Tag Archives: Pascal Bruckner

A treia parte a interviului cu scriitorul și gânditorul francez Pascal Bruckner surprinde, în tonuri efervescente, raportul dintre islamism și restul lumii. „O religie obosită, pe moarte, ce se zbate să-și exporte slăbiciunile în toată lumea, inclusiv în Europa” – așa cum o vede, parafrazându-l, Bruckner. Fin cunoscător al realităților din Orientul Mijlociu, profesorul Pascal Bruckner încearcă să demonstreze că islamul este astăzi o religie care se autodevoră, o religie ai cărei tineri adepți se convertesc, mai nou, la budism, spărgând lanțurile grele ale absurdului tradițional și plătind de multe ori pentru această îndrăzneală prețul suprem. „Islamul a obosit”, sună verdictul lui Pascal Bruckner. – Florian Saiu: Revenind la discuția privind modul în care se raportează religia – și mă refer aici la islam – la legile democratice ale societăților europene – supunerea și renunțarea la promovarea agresivă a propriilor valori ar însemna pentru mânuitorii religiei islamice pierderea puterii, a puterii în fața masei de oameni manevrată. Cui i-ar conveni o asemenea poziție? – Pascal Bruckner: Să știți că în universul islamic există și musulmani moderați, echilibrați, care ar putea balansa spre pozitiv raportul dintre propria religie și legile societăților europene. Doar că aceștia nu sunt lăsați să se manifeste. Sunt urmăriți, amenințați, intimidați de extremiști. În franța, mulți asemenea musulmani moderați trăiesc sub protecția poliției. Și mă refer la imami, la intelectuali, la jurnaliști. Vă dați seama, dacă în Franța au ajuns să fie amenințați cu moartea jurnaliștii… Să trăiești și să scrii cu „bodiguarzii” la ușă – Cazul Charlie Hebdo… – Sigur că da, ei au fost amenințați că vor fi omorâți. Să trăiești și să scrii păzit de gărzi de corp! Este o situație halucinantă! – Salman Rushdie ar fi un alt exemplu celebru. – Așa e. Lui Salman Rushdie i-a fost otrăvită viață vreme de douăzeci …

În a doua parte a dialogului cu Pascal Bruckner, tema islamului, ca religie, atrage cel mai mult atenția. Și asta pentru că, importat în Europa, islamul, islamul agresiv și rigid încearcă să-și impună propriile valori și principii, ignorând sau chiar disprețuind legile societății-gazdă. Gânditorul francez e convins că lupta Europei pentru îmblânzirea religiilor invadatoare nu este câștigată. Nu încă. – Florian Saiu: Nu credeți că încercarea aceasta de falsă victimizare și de culpabilizare a Europei occidentale de către anumite minorități sau grupuri de persoane are legătură și cu colonialismul, cu politica colonială și postcolonială cu care țări precum Franța, Anglia, Belgia, Spania etc. s-au identificat secole de-a rândul? – Pascal Bruckner: Bine, de acord, dar au fost doar opt națiuni colonizatoare în Europa, pe când în Uniunea Europeană se regăsesc acum douăzeci și opt de țări (n.m. – 27, pentru că recent Marea Britanie s-a retras din UE). Să nu mai vorbim de faptul că voi, în Est, ați fost ocupați de otomani, de ruși, iar Spania, în Vest, a fost ocupată secole la rând de către arabi. N-am auzit vreodată ca toate aceste țări care au cotropit și terorizat mare parte din Europa la un moment dat să-și ceară scuze. Așadar, acest șantaj ancorat în vechea politică colonială, nu funcționează, nu ține. Viziunea supunerii – Michel Houellebecq, scriitor destul de bine prizat, în romanul „Submmision”, lansează o ipoteză aproape șocantă în legătură cu raportul Vest-Est, în legătură cu Vestul avangardist și Estul conservator, ținut în zăbala religiei. Titlul spune totul. Credeți că este posibilă viziunea lui Houellebecq? – Pascal Bruckner: Nu știu dacă ipoteza lui Houellebecq este sau poate fi exactă, dar mai degrabă lașitatea și conformismul societății franceze pot face posibilă această viziune, pentru că societatea franceză este cea care se lasă absorbită cumva de populația musulmană. Cred …

Pascal Bruckner a vizitat ultima dată România la finalul lui noiembrie 2019, cu prilejul lansării romanului Un an și o zi, volum publicat în România de Editura TREI. Am ratat atunci întâlnirea cu profesorul care a predat cândva la San Diego, în America, sau la Paris, la Institutul de Studii politice. Nu și următoarea ocazie, când, prin amabilitatea editoarei Teodora Ivan – mulțumesc! -, l-am cunoscut pe acest intelectual vigilent care înfruntă astăzi derapajele corectitudinii politice și apără Europa de propria orbire. Pascal Bruckner este un tip elegant, deloc protocolar, sensibil (mai ales la lumină), deschis și, ca orice străin mai de soi rătăcit pe plaiurile Dâmboviței, nerăbdător s-o ușchească înapoi de unde a venit. Are o strângere de mână rășchirată, potrivită cu fizicul cândva viguros. Vocea însă îi este fermă și caldă. Cea mai mare frică a lui Bruckner – Florian Saiu: Propun să începem dialogul de la ultimul roman publicat: „Un an și o zi”. Cum simțiți/resimțiți trecerea timpului, stimate domnule Pascal Bruckner? Apoi, în siajul întrebării precedente, ați simțit vreodată că n-ați nimerit în dimensiunea temporală potrivită omului Pascal Bruckner? Ce secvență din istoria omenirii iubiți cel mai mult? – Pascal Bruckner: Îmi trăiesc timpul ca toată lumea, ca pe o prăpastie, ca pe un abis, dar și ca pe un drum care îmi permite să merg înainte, să avansez. Sigur, de multe ori mi-e teamă că mă voi rătăci într-un univers paralel, dar acest aspect îmi rezervă senzația unei aventuri pe cât de pasionante, pe tot atât de terifiante, deci vii. – Dar de ce terifiante? – Terifiante pentru că aș putea să fiu răpit, de exemplu, răpit de o entitate superioară, de o forță islamistă sau de o forță paramilitară din America Latină. Și-atunci chiar că aș intra și aș trăi în alt timp. Minoritățile …

Am petrecut câteva zeci de minute bune în compania scriitorului Pascal Bruckner, însă prima oară când s-a precipitat aiurit, surprins de întrebare, a fost înainte să vorbească despre dragoste. Apoi, și-a revenit. Atât de bine încât a apreciat că e doar o chestiune de timp până ce proprietarii GAFA (Google, Apple, Facebook și Amazon) vor fi azvârliți în închisoare pentru îndrăzneala de a crede că pot înlocui, grație tehnologiei, pârghiile bancherilor, trecând la butoane în locul lor. Pascal Bruckner n-a dat niciodată mâna cu un scriitor român și n-a citit în viața lui o poezie scrisă de Eminescu. Vă miră? Pe mine, nu. – Florian Saiu: Ce este iubirea, domnule Pascal Bruckner? – Pascal Bruckner: Iubirea! Ce să vă spun?! Știu tot atât cât știți și dumneavoastră, probabil. Este un cuvânt ambivalent, cel mai tare din câte există. De ce spun asta? Pentru că poate genera și egoism și generozitate în aceeași măsură, și dăruire de sine, și acaparare a tuturor favorurilor pentru sine. Este un sentiment care poate atinge bunătatea infinită, dar și răutatea extremă. Te sacrifici pentru iubire și, în același timp, poți ucide în numele iubirii. Este un sentiment magnific, dar extrem de delicat când îl probezi. Banii și fericirea – „Banii transformă orice om în filosof, chiar împotriva propriei sale voințe” – cum comentați? – Da, pentru că banii ne obligă să știm cum vrem să-i cheltuim. Cumva, banii pot distruge un mod de viață. Poți să vrei și să poți poseda bani sau să fii pur și simplu posedat de bani, să nu-ți mai aparții. – Dar care ar fi relația dintre bani și fericire? – Dacă banii nu te fac fericit, dă-i, scapă de ei (n. m. – râde cu poftă)! Jules Renard (n. m. – romancier și dramaturg francez – 1864-1910) a spus …