Tag Archives: pensie romania

Ungaria dublează pensiile | România le taie

Vă supunem atenției un articol semnat de Alexandru Ion și publicat în data de 10 septembrie 2021, din care aflăm că Ungaria își tratează pensionarii ca pe Oameni, nu așa cum procedează „Guvernul meu” Cîțu – ca pe reziduuri sociale! (Redacția) „Pensionarii unguri au primit vești bune. Budapesta ia din nou fața Bucureștiului: cei în cauză pot primi în luna noiembrie pensii mai mari chiar de două ori faţă de cele obişnuite, spre deosebire de austeritatea pe care o impune guvernul român. Pensionarii unguri au primit vești bune. Budapesta ia din nou fața Bucureștiului: Cei în cauză pot primi în luna noiembrie pensii mai mari chiar de două ori faţă de cele obişnuite, spre deosebire de austeritatea pe care o impune guvernul român. Pensionarii unguri au primit vești bune. Pensionarii unguri vor primi în luna noiembrie pensii ajustate în funcţie de rata inflaţiei, deoarece cele mai recente date privind inflaţia sunt mai mari decât rata creșterilor anuale ale pensiilor. Pensionarii unguri au primit vești bune. Pensionarii vor primi tot atunci şi cea mai mare primă de pensie alocată vreodată, astfel că în unele cazuri sumele se dublează faţă de cele obişnuite. Pensionarii ungari au primit vești bune: «Ajustarea li se cuvine». « Ajustarea pensiilor în funcţie de inflaţie li se cuvine pensionarilor », scrie ziarul economic ungar « Világgazdaság », în baza datelor Oficiului Central de Statistică din Budapesta, dat publicităţii joi, 9 septembrie 2021. Datele arată că în primele opt luni ale anului rata inflaţiei a fost de 4,3%, iar specialiştii au estimat anterior o inflaţie de 4,2%. Ultimele date arată o creştere de 0,7% faţă de rata creșterilor anuale ale pensiilor, potrivit « Magyar Nemzet ». Astfel, conform legii, pensiile trebuie ajustate în funcţie de rata inflaţiei. Ceea ce înseamnă că pensionarii vor primi odată cu pensiile şi …

Citeste tot articolul