Tag Archives: patriarhia romana

Ce riscă preoții care cer bani pentru înmormântare

Cu toții știm de contribuțiile bănești cerute de preoți, în schimbul serviciilor oferite de aceștia. Nu puține au fost scandalurile apărute in mass-media, în care a fost implicată Biserica, datorită sumelor pretinse, uneori de la obraz. Conform hotărârii Sfântului Sinod numărul 13.842/ 22 decembrie 2014, preotul care cere bani pentru înmormântare riscă să-şi piardă parohia, fapt confirmat şi de Vasile Bănescu. În realitate, este vorba doar despre ajutoare financiare pe care oamenii le dau de bună voie și pentru care trebuie să primească chitanţa. Preoţii nu au voie să pretindă aceste sume, pentru absolut nici un serviciu. “Sunt sancţiuni care merg de la simpla mustrare, apoi verificări periodice, se ajunge la mutarea disciplinară din parohie a preotului respectiv sau, în cazurile extreme, care presupun multe greşeli acumulate în timp – caterisirea” – a precizat, pentru bugetul.ro, Vasile Bănescu, purtător de cuvânt al Patriarhiei Române. Orice abatere poate fi reclamată Bisericii Ortodoxe Române (biroul.sesizari@patriarhia.ro). Sursa: Activistul

Citeste tot articolul

Klaus Iohannis SPULBERAT de Patriarhia Română

Într-un text intitulat „Idolul toleranței în epoca post-adevăr” și publicat pe site-ul Stiripesurse.ro, Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, i-a dat replica președintelui Iohannis, care în data de 19 martie 2019 îi calificase pe promotorii referendumului pentru căsătorie drept „infatuați care au promovat ura”. Redăm mai jos textul integral. A idolatriza toleranța (care are stabilimentele ei) și care nu doar că nu e automat și în orice context o virtute, dar care practicată fără discernământ poate destructura etic o societate (de exemplu, toleranța față de corupție, față de disoluția familiei, față de siluirea ordinii morale, față de asaltul marginii asupra centrului etc.), este ceva lipsit de claritate spirituală. A ofensa peste 4 milioane de români lucizi și fideli unor valori limpezi validate de istorie, nu de toane ideologice, și fără de care o societate face implozie, români care nu s-au lăsat îmbrobodiți de valul imens și murdar de manipulare mediatică, cărora li se adaugă alte milioane de români care gândesc familia naturală în aceiași termeni, dar care au fost influențați de această manipulare, nu are în sine nimic aristocratic. A jubila incitator, lipsit de imparțialitate și eleganță în fața confruntării civice dintre cei care „dau cu flit” normalității și cei care vor să o apere democratic, nu are în sine nimic constructiv. Asemenea atitudini – toate, în răspăr cu creștinismul asumat ca mod de viață –  exprimă sumar, dar edificator viziunea post-modernă lipsită de imaginație morală a lui homo eticus trăitor în sterilizantul ev media și în epoca post-adevăr. În acest context recent și artificial revizitat cred că este important să ne reamintim și un lucru de neignorat în logica spiritului democratic onest: Comisia de la Veneția nu recomandă existența unui cvorum (prag minimal) de participare pentru consultările cetățenești, întrucât îi poate asimila în mod nelegitim pe cei care se abțin sau nu pot participa din diverse motive cu partizanii votului negativ. A-i asimila pe …

Citeste tot articolul

Din vitrina cu lichele de la „Realitatea TV”, tabăra anti-ortodoxă: Ion Bogdan Lefter, Alexandru Niculescu și Cristian Unteanu

O informație cerută de Cristian Unteanu, Bogdan Lefter, Alexandru Niculescu și alți nătărăi de la Realitatea TV: Cine este proprietarul mașinii folosite de Patriarhul Daniel? „Mașina pe care a folosit-o Patriarhul Daniel cu ocazia evenimentului de sfințire a Catedralei Mântuirii Neamului aparține Serviciului de Protecție și Pază (SPP) și a fost impusă de protocol, în condițiile în care Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului, Bartolomeu, are rang de șef de stat, a declarat pentru HotNews Vasile Bănescu, purtător de cuvânt al Patriarhiei. «Patriarhul Ecumenic avea și rang de șef de stat și a avut însoțitor de la SPP care a oferit mașini de protocol. E o mașină a SPP, nu a Patriarhului care, pentru cei interesați, are o dubiță Volkswagen», a declarat Bănescu. El a precizat că Patriarhul Daniel a fost nevoit să folosească mașina respectivă pentru a-l însoți pe Patriarhul Ecumenic.” – HotNews Comunicatul de mai sus a fost necesar pentru a desminți comentariile tembele făcute la Realitatea TVduminică seara, la emisiunea lui Bogdan Rareș, de către o parte din invitații săi, printre care nătărăi s-au făcut remarcați prin prostiile și răutățile debitate Cristian Unteanu, Bogdan Lefter, Alexandru Niculescu, Și alți doi-trei anonimi, al căror nume nu l-am reținut, inclusiv al unei femei care făcea pe bărbata emisiunii. O nefericită. Pe cei trei i-am reținut căci îi cunosc de mult! Primii doi mi-au fost studenți, al treilea este fiul unor profesori colegi la Filogie, profesori serioși, meritorii… M-a mirat și m-a surprins mult atitudinea lui Cristian Unteanu… Ca student părea destinat unei frumoase cariere universitare. A ales să facă politică, producându-se în presa specializată în omagierea cuplului de „criminali”! Știam c-o face fără sinceritate, fără să creadă o iotă din omagiile pe care le publica și le antologa, drept care l-am și întrebat pe stradă, pe Edgar Quinet, când am dat nas în nas cu …

Citeste tot articolul

Ce se întâmplă cu TRUPUL părintelui ARSENIE BOCA. Patriarhia Română tocmai a făcut anunțul!

Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 25 noiembrie, de către Patriarhul Daniel al României și Patriarhul Constantinopolului Bartolomeu I. S-a tot vehiculat că o dată cu sfințirea Catedralei, trupul părintelui Arsenie Boca va fi deshumat și mutat în noua Catedrală Patriarhală. La fel și cu trupurile foștilor patriarhi ai României trecuți la Domnul. Purtătorul de Cuvânt al Patriarhiei, Vasile Bănescu, a declarat în exclusivitate pentru EVZ referitor la situația mutării trupului părintelui Arsenie Boca în noua Catedrala Patriarhală, precum și a trupurilor foștilor Patriarhi ai României. ”Trupurile foștilor patriarhi ai României nu vor fi mutați în noua catedrală așa cum s-a mai vechiculat. Țin să dezmint o știre aberantă vehiculată în presă, că s-ar putea aduce la București trupul părintelui Arsenie Boca și să fie înhumat în această catedrală. Este total exclus lucrul acesta,” spune Vasile Bănescu.

Citeste tot articolul

Anunt socant din partea Patriarhului Daniel: Adio, botez valabil pe viaţă! Se va face abonament anual!

Adio, botez valabil pe viaţă! Într-o conferinţă de presă recentă, Patriarhul Daniel a anunţat adoptarea iminentă de către Biserică a unui model de business modificat, “modern şi flexibil”, care transformă clasica slujbă de botez într-un fel de abonament anual şi încurajează o participarea mai activă a cetăţenilor la viaţa duhovnicească. “Certificatul de botez, care atestă apartenenţa la cultul ortodox şi statutul de candidat la mântuire, va fi valabil doar un an, după care va trebui reînnoit la parohia la care este arondat deţinătorul”, a explicat Preafericitul. “Nu va fi un proces foarte complicat – plăteşti o taxă de timbru, te înscrii la o scurtă slujbă, eşti stropit în creştet cu nişte aghiasmă şi primeşti ştampila care îţi asigură statutul de cetăţean botezat pentru încă un an”, adaugă întâistătătorul BOR. Luăm în calcul şi o diversificare a ofertei în materie de botez – de exemplu un pachet de bază, care îţi garantează doar că nu vei arde în Iad, şi unul Gold, care include un loc rezervat în Rai, până la 30 de păcate iertate pe lună, prioritate la coadă la Sf. Parascheva şi alte beneficii pline de har.” Sursa: expresspress.ro

Citeste tot articolul

TRADARE: Biserica Ortodoxa Română susține construirea mega-moscheii la București

Patriarhia Română nu se opune ridicării unei moschei la Bucureşti, a declarat purtătorul de cuvânt Vasile Bănescu la Digi 24, precizând că este vorba despre un lăcaş de cult recunoscut de stat şi că a primit asigurări că nu va fi un centru de pregătire al unor lideri islamici. ”Patriarhia nu se opune construirii unui lăcaş de cult, al unui cult oficial recunoscut de stat. Ar fi o contradicţie de termeni. Problema ridicării moscheii nu are legătură strict cu biserica, şi nici măcar implicit, ci cu Guvernul, care dă aprobările. Personal, am fost asigurat de Secretariatul pentru culte că e vorba de o moschee mai mare decât cea dintr-un oraş de provincie, şi că nu e vorba de un centru de pregătire a unor lideri islamici”, a declarat purtătorul de cuvânt. Planul Urbanistic Zonal urmează să fie supus dezbaterii publice. Competenţa pentru asigurarea dezbaterii publice şi realizarea procedurii de consultare a populaţiei revine structurilor de specialitate din cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti. Abia după ce municipalitatea aprobă Planul Urbanistic Zonal, beneficiarul construcţiei va putea să ceară Primăriei Sectorului 1 eliberarea unei autorizaţii de construire. Pe data de 26 ianuarie 2016, Muftiatul Cultului Musulman din România a depus la Primăria Sectorului 1, documentaţia pentru eliberarea unui certificat de urbanism, etapă premergătoare obţinerii autorizaţiei de construire. Deoarece documentaţia depusă a fost incompletă, primăria a transmis petentului o adresă de completare, prin care a cerut precizarea scopului pentru care solicită eliberarea certificatului de urbanism, precum şi prezentarea planurilor anexă, aşa cum prevede legislaţia în vigoare. Reprezentanţii cultului musulman au revenit cu documentele solicitate şi, în acest context, Primăria Sectorului 1 a eliberat certificatul de urbanism solicitat de beneficiarul construcţiei.

Citeste tot articolul