Tag Archives: papa

Papa forțează o singură religie mondială de ziua independenței Israelului

Zis-au: „Veniţi să-i pierdem pe ei dintre neamuri; să nu se mai pomenească numele lui Israel”. Că s-au sfătuit într-un gând împotriva lui. Împotriva Ta legământ au făcut: Locaşurile Edomului şi Ismaelitenii.” Psalmi 83:5-7 (The Israel Bible™) Din punct de vedere istoric, Vaticanul nu a fost prieten cu evreii, dar noua sa inițiativă aliniază Biserica Catolică cu Islamul, într-o singură religie mondială, care poate fi cea mai mare amenințare de până acum pentru poporul evreu. Un eveniment major pentru avansarea proiectului va avea loc la aniversarea nașterii statului Israel care, potrivit unui rabin, se potrivește, dat fiind că iudaismul este ultimul bastion, complet incompatibil cu o nouă ordine mondială. Într-un discurs către diplomați la Vatican, luna trecută, Papa Francisc a anunțat că Vaticanul va găzdui un eveniment global cu titlul „Reinventarea Pactului Global asupra Educației”. „Este necesar un pact educațional global, pentru a ne educa în solidaritatea universală și într-un nou umanism”, a spus Papa atunci când a propus pentru prima dată summit-ul. Un site web susținut de Vatican pentru promovarea pactului a adăugat: „Pentru educarea tinerilor în spiritul fraternității, în învățarea depășirii diviziunilor și conflictelor, în promovarea ospitalității, dreptății și păcii: Papa Francisc a invitat pe toți cei care se ocupă de educația tinerei generații să semneze un Pact global, pentru a crea, prin educație, o schimbare globală de mentalitate.” Papa a descris necesitatea alianței globale. „Niciodată nu a existat o astfel de nevoie de a ne uni eforturile într-o alianță educațională generală, pentru a forma persoane mature, capabile să depășească diviziunea și antagonismul, și să restabilească structura relațiilor în numele unei umanități mai frățești”, a spus el . Papa a menționat aforismul „Este nevoie de un sat pentru a crește un copil”, explicându-și poziția în viziunea sa globală. „Toate schimbările, precum și schimbarea epocală pe care o trăim …

Citeste tot articolul

Numărul trei din Vatican, VINOVAT de PEDOFILIE

Cardinalul australian George Pell (77 de ani), trezorierul Vaticanului și fost consilier al Papei Francisc a fost declarat vinovat de către un tribunal din Melbourne de cinci capete de acuzare pentru abuzuri sexuale împotriva minorilor. Pell devine cel mai înalt prelat al Bisericii Catolice condamnat într-un caz de pedofilie. Verdictul a fost dat în 11 decembrie de către instanța din Melbourne însă acesta nu a fost făcut public decât ieri, din motive legale: tribunalul emisese un „ordin de interdicție” care, potrivit AFP, interzicea presei să relateze acest caz, sub sancțiuni legale. Tribunalul din Melbourne l-a găsit vinovat pe cardinalul George Pell de agresiune sexuală și de alte patru capete de acuzare referitoare la atentate la pudoare împotriva a doi copii de cor, cu vârste de 12 și, respectiv, 13 ani. Faptele au fost comise în anii 1990, în sacristia catedralei Saint-Patrick din Melbourne, al cărei arhieiscop era George Pell, figură emblematică a catolicismului tradiționalist australian. Legea tăcerii pentru presă Tribunalul din Melbourne a emis, în mai 2018, o ordonanță care interzicea presei orice relatare a dezbaterilor și chiar simpla menționare a existenței acestora, sub sancțiunile legii. Această „obligație a tăcerii” a fost impusă pentru a proteja juriul unui al doilea proces în cadrul căruia cardinalul Pell trebuia să fie judecat pentru alte fapte de presupuse agresiuni sexuale, datând din anii ’70. Dar acuzarea a decis să renunțe la această a doua serie de urmăriri penale, ceea ce a ridicat ieri „blackoutul” mediatic de pe primul proces, autorizând media să anunțe verdictul de vinovăție a cardinalului Pell. Vaticanul nu a reacționat imediat după verdictul de culpabilitate dar cardinalul George Pell l-a luat din nou pe „nu” în brațe. „Cardinalul George Pell și-a apărat mereu nevinovăția și continuă să o facă”, se arată într-un comunicat al avocaților săi care au indicat că …

Citeste tot articolul