Tag Archives: Parchetul Tribunalului Gorj

SURSE Dosarul de evaziune al lui Dan Vîlceanu a fost CLASAT de Parchetul General

Dosarul de evaziune fiscală în care erau vizaţi deputatul PNL Dan Vîlceanu, numit ministru al Finanţelor, şi firma părinţilor lui, Trefo SRL din Rovinari, a fost clasat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, au declarat surse judiciare pentru G4media.ro. Potrivit sursei citate, dosarul a plecat de la un control al ANAF Gorj. Inspectorii au sesizat Parchetul Tribunalului Gorj, iar, ulterior, cazul a fost declinat la Parchetul General, dată fiind calitatea de parlamentar a lui Dan Vîlceanu. Potrivit unei anchete de presă, în 2019 inspectorii de la ANAF Gorj au făcut un control la firma Trefo SRL din Rovinari, deţinută de Elisabeta Vîlceanu şi condusă de directorul Eugen Vîlceanu, părinţii deputatului PNL Dan Vîlceanu. Controlul a fost făcut după ce inspectorii au primit sesizări din alte judeţe privind un comportament de tip fantomă din partea mai multor firme care au livrat materie primă către Trefo Rovinari. Inspectorii ANAF aveau suspiciuni că tranzacţiile erau fictive, erau doar pe hârtie, cu scopul de a diminua impozitul pe profit şi de a deduce TVA. Un lucru a atras atenţia inspectorilor ANAF. Facturile firmelor care livrau materie primă către Trefo erau semnate toate de persoane care se numeau Stănescu şi aveau acelaşi scris, deşi proveanu din zone diferite ale ţării. În plus, inspectorii ANAF au descoperit că, din 2017, deputatul PNL a închiriat o maşină de la firma părinţilor săi, un BMW X5. Echipa de control a stabilit că firma Trefo a dedus TVA în valoare de 22.599 de lei, „reprezentând 50% din taxa pe valoare adăugată aferentă achiziţiei autoturismului”, dar nu a putut stabili dacă autoturismul a fost folosit exclusiv în scop economic. Potrivit CV-ului, Dan Vîlceanu a fost economist la firma familiei, Trefo SRL, în 2004. În 2006, era director economic la firma sa, Rominex Mining Engineering SA, …

Citeste tot articolul