate. Supermarket-urile apelează din ce în ce mai des la importuri, după ce unităţile de creştere a porcilor din România sunt afectate de virusul pestei porcine.

Citeste tot articolul

SOC SI GROAZA PENTRU ROMANI: Autorităţile vor să limiteze creşterea porcilor în România, din cauza pestei porcine

Depăşite de haosul pestei porcine, autorităţile se gândesc deja la măsuri extreme. Vor să limiteze creşterea porcilor în România. Ce-ar însemna asta pentru fermieri şi ţărani, le-a spus-o şeful ANSVSA, reporterilor Observator. Între timp, oamenii nu ştiu dacă Guvernul va avea cum să îi despăgubească. Mulţi nu şi-au înregistrat animalele la veterinar. Iar veterinarii refuză să facă înregistrări pe ultima sută de metri. De un banal cercel depinde soarta a mii de ţărani. Pentru a fi despăgubiţi pentru porcii confiscaţi, animalele crescătorilor trebuie să fie trecute în sistemul naţional de identificare a animalelor. Acest lucru se face prin montarea unui crotal cu un număr de înregistrare. Regula a fost ignorată însă mult timp de ţărani. Când un focar de pestă a izbucnit lângă judeţul Buzău, acest crescător şi-a făcut calculele. Dacă ar fi avut porcul înregistrat, ar fi primit pe el 800 de lei. Un crotal costă 10 lei, sumă plătită de proprietar. Şi considerată de mulţi prea mare. Cornel Gingăraşu, medic veterinar: “Medicul veterinar este foarte greu să-l oblige. Teoretic se poate. Se duce călare cu poliţia, cu nu ştiu ce. Ar putea cu hotărâre judecătorească, dar nu cred că se duce nimeni cu hotărâre judecătorească pentru ca să pună crotal la un porc.” Veterinarii sunt reticenţi şi din alte motive. Din 2015, Autoritatea Sanitar Veterinară nu mai plăteşte mentenanţa sistemului online în care sunt înregistrate animalele. Dacă un veterinar face o eroare când introduce un număr în sistem, trebuie plătească din propriul buzunar un specialist IT pentru rectificare. De la 31 mai, aceştia trebuie să plătească şi un consultant pentru securitatea datelor. Viorel Andronie, preşedintele Colegiului Medicilor: “Din cei 2.600 de medici veterinari, numai 1.600 au acceptat să încheie un acord prin care să li se asigure asistenţă şi suport pentru identificare şi înregistrare. 900 dintre ei nu …

Citeste tot articolul

Răsturnare de situație în scandalul pestei porcine:

Potrivit unui raport obținut de Digi24, Comisia Europeană a avertizat România încă din februarie 2017 că nu ia măsuri concrete pentru prevenirea izbucnirii pestei porcine africane. Sursa citată menționează că în loc să întețească măsurile de combatere a bolii, ANSVSA le-a redus, dând exemplu faptul că până în 2017 medicii veterinari controlau de două ori pe an porcii din gospodării, însă ulterior s-ar fi făcut un singur examen. “România nu aplică încă multe măsuri în vederea prevenirii Pestei Porcine Africane, de exemplu gestionarea populației de mistreți și biosecuritatea în cadrul exploatațiilor non-profesionale și le va aplica doar odată cu confirmarea bolii, cu o întârziere în consecință a rezultatelor. Deși vânătorii au cunoștință de Pesta Porcină Africană, programul slab de supraveghere pasivă a mistreților nu oferă garanția că pesta porcină africană ar fi depistată într-un stadiu incipient după introducerea sa. Acest lucru va întârzia depistarea bolii și, prin urmare, punerea în aplicare a măsurilor de control, mărind riscul răspândirii ulterioare la porcii domestici, în special în exploatațiile non-profesionale. Numeroasele exploatații non-profesionale, cu un nivel mic de biosecuritate, reprezintă punctul cel mai vulnerabil pentru apariția infecției la porcii domestici”, se arată în documentul din 2017.

Citeste tot articolul

PESTA PORCINA | Greu ii este taranului sa inteleaga de ce i-ai UCIS porcul din batatura

Localnicii dintr-o comună au alungat autorităţile venite să eutanasieze porcii cu pestă / Ce pedeapsă riscă persoanele care contribuie la propagarea unei boli Este scandal în comuna Unirea, din judeţul Brăila, după ce localnicii au alungat, luni, echipele Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) venite să eutanasieze porcii dintr-un focar de pestă porcină africană, oamenii refuzând să le permită accesul în curţi. Localnicii din satul Valea Cânepii, comuna Unirea, nu au acceptat, luni, ca animalele lor să fie sacrificate, deşi în localitate a fost confirmată prezenţa pestei porcine. Autorităţile judeţene spun că oamenii au fost prost sfătuiţi chiar de primar, iar cei care au refuzat au fost trecuţi pe o listă. „Au fost probleme la Valea Cânepii. Cetăţenii au refuzat să permită accesul echipelor DSVA, jandarmilor şi militarilor, care participă la aceste acţiuni. Nu au vrut să ne lase să întrăm în curţi, atunci am retras echipele, s-a făcut o notă în acest sens cu cetăţenii care refuză. Mai departe, legal, nu ştiu ce vor păţi. Pentru că aici este o chestiune de importanţă naţională şi nu putem să ne jucăm cu unul vrea sau unul nu vrea. Oamenii nu conştientizează, îmi pare rău să spun asta. Vectorul principal este porcul mistreţ, dar circulaţia oamenilor şi a maşinilor este cea care în acest moment împrăştie acest virus. Pentru stabilirea despăgubirilor în cazul porcilor care sunt ucişi este o comisie, nu are treabă DSVSA sau Prefectura. Domnul primar minte, este cel care a agitat lumea acolo. Vă spun cu subiect şi predicat, şi îmi pare rău că este şi medic veterinar”, a declarat, într-o conferinţă de presă, directorul DSVSA Brăila, Gicu Drăgan. Chiar dacă au fost refuzaţi, reprezentanţii autorităţilor încearcă în continuare să-i convingă pe localnici cu vorba buna, iar până în prezent nu au fost făcute plângeri la …

Citeste tot articolul

După sacrificări, începe pârjolul. Ministrul Agriculturii, ordin extrem dat azi: Vom arde câmpurile de porumb prin care au trecut mistreții, în zonele contaminate

Măsuri drastice împotriva pestei porcine. De săptămâna asta începe sacrificarea mistreților din zona Dobrogei. Dar și incendierea câmpurilor de porumb din zonele infectate. Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a anunțat că Ministerul Agriculturii a decis să ardă culturile de porumb din zonele unde sunt focare de infecție. „Prin ordin de ministru am decis punctual să se distrugă culturile de porumb, dar numai în zonele de focar unde a fost confirmată pesta porcină africană la porc mistreț”, a declarat Petre Daea pentru libertatea.ro. De ce? Pentru că mistreții, principalii transmițători de până acum ai molimei, contaminează porumbul necules, prin secreții, mâncare parțială și atingere. Apoi, dacă porumbul este cules și transformat în hrană simplă sau în hrană procesată pentru gospodării ori ferme, cereala devine vector de propagare a bolii. „Să vă explic, ca să nu se creeze panică în rândul oamenilor de la țară. Dacă avem un focar de pestă porcină confirmată la porc mistreț și tot acolo avem și culturi de porumb unde se observă că a trecut mistrețul, se izolează cu brazdă zona de cultură afectată și urmează să fie distrusă prin ardere”, a pecizat ministrul Agriculturii. „Știți de ce întâmplă?! Când omul vede că are porumbul culcat de mistreț, el îl culege și-l duce în ogradă, ca să nu-l piardă. Dar acest porumb reprezintă un vector de propagare, deoarece mistrețul bolnav îl contaminează prin bale și excremente. De aceea, am dat acest ordin ca cei care se ocupă cu prevenirea și combaterea să le explice oamenilor să lase porumbul acolo, că o să fie despăgubiți. – ActiveNews.ro

Citeste tot articolul

Ministrul Daea, ordin EXTREM în cazul PESTEI PORCINE: ”ARDEM TOATE CÂMPURILE DE PORUMB prin care au trecut mistreții, în zonele contaminate!”

Ministrul Petre Daea a dat, marți, un ordin extrem în cazul epidemiei de pestă porcină africană. ”Ardem câmpurile de porumb prin care au trecut mistreții, în zonele contaminate!”, a declarat ministrul Agriculturii pentru Libertatea. Mistreții sunt principalii transmițători de până acum ai molimei, contaminează porumbul necules, prin secreții, mâncare parțială și atingere. Întrebat dacă există riscul ca exportul de porumb din România să fie periclitat, Daea a spus că ‘nu există acest risc, deoarece România exportă furaje tratate la temperaturi mari și totul pleacă avizat sanitar.’ Ministrul a dat asigurări că oamenii vor fi despăgubuiți atât pesntru porumb, cât și pentru animalele sacrificate. „Le spun clar oamenilor să nu ascundă porcii, că virusul se păstrează și vor continua să moară! Îi despăgubim pe toți, e nevoie ca fiecare să spună adevărul. În locul porcilor luați, vom aduce porci-santinelă, ca să vedem dacă virusul mai e prezent” Petre Daea, ministrul agriculturii.

Citeste tot articolul

ESTE O MINCIUNA! Guvernul NU VA ACORDA despagubiri gospodarilor carora le-au UCIS porcii! PESTA PORCINA O MARE DEZINFORMARE PUSA LA CALE DE CEI DE SUS!

Nu v-ati saturat sa primiti teapa de la Guvern mereu? Uitati ca si acum o veti lua! Guvernul NU va acorda despagubiri gospodarilor si fermierilor pentru porcii pe care i-au ucis. Totul a fost o mare minciuna pentru a cumpara carne de la straini. Au condamnat Poporul Roman la moarte acesti nenorociti! Nu credeti? Cititi aici: Asociația PRO Consumatori: În România avem o epidemie falsă de pestă porcină africană, al cărei scop este distrugerea capitalului autohton și aducerea la sapă de lemn a țăranului român!

Citeste tot articolul

Pesta porcină din România – un act de bioterorism? 10 întrebări delicate puse de un specialist Ministrului Agriculturii

1. PPA are o legătură eventuală cu un act de bioterorism, comandat politic în exterior? 2. Cine i-a angajat pe cei 15 000 de ex specialiști prost plătiți din programele militare ale ex URSS (din care 10 000 au competențe de transformare a unui agent biologic în armă militară)? 3. Ce țări neconsumatoare de porci câștigă din proliferarea P.P.A.? Ce țări europene (ce ne dau nouă alimente) cu industrie porcină dezvoltată sunt afectate masiv de PPA și de alte boli asemănătoare? 4. Dacă mâine PPA ajunge în cele 30 de combinate industrial de porc românești (ce dețin 65 % din consumul de carne porc din România), ce carne de porc mai dați românilor în consum? 5. Știți că sistemul de creștere industrial este mediul perfect pentru proliferare de PPA și de alți agenți biologici? 6. Știți că în caz de bioterrorism agroalimentar ce ne-ar impune imediat decimarea întreg șeptelului românesc de porci, România face foamete sau importă masiv carne din afară? 7. Ați studiat în CSAT legătura dintre valurile de imigranți (n.b. refugiați) ce au năvălit în UE și încidența unor atacuri potențiale bioteroriste? 8. De ce stimulați sistemul de creștere industrial de porci din Romania (și nu numai) vezi cazul amicului Liviu, în loc să stimulați ferma familială care în UE reprezintă coloana vertebrală agroeconomică a UE? 9. De ce nu dezvoltați în România sistemul de creștere de animale familial în sistem ecologic, sistemul care este cel mai puțin afectat de PPA și de alte incidente sau accidente de natură agroteroristă? 10. Există o legătură directă sau indirectă, între un incident agroalimentar major european legat de vectori microbiologici (Salmonela, PPA, Gripa aviară, Rujeolă, Boala Vacii Nebune, Screpie, etc…) și programele de vaccinare în masă propuse a doua zi de Ministerele Sănătății din UE?

Citeste tot articolul

Şmecherie cu repetiţie: pesta porcină din 2018 versus gripa aviară din 2005

Fenomenul pestei porcine africane a fost provocat, iar autorităţile sunt vinovate pentru extinderea focarelor, a declarat joi, pentru MEDIAFAX, Dragoş Frumosu, preşedintele Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Industria Alimentară. „Cred că acest focar a fost provocat. În primul rând faptul că a apărut în Tulcea, unde era şi o mare fabrică de produse din carne, care a închis. Pe de o parte, respectivul investitor şi-a pierdut afacerea, a pierdut foarte mult, pentru că îi este foarte greu să revină, iar pe de altă parte, sunt locurile de muncă pierdute ale oamenilor”, a declarat Dragoş Frumosu. „Acum dacă stau să mă gândesc că acest focar s-a extins extraordinar de repede, atunci ce putem să credem, logic? Sau instituţiile statului nu şi-au făcut datoria şi nu au izolat focarul, sau într-adevăr discutăm despre altceva, pentru că extinderea asta înseamnă fie o neglijenţă din partea autorităţilor, fie o transmitere zonală la nivel de judeţe”, a adăugat Frumosu. Potrivit liderului sindical, Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentară (ANSVSA) trebuia să izoleze focarul şi să stopeze răspândirea virusului. „Faptul că la două săptămâni, maxim trei, după fenomenul Tulcea începem să găsim şi în alte părţi, te pune pe gânduri şi atunci parcă aş elimina neglijenţa şi măsurile şi asta vizavi de măsuri numai autorităţile pot să precizeze ce au făcut, dar apariţia şi focarelor dă altceva de gândit”, spune Frumosu. „Dacă fac o analiză şi mă uit că industria cărnii, morăritul şi panificaţia sunt cam singurele subramuri din industria alimentară cu o dezvoltare mare şi investiţii româneşti, mă pune iar să trag nişte concluzii care nu aş vrea să fie pripite şi care aş vrea să fie numai ca şi o gândire personală exprimată. Pentru că industria uleiului înseamnă în momentul de faţă 90% investii străine, industria zahărului înseamnă 90% investiţii străine, industria …

Citeste tot articolul

Alertă în 8 județe: medicii merg din poartă în poartă și sacrifică toate animalele. Unii proprietari au izbucnit în plâns

Autorităţile veterinare sunt în alertă maximă! Pesta porcină africană se răspândeşte ca o plagă în România. Deja avem 500 de focare, iar de la o zi la alta sunt tot mai mulţi porci bolnavi, aşa că autorităţile sunt nevoite să ia măsuri drastice. Acolo unde sunt probleme la porţile oamenilor bat medicii veterinari şi poliţiştii. Sunt confiscate şi sacrificate toate animalele, inclusiv cele sănătoase. Doar în 3 sate din Ialomiţa au fost ucişi sute de porci. Este stare de alertă în cele 8 judeţe în care pesta porcină africană face victime. În comuna Gura Ialomiţei reprezentanţii DSV, jandarmii şi poliţiştii au mers din poartă-n poartă şi au ucis porcii din toate gospodăriile, inclusiv pe cei sănătoşi. Imaginile sunt dezolante. Decizia a fost luată pentru că virusul pestei porcine se transmite foarte repede. De disperare unii localnici şi-au tăiat singuri porcii zilele trecute ca să le rămână carnea. Localnic: “Sunt ca copiii mei, i-am crescut eu de când i-a fătat, am avut grijă de ei. Nu mai pot, s-a ridicat pielea pe mine.” Reporter: “Pe ăştia doi îi mai aveţi?” Fermier: “Da, ăştia doi micuţi. Să vorbesc şi eu cu domn doctor poate mi-i lasa, dau iscălitura pentru ei, că am dat bani mulţi pe ei. Îi creştem să mâncăm. Ce tăiem de Crăciun? Manacam varza goală dacă nu avem un porc în curte?!” Fermier: “Trebuia umblat să vadă care e bolnav, care nu nu aşa, a găsit unul doi bolnavi şi a luat porcii la toată lumea.” Animalele ucise au fost stropite cu o soluţie specială şi îngropate la marginea satului. Gigi Petre, prefectul judeţului Ialomiţa: ″În afară de filtrele dezinfectoare pe care le avem la capetele fiecărei localităţi, avem peste 3500 de filtre pe picior pe o rază de 30-40 de km de la focare.” În Ialomiţa, vineri dimineaţă, …

Citeste tot articolul

Petre Daea, profund îngrijorat că pesta africană ar putea ajunge şi la porcii din PSD

Dincolo de gafele sale înfiorătoare, Petre Daea e preocupat cu adevărat de răspândirea pestei porcine africane! Ministrul Agriculturii a cerut măsuri drastice pentru ca temuta boală a porcilor să nu ajungă şi la colegii lui, porcii din PSD. “O boală care decimează porcii? Vă închipuiţi ce ar însemna să ajungă în consiliile locale, în primării, în Parlament? Ar trebui arşi toţi porcii, pământul arat şi dat cu var, judeţe întregi ar fi practic golite de porci! Presupun că nu-şi doreşte nimeni aşa ceva”, a declarat Daea, candid ca întotdeauna. “Vecinii noştri bulgari sunt atât de disperaţi încât au cerut ridicarea unui gard la graniţa cu România. Ştiţi, şi ei au porcii lor, se mai întâlnesc pe litoral cu ai noştri, pe la summituri, mai dau mâna…”, a precizat ministrul Agriculturii, vizibil îngrijorat. – Sursa: Times New Roman

Citeste tot articolul

Basescule, ratatule! Nu ai facut suficient rau acestui popor?

Traian Basescu pe Facebook cu privire la declaratiile lui Petre Daea despre holocaust si pesta porcina: ”Un ministru idiot care pune semnul egal între incinerarea porcilor bolnavi de pestă porcină şi incinerarea a milioane de evrei maturi şi copii la Auschwitz, nu poate fi decât o ruşine pentru o naţiune care produce un specimen de teapa lui Daia. Marş afară din Guvernul României, clown nenorocit. Să nu mai ieşi din casă de ruşine toată viaţa ta, rebut uman ce eşti”, a scris Traian Băsescu. Comentarii primite de la romani la adresa fostului presedinte: Basescule, ratatule! Nu ai facut suficient rau acestui popor? Mai bagi si tu batul prin gard si asmuti alte javre impotriva cuiva pe care-l vezi in dificultate? Cine vorbea?! Un nemernic mai mare decat tine, nu cred sa fi existat in ultimii ani la varf. Maleficule! In loc sa te tratezi de toate bolile, bagi capul printre uluci si dai din clanta aiureli si spume! Vad ca ti-a ramas pe creier acel apel al unor sindicalisti care, acum cativa ani, in poarta Cotroceniului, iti strigau convingator si rece “Iesi afara, javra ordinara!” Sau, ai uitat?! Nu prea-ti place concurenta! Ei, Basescu ca si ceilalti dulai care au sarit sa latre, au gasit un motiv” serios” sa-si faca intrarea la suportul evreilor.Pai nu plangea el de cate ori participa la comemorari de holocaust? Nu dadea el (parca dadea de la el) milioane pentru cauza cea dreapta a evreilor? Este invatatura de minte mai ales pentru cei care au de gand sa intre in politica si functii publice cel putin sa nu rosteasca cuvinte legate de evrei.Nici macar laudativ pentru ca NU vor fi crezuti.Credeti ca acesti latrai au crescut in ochii evreilor? Nicidecum. Detalii aici: Petre Daea compară sacrificarea porcilor cu exterminarea everilor de la Auschwitz – VIDEO

Citeste tot articolul

Petre Daea compară sacrificarea porcilor cu exterminarea everilor de la Auschwitz – VIDEO

Petre Daea a comparat, marți, sacrificarea porcilor infectați cu pesta porcină cu uciderea evreilor în lagărul de concentrare de la Auschwitz. Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării s-a autosesizat în legătură cu afirmaţiile ministrului Agriculturii, Petre Daea, despre “porcii incineraţi ca la Auschwitz”, o audiere în acest sens având loc după 10 august, a declarat pentru News.ro, preşedintele organismului, Asztalos Csaba, iar Dorina Rusu, membru CNA, a anunţat că va cere consiliului să discute cazul. „Aproximativ într-o săptămână vom face audierea domnului ministru, bineînţeles dacă va dori să participe. Poate să trimită şi un punct de vedere. Fiind perioadă de concedii nu va fi cvorum, aşa că procedura noastră spune că trebuie să facem întâi audieri, care vor avea loc cel mai probabil după 10 august, după care va fi întocmit un raport”, a mai precizat preşedintele CNCD. Petre Daea și-a cerut scuze publice pentru afirmațiile sale, relatează Mediafax, spunând că dorea doar să-și exprime durerea cu privire la situația generată de criza pestei porcine africane în rândul fermierilor români. „Îmi declar respectul pentru toţi membrii comunităţii evreieşti şi fac precizarea că am vrut să prezint situaţia deosebit de grea cu care se confruntă în această perioadă crescătorii de porci din cauza pestei porcine africane. În sufletul meu este foarte multă durere, am vrut doar să descriu momentele îngrozitoare cu care se confruntă atât fermierii noştri, cât şi cei care gestionează această criză. Doamne fereşte, nu am jignit pe nimeni în viaţa mea, îmi iubesc semenii, am exprimat doar durerea sufletească şi sper să fiu înţeles!”, a afirmat ministrul Agriculturii. „Nu există antidot, nu există vaccin, nu există medicamente, singura metodă este sacrificarea. Porcii se incinerează, este o muncă extraordinară. Acolo este ca la Auschwitz. Efective de porci care se asomează, trec în partea cealaltă şi se pun pe foc, o …

Citeste tot articolul

ALERTĂ DE BIOSECURITATE în România! UN VIRUS TERIBIL a lovit pervers. Atenție, NU EXISTĂ VACCIN pentru el. Breaking news!!!

Autoritățile din județul Tulcea au activat Centru Local de Combatere a Bolilor, ca urmare a apariţiei unor focare de pestă porcină africană pe teritoriul administrativ a patru comune (Ceatalchioi, Pardina, Maliuc şi Somova) şi a municipiului Tulcea. În cadrul şedinţei s-a raportat confirmarea a 37 de focare în cele cinci localități, iar numărul mortalităţilor la suine a ajuns la cota 35. În urma apariției unor focare de pestă porcină africană pe teritoriul administrativ a patru comune (Ceatalchioi, Pardina, Maliuc şi Somova) şi a municipiului Tulcea, prefectul judeţului Tulcea, Lucian Furdui, a convocat, astăzi, Centru Local de Combatere a Bolilor (CLCB) pentru a veni în sprijinul echipelor de medici veterinari din cadrul Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Tulcea. La şedinţă a participat și preşedintele Autorității Naționale Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), secretarul de stat Geronimo Brănescu. Acesta a subliniat că există doi factori ce provoacă răspândirea bolii: factorul animal şi factorul uman. Dacă pentru factorul animal, au fost luate de către medicii veterinari toate măsurile de izolare a focarelor, în ceea ce priveşte factorul uman este nevoie de cooperarea localnicilor cu autorităţile statului şi semnalarea oricărei suspiciuni a bolii, respectiv atunci când constată că animalele lor au febră. În cadrul şedinţei s-a mai raportat confirmarea a 37 de focare în cele cinci unităţi administrativ teritoriale iar numărul mortalităţilor la suine a ajuns la cota 35. Boala nu este periculoasă pentru om, însă în cazul porcinelor virusul pestei porcine africane provoacă mortalitate în 100% din cazuri. Autoritățile județene din Tulcea au luat măsura instituirii de filtre la ieşirile din municipiul Tulcea şi la trecerea bac între municipiu şi suburbie, ca măsură suplimentară de izolare a bolii pe raza celor patru comune şi a suburbiei municipiului Tulcea. Direcția Sanitar Veterinară Tulcea face un apel la crescătorii de animale …

Citeste tot articolul