Tag Archives: pandemie covid-19

S-au făcut publice efectele adverse ale vaccinului anti covid19, sunt 22 iar „decesul” este pe listă

Un document FDA (Food and Drug Administration), adică Administraţia Alimentelor şi Medicamentelor din Statele Unite, admite că vaccinul anti covid19 poate avea 22 de efecte secundare, inclusiv moartea. Toate medicamentele au efecte secundare, inclusiv banala aspirină, dar ideea este dacă beneficiile întrec posibilele efecte secundare. Virusul SARS–CoV–2 are o mortalitate undeva în jurul a 1% , dar în realitate mortalitatea este mult mai mică dacă ţinem cont că multe persoane au căpătat imunitate fără să aibă nici un simptom (fără să fie luate în evidenţă). În aceste condiţii, cele 22 de efecte secundare par a întrece cu mult toate beneficiile potenţiale ale vaccinului. Mai multe dintre aceste efecte duc la apariţia unor afecţiuni care vor îngreuna sistemul sanitar şi aşa dat peste cap de covid19, printre acestea găsim: sindromul Guillain Barre, boli autoimune sau infecţii miocardice. Date din studiul FDA despre vaccinul anti covid19 O reuniune a comitetului consultativ al Administrației pentru Alimente și Medicamente din SUA (U.S. Food & Drug Administration advisory committee) intitulată „Vaccinuri și produse biologice conexe” (Vaccines and Related Biological Products), postată online pe 22 octombrie 2020, a prezentat date despre viitorul vaccin anti covid19. Printre altele, în cadrul reuniunii a fost făcută publică o prezentare în PowerPoint cu 27 de diapozitive alcătuită de către: doctorul Steve Anderson director MPP, Office of Biostatistics & Epidemiology, Center for Biologics Evaluation and Research (CBER). Diapozitivul 16 al prezentării sale a inclus o „Listă de lucru” a „posibilelor efecte adverse” asociată cu lansarea iminentă a vaccinurilor anti COVID-19 supuse supravegherii de siguranța a FDA. Lista include decesul, precum și alte 21 de afecțiuni (dintre care majoritatea sunt probabile a afecta pacientul pe viață), toate sunt asociate vaccinurilor în lucru anti COVID-19. Răsturnare de situație – nu mai vorbim de conspirații Implicațiile acestei prezentări sunt colosale şi extrem de îngrijorătoare. …

Citeste tot articolul

AFLĂ DE CE doctorul Vasile Astărăstoae nu mai face comentarii despre plandemie

Decizia mea de a nu mai interveni în pseudo-dezbaterea privind COVID-19 a trezit numeroase reacții. Am primit numai într-o noapte sute de mesaje (și ele continuă să vină) prin care sunt rugat să mă răzgândesc. Prin urmare, mă simt obligat față de cei care au avut și, poate, mai au încredere în mine să le ofer o scurtă explicație. Când, în februarie 2020, am intrat în această dezbatere, am fost motivat de faptul că întreaga societate era cuprinsă de panică și emoții negative. Nu am intrat din dorința de notorietate, nici din interese politice sau financiare. Mesajele autorităților din toată lumea (naționale și internaționale) întrețineau o isterie colectivă, iar măsurile recomandate erau dictate de panică și nu de rațiune. Postările mele au dorit să aducă speranță, liniște și rațiune. Am apărat deci drepturile cetățenilor, libertatea religioasă, axându-mă în special pe o analiză etică. Am analizat critic unele măsuri, insistând asupra faptului că sănătatea nu înseamnă numai lipsa bolii sau a unui handicap, ci este un concept mult mai vast, care implică starea de bine fizică, psihică, social-economică și religioasă. Am insistat asupra unei analize cost/beneficiu a măsurilor luate în așa fel încât să fie proporționale cu gravitatea pandemiei. Intenția mea a fost să declanșez o dezbatere, care să conducă la conferințe de consens în concordanță cu adevărul. Într-o criză medicală și social-economică, realizarea solidarității societății (să facem împreună ceea ce nu putem să facem singuri) este esențială. Am crezut că voi contribui, printr-o poziție temperată, la apropierea celor două curente, care se manifestă în societatea românească, apropiere bazată pe adevăr și toleranță. Știu două lucruri: Știința nu este o religie, ea este un mijloc prin care ne putem apropia de adevăr. Dar în știință, adesea, ce a fost adevăr științific în trecut, nu mai este și în prezent, iar cel …

Citeste tot articolul

PROFESORI DE LA HARVARD ȘI STANDFORD: CARANTINA NU FUNCȚIONEAZĂ!

Deși în timpul unei pandemii nu pot fi evitate unele decese, eșecul de a-i proteja cum trebuie pe cei bătrâni și pe cei vulnerabili a condus la peste 45.000 de morți în Marea Britanie și 225.000 în SUA, iar numărătoarea continuă. La acestea se adaugă pagubele colaterale rezultate din carantinare, care vor fi accentuate în Marea Britanie de ultima carantină. Am erodat încrederea publică în comunitatea științifică prin ignorarea principiilor de bază ale sănătății publice. În acest sens, Marea Declarație Barrington a pledat pentru o schimbare radicală în politicile publice privind Covid-19 având în centru ideea de protecție țintită. Se bazează pe trei principii de bază ale sănătății publice ignorate de susținătorii carantinei: (1) minimizarea mortalității Covid-19 pe termen lung, mai degrabă decât pe termen scurt; (2) minimizarea morbidității și mortalității tuturor bolilor, nu doar a Covid-19; (3) minimizarea bolii și mortalității în întreaga populație, inclusiv în clasa muncitoare și în rândul săracilor. Deși oricine se poate infecta, există un risc de deces de 1000 de ori mai mic pentru un tânăr decât pentru un bătrân, Covid-19 fiind mai puțin periculos pentru copii decât gripa. Prin protecția țintită, oamenii mai bătrâni și alte grupuri cu risc ridicat trebuie protejate mai bine. Adulții tineri, care au mai mult de suferit din cauza carantinei decât din cauza Covid, ar trebui încurajați să trăiască vieți aproape de normal. Toți copii ar trebui să fie în școli. Tabloul pe termen lung În discursul privind Covid-19, țările și regiunile sunt analizate în funcție de ratele de mortalitate. Este ca și cum ai compara maratoniștii în funcție de poziția lor după 5 km. Covid-19 nu poate fi eradicat. Pandemia va exista până când vom avea suficientă imunitate de grup pentru a ajunge într-o stare endemică cu puține decese anuale. Cheia o reprezintă minimizarea mortalității până în …

Citeste tot articolul

Traian Băsescu: Scenariu APOCALIPTIC pentru România

Fără transport public, un tren pe zi, toți funcționarii lucrează de acasă. Chioru’ lanseaza un atac extrem de dur la adresa betivului Orban, despre care afirma ca incerca sa musamalizeze gravitatea pandemiei COVID-19 in RRomanica. Pe platforma de manipulare Facebook, fostul vanzator al flotei, Traian Basescu devzvaluie ca lucrurile in tarisoara noastra nu stau chiar asa cum sunt prezentate romanilor si ca hotii de la putere incerca, de fapt, sa ascunda adevarata situatie de ochii oilor. Marinarul il ataca dur pe betivan, spunand ca Romania se afla pe primul loc la mortalitate in Europa, desi toate posturile cosmopolite sustin ca avem mai putine imbolnaviri decat restul statelor. Postarea de pe Facebook: „Orban, cu o linişte inconştientă, ne spune de câte ori întâlneşte un microfon că situaţia este sub control şi că avem mai puţine îmbolnăviri ca alţii. Gaşca de lătrăi liberali susţine pe toate televiziunile că totul este bine şi că de fapt suntem cei mai sănătoşi din Europa, dar nu ne dăm seama. Prompteristul de la Cotroceni ne citeşte mesaje din care înţelegem că totul este în ordine chiar dacă ţara lui se află pe primul loc în Europa la mortalitate, în sistemul de sănătate nu mai există locuri pentru cei care se îmbolnăvesc, iar personalul medical este epuizat fizic şi lovit necruţător de pandemie. Opozanţi de teapa lui Ponta şi Tăriceanu trâmbiţează încălcarea drepturilor fundamentale, fără să le pese că spitalele nu mai au locuri şi că oameni infectaţi cu Covid-19 mor în secţiile ATI şi în mod egal, acasă. Cei responsabili de soarta românilor trebuie să renunţe la propaganda sub care încearcă să ascundă situaţia gravă din spitale şi de la ATI. Procentajul de morţi este mult prea mare”, a scris fostul amant al Elenei Udrea pe Shitbook. Băse’ continuă atacul cu maimutoiul de servici – Victor …

Citeste tot articolul

Medicul Virgil Musta: Acum putem considera că orice cunoscut sau prieten cu care ne întâlnim este infectat și ne poate îmbolnăvi

Virgil Musta, șeful secției de boli infecțioase de la Spitalul Victor Babeș din Timișoara, a declarat la Digi24 că s-a ajuns la un nivel de infectare atât de mare, încât orice persoană cu care ne întâlnim poate fi considerată posibil infectată și poate reprezenta un risc. „Asistăm la drame în familie, unde nu mai avem unde interna cazuri grave. Aparținătorii insistă foarte mult ca pacienții să fie internați, dar noi nu mai avem locuri. Această presiune face ca și medicii să fie foarte obosiți, tracasați, să aibă probleme în a-și desfășura în mod eficient actul medical. Dacă acum trei luni riscul de a te întâlni cu o persoană bolnavă nu era foarte mare, acum putem considera ca orice persoană cu care ne întâlnim, prieten, cunoscut, este potențial infectat și ne poate îmbolnăvi. Trebuie să purtăm masca permanent, când ne întâlnim cu cineva”, a spus medicul Virgil Musta. El a explicat că rata de infectare a crescut în România, dar și la nivel de Europa, pentru că măsurile de relaxare au fost percepute greșit: „S-a ajuns la o rea înțelegere a relaxării, lumea consideră că dacă ești relaxat nu trebuie să respecți regulile. Nu este adevărat”.

Citeste tot articolul

Revista de medicina, AFIRMAȚII ȘOCANTE: Persoanele care refuză vaccinurile obligatorii împotriva coronavirusului ar trebui să fie aspru pedepsite, închise în casele lor și concediate de la locul de muncă

SUPUNE-TE SAU VEI PLATI: New England Journal of Medicine – Ziarul de Medicina spune că persoanele care refuză vaccinurile obligatorii împotriva coronavirusului ar trebui să fie aspru pedepsite, închise în casele lor și concediate de la locul de muncă New England Journal of Medicine, aceeași cârpă științifică falsă care a comis fraude totale pentru a declasa necinstit hidroxiclorochina și a proteja interesele companiilor de vaccinare, spune acum că toate ființele umane trebuie să fie fortate să faca vaccinuri obligatorii. Cei care refuză ar trebui să se confrunte cu pedepse severe, insistă NEJM și ar trebui luate măsuri insidioase pentru a se asigura că nimeni nu poate contesta pedepsele într-o instanță de judecată. „Datorita infecțiozității și periculozității virusului, s-ar putea justifica sancțiuni relativ substanțiale, inclusive suspendarea angajării sau comenzi de ședere la domiciliu pentru persoanele din grupurile desemnate cu prioritate ridicată care refuză vaccinarea”, spune ziarul de medicina New England. De asemenea, se menționează că personalul medical autoritar ar trebui să ocolească procesul corespunzător, astfel încât nimeni să nu poată contesta ordinele lor în fața unei instanțe judecătorești. În continuare, se explică faptul că ordonantele de vaccinare nu ar trebui promovate ca ordonante. În schimb, cei care refuză vaccinurile ar trebui să fie aspru pedepsiți ca o modalitate de a indeplini ordonantele fără a le declara vreodată. „Ordonantele [statului] nu ar trebui să fie structurate ca vaccinare obligatorie (cerințe absolute); în schimb, nerespectarea ar trebui să atragă o pedeapsă”, se arată în ziar. Și apoi, incredibil, aceeași lucrare continuă să susțină că autoritățile sanitare trebuie să „cladeasca încrederea publicului” printr-un „proces transparent și incluziv”, chiar dacă aceeași lucrare a susținut în mod deschis ca publicul ar trebuisă fie Indus în eroare și constrâns sa se vaccineze. Din păcate, lucrarea susține că producătorii de vaccinuri nu ar trebui să fie implicați în …

Citeste tot articolul

Dr. Vasile Astărăstoae: SARS-CoV-2 este un virus care respectă recomandările autorităților, a lăsat să participe populația la alegeri

Fostul președinte al Colegiului Medicilor din România, Vasile Astărăstoae, spune că în terapia din COVID-19 „nu trebuie să fetișizăm un tratament sau altul” și ironizează actuala situație din România. El notează cu ironie că SARS-CoV-2 este un virus care „respecta recomandările autorităților” pentru că s-au ținut alegeri locale și acum „când se dorește introducerea stării de urgență și-a crescut contagiozitatea”.. „Reflexia bioetică și terapia în COVID-19 Reflexia bioetică se bazează pe fapte, dar și pe reguli și principii. Bioetica nu impune principii abstracte asupra realității, ci dorește să adere la fapte, la realitate. Pentru aceasta are nevoie de principii și reguli de bază. Reflexia bioetică rezidă în două principii fundamentale, recunoscute unanim și complementare – unul predominant subiectiv, esențial în etică, altul predominant obiectiv, care ia în considerare absolutul: respectul vieții și respectul autodeterminării persoanei. Respectului vieții Respectul vieții constituie principiul cel mai des invocat ca o justificare a normelor morale, a regulilor de drept, a politicii sociale și a drepturilor omului. Acest principiu își are originile din timpuri străvechi, în religiile orientale (în special hinduse), în tradiția iudeo-creștină, precum și în jurământul lui Hipocrate. Nu și-a pierdut însă importanța atunci când morala și dreptul s-au detașat de religie. Acest principiu exprimă faptul că viața (umană în particular) are o valoare inestimabilă, de aceea trebuie apărată și protejată, recunoscându-i-se astfel caracterul ei sacru. Autodeterminarea persoanei Practica medicinii și cercetării se oprește la raporturile de încredere între pacient și medic, între subiect și cercetător. Evoluția mentalităților legate de dezvoltarea tehnologiei biomedicale a atras atenția asupra autonomiei pacienţilor și subiecților, deci asupra propriei lor responsabilități. Se pune accentul asupra acestuor atribute ale persoanei: autonomie, autodeterminare, inviolabilitate. În bioetică, autonomia este principiul prioritar, fundamental. Exista justificări diferite ale acestui principiu. Prima ține de natura demnității persoanei umane. Autonomia persoanei dă conținut principiului autodeterminării. …

Citeste tot articolul

Germania a anunţat o nouă strategie de combatere a răspândirii coronavirusului. Merkel: „Probabil este una dintre cele ieftine şi mai eficiente metode”

Germania a introdus ventilarea spaţiilor interioare în formula guvernamentală de combatere a pandemiei COVID-19, cancelarul german Angela Merkel explicând noua măsură ca probabil una din cele mai „ieftine şi eficiente” metode de stopare a răspândirii virusului, relatează The Guardian. Ghidul guvernamental de luptă cu coronavirusul a fost completat cu o nouă recomandare, şi anume aerisirea încăperilor, a anunţat joi cancelarul german Angela Merkel. Astfel, strategia naţională de combatere a virusului în Germanie e cuprinsă acum în acronimul AHACL, care înseamnă distanţare, igienă, măşti, aplicaţia de avertizare privind infecţiile cu coronavirus şi aerisirea spaţiilor interioare. „Ventilarea regulată de impact în toate încăperile private şi publice poate reduce considerabil riscul infectării”, se arată în noile recomandări guvernamentale. Ventilarea de impact sau Stosslüften înseamnă deschiderea largă a ferestrelor de două ori pe zi, dimineaţa şi seara, vreme de cel puţin cinci minute. O variantă şi mai eficientă este Querlüften, adică ventilarea încrucişată, care implică deschiderea tuturor ferestrelor dintr-un spaţiu permiţând astfel o aerisire completă. De altfel în Germania oamenii obişnuiesc să-şi aerisească locuinţele de două ori pe zi, chiar şi iarna, aerisirea fiind şi o clauză a contractelor de închiriere, astfel încât să fie prevenite apariţia mucegaiului şi imprimarea unor mirosuri urâte în apartamente. Practica e transpusă şi la nivelul tehnologiei sofisticate a ferestrelor, care pot fi deschise în toate direcţiile. Expertul Germaniei în coronavirus Christian Drosten, şeful departamentului de boli infecţioase de la spitalul Charité din Berlin, a dedicat un spaţiu larg ventilării în podcasturile sale despre pandemia COVID-19, lăudându-i beneficiile. Totodată, publicaţia Die Zeit a dedicat o ediţie specială de 10 pagini metodelor şi explicaţiilor ştiinţifice referitoare la aerisirea spaţiilor, şi în special cum poate aceasta făcută iarna. Martin Kriegel, inginer şi expert în ventilare la Universitatea tehnică din Berlin, a declarat pentru Die Zeit că „există dovezi clare ale unei …

Citeste tot articolul

MESAJ DE ALERTĂ INTERNAȚIONALĂ DE LA PROFESIONIȘTII DIN DOMENIUL SĂNĂTĂȚII CĂTRE GUVERNE ȘI CETĂȚENII LUMII

TRIBUNA: Nu suntem singuri în a protesta împotriva măsurilor medicale stupide și ineficiente, social și economic, pe care guvernele le-au impus popoarelor sub pretextul sănătății. A fost creată o uniune globală de profesioniști din domeniul sănătății și lansează acest apel foarte cuprinzător care trebuie difuzat cât mai mult posibil: OPRIȚI: teroarea, nebunia, manipularea, dictatura, minciunile și cea mai mare înșelătorie privitor la sănătate din secolul XXI. Noi, profesioniștii din domeniul sănătății, din mai multe țări din lume (lista de la sfârșitul articolului care crește din minut în minut): 1 – Noi spunem: OPRIȚI toate măsurile nebune și disproporționate care au fost luate de la bun început în lupta împotriva SARS-CoV-2 (închiderea, blocarea economiei și educației, distanțarea socială, obligativitatea purtării măștilor la toate varstele, etc.) deoarece sunt total nejustificate, nu se bazează pe nicio dovadă științifică și încalcă principiile de bază ale medicinei bazate pe dovezi. Pe de altă parte, bineînțeles, susținem măsuri rezonabile, cum ar fi recomandări pentru spălarea mâinilor, strănut sau tuse în cot, folosirea unui șervețel de unică folosință etc. Nu este prima dată când omenirea se confruntă cu un nou virus: a experimentat H2N2 în 1957, H3N2 în 1968, SARS-CoV în 2003, H5N1 în 2004, H1N1 în 2009, MERS-CoV în 2012 și se confruntă anual cu virusul gripal sezonier. Cu toate acestea, niciuna dintre măsurile luate pentru SARS-CoV-2 nu a fost luată pentru acești viruși. 2 – Ne-au spus: „Dar, SARS-CoV-2 este foarte contagios” și răspundem: ESTE FALS. Această afirmație este respinsă și de experți de renume internațional. O simplă comparație cu alți viruși arată că contagiozitatea SARS-CoV-2 este moderată 2,3. Boli precum rujeola pot fi descrise ca extrem de contagioase. De exemplu, o persoană cu rujeolă poate infecta până la 20 de persoane, în timp ce o persoană infectată cu acest coronavirus infectează doar 2 sau 3, care este de 10 …

Citeste tot articolul

STARE DE URGENTA DE CRACIUN SI DE REVELION? PROF. ALEXANDRU RAFILA, DECLARAȚIE ȘOC

Situația epidemiologică din România pare tot mai mult scăpată de sub controlul autorităților, în ciuda mesajelor pe care acestea le transmit în spațiul public referitor la respectarea măsurilor sanitare. Unii specialiști sunt de părere că țara noastră ar putea reveni la starea de urgență și la măsurile restrictive din primăvară. Într-o intervenție în direct în cadrul emisiunii „Medika Special”, moderată de Dana Chera, prof. dr. Alexandru Rafila, reprezentantul României în cadrul Organizației Mondiale a Sănătății, a făcut o declarație-șoc. Acesta a atras atenția cu privire la faptul că este posibilă revenirea la starea de urgență, dacă numărul cazurilor de COVID-19 va continua să crească. „De Crăciun și Revelion sperăm să nu fim în stare de urgență. Eu sper ca acest lucru să nu se întâmple dacă vom fi echilibrați și vom respecta măsurile de protecție sanitară. Totuși numărul îmbolnăvirilor în România a crescut continuu începând cu 1 iunie”, a declarat prof. dr. Alexandru Rafila, în direct la Medika TV. Reprezentantul României la OMS a precizat că indiferent de evoluția pandemiei, măsurile ulterioare care vor fi luate trebuie să fie gândite astfel încât economia țării noastre să nu fie afectată. „Am spus de fapt de la începutul acestei pandemii, dar lumea a trecut de foarte multe ori peste chestiunea asta, este vorba despre sustenabilitatea economiei, pentru că fără o economie funcțională toate discuțiile legate de tratament, de paturi de ATI, nu cred că sunt posibile, deci noi trebuie să menținem economia funcțională. Și trebuie să ne adaptăm, adică să lucrăm cu ajutorul măsurilor de siguranță. Sperăm că vom avea medicamente eficiente de la anul”, a mai spus prof. dr. Alexandru Rafila. Ce a însemnat pentru români starea de urgență În primăvara acestui an, din 15 martie și până pe data de 15 mai, România s-a aflat în stare de urgență din …

Citeste tot articolul

REVOLTATOR: Raed Arafat catre elevi: “Nu vrei să porți mască? Ieși afară!” / Comandantul Actiunii despre reeducarea copiilor cu parinti negationisti

Raed Arafat a declarat că elevii care refuză să poartă mască trebuie să fie dați afară din clasă şi să stea pe hol. „Nu vrei să porţi mască, ieşi afară, aşteaptă pe hol! Când porţi mască intri în clasă, pentru că îţi pui colegii în pericol. Va conta foarte mult ce au auzit copiii în casă în ultimele 6 luni. De la părinţii lui. Ce a auzit copilul de la anturajul lui. Dacă elevul a fost expus o perioadă negaţiei şi a auzit că totul e o glumă, masca e glumă şi nu trebuie să o porţi, poate că la început va fi mai greu la şcoală, dar aici trebuie impuse nişte reguli clare. Copiii trebuie să simtă că la şcoală trebuie respectate regulile.“, a declarat Raed Arafat în cadrul unei emisiuni la Digi24. Sursa: Digi24 Vezi: VIDEO – Matteo Salvini spune că nu își va lăsa copiii să fie închiși în plexiglass cu botniță pe față (Noua Normalitate în Școli)

Citeste tot articolul

Adrian Streinu Cercel revine in forta: Într-un timp nu foarte îndepărtat, toate spitalele din România vor fi spitale COVID

Pandemia de coronavirus se va termina în 2023, iar „într-un timp nu foarte îndepărtat” toate spitalele din România vor deveni spitale COVID, estimează managerul Institutului „Matei Balș” din Capitală, Adrian Streinu Cercel. El spune că la secția de terapie intensivă de la „Matei Balș” sunt internați la acest moment 21 de copii. Pandemia de coronavirus se va termina peste trei ani. „În 2023 se termină”, a afirmat Adrian Streinu Cercel la Aleph News, potrivit Mediafax. „Într-un timp nu foarte îndepărtat, toate spitalele din România vor fi spitale COVID”, a mai estimat medicul. El a mai spus că la acest moment la secția de terapie intensivă a Institutului „Matei Balș” sunt internați 21 de copii. Întrebat dacă protocoalele de tratament sunt diferite, la adulți și la copii, medicul a spus că acestea variază în funcţie de greutatea pacientului. Vezi: Mărturie din infern a unei infirmiere de pe ATI: „Ce m-a impresionat?! Că sunt persoane tinere cu care acum vorbești și peste 5 minute le acoperi. (…) E teroare, acum vorbești, o duci de la baie o pui în pat și dup-aia așa face un hâc și gata. Și sunt persoane tinere la 43 de ani, 26.”

Citeste tot articolul

CÂINII INSTRUIȚI POT DETECTA INFECTAȚII CU CORONAVIRUS CU O PRECIZIE DE 94%

Un nou studiu constată că, câinii ar putea fi detectori excelenți pentru persoanele infectate cu coronavirus cu o rată de succes foarte mare de 94%. Simțul lor excelent al mirosului poate fi de până la 10.000 de ori mai puternic și mai precis decât cel al oamenilor. Cu un antrenament extins, aceste animale ar putea diferenția testele de salivă de la oamenii infectați cu coronavirus și probele de la persoanele care nu sunt infectate, datorită capacității lor de a detecta modificările metabolice. Coronavirusul a infectat deja peste 16,4 milioane de oameni din întreaga lume (număr din iulie). În multe țări, cazurile continuă să crească și, din acest motiv, oamenii de știință și cercetătorii continuă să caute noi metode de detectare mai eficiente și mai rapide. Un nou studiu realizat de Universitatea de Medicină Veterinară din Hanovra, Școala de Medicină din Hanovra și Forțele Armate Germane, a constatat că, câinii, deși se pot contagia cu COVID-19, ar putea fi mari detectori ai bolii. Câinii au făcut parte din numeroase investigații de-a lungul istoriei ca urmăritori de droguri, boli precum cancerul și infecțiile virale, datorită simțului lor excelent al mirosului care poate fi de până la 10.000 de ori mai puternic și mai precis decât cel al oamenii. Cheia constă într-un antrenament cuprinzător, care permite acestor animale să diferențieze testele de salivă de oamenii infectați cu coronavirus și probele de la persoanele care nu sunt infectate. Până în prezent, studiul a relevat că acest proiect are o rată de succes foarte mare, în special 94%. Ancheta a constat în instruirea, timp de o săptămână, a 8 câini ai Forțelor Armate ale Germaniei, în care au fost nevoiți să miroasă saliva a peste 1.000 de persoane, ambii infectați de COVID-19, precum și perfect sănătoși. În timpul studiului, nimeni nu știa ce probe au …

Citeste tot articolul

Portretul Papei Francisc, incendiat de protestatarii anti-COVID: ”Noi suntem poporul. Nu suntem negaționiști, ci cei care se trezesc”

O stire de ultima ora despre protestele anti-COVID face inconjurul lumii: „Noi suntem poporul. Comunisti sunt cei care ne-au închis în casă timp de patru luni!”, astfel au strigat miile de protestatari italieni, sâmbătă, la Roma, care au ieșit în stradă pentru a spune NU dictaturii sanitare, scrie Romatoday.it. Așa numiții „negaționiști” ai coronavirusului s-au adunat în fața celebrei ”Bocca della Verita”, (Gura Adevărului), acuzând guvernul că nu este demn să guverneze țara și denunțând măsurile sanitare impuse de politicieni. Oamenii au spus că se împotrivesc măsurilor impuse de guvernul condus de Giuseppe Conte pentru împiedicarea răspândirii noului coronavirus, considerând că totul a fost o farsă. „Totul este o farsă”, „Masca în jos!” au fost alte lozinci la demonstrația de la Roma. „Nu suntem negaționiști, ci cei care se trezesc. Penrtru că știm că virusul a servit pentru a ne îngrozi și pentru strategia terorii, care a închis mulți oameni în case”, au spus organizatorii, de pe scena amplsată lângă Bocca della Verita. Inițial autorizația de protest a fost cerută pentru 2.000 de persoane care s-au organizat pe rețelele de socializare. În timpul manifestației protestatarii au ars fotografia Papei Francisc și a lui Beppe Grillo, fondatorul partidului Movimento 5 Stelle care deține puterea majoritară în actualul guvern. Premierul Giuseppe Conte a replicat sloganurilor amintind că în Italia au murit peste 35.500 de persoane infectate cu noul coronavirus. Astfel, purtarea măștii devine obligatorie între orele 18.00-06.00 în spațiile publice deschise. Totodată, ordinul suspendă funcționarea discotecilor în aer liber și a cluburilor de noapte, notează France24. De asemenea, Guvernul italian a cerut extinderea stării actuale de urgență, care ar fi trebuit să expire la 31 iulie, până la jumătatea lunii octombrie. Vezi: Epidemiolog roman, AVERTISMENT: România, lovită de două virusuri in acelasi timp

Citeste tot articolul

Vaccinul rusesc anticoronavirus pare să fie eficient: A declanșat răspuns imunitar

Cercetătorii rușii au publicat primul rapot despre vaccin antiCOVID-19 și au preiczat că primele teste arată că acesta declanșează răspuns imun. În raportul publicat de jurnalul medical The Lancet se preciează că fiecare participant a dezvoltat anticorpi pentru combaterea virusului și nu a prezentat efecte secundare grave. Rusia a autorizat vaccinul pentru uz local în august, fiind prima țară care a făcut acest lucru chiar înainte de publicarea datelor referitoare la vaccin. Vaccinul rusesc a declanșat răspuns imunitar Experții susțin că studiile referitoare la vaccinul rusesc au fost prea mici pentru a dovedi eficacitatea și siguranța acestuia. Unii experți occidentali și-au exprimat îngrijorarea cu privire la viteza activității Rusiei, sugerând că cercetătorii ar putea să grăbească procesul. Luna trecută, președintele Vladimir Putin a declarat că vaccinul a trecut toate verificările necesare și că i-a fost administrat și uneia dintre fiicele sale. Două studii ale vaccinului, numite Sputnik-V, au fost efectuate în perioada iunie-iulie, a a anunțat The Lancet. Fiecare a implicat 38 de voluntari sănătoși cărora li s-a administrat o doză de vaccin iar trei săptămâni mai târziu au mai primit încă una. Ce efecte secundare vaccinul Sputnik-V Participanții, cu vârste cuprinse între 18 și 60 de ani, au fost monitorizați timp de 42 de zile și toți au dezvoltat anticorpi în decurs de trei săptămâni. Printre cele mai frecvente efecte secundare s-au numărat durerile de cap și durerile articulare. Studiile au fost deschise și nu randomizate, ceea ce înseamnă că nu a fost implicat și efectul placebo, iar voluntarii au fost conștienți că primesc vaccinul. „Sunt necesare studii mari, pe termen lung, care să includă o comparație cu placebo și monitorizare suplimentară pentru a stabili siguranța pe termen lung și eficacitatea vaccinului pentru prevenirea infecției cu Covid-19”, se precizează în raport. O a treia fază a studiilor va implica …

Citeste tot articolul

COVID SAU NU, PREA MULȚI DINTRE NOI PAR SĂ FI ÎNNEBUNIT

Cu siguranță, sănătatea mintală este principala cauză de handicap din lume. În Franța, costul său anual este de 109 miliarde și, evident, acest lucru nu se va îmbunătăți din cauza condiționării unui întreg popor de frică și panică de un virus mai mult sau mai puțin periculos, și mai ales de implicația poliției, de măsurile drastice luate de guvernele noastre împotriva oricărei logici (a se vedea exemplul țărilor care nu sunt limitate, nu sunt lovite, nu sunt pedepsite cu amenzi repetate împotriva deciziilor nelegiuite, cum ar fi ieșirea din ausweiss). „Consecințele psihiatrice ale Covid-19 vor fi foarte grave; sunt în fața noastră și pentru mult timp ”. 1] Persoanele infectate vor fi în cele din urmă printre ele, dar nu neapărat. Ceilalți vor fi expuși stresului sau consecințelor financiare dramatice care vin odată cu valul real, cel al disponibilizărilor excesive, al modificării asigurării de șomaj care va fi aplicată și al reformei pensiilor. Dificultățile economice, frica de boală a unuia sau pentru cei dragi, izolarea aberantă și contraproductivă a blocării în stil chinezesc, un loc bine cunoscut al libertății, au sporit cazurile de stres post-traumatic. Mai mult, „acum este pe larg acceptat că inflamația legată de virus este cauza patologiilor psihiatrice (depresie, tulburări de anxietate). „În ceea ce privește mai specific Covid-19, știm că virusul are un tropism pentru creier și că declanșează o furtună inflamatorie „citokinică”ale cărei consecințe pot fi pulmonare, cardiologice, dar și neuropsihiatrice. Creșterea tulburărilor de dispoziție sau anxietate în urma infecției cu boli coronavirus a fost observată în timpul pandemiilor anterioare din China, SUA și Europa.” Pot aceste tulburări secundare să explice atitudinea extremă și curioasă, dincolo de latura lor revoltătoare, a anumitor medici care erau deschiși la discuții dar care astăzi prezintă masca ca o amuleta norocoasă, dorind să impună un „transplant de creier” tuturor …

Citeste tot articolul

Actrița Carmen Tănase: Cu acest virus este un plan și ținta sunt copiii! Cineva stă la butoane și se joacă

Actrița Carmen Tănase consideră că pandemia de Covid-19 este mai mult decât un experiment, iar cineva ”stă la butoane și se joacă”. Carmen Tănase susține că ținta acestui plan ar fi copiii, care trebuie să fie învățați să trăiască într-o lume cu restricții. „Cred că este mai mult decât un experiment, cred că este un plan. Adică nu există cineva care stă la butoane și se joacă. Nu, există o ordine bine stabilită a butoanelor, așa cred. Eu tot refuz să-mi fie teamă. Conștientizez că în clipa în care chiar voi fi dominată de frică, partida cu mine este pierdută. Și atunci refuză să-mi fie teamă, dar mă gândesc cu îngrijorare la copii pentru că am realizat că ei sunt ținta acestei lumi noi – ni se tot spune că trebuie să ne obișnuim cu viața această nouă pe care o s-o trăim. Ce înseamnă viața asta nouă? Noi avem puncte de reper, noi avem pe ce să ne bazăm, avem un trecut. Am trecut și noi prin dictatură, am trecut prin comunism, prin probleme, prin lipsuri, apoi a venit această libertate, pe care fiecare a înțeles-o cum a vrut, dar am trăit.”, a spus Carmen Tănase, informează Antena 3. Vezi: Fiecare persoană are vaccinul COVID-19 acasă

Citeste tot articolul

NUMĂRUL CAZURILOR CREȘTE, CEL AL DECESELOR NU. DE CE?

În două dintre țările cele mai lovite de Covid-19 se întâmplă ceva mai degrabă ciudat. Marea Britanie și Italia au un număr tot mai mare de cazuri, în schimb numărul deceselor a rămas stabil și chiar foarte scăzut, asta la săptămâni distanță după ce a început să crească numărul cazurilor. La momentul scrierii acestui articol, Marea Britanie înregistra 1750 de noi cazuri zilnice și un singur deces la o populație de 67 de milioane de persoane. Cu o populație aproximativ asemănătoare și în medie 602 cazuri zilnice, Italia a avut puțin peste patru decese pe zi în ultima lună. Raportul dintre cazuri și decese este foarte departe de ceea ce s-a întâmplat în vârful crizei. Cealaltă trăsătură remarcabilă este apariția în rândul cazurilor a unei segment de populație mai tânără. Se pot găsi mai multe explicații pentru această tendință. În primul rând, agentul viral s-ar putea să se fi mutat într-o formă mai puțin violentă. Deși există câteva studii publicate care indică mutații minore, este exact ceea ce te-ai aștepta de la acest tip de virus, care este inerent instabil (aveți în minte virusurile gripale care se schimbă permanent). În al doilea rând, s-ar putea ca noi să fi devenit mai pricepuți în a contracara Covid-19. Pe lângă dexametrazonă, administrată celor de la terapie intensivă, nu există tratamente specifice pentru această boală, și din moment ce nu vedem internări substanțiale sau forme severe ale bolii, și aceasta pare o explicație puțin plauzibilă. În al treilea rând, este posibil ca măsurile preventive să fi funcționat, permițând apariția cazurilor doar când nu s-au respectat regulile. Dacă așa ar sta lucrurile, ne-am aștepta la o eficacitate împotriva tuturor formelor de infecții respiratorii acute, precum cele care apar iarna. Asta s-a petrecut într-adevăr în emisfera sudică, dar schimbarea de vârstă în populația afectată nu …

Citeste tot articolul

AR TREBUI SĂ PURTAȚI MASCĂ? CE NE SPUNE ȘTIINȚA?

Măștile sunt recomandate pe scară largă ca o protecție contra Covid-19, atât ca să-l protejeze de infecție pe cel care le poartă, cât și ca cel care nu știe că este infectat să-i protejeze pe ceilalți. Problema este că majoritatea dovezilor și recomandărilor științifice sunt împotriva folosirii măștilor de către publicul larg. Cu toate acestea, ele sunt obligatorii. În unele locuri nu te poți plimba pe afară fără o mască, în altele nu poți merge într-un spațiu public fără mască. Cei care merg la muncă trebuie să le poarte. La fel și pasagerii zborurilor aeriene, indiferent de lungimea zborului. Dovezile în favoarea utilizării măștilor Cea mai puternică dovadă pentru folosirea măștilor este un studiu Cochrane . Șapte studii din timpul epidemiei SARS au relevat că purtarea măștilor era foarte eficientă în experimentele cu grupuri de control. Asta deși acest tip de experimente erau părtinitoare deoarece grupul de bolnavi este pur și simplu un grup reprezentativ, spre deosebire de un experiment controlat cu placebo (ceea ce ar fi foarte dificil în cazul măștilor). De pildă, în cazul în care subiecții din primul grup sunt mai bolnavi decât cei din grupul de control atunci este posibil ca ei să se comporte diferit, inclusiv să poarte o mască. Din cele șapte lucrări, cinci s-au ocupat doar de cei care muncesc în spitale, iar articolul de față nu dezbate problema dacă aceștia ar trebui să poarte mască. Ceea ce înseamnă că mai rămân doar două lucrări. Una dintre ele nu oferă niciun fel de informații socioeconomice sau de sănătate cu privire la cele două grupuri (bolnavi vs control), ceea ce lasă deschisă posibilitatea de existență a unor diferențe semnificative. Ultimul studiu a confirmat acest lucru, bolnavii (cei care au fost diagnosticați cu SARS, i.e., fără un test SARS) erau mult mai bolnavi înainte de …

Citeste tot articolul

RAPORT OFICIAL: România, pe primul loc în evoluția epidemiei de COVID-19 în UE

România este pe primul loc în răspândirea epidemiei de COVID-19 în Uniunea Europeană, potrivit unui raport publicat de Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor (ECDC), care analizează situația din UE și Marea Britanie. Țara noastră are cea mai mare rată de pozitivare, un raport de 19 decese la un milion de locuitori în 14 zile, în condițiile în care media europeană este de 4, iar rata cazurilor noi depistate la 100.000 de locuitori este de aproape 4 ori cât media europeană. Potrivit raportului publicat de ECDC, cele mai multe noi cazuri în 14 zile la nivelul UE și UK au fost raportate în Spania (28.267), România (15.420) și Franța (13.245), în condițiile în care țara noastra este menționată între statele cu niveluri scăzute ale testării. Creșterea gradului de ocupare a locurilor în spitale și secțiile de terapie intensivă se observă doar în Bulgaria, Croația, Cehia, Luxemburg, România și Slovenia, menționează documentul. Din 2 august, doar șase state (Belgia, Cehia, Luxemburg, Malta, România și Spania) au raportat o creștere a cazurilor cu peste 30%. Doar în trei țări (Luxemburg, România și Spania) rata este mai mare de 60 de noi cazuri la 100.000 de locuitori. Luxemburg are cea mai mare rată – 209,5, însă la o populație foarte mică și la o rată de testare extrem de mare, fiind urmată de România – 79,4 și Spania – 60,2. Media europeană este de 21,5. Raportul menționează că rata de pozitivare diferă între regiunile fiecare țări, fiind cazuri în care în Luxemburg și unele regiuni din Bulgaria, Croația, Spania și România au raportat și rate de 120 de infectări la 100.000 de locuitori. România este pe primul loc la rata deceselor la un milion de locuitori, cu 19,1 în 14 zile, fiind urmată de Marea Britanie – 13,8 și Bulgaria – …

Citeste tot articolul

„Pandemia indusă este manipulată atât de globaliști, cât și de suveraniști”, declară profesorul universitar Corvin Lupu

Marius Albin Marinescu: Pe fondul stării de lucruri pe care ați abordat-o în articolul intitulat „Războiul lui Donald Trump cu judeo-globaliștii «iluminați» este cea mai grea confruntare ideologică și de practică politică a epocii contemporane”, a fost răspândit virusul coronarian de la Wuhan. Ce credeți despre el și ce rol joacă în marea confruntare politică de astăzi? Corvin Lupu: Cred că merită să abordăm și subiectul propus de dumneavoastră astăzi. În ultimele câteva luni, s-a produs un adevărat colaps mental în rândul opiniei publice din zona euro-atlantică de influență. Nedumerirea, dezorientarea, inabilitatea de a face o diagnoză a evenimentelor, au devenit tot mai evidente și se manifestă peste tot, nu doar în România. Viteza de derulare a evenimentelor istorice de mare impact acutizează aceste fenomene. Fără să fiu medic, ca să emit susțineri medicale profesioniste, eu cred că este vorba despre un virus nou, în fața căruia organismul uman are mai puține posibilități de apărare, imunitatea răspândindu-se într-o măsură mai mare în viitor, probabil. Spun asta cu toate că unii specialiști afirmă că îmbolnăvirea nu imunizează organismul uman și există subiecți care s-ar fi îmbolnăvit pentru a doua oară. Poate că virusul nu va mai dispărea, completând galeria bolilor de care suferă omul. În același timp, există subiecți cărora le-a ieșit testul pozitiv, au fost asimptomatici și n-au păți nimic, sau au avut o suferință de nivelul unei răceli sau aprinderi la plămân. Virusul trebuie luat în serios, dar nu cred că este nevoie de isteria care este indusă de unele guverne. Trecând de la aspectele medicale la cele politice și operative, privitor la răspândirea virusului, eu nu am nici un motiv să nu-l cred pe președintele Donald Trump când a spus că, după răspândirea mare a bolii în Wuhan, statul chinez a oprit toate zborurile interne ale avioanelor din …

Citeste tot articolul