Tag Archives: paste

Cum a fost surprins Tăriceanu în noaptea de Înviere …la escorte de lux

Tăriceanu, care sărbătoreşte duminică Paştele, a transmis un mesaj tuturor credincioşilor: „Fie ca Învierea domnului nostru Isus Hristos să ne lumineze gândurile şi să aducă pace şi binecuvântare în familiile noastre ca şi în viaţa publică”. Treaba e ca acest pervers inca nu stie ca in spatiul public, pe anumite grupuri de facebook, au aparut poze cu el de acum cu el unde „Sarbatoarea Invierea Domnului” la …parasute! Revenim cu detalii incendiare si poze pe masura in timp ce dorea sa fie biciuit!

Citeste tot articolul

Ei sunt românii care vor primi mai mulți bani de Paște. Vor primi bani în plus la salariu

Mai mulți angajați norocoși vor primi prime cu ocazia sărbătorilor de Paște. Peste 55% dintre angajatorii din România vor oferi beneficii salariale sau prime, cu ocazia Paștelui. Jumătate dintre aceștia susțin că valoarea va fi de până la 150 de lei. În 20% dintre cazuri, primele vor avea o valoare cuprinsă între 151 și 200 de lei. În cazul celorlalți, valoarea va fi chiar mai mare. O treime dintre angajatori au declarat că nu vor acorda niciun fel de beneficii, în timp de 12,4% sunt încă indeciși, arată un sondaj.

Citeste tot articolul

Lovitura dura pentru toți românii! Vor scoate mai mulți bani din buzunar de Paște. Acest aliment se scumpește

Dezastru total pentru toți românii! Paștele se apropie cu pași repezi iar pregătirile pentru această sărbătoare sunt pe cale să înceapă. Din nefericire, cel mai consumat aliment din această perioadă, carnea de miel, se scumpește din ce în ce mai mult. Prețul cărnii de miel ar putea ajunge, în preajma Paștelui, la 12-14 lei/kg în viu, comparativ cu 9-12 lei/kg cât se înregistrează în această perioadă în funcție de zonă. „Pe sectorul de ovine, preţul previzionat la miel de 12-14 lei pe kilogram în viu va ajunge undeva aproape de Paşte. Astăzi, ne aflăm la 9 – 12 lei pe kilogram în viu în funcţie de zonă. Ce este negativ pe partea de ovine este faptul că se continuă exportul de animale vii, iar abatorizarea a scăzut cu aproximativ 32,8%. Vindem în continuare materie primă fără să ne gândim că am câştiga mai bine vânzând produse cu valoare adăugată. La ora actuală avem contracte cu Libia, urmează Iordania şi Iran„, a declarat recent preşedintele Asociației Crescătorilor și Exportatorilor de Bovine, Ovine și Porcine, Mary Pană. Potrivit cifrelor oficiale de la Institutul Național de Statistică (INS), în 2017, România s-a clasat pe al patrulea loc în rândul statelor membre, după Marea Britanie, Spania și Grecia, la efectivele de oi și capre deținute, cu un total de 11,485 de milioane de capete. Exceptând anul 2010, aceste efective au înregistrat creșteri în fiecare an, iar în 2017 au fost înregistrate cu 36,6% mai multe ovine și caprine comparativ cu anul 2006. Privind piața bovinelor vii, șeful ACEBOP a explicat că pe export situația este mai proastă, piața aflându-se în scădere din cauza vânzărilor din America de Sud „la prețuri incredibil de mici”. „Pentru bovinele noastre avem pieţe în aşteptare şi în derulare. Libia este o piaţa în derulare, aşteptăm Iordania, Irak, Iran. Avem …

Citeste tot articolul

Superstiţii în duminca Sfintei Cruci. Ce este interzis, astăzi, în a treia duminică din Postul Paştelui

Superstiţii în 31 martie 2019, în Duminica Sfintei Cruci, cea de-a treia duminică din Postul Paștelui. Este o zi care marchează jumătatea Postului, are o importanță deosebită şi este încărcată de semnificații. Duminica aceasta, pe 31 martie, creștinii ortodocși sărbătoresc Duminica Sfintei Cruci. Această sărbătoare nu are o dată fixă, ci este a treia duminică din Postul Paștelui. După cum îi spune și numele, în această duminică celebrăm Sfânta Cruce, cea pe care Iisus Hristos a fost răstignit. Duminica Sfintei Cruci marchează jumătatea Postului Paștelui, iar perioada următoare conduce către prăznuirea Patimilor și Învierii lui Hristos. În această duminică celebrăm atât Crucea, ca semn simbolic, dar și lemnul de viață făcător din care a fost făcută crucea, conform creștinortodox.ro. De la Mântuitorul Iisus Hristos, Crucea a devenit semnul distinctiv al Bisericii și al creștinismului, fiind un gest sfânt. În Noul Testament, Crucea reprezintă altarul de jertfă al Lui Iisus Hristos. Superstiţii şi tradiţii în Duminica Sfintei Cruci În această duminică nu are loc nicio dezlegare, astfel că este ca o zi de post obișnuită. La biserică, însă, Sfânta Cruce este scoasă în procesiune din altar și depusă în mijlocul bisericii, iar Trisaghionul este înlocuit cu un imn dedicat Sfintei Cruci. În această zi nu se face treabă – nu se spală rufe, nu se coase – pentru că este păcat. În schimb se merge la biserică unde se închină în fața Sfintei Cruci. Se mănâncă mâncăruri de post, dar și deserturi de post. Predica Părintelui Cleopa în Duminica Sfintei Cruci „Iată pentru ce s-a pus această Evanghelie la mijlocul marelui Post. Ca să avem timp până la Sfintele Paşti să ne pocăim, să ne spovedim, să ne împăcăm cu Dumnezeu şi cu oamenii. Și să primim cu vrednicie Sfînta Împărtăşanie. Care este cel mai mare dar pe care ni-l dăruieşte …

Citeste tot articolul

Programul PSD: ”Pușcăria e acasă”

Se apropie Paștele și PSD-ul vrea să le mai facă un cadou deținuților. Astăzi, în comisia juridică a Camerei Deputaților, puterea a votat niște amendamente prin care persoanele condamnate la pedeapsa cu închisoarea de până la 5 ani, chiar și cele condamnate pentru fapte de corupție, să-și poată ispăși pedeapsa cu închisoarea la domiciliu (!?), după executarea a 1/5 din pedeapsă, exceptându-se doar faptele cu violență. Regimul semideschis va fi accesibil pe viitor și pentru condamnații la pedepse de până la 13 ani (în loc de 3 ani, cum în prezent), în cazul infracțiunilor săvârșite fără violență. Sunt avantajați infractorii ”de lux”, ”gulerele albe”, cei care săvârșesc infracțiuni ”delicate”, de corupție, dar care, în realitate, sunt mult mai periculoși pentru societate decât cei care se încaieră în cârciumă după o beție. În plus, deținuților le este ”stimulat” talentul scriitoricesc sau ingineresc pentru că vor fi răsplătiți cu câte 20 de zile de reducere a pedepsei pentru fiecare lucrare ”științifică” sau pentru fiecare invenție brevetată în penitenciar. Puterea vrea șă instituie în România un paradis al infractorilor: au adoptat legea ”recursului compensatoriu”, au în vedere să ofere despăgubiri bănești deținuților (în condițiile în care CEDO nu ne-a impus o astfel de măsură), iar acum îi lasă pe deținuți ”la vatră”. După legile justiție, urmează mutilarea Codului penal. Să tot fii infractor în România, pentru statul te va ocroti prin toate mijloacele! Întrebare: oare n-ar fi cazul să le asigurăm chiar și hrană condamnaților care își ispășesc pedeapsa de acasă? Pentru că, nu-i așa, ei nu pot munci, nu pot merge la cumpărături… În ritmul acesta îndrăzniți să credeți că ne dezintegrăm, ne desființăm ca stat de drept, ne întoarcem în evul mediu. – Autor: Stelian Ion

Citeste tot articolul

VIDEO: Manipulare ORDINARĂ! Firea și Pandele s-au filmat pentru proști apoi au făcut Paștele în Grecia! Băi nemernicilor, voi chiar credeți că Dumezeu doarme?

Manipulare ordinară! Firea și Pandele s-au filmat pentru proști apoi au făcut Paștele în Grecia! Băi nemernicilor, voi chiar credeți că Dumezeu doarme? Manipularea Gabriela Firea si Florentin Pandele, impreuna cu cei doi copii, au fost protagonistii unei emisiuni omagiale la Romania TV chiar in ziua de Paste. Ei au fost filmati in fata catedralei din Voluntari si in interiorul acesteia in timp ce sustineau ca au avut o viata grea in trecut, potrivit aktual24.ro. Gabriela Firea a marturisit la Romania TV ca nu a crescut intr-o familie avuta, dar asta nu i-a impiedicat pe ea si fratii ei sa fie fericiti. „Suntem o familie cu patru copii, trei fete si un baiat. Am avut parte de mutla iubire din partea mamei, a bunicilor a rudelor, dar in vremurile acelea aveam si foarte multe lipsuri, dar niciodata nu mergeam sa ne plangem la scoala, sa spunem ca ne dorim mai mult, sa avem haine, excursii, tabere, calatorii. Ne multumeam cu mai putin”, a spus primarul Capitalei. Pe fundal se vede preotul Bisericii care se misca cu grija ca sa nu-i deranjeze pe cei doi. Adevărul este că Firea și Pandele au fost de Paște în Grecia. Iar emisiunea difuzată la România TV, difuzată în seara de duminică, în ziua de Paște, a fost o înregistrare…

Citeste tot articolul

Bătaie cu mâncare, înjurături și vomă la Gara de Est! Țiganii au dat recital la Timișoara de „Paștele Mic”! (VIDEO)

„Paştele Blajinilor” sau „Paștele Mic” a fost sărbătorit duminică. Sute de țigani din judeţul Timiş au invadat capitala Banatului pentru pomană. Și pentru “distracție”. Zeci de rromi fost surprinşi la Gara de Est pe când își duceau acasă sacoșele doldora de cozonaci, colaci, ouă roșii și alcool. Duminică, după-masa, când se pregăteau să părăsească cu trenul Timişoara. Țiganii veniseră din cimitir şi erau foarte gălăgioşi. Câțiva tineri au filmat un moment cu adevărat incredibil. În timp ce câțiva rromi au o dispută aprinsă un altul doarme în propria vomă. Evident – Poliția pe nicăieri… „Au făcut mare scandal atât pe drum cât şi la gară. Se înjurau şi se băteau cu mâncarea primită în cimitir ca pomană. În cimitir rromii se ţineau de preot şi de oamenii veniţi să îşi plângă morţii. Primeau pomană fie că erau pachete cu mâncare, fie că era băutură sau bani, acceptau orice și câteodată îți trăgeau din mână pomana”, ne-a povestit unul dintre oamenii ce venise să se reculeagă la mormintele rudelor, dar s-a trezit într-un balamuc creat de rromi avizi după absolut orice. Cimitirele principale vizate de rromii care se urcau la Gara de Est au fost cimitirul din Calea Erorilor şi cel de pe Stuparilor. La îmbarcarea în tren, pentru unii dintre ei au început stările de vomă din cauza surplusului de alcool, de… prăjituri și ouă vopsite. – Miroslav STANICI, BanatulMeu.ro

Citeste tot articolul

Sfânta împărtăşanie şi preafericitul herpes

În tradiţionala pastorală de Paşte, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, ÎPS Pimen Suceveanul, are mai multe de comentat despre programa şcolară. Preasfinţenia sa nu este de acord cu materia numită “Educaţia pentru sănătate”. Conform atotpurităţii sale, copiii primesc învăţături nesănătoase, materia respectivă încurajând păcatul desfrânării. M-am tot gândit: Oare ce-o mai fi în neregulă şi cu Pimen Suceveanul ăsta? De ce nu vrea să înveţe elevii despre pericolul consumului de alcool, pericolul fumatului, cum se pune un prezervativ şi cum se perie corect dinţii? L-aş fi suspectat de primitivism şi înapoiere mintală, dar nu este cazul. Vorbim totuşi despre descurcărețul Pimen, cel care a dat cu ciocul la Secu o viaţă întreagă, sub numele de Sidorovici. Emancipatul Pimen, cel care a călătorit în lume de la Moscova la Jerusalim la Washington. De unde a mai dat puţin cu ciocul şi pe la DIE. Adaptatul Pimen, cel care a revendicat, fără succes, 192 de mii de hectare de pădure. Şi atunci, de unde împilarea Educaţiei pentru sănătate? Iar a doua întrebare, de unde insistenţa neţărmuită a BOR de a-l ţine în braţe pe un turnător dovedit? Tot în pastorala de Paşte, arhiepiscopul Pimen afirmă: “Ne bucurăm de faptul că astăzi, tot mai multe mame vin cu copiii la Împărtăşanie. Ele sunt datoare să facă aceasta şi după ce copiii lor merg la grădiniţă şi apoi la şcoală. Adevărata mamă, ne spune Sfântul Ioan Gură de Aur, nu este cea care doar naşte copii, ci cea care îi şi educă şi îi creşte în duhul învăţăturii şi moralei dreptei credinţe creştine.” Copil fiind, am trecut şi eu prin câteva sfinte împărtăşanii. Ştiu care este procedura. Se stă la o coadă de zeci, poate chiar sute de persoane. Şi fiecare primeşte vin într-o linguriţă. Aceeaşi linguriţă plimbată şi mestecată prin zeci, sute de guri, …

Citeste tot articolul

SCANDALOS! Sărbători în lacrimi pentru părinții Dorei Târziu. Și-au îngropat fiica și TIGANUL CRIMINAL se plimbă cu bolidul BMW, deși e în arest la domiciliu

Familia adolescentei din Cenad omorâtă de șmecherul tigan cu BMW petrece sărbătorile de Paște în lacrimi și doliu, în timp ce criminalul Sofian Precup sfidează justiția, și Poliția, și iese la plimbare la volanul bolidului, departe de casă. Teoretic, el este, până pe 2 mai, în arest la domiciliu. Practic, se plimbă nestingherit, la volanul BMW-ului, la zeci de kilometri depărtare de casă. Părinții Dorei Târziu nu și-au imaginat niciodată că vor trăi drama vieții lor, de Paște. Primul fruct al iubirii lor, Dora, la numai 16 ani și-a pus aripi de înger și a plecat de lângă ei. Viața i-a fost curmată brusc, de un tigan cu BMW, plod de baștan, un monstru care a apăsat pedala de accelerație și a izbit-o în plin pe fata care se întorcea acasă de a o întânire cu prietenii. A lăsat-o la pământ, într-o baltă de sânge, și a mers mai departe. Apoi a scris pe Facebook că e o ființă ”care nu poate fi ținută-n lesă”. Familie în doliu, pe viață ”Simplul fapt că acest criminal se plimbă liber pe străzi când el ar trebui să fie în arest, ma revoltă”, sunt cuvintele mamei Dorei. O mamă care, după ce medici i-au spus că fiica ei este, din punct de vedere medical, moartă, a avut puterea să se gândească la alții, și să accepte ca  rinichii, ficatul și pancreasul copilei ei să fie extrase și donate unor persoane aflate în suferință. În timp ce soții Târziu nu își găsesc linișea, și de zile întregi nu li s-au  uscat lacrimile pe obraji,  cocalarul criminal cu BMW huzurește, ca și când nimic nu s-ar fi întâmplat. Lăsat în arest la domiciliu de un judecător din Sânnicolau Mare, care consideră că junele care  a omorât o fată și apoi a plecat mai departe nu …

Citeste tot articolul

VIDEO ȘOCANT Cum sunt sacrificați, ilegal, mieii în România

Organizația VIER PFOTEN a lansat un apel către autorități, demascând practicile ilegale privind sacrificarea mieilor de Paște. Animalele sunt ținute în condiții improprii, apoi sunt ucise fără asomare. Ele sunt ucise prin tăierea gâtului, ceea ce le aduce într-o stare de agonie de aproximativ 10 minute, timp în care le sunt tăiate picioarele și li se pompează aer sub piele. Toate aceste practici „tradiționale” românești contravin reglementărilor UE. „Aceste informații sunt șocante, știind că este ilegal și că există dotări specifice menite să elimine această imensă suferința a animalelor sacrificate”, punctează Veronica Tulpan, directorul de programe al asociației. Multe piețe au fost închise în urmă controalelor din partea autorităților pentru Unii producători au improvizat abatoare ilegale în curțile caselor. VIER PFOTEN face apel la Autoritatea Națională Sanitar Veterinară și pentru Siguranță Alimentelor să ia măsurile care se impun legate de sacrificarea mieilor de Paște, fără asomare și în condiții improprii.

Citeste tot articolul

SOCANT! O PROFESOARA a băgat un CUI în mâna unui elev pentru IISUS!

Acești PSIHOPATI creștino-teribiliști sunt adevăratele pericole sociale. Pe doamna din imagine n-o va închide nimeni câteva luni într-un spital-penitenciar – așa cum merită, ba chiar e aplaudată de cre(ș)tini. Uniunea Europeană doarme, autoritățile din Slovacia la fel. RUȘINE! Probabil că va rămâne și cu locul de muncă. E FOARTE CLAR CĂ ACEASTĂ PSIHOPATĂ NU ARE CE CĂUTA ÎN SOCIETATE, NICI NU INTRĂ ÎN DISCUȚIE SĂ RĂMÂNĂ ÎN FUNCȚIA DE PROFESOARĂ. UNUI COPIL DE ȘAPTE ANI? ȘAPTE! O NENOROCITĂ ȘI O SCÂRBĂ ORDINARĂ, UN GUNOI. MAI MARI SCÂRBE ȘI GUNOAIE SUNT CEI CE NU FAC NIMIC CU ACEASTĂ PSIHOPATĂ. Seruah.com

Citeste tot articolul

Vezi aici cat mai costa un miel

Cu toate ca problemele financiare pentru cei mai multi romani nu s-au ameliorat nici in acest an, cu mic cu mare fiecare dintre ei se pregatesc cum pot, de Paste. Pensionarii fac coada la C.A.R.-uri pentru a se imprumuta de sarbatori, salariatii pun de-o parte ceva banuti pentru o bucata de miel, iar altii incep sa isi faca planuri ambitioase pentru minivacanta ce urmeaza. Astfel, au inceput de curand sa se faca primele cumparaturi pentru masa de Paste, la mare cautare fiind mieii. De obicei putin sunt cei care ingroasa cozile la hipermarketuri, majoritatea preferand sa cumpere carnea direct de la producatori. Se cauta mieii cu o medie de cateva kilograme si chiar incep sa se onoreze comenzile cu un an inainte facute de diversi cumparatori. De moment, in unele locuri, pretul unui kilogram de miel carcasa este de aproximativ 20 de lei, dar este posibil sa creasca odata cu apropierea celei mai mari sarbatori crestine. Atenţie de unde cumpăraţi carnea de miel pentru Paşte! Zilele trecute, Inspectorii Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Bucureşti au confiscate nu mai puţin de 2.430 de kg de carne de miel nemaracată şi fără acte de provenienţă. Carnea de miel a fost descoperită de un echipaj de poliţişti din sectorul 5 care a oprit în trafic o autoutilitară. Pe lângă nerguli privind înmatricularea autovehiculului, oamenii legii au găsit în maşină şi 2.430 de kg de carcasă de miel. Inspectorii Direcţiei Sanitare, chemaţi la faţa locului, au pus sechestru pe carcasele de miel care nu erau marcate sanitar şi nu aveau documente care să facă dovada trasabilităţii şi a faptului că provin în urma sacrificării mieilor într-un abator autorizat. Întreaga cantitate de carne confiscată urmează a fi incinerată. Autorităţile atrag atenţia consumatorilor să cumpere carne de miel numai din spaţii sau unităţi înregistrate …

Citeste tot articolul

Omul care aduce zoaia

Nici n-apucaseră miticii să înfulece tot mielul şi să bea tot şpriţul pascal, că, în a treia zi de Paşte, au mai avut parte de o epifanie. Însuşi Victor-Viorel li s-a arătat teleormănenilor, pogorându-se din barca ISU, ca din arca lui Goe, în curţile inundate ale localnicilor. Ar fi mers el direct pe apă, plagiindu-l şi pe Iisus, dar apa abia de era până la genunchiul broaştei şi sigur presa băsistă ar fi spus că e o înscenare a lui Mirel Palavra. Aşa că a preferat să stea în pneumatică, alături de Dragnea şi ministresa de la Ape, lăsându-se duşi cu barca, deşi par mai curând duşi cu pluta. La vederea acestor imagini, Mazăre şi-a vârât, probabil, unghia-n gât, de invidie că n-a avut şi el parte de aşa car alegoric, să stea ca nababul, tras printre vălurele de edecari în uniformă. Cezarul a trecut mândru, în faeton de gală, pe uliţele inundate, dând indicăţii preţioase şi oprindu-se, ici-colo, prin gospodării, pentru un selfie cu baba Saveta sau nenea Ghiţă, votanţii lui, juruiţi pe viaţă. E drept că, pe lângă miticii ce-şi acceptau cu stoicism mioritic soarta de fii ai ploii pe un tărâm unde, de obicei, plouă cu alocaţii şi pomeni, au existat şi unii, mai colţoşi, care i-au spus lui Ponta: „Ne-aţi promis de nouă ani un dig, noi ce facem până se construieşte digul?”. Chiar nu-i înţeleg pe teleormăneni: de ce zoresc atâta guvernul să le ridice digul, când uite, Dragnea tocmai le face o autostradă ţâţă de mâţă, să vină şi ei la Bucureşti cu căruţa când e frumos şi cu piroga când plouă, şi să nu moară proşti, fără să să vază la Capitală? Oricum, primul-ministru n-a fost prea tulburat de întrebare. N-a băgat replica tăriceană „da’ ce vreţi, mă, să vă fac hotel?”, în …

Citeste tot articolul

VIDEO – MESAJUL DE PAŞTE al românilor din Transnistria: „Să nu uitaţi de cei mai trişti ca voi!”

Profesorii de la Liceul ”Lucian Blaga” din Tiraspol le urează românilor „Paşte Fericit!” şi îi îndeamnă să nu-i uite pe cei mai trişti ca ei. Cu toate că trăiesc vremuri tulburi şi sunt îngrijoraţi pentru soarta lor de mâine, românii din Transnistria încearcă să păstreze tradiţiile româneşti în orice împrejurare. Elevii şi profesorii de peste Prut au povestit, pentru gândul, cum are loc Paştele în Transnistria.  „Noi, profesorii din stânga Nistrului, le adresăm la toţi românii din ţară şi românilor de pretutindeni urări de bine, cu multă sănătate. Să întâmpine Paştele fericiţi, dar să nu uite de cei mai trişti ca ei. Şi să dea Domnul ca Paştele 2014 să le aducă numai bucurii şi fericire tuturor românilor din ţară”, transmite Ion Iovcev, directorul Liceului ”Lucian Blaga” din Tiraspol, românilor din stânga Nistrului. În Tiraspol, românii respectă aceleaşi tradiţii ca în România. Vopsesc ouă, gătesc cozonac şi fac pască. La biserică nu merg foarte mult, pentru că în Tiraspol nu există lăcaşuri de cult unde slujba să se ţină în limba română. Cu toate acestea, sărbătoarea Paştelui nu diferă prea mult de tradiţia românească. „Sfintele Sărbători de Paşti sunt aşteptate de noi aşa cum sunt aşteptate de toţi creştinii ortodocşi. Românii din Transnistria sărbătoresc Paştele la fel ca şi românii din România. Gospodinele coc cozonaci şi pască. Pasca se coace cu brânză, cozonacii după diferite reţete”, dezvăluie Raisa Pădurean, directorul adjunct de la Liceul ”Lucian Blaga” din Tiraspol, cum decurge Paştele în Transnistria. După ce unii dintre ei merg la Slujba de Înviere, românii din Tiraspol  întind masa de sărbătoare. Pentru copii există o tradiţie, care îi va ajuta să rămână sănătoşi tot anul, spun românii din Transnistria. Tradiţia oului roşu şi oului alb „Copiii înainte de a se aşeza la masă se spală pe obraji, luând apă dintr-un vas …

Citeste tot articolul

Ce program au supermarketurile, bancile si mall-urile de Paste

Mai multe supermarketuri si hipermarketuri vor fi deschise pana tarziu vineri, 18 aprilie. In general, magazinele vor functiona dupa program redus sambata, 19 aprilie, si luni, 21 aprilie. In ziua de Paste, pe 20 aprilie, toate magazinele sunt inchise. In banci nu se lucreaza duminica si luni, cu exceptia unor unitati situate in incinta centrelor comerciale, mall-urile fiind deschise si in ziua de Paste. Programul supermarketurilor si hipermarketurilor de Paste: Mega Image – 19 aprilie: 8.00 – 20.00 (cu exceptia unor magazine care deschid de la 07:30) – 20 aprilie: inchis – 21 aprilie: 10.00 – 18.00 Magazinele din Plaza Romania si Bucuresti Mall sunt deschise si in ziua de Paste, intre 14.00 si 22.00 si, respectiv, intre 14.00 si 20.00. Pot aparea exceptii in ceea ce priveste magazinelele situate in zone de birouri (Mega Image Glucoza, Expozitiei, Copilului si Preciziei). Carrefour Pe 18 aprilie, centrele comerciale Carrefour vor avea programul prelungit, functionand intre orele 08.00 si 24.00. – 19 aprilie: 08.00 – 19.00 (Carrefour Orhideea are program de la 07.00 la 19.00. – 20 aprilie: inchis – 21 aprilie: 08.00 – 22.00 (Carrefour Orhideea este deschis intre 07.00 si 23.00, iar Carrefour Berceni intre 08.00 si 23.00) Carrefour Unirii este deschis non-stop pe 17 si 18 aprilie si pe 21 aprilie. Cora Pe 17 si 18 aprilie, magazinele Cora in Bucuresti vor functiona de la 08.00 la 23.00. – 19 aprilie: 07.00 – 18.00 – 20 aprilie: inchis – 21 aprilie: 08.00 – 21.00 Auchan Magazinele Auchan Titan, Auchan Vitan si Auchan City Crangasi sunt deschise pana la ora 24.00 pe 18 aprilie, programul incepand de la 07.00 in cazul Auchan Titan si Auchan Vitan si de la ora 08.00 in cazul Auchan City Crangasi. – 19 aprilie: 08.00 si 18.00 (Auchan Titan, Auchan Vitan, Auchan City Crangasi si …

Citeste tot articolul