Tag Archives: pandemie coronavirus

Alexandru Rafila: “Pandemia se termină doar la ordinul OMS”

Alexandru Rafila: ”OMS va decide încheierea pandemiei la nivel global” Pandemia și, implicit, măsurile de restricții și privare de libertate, se vor încheia atunci când va decide Organizația Mondială a Sănătății, a declarat Alexandru Rafila, ministrul Sănătății și reprezentantul OMS în România. Mai exact, când se va constata pe toate continentele, în același timp, că numărul de cazuri este relativ scăzut și relativ constant. Există continente, cum sunt Asia, Africa, și chiar Australia, dacă luăm în calcul numărul infim de decese, la care se adaugă extrem de mult zone insulare, unde Covidul nu prea a avut efecte dramatice, și țări care au înregistrat constant zero cazuri aproape de la începutul pandemiei. Cu toate acestea, restricțiile, măștile și privarea de libertate se aplică peste tot. De ce? Pentru că Organizația Mondială a Sănătății nu a decretat și nici nu va decreta prea curând sfârșitul pandemiei. În fapt, pandemia nu are nicio legătură cu numărul de cazuri scăzut dintr-o țară sau alta, cu toții depindem de stingerea ultimului focar din lume, pentru ca OMS să ne lase să ne întoarcem la normalitate. Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, spunea că va trebui să așteptăm până când numărul de cazuri la nivel planetar va fi relativ scăzut și relativ constant. Ce înseamnă relativ? Atâta vreme cât vaccinații continuă să provoace valuri peste valuri, ridicând mari semne de întrebare asupra propriilor sisteme imunitare. ”Pandemia se va tranforma în endemie în momentul în care vor exista cazuri, cazurile acestea vor apărea permanent, poate la persoane cu diverse probleme de sănătate, cu imperfecțiune imunitară, pot fi și persoane tinere, dar numărul de cazuri va fi relativ constant și va fi relativ redus. Sau în momentul în care nu va mai exista transmitere susținută așa cum vedeți acum, în valuri, care afectează sistemele de sănătate. Sfârșitul pandemiei se declară …

Citeste tot articolul

CEL MAI IMPORTANT EXPERT SUD-AFRICAN PE CORONAVIRUS: „SCOPUL VACCINURILOR ESTE DE A CONTROLA ȘI UCIDE O MARE PARTE A POPULAȚIEI”

Dr. Shankara Chetty a tratat 7.000 de pacienți cu Covid-19 fără nicio spitalizare sau deces. La fel ca toți experții care infirmă versiunea oficială a covidului, medicul sud-african a fost cenzurat atât de autoritățile sanitare, cât și de mass-media din țara sa. În ciuda acestui fapt, el este considerat cel mai mare expert în coronavirus din țară. Shankara Chetty a denunțat într-o conferință că obiectivul campaniilor de vaccinare este „de a controla și ucide o mare parte a populației noastre fără ca nimeni să suspecteze că am fost otrăviți”. „Decesele care se presupune că urmează vaccinurilor nu pot fi niciodată atribuite otravirii. Vor fi prea diverse, vor fi prea multe și vor apărea într-un timp prea lung pentru ca noi să înțelegem că am fost otrăviți”, a spus dr. Chetty. În videoconferința desfășurată prin zoom, Chetty a început prin a pune următoarele întrebări: „Cred că perspectiva a ceea ce se întâmplă este de o importanță vitală. Trebuie să înțelegem care este scopul. Toată lumea știe că există inconsecvențe, că există constrângere, dar trebuie să înțelegem de ce. Pentru ce este acolo?”. El a identificat apoi „cel mai important” răspuns la aceste întrebări: „patogenul care a cauzat toate decesele din boala COVID, proteinele spike comune atât în ​​vaccin, cât și în virusul desenat pentru a fi produs în organism”. El crede că proteina spike este una dintre toxinele create de om. „Și scopul acestei toxine este de a ucide miliarde de oameni fără ca nimeni să observe”, a adăugat el. „Ceea ce pare să se fi întâmplat aici este că au proiectat un virus și au introdus acest pachet de arme numit proteina spike (spike protein) în el”. „Reacția alergică cu eliberarea inițială a „toxinei mai elaborate” se produce la un număr mic de persoane, ducând la cazuri mai severe și …

Citeste tot articolul

Tratament-minune împotriva COVID-19. Cum funcționează spray-ul nazal cu eficacitate de 99,9%

-Spray-ul nazal ar putea avea o eficacitate de 99,9% împotriva COVID -Spray-ul nazal va apărea în farmaciile din Israel până în vară -Noua Zeelandă este a doua ţară care le va oferi cetăţenilor spray-ul nazal -Produsul ucide viruşii în căile nazale superioare, înainte să ajungă în plămâni Cercetătorii lucrează la foc continuu pentru a găsi tratamentul-minune împotriva COVID-19. Îţi spun acum despre un spray nazal, care previne răspândirea bolii, dezvoltat de o companie canadiană. Spray-ul urmează să fie fabricat în Israel. Acesta va apărea în farmaciile de acolo până în vară. Noua Zeelandă este a doua ţară care le va oferi cetăţenilor spray-ul nazal, care a fost deja înregistrat la Autoritatea pentru Siguranţa Medicamentelor şi Dispozitevelor Medicale de acolo. Produsul ucide viruşii în căile nazale superioare, împiedicandu-i să se răspândească în plămâni.

Citeste tot articolul

CINCI SCENARII PENTRU FINALUL ȘARLATANIEI

Există cinci mari curente de gândire în ceea ce privește finalul șarlataniei Covid-19. Prima dintre ele susține că isteria se va încheia pe 20 ianuarie deoarece atunci va fi instalat Joe Biden drept următoarea marionetă de la Casa Albă (asta dacă Q și băieții buni din statul paralel american nu vor da până atunci lovitura militară!). Însă doar americanii cred că evenimentele de anul trecut au privit doar circul alegerilor americane. A doua școală de gândire susține că isteria va amuți treptat pe măsură ce se va intensifica programul de vaccinare. După cum ascultătorii celui mai recent podcast New World Next Week știu deja, acum există un mecanism care le permite sforarilor să facă exact asta: testele PCR. Vedeți voi, OMS tocmai ce a „descoperit” că testele RT-PCR, atunci când se recurge la o amplificare mare, pot da rezultate false pozitive, așa că este de așteptat să vedem noi recomandări către laboratoarele din toată lumea care efectuează aceste analizate pentru a nu mai recurge la amplificări înalte. Și astfel (pur și simplu) epidemia de cazuri va dispărea. Bineînțeles că păpușarii vor dori ca acest moment să coincidă cu intensificarea vaccinării, pentru ca în felul acesta vaccinul să fie declarat salvatorul lumii. Al treilea grup consideră că șarlatania se va termina în iunie. De ce în iunie? Pentru că așa spune AstraZeneca! Contractele pe care diversele companii Big Pharma le-au făcut cu guvernele lumii sunt în mare parte secrete, desigur, deoarece așa funcționează kakistocrația fascisto-corporatistă. Dar cel puțin conform unui astfel de contract care a fost „văzut” (nu făcut public celorlalți) de băieții buni de la Financial Times, documentul precizează că pandemia se va încheia pe 1 iulie 2021, cu excepția cazului în care „AstraZeneca acționând cu bună credință consideră că pandemia SARS-COV-2 nu a luat sfârșit”. Pentru detalii citiți raportul, dar pe scurt AstraZeneca a căzut de acord să nu profite de vaccinul lor Covid, până când pandemia nu va lua sfârșit, …

Citeste tot articolul

Premierul „Grinch”: „Eu sunt tipul care vă va opri să celebrați Crăciunul. În anii următori mă veți respecta pentru că am avut curajul acesta”

Premierul provinciei Manitoba, Brian Pallister, i-a rugat cu emoție și fermitate pe canadieni să stea departe unii de alții de Crăciun, sub pretextul că astfel ar contribui la limitarea răspândirii coronavirusului. „Dacă în acest moment crezi că pandemia Covid-19 nu este reală, ești un idiot. (…) Eu sunt tipul care trebuie să-ți spună să stai deoparte de Crăciun și de sărbători, indiferent dacă le sărbătorești religios sau nu. Pentru acele sărbători pe care le celebrați în mod normal cu prietenii sau familia, în care împărtășiți amintiri și construiți altele noi, eu sunt tipul care vă va opri. Și spun asta pentru că vă va menține în siguranță”, a susținut, pe 4 decembrie, într-o declarație televizată, primul ministru al provinciei canadiene Manitoba, Brian Pallister, citat de EVZ. „Trebuie să înțelegeți că suntem cu toții în aceeași barcă. Țineți-vă departe unul de celălalt!”, a mai spus Pallister, potrivit Ouest-France. Apoi, cu vocea tremurândă, liderul canadian a adăugat: „Eu sunt tipul care îți fură Crăciunul pentru a te proteja”, lansând un apel către toată lumea să facă „alegerea corectă” în următoarele săptămâni, adică să evite adunările publice sau reuniunile private. „Nu trebuie să mă iubiți. Sper că în anii următori mă veți respecta pentru că am avut curajul să vă spun ce trebuie să faceți”, s-a justificat Brian Pallister, apoi a promis că o amânare „înțeleaptă” în prezent va duce la o răsplată copioasă în viitor. Aceeași șaradă pe care a încercat-o Iohannis în România de Paști, promițând libertate „peste două luni” și transformând apoi întregul an într-o stare de alertă prelungită la nesfârșit. Pallister a amânat și el sărbătorile ce bat la ușă pentru cele dintr-un viitor nedefinit: „Vom avea multe de sărbătorit și vom sărbători în același timp anul acesta (2020) dacă facem alegerile corecte”. Cu două zile mai devreme, omologul …

Citeste tot articolul

O ECHIPĂ GLOBALĂ DE EXPERȚI A GĂSIT 10 DEFECTE FATALE ÎN TESTUL PRINCIPAL PENTRU COVID ȘI SOLICITĂ SĂ FIE ELIMINAT URGENT

De Peter Andrews, jurnalist științific și scriitor irlandez cu sediul la Londra. Are studii în științele vieții și a absolvit Universitatea din Glasgow cu o diplomă în genetică O revizuire a lucrării pe care se bazează cele mai multe teste Covid a discreditat în mod integral știința din spatele ei, găsind defecte importante. Ei au ajuns la concluzia că este absolut nepotrivit ca mijloc de diagnostic, și consecințele sunt enorme. Săptămâna trecută, am raportat o hotărâre importantă din Portugalia, unde o instanță se pronunțase împotriva unei autorități guvernamentale de sănătate care a închis ilegal patru persoane într-un hotel în această vară. O făcuseră pentru că una dintre persoane a dat testul pozitiv pentru Covid într-un test de reacție în lanț a polimerazei (PCR) – dar instanța a constatat că testul este fundamental defect și practic inadmisibil. Acum, supremația de testare a PCR sub care trăim toți a primit o altă lovitură zdrobitoare. O evaluare peer review de la un grup de 22 de experți internaționali a găsit 10 „defecte majore” în protocolul principal pentru astfel de teste. Raportul demontează în mod sistematic studiul original, denumit Corman-Drosten, care descria un protocol pentru aplicarea tehnicii PCR pentru detectarea Covid. Lucrarea Corman-Drosten a fost publicată pe 23 ianuarie 2020, la doar o zi după depunere, ceea ce ar face ca orice proces de evaluare pe perechi care a avut loc, posibil să fie cel mai scurt din istorie. Ceea ce este important în acest sens este că protocolul pe care îl descrie este utilizat în aproximativ 70% din kiturile Covid din întreaga lume. Este ieftin, rapid și absolut inutil. Cele 10 păcate capitale Printre defectele fatale care invalidează total protocolul de testare PCR se numără faptul că testul: nu este specific, datorită designului de imprimare eronat este extrem de variabilă nu poate distinge …

Citeste tot articolul

A mai apărut un simptom al COVID. Este o durere care durează cam 12 zile

A mai apărut un simptom al COVID. Cercetărorii au dat detalii, explicând că este o durere puternică care durează cam 12 zile. Este alertă maximă la nivel mondial. Au apărut date noi despre COVID. Mai exact, cercetătorii vorbesc de un nou simptom descoperit cu care am putea să ne confruntăm în perioada în care am contactat noul coronavirus. Noul simptom asociat coronavirusului a fost descoperit de cercetătorii, dupâ au investigat simptomele a 35 de pacienți cu Covid-19, într-un studiu publicat în medRxiv. Oamenii de stiință din cadrul Universității din Barcelona au lansat ideea că senzația nazală poate fi un semn timpuriu al infecției cu noul coronavirus. Aceste simptom durează cam 12 zile și apare în același timp cu simptomele obișnuite, cum ar fi pierderea mirosului și a gustului. 52% dintre pacienții investigați au raportat o durere nazală puternică. „Prezența acestor simptome nazale și apariția timpurie a acestora ar putea facilita diagnosticul precoce al COVID-19 și eforturile inițiale de distanțare socială”, se arată în cercetarea publicată în medRxiv, scrisă de cercetătorii conduși de Jordi Navarra. Descoperirea care dă totul peste cap În urmă cu ceva vreme, s-a mai susținut că noul coronavirus ar putea provoca pierderea subită și permanentă a auzului. Până acum, se știe că infecția cu noul coronavirus afectează corpul uman în diverse moduri, de la pierderea gustului și mirosului la probleme digestive. Acum, medicii au făcut o nouă analiză și au ajuns la concluzia că boala produsă de coronavirus poate afecta auzul. Oamenii de știință au dezvăluit că persoanele afectate de această afecțiune ar putea suferi de pierderea auzului, care poate dura luni întregi. O echipă de cercetători a efectuat un studiu în rândul a 3.103 de persoane din 48 de țări, majoritatea din Marea Britanie și America. Experții de la University College London relatează cazul unui bărbat …

Citeste tot articolul

Informația despre COVID-19 care dă totul peste cap: NU este o teorie a conspirației neîntemeiată

Potrivit unui studiu realizat la Universitatea din Innsbruck (Austria) şi citat de il Giornale, oamenii de ştiinţă afirmă că nu pot exclude o origine artificială a SARS-CoV-2, având în vedere unele caracteristici specifice ale virusului. Un studiu științific efectuat recent de Universitatea din Innsbruck a stabilit că nu ar trebui să se excludă deloc faptul că virusul COVID-19 ar fi putut proveni dintr-un laborator. Afirmația fost formulată de academicienii austrieci, în special de cercetătorii de la Departamentul de Microbiologie al universității, care au făcut referire la unele caracteristici specifice ale coronavirusului. Această teorie a fost publicată de experții în cauză, pe 17 noiembrie, pe platforma de internet Wiley Online Library, specializată în dezvăluiri științifice. În special, oamenii de știință de la Universitatea din Innsbruck au fost determinați să nu excludă o origine artificială a COVID-19 de analiza capacității bolii de a se adapta atât la celulele umane, cât și la celulele animale, precum și de studierea în profunzime a structurii genetice a virusului. În detaliu, examinând structura agentului patogen, oamenii de știință de la Innsbruck au adunat indicii importante pentru a menține în picioare, ca explicație plauzibilă pentru originea coronavirusului, teoria nașterii acestuia din urmă într-un laborator. Experții în cauză ar fi folosit pentru studiul bolii, explică dosarul lor, tehnologii moderne bazate pe platforme de genetică sintetică ce permit reconstrucția virusurilor pe baza secvenței genomice a acestora din urmă, fără a fi nevoie de un izolat natural, scrie il Giornale. Caracteristicile microbului care i-au determinat pe experții austrieci să nu elimine teoria originii artificiale a COVID-19 au fost, prin urmare, câteva trăsături genetice specifice ale agentului infecțios. Rezultatele analizelor ar sugera, mai exact, că SARS-CoV-2 ar putea deriva din combinația de coronavirus RaTG13, găsit la lilieci, și receptorul RBD, tipic pentru coronavirusul care infectează pangolinul. Comunitatea științifică să nu nutrească …

Citeste tot articolul

Efectul fulgerătoarei vizite de lucru a lui Mike Pompeo la Paris – Europenii scapă de vaccinarea silnică și împușcărierea în propriile lor locuințe

VICTORIA LUI TRUMP SALVEAZĂ ÎNTREAGA EUROPĂ, BLOCÂND VACCINAREA SILNICĂ PLĂNUITĂ ȘI MONDIALIZAREA TÂLHĂREASCĂ A UNEI BUNE PĂRȚI DIN ÎNTREAGA LUME Tot mai mulți sunt cei ce încep să înțeleagă de ce mass-mediile românești și occidentale îl calomniază pe președintele Donald Trump, încă de la apariția acestuia pe scena politică a Statelor Unite. Înainte de începutul primului său mandat prezidențial, în fruntea Statelor Unite, Donald Trump a fost atacat de mai toți politicienii din România și Uniunea Europeană, cu insulte ca la ușa cortului, întrecând pe cele din Scânteia paukero-dejistă, din primii ani ai decadei 1950. Tot mai mulți sunt cei ce încep să înțeleagă de ce actualul președinte american are atât de mulți simpatizanți activi nu numai în Statele Unite ci și în România, Uniunea Europeană și întreaga lume. Într-o zi l-am întrebat pe un prieten, starețul unei mânăstiri ortodoxe din așa numita Țară Sfântă, cum se face că în Israel există atât de mulți Jidovi drepți, ”juști”, cum spun ei, adică cetățeni israelieni ce reconstruiesc, pentru a nu știu câta oară, casele Palestinienilor, distruseabuziv, chiar criminal, de către armata israeliană. Răspunsul călugărului, prietenul meu: ”Este o problemă de genul vaselor comunicante. Acolo unde nivelul escrocilor este maxim, sunt toate șansele să existe și un nivel ridicat de oameni juști”. Față de cele ce se petrec, de peste două săptămâni, în Statele Unite, tragem concluzia că marele număr de escroci, interlopi și mafioți globalo-mondialiști este întrucâtva echilibrat acolo, prin chiar firea lucrurilor, de prezența inevitabilă a unui număr important de oameni juști, care înțelegând ce li se pregătește, fac tot ce depinde de ei pentru a contribui la actuala victorie a președintelui Trump, care nu este numai a acestuia, nici numai a națiunii americane ci a umiliților și obidiților din întreaga lume, a afro-americanilor, mexicanilor și a tuturor popoarelor, indiferent …

Citeste tot articolul

ALERTA! Agenție de Spionaj britanică lansează un atac cibernetic împotriva celor care se opun vaccinării

Agenția de informații britanică GCHQ (Government Communications Headquarters) se pregătește să lanseze o operațiune de ofensivă cibernetică majoră, împotriva propagandei menite să submineze cercetările privind vaccinul COVID-19. Potrivit ziarului londonez Times , care a publicat informațiile despre presupusa operațiune cibernetică, aceasta va viza mai ales campaniile de dezinformare care provin din Rusia. Times relatează că guvernul britanic consideră că stoparea presupusei campanii de dezinformare rusă este o prioritate strategică, care crește în semnificație cu cât oamenii de știință britanici se apropie de obiectivul lor de a crea un vaccin de succes împotriva pandemiei. Prin urmare, Londra a ordonat Brigăzii 77 a Armatei Britanice, să lanseze o campanie online care va contracara informațiile înșelătoare despre un potențial vaccin împotriva coronavirusului. Whitehall a mobilizat, de asemenea, sediul central al comunicațiilor guvernamentale (GCHQ), agenția britanică de informații, care se concentrează pe securitatea cibernetică, pentru a lansa operațiuni ofensive împotriva surselor dezinformării, spune The Times . Ortodoxinfo

Citeste tot articolul

DICTATORII AU PRELUAT CONTROLUL ȘI NICI MĂCAR NU NE-AM DAT SEAMA

A existat cândva un faimos călău chinez care era atât de priceput cu sabia sa, care tăia ca briciul, încât publicul plătea bani pentru a-l vedea cum decapitează criminali. Într-o zi a ajuns într-un oraș de provincie mic unde autoritățile îl plătiseră cu o sumă consistentă pentru a-l executa pe un ucigaș celebru. A intrat în arena și a făcut câteva mișcări elegante și delicate cu sabia. Condamnatul stătea abătut în fața sa deloc impresionat de toată tevatura. „Termină odată!” a mormăit el. Călăul s-a înclinat politicos, a zâmbit și i-a spus frumos: „te rog, apleacă-te”. Criminaul s-a aplecat, iar capul, deja despărțit de corp printr-o lovitură incredibil de rapidă, s-a rostogolit de pe umerii săi. Cred că noi, în Marea Britanie, am ajuns ca acel om condamnat. Ni s-a întâmplat ceva îngrozitor dar noi încă nu ne-am dat seama ce ni s-a întâmplat. S-ar putea ca Revoluție Britanică, o nenorocire de care țara aceasta a fost scutită în mod repetat datorită bunului simț și a conservatorismului înnăscut, să fi avut deja loc. Într-o conferință de o forță și putere uluitoare, desfășurată săptămâna trecută, fostul judecător de la Curtea Supremă, Lordul Sumption a dezvăluit cu amănunte neplăcute ceea ce s-a întâmplat cu țara noastră în numele Covid. O copie și o înregistrare a discursului se găsește pe blogul meu și vă recomand cu tărie să o citiți și să o urmăriți. Lordul Sumption spune că parlamentul a fost dat la o parte de miniștrii care conduc prin decrete. Lordul nu este doar un jurist strălucitor. El este, de asemenea, și un istoric reputat. Anul trecut a susținut Conferințele Reith de la BBC și au fost cele mai bune conferințe ținute de mulți ani încoace. Dacă are anumite preferințe politice, nu am nici cea mai mica idee care sunt, dar folosește …

Citeste tot articolul

BREAKING NEWS. Bilanț crunt al pandemiei COVID. Record de MORȚI ȘI INFECTAȚI!

Toată România așteaptă zilnic cu sufletul la gură bilanțul infectărilor și morților cauzate de pandemia de coronavirus chinezesc, pentru că de aceste cifre seci depind o mulțime de lucruri, de la propria sănătate până la economie și de la școala copiilor la posibilitățile de petrecere a timpului liber. Iar cifrele de vineri nu sunt deloc liniștitoare. Până astăzi, 8 octombrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 148.886 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 114.792 de pacienți au fost declarați vindecați. În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 3.186 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Până astăzi, 5.299 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat. În intervalul 08.10.2020 (10:00) – 09.10.2020 (10:00) au fost raportate 52 de decese (24 bărbați și 28 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Botoșani, Brăila, Brașov, Caraș-Severin, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Harghita, Hunedoara, Iași, Mureș, Olt, Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava, Tulcea, Vaslui, Vrancea, Ilfov și Municipiul București. Dintre acestea, 4 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 de ani, 5 decese la categoria 50-59 de ani, 16 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 13 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 14 decese la categoria de peste 80 de ani. 51 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar un pacient decedat nu a prezentat comorbidități.

Citeste tot articolul

Mii de experți din domeniul sănătății sunt împotriva politicilor de „lockdown”

Mii de oameni de știință și experți în domeniul sănătății s-au alăturat unei mișcări care capătă amploare pe plan internațional și care avertizează că politicile de „lockdown” (izolare și restrângere la minimum a activității, în încercarea de a limita pandemia – n.r.) riscă să aibă un impact devastator asupra sănătății fizice și psihice a cetățenilor, precum și a societății în ansamblu. Aproape 6.000 de experți spun că această abordare să naștere unor „îngrijorări grave”, relatează BBC. Ei cer ca măsurile de protecție să se concentreze mai degrabă pe cei vulnerabili, în timp ce oamenii sănătoși să-și urmeze cursul normal al vieții. Totuși, această petiție intenațională nu întrunește consensul comunității științifice. Criticii ei spun că o abordare mai țintită ar face, dimpotrivă, mai dificilă protejarea oamenilor vulnerabili în ansamblu. În plus, riscul unor complicații pe termen lung din cauza coronavirusului i-ar putea pune și pe alții în zona de risc. Ce semnale de alarmă trage „Declarația Barrington” Mișcarea anti-lockdown, cunoscută sub numele „Great Barrington Declaration” (Marea Declarație Barrington), a pornit din Statele Unite, dar preia inclusiv argumente dintr-o scrisoare semnată de mai mulți medici din Marea Britanie. 66 de medici din Regat, inclusiv personalități din cadrul Asociației Medicale Britanice și din mediul universitar, i-au scris ministrului sănătății și i-au spus că atunci când se iau decizii politice nu se acordă suficientă atenție „consecințelor non-COVID”. Declarația Barrington a fost semnată până acum de aproape 6.000 de oameni de știință și experți din întreaga lume, dar și de circa 50.000 de alte persoane. Ei spun că menținerea unor politici de „lockdown” până când vom avea un vaccin ar provoca „neajunsuri ireparabile, iar categoriile cele mai defavorizate ale populației vor fi afectate în mod disproporționat”. Sunt menționate în acest sens o scădere a rate de vaccinare a copiilor și agravarea bolilor cardiovasculare și a …

Citeste tot articolul

NEWS ALERT. Ne îndreptăm spre CEL MAI NEGRU SCENARIU?! Ședință fulger la Ministerul Sănătății!

Deși președintele Klaus Iohannis a spus că România nu se va mai „închide”, așa cum s-a întâmplat în lunile martie, aprilie și mai, autoritățile medicale și guvernamentale fac ședințe, unde discută scenarii care mai de care mai sumbre. Pentru luni, la sediul Ministerului Sănătății a fost anunțată o ședință a Comitetului Național pentru Situații de Urgență, pentru a vedea ce este de făcut în continuare, pentru a evita răspândirea pandemiei, și asta după ce, de patru zile, în România s-au înregistrat peste 2.000 de cazuri de persoane infectate, pe zi. Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a spus că numărul de persoane infectate va crește alarmant, dacă populația nu va înțelege să respecte măsurile sanitare impuse de autorități, și anume păstrarea distanțierii sociale și purtatul măștii de protecție. „Sunt 583 de pacienţi la Terapie Intensivă, dintre 179 sunt cei care sunt pe ventilaţie mecanică. Încă de acum trei zile am recomandat DSP-urilor din judeţe să reevalueze acele spitale care erau suport Covid şi care au solicitat pentru activitate non-Covid să fie reevaluate pentru a putea ajunge la capacitatea de paturi, precum şi a disponibiliza tot ce înseamnă 10% din paturile de Terapie Intensivă în rezervă pentru orice eventualitate. În acest moment stăm pe 2.064 de cazuri, încercăm să stabilizăm o medie sau un platou la 2.000 de cazuri, dar nu ţine doar de noi”, a afirmat ministrul Sănătăţii. Nelu Tătaru a mai spus că situația din prezent se datorează unor măsuri luate de autorități, de relaxare, precum deschiderea restaurantelor, a cinematografelor sau a teatrelor, dar și a școlilor. „Am ajuns la reluarea în septembrie a activităţilor, tot ce a însemnat şcoală, tot ce a însemnat activitate economică, tot ce a însemnat reîntoarcere din concedii, redeschidere restaurante, redeschidere cinematografe, teatre, campanie electorală şi alegeri locale. La nivelul a tot ce înseamnă activităţi economice, …

Citeste tot articolul

Elon Musk nu vrea să se vaccineze împotriva Covid-19 și îl numește pe Bill Gates „cretin”

Elon Musk a aruncat din nou o mică bombă. Miliardarul și fondatorul SpaceX a recunoscut într-un podcast realizat de New York Times că nu va face vaccinul împotriva coronavirusului. „Nu sunt în pericol, nici copiii mei”, i-a explicat Elon Musk interlocutorului său, Kara Swisher. Elon Musk a criticat „izolarea națională fără sfârșit” care i-ar fi „redus încrederea în umanitate”. El a pledat pentru izolări țintite, în special pentru persoanele „expuse riscului”. Swisher a punctat că oamenii ar putea muri dacă ar fi luate astfel de decizii, dar nu pare să fie o preocupare prea mare pentru Elon Musk: „Toată lumea moare”, a spus el. În plus, miliardarul a dezvoltat un argument ciudat, pentru a-și susține afirmațiile despre compania sa specializată în zbor spațial. „SpaceX nu s-a oprit nicio zi în timpul epidemiei[…] Aveam o autorizație de securitate națională pentru că făceam lucrări de securitate națională. Am trimis astronauți la stația spațială și ne-am întors ”, a adăugat el. „Gates este un cretin” În cele din urmă, magnatul din industria auto i-a răspuns lui Bill Gates, care a catalogat afirmațiile lui Elon Musk referitoare la coronavirus drept „stupide”. Bill Gates a amintit despre lipsa de calificare a lui Elon Musk în domeniul vaccinurilor, specificând că nu trebuie „confundate domeniile în care nu este prea implicat”. Musk a avut o replică dură în The New York Times, numindu-l pe Bill Gates „cretin” și amintindu-i că una dintre companiile saale fabrica mașini pentru CureVac, companie producătoare de vaccinuri, în care Bill Gates investise. Vezi si: STARE DE URGENTA DE CRACIUN SI DE REVELION? PROF. ALEXANDRU RAFILA, DECLARAȚIE ȘOC

Citeste tot articolul

Cel mai crunt anunț despre coronavirus: Va fi o catastrofă! Avertisment extrem de dur al specialiștilor

Specialiștii sunt în alertă. Va fi o adevărată catastrofă la nivel global. Trebuie să ne așteptăm la ce e mai rău. Pandemia de coronavirus face ravagii pe întreaga planetă, dar nu este singura mare problemă a omenirii. Specialiștii atrag atenția. O altă boală va face un dezastru pe măsură. O boală face ravagii la nivel planetar! În condițiile în care cazurile de coronavirus continuă să crească, iar pandemia pare că se va suprapune peste sezonul gripal în emisfera nordică a planetei, medicii din SUA, acolo unde coronavirusul a infectat mai mult de 6 milioane și jumătate de oameni și a ucis aproape 200.000, se tem că sistemul de sănătate ar putea fi copleșit de lupta cu două virusuri în același timp. „Cu siguranță poți să faci și gripă și Covid-19 în același timp, ceea ce ar fi catastrofal pentru sistemul tău imunitar”, spune Dr. Adrian Burrowes, medic de familie în Florida, conform cnn.com. „În fapt, îmbolnăvirea cu gripă face persoana respectivă să fie mai vulnerabilă la a contracta Covid-19 și vice-versa. În momentul în care te infectezi cu virusul gripal sau cu noul coronavirus organismul se slăbește, iar când apărarea organismului se reduce, devii vulnerabil la a contracta și a doua infecție”, a concluzionat epidemiologul Seema Yasmin. La o îmbolnăvire cu unul dintre cele două virusuri, ele atacă plămânii și pot duce la pneumonia, lichid în plămâni sau insuficiență respiratorie. La o îmbolnăvire simultană cu virus gripal și noul coronavirus, „riscurile pe termen lung la organe cresc și mai mult”, a spus Dr. Michael Matthay, profesor de medicină și specialist la Universitatea din California. Este însă mult prea devreme pentru a putea ști care sunt efectele specifice ale unei duble infecții, având în vedere că vorbim de un virus nou care nu a mai existat până acum în timpul unui …

Citeste tot articolul

Lukashenko refuză mită de 1 miliard dolari de la FMI, pentru impunerea carantinei Covid-19

Președintele belarus Aleksandr Lukașenko a declarat luna trecută prin intermediul Agenției Telegrafice Belaruse, BelTA., Că Banca Mondială și FMI i-au oferit o mită de aproape un miliard (940 milioane USD) sub forma „ajutorului financiar Covid”. În schimbul a 940 milioane de dolari SUA, Banca Mondială și FMI au cerut președintelui Belarusului: – o „blocare extremă a poporului său” – forțarea purtării de măști faciale – carantinare la domiciliu foarte strictă – impunerea unui stat de polițienesc – distrugerea economiei Președintele Aleksandr Lukashenko a refuzat oferta și a declarat că nu poate accepta o astfel de ofertă și își va pune poporul deasupra nevoilor FMI și ale Băncii Mondiale . Acum, FMI și Banca Mondială salvează companiile aeriene cu miliarde de dolari și, în schimb, obligă directorii executivi ai companiilor aeriene să pună în aplicare politici foarte stricte, cum ar fi măștilor faciale pentru toți, inclusiv a copiilor mici, a căror sănătate va avea de suferit ca urmare a aceste politici. Și dacă este adevărat pentru Belarus, atunci este adevărat și pentru restul lumii. FMI și Banca Mondială vor să distrugă fiecare economie cu intenția de a cumpăra infrastructura fiecărei națiuni, la prețuri de nimic. Sursa: Ortodoxinfo Vezi: Dr. Gabriela Naghi: „Este mai târziu decât credeți”! Nu vă lăsați copiii să devină sclavii noii ordini mondiale!

Citeste tot articolul

The New York Times: 90% dintre americanii testati pozitivi la COVID nu au fost nici măcar contagioși

Raport socant: Până la 90% dintre americanii pozitivi la COVID nu au fost nici măcar contagioși Atunci pentru ce a fost carantina? Marea majoritate a celor aproape 6 milioane de diagnostice de coronavirus din Statele Unite probabil nu au fost contagioase, potrivit New York Times. În ciuda panicii COVID-19 pe scară largă, care include multe restricții legate de virus, până la 90% dintre persoanele care au fost testate pozitiv pentru COVID-19 au avut potențial astfel de cantități „nesemnificative” de virus încât nu au fost contagioase, a raportat Times. Care sunt detaliile? Cel mai utilizat test de diagnostic pentru COVID-19 se numește testul PCR, care, potrivit FDA, testează materialul genetic al virusului. Problema cu testul este că raportează doar prezența materialului genetic căutat. Nu raportează cantitatea de material genetic, ceea ce înseamnă că indivizii cu astfel de niveluri nesemnificative de material genetic COVID-19 vor da teste pozitive chiar dacă nu sunt chiar bolnavi. Din Times: Testul PCR amplifică material genetică de la virus în cicluri; cu cât sunt necesare mai puține cicluri, cu atât este mai mare cantitatea de virus sau încărcare virală din eșantion. Cu cât încărcătura virală este mai mare, cu atât este mai probabil ca pacientul să fie contagios. Acest număr de cicluri de amplificare necesare pentru găsirea virusului, numit pragul ciclului, nu este niciodată inclus în rezultatele trimise medicilor și pacienților cu coronavirus, deși le-ar putea spune cât de infecțioși sunt pacienții. În trei seturi de date de testare care include praguri de ciclu, compilate de oficiali din Massachusetts, New York și Nevada, până la 90 la sută dintre persoanele care au testat pozitiv au fost purtatori de un singur virus, a constatat o revizuire de The Times. Dr. Michael Mina, epidemiolog la Harvard T.H. Școala de sănătate publică Chan, a declarat că pragurile de testare sunt …

Citeste tot articolul

NOUL VACCIN NAZAL PENTRU COPII ÎMPOTRIVA GRIPEI: MERITĂ RISCUL?

Editor ER: Două reclame din această lucrare de cercetare a The Irish Citizens Journal de mai jos despre un vaccin nazal destul de nou împotriva gripei, care este în prezent aplicat copiilor irlandezi: -A fost inițial eliminat din utilizare deoarece eficacitatea sa nu fusese demonstrată. -Europenii primesc în prospect cu mai puține informații despre vaccin decât americanii. Prin urmare, acest articol se bazează pe informații găsite în versiunea SUA. În afară de posibilele riscuri pentru sănătatea copiilor, acestea sunt gânduri îngrijorătoare. Sa reamintim cititorilor: Într-un discurs public susținut recent de Dr. Dolores Cahill la Dublin în urmă cu două săptămâni, ea a subliniat că, în ciuda faptului că a existat o singură persoană irlandeză sub douăzeci și cinci de ani care a murit cu / de „Covid” și NO – UNU SUB ȘAISPRZECE, guvernul irlandez comandă 600.000 de doze de vaccin nazal pentru copiii săi de 4-12 ani împotriva gripei . Deci, ne întrebăm dacă acesta este vaccinul la care se referea. Redăm videoclipul discursului ei trepidant de mai jos. Referința la acest vaccin poate fi găsită în jurul orei 23:00 minute. După cum spune ea, cu tratamente satisfăcătoare, dovedite, disponibile pentru covid (care nu este „gripă, ci un coronavirus precum răceala obișnuită), nu există niciun motiv pentru care să fie obligatorii vaccinările fie pentru gripă, fie pentru covid, și avertizează părinții împotriva modificărilor bruște care se realizează la legea privind vaccinurile și copiii: Cititorii ar putea fi interesați de asemenea și de această pagină de FB, Vaccination Information Network – UK (VINE UK) și într-o publicație specifică din 2018 referitoare la acest vaccin antigripal, comentând modul în care acest vaccin a fost administrat pe scară largă în școlile din Marea Britanie fără a emite mai întâi informații de siguranță relevantă către părinți. (Ne cerem scuze pentru greșeala tehnică de …

Citeste tot articolul

O mână de psihopați nu pot conduce lumea decât dacă noi consimțim și acceptăm

Un medic specialist în boli pulmonare e scos din minți de matematicile guvernamentale: „Estimez că 80% dintre diagnosticele covid sunt false în special în cazurile de deces. În 2009 eu însumi am scris pe certificate «decedat în urma H1N1», chiar dacă era vorba de canceroși în stadiu terminal. Mi-e rușine de asta. Am dovezi că acest fenomen nu doar că e încă prezent, s-a amplificat.” Ariane Bilheran, doctor în psihopatologie: „Unul dintre simptomele pe care le prezintă victimele persecuției este starea de confuzie mintală [NB: concept patologic]. (…) Această confuzie mintală e generată în special de limbajul paradoxal: sănătoșii sunt în realitate bolnavi (potențiali purtători de germeni, deci bolnavi), bătrânii pe care ar trebui să-i protejăm sunt în realitate abandonați sau uciși (vezi ordinele de neresuscitare), copiii sunt maltratați. (…) Alte paradoxuri: pentru a trata o boală cu simptome respiratorii ne blocăm respirația (masca a devenit deja fetișul acestei «pandemii»…). Răul paranoic se răspândește: toată lumea e dușmanul meu și mă poate contamina, chiar și partenerul poate deveni dușman, așa că trebuie să mă izolez. (…) O mână de psihopați nu pot conduce lumea decât dacă noi consimțim și acceptăm.” Faptul divers – cum omoară un strănut 05/09/2020 | ✎ Viorel Zaicu Un medic specialist în boli pulmonare e scos din minți de matematicile guvernamentale: „Estimez că 80% dintre diagnosticele covid sunt false în special în cazurile de deces. În 2009 eu însumi am scris pe certificate «decedat în urma H1N1», chiar dacă era vorba de canceroși în stadiu terminal. Mi-e rușine de asta. Am dovezi că acest fenomen nu doar că e încă prezent, s-a amplificat.” Ariane Bilheran, doctor în psihopatologie: „Unul dintre simptomele pe care le prezintă victimele persecuției este starea de confuzie mintală [NB: concept patologic]. (…) Această confuzie mintală e generată în special de limbajul paradoxal: …

Citeste tot articolul

UE avertizează: Controlul temperaturii poate fi o amenințare pentru drepturile omului

Comitetul European pentru Protecția Datelor, organism UE, a cerut prudență în utilizarea controlului temperaturii corporale, afirmând că „poate constitui o ingerință în dreptul individului la viață privată”. Avertismentul survine la doar câteva zile după ce Comisia Europeană a adăugat o mențiune în registrul său de protecție a datelor, care dezvăluie ca au fost instituite controale ale temperaturii la sediile Comisiei din Bruxelles și Luxemburg, în încercarea de a opri răspândirea coronavirusului în instituțiile UE. Parlamentul European a instituit controlul obligatoriu al temperaturii pentru toți cei care intră în instituție încă din luna iunie. „Controalele sistematice ale temperaturii corpului pentru personal și vizitatori, pentru a filtra accesul în instituțiile UE, poate constitui o interferență în dreptul indivizilor la viață privată și/sau protejarea datelor personale”, se arată într-un comunicat din 1 septembrie al Comitetului European pentru Protecția Datelor, condus de Wojciech Wiewiorowski. „CEPD observă că controalele temperaturii corporale pot fi implementate printr-o varietate de instrumente și procese care ar trebui supuse unei evaluări atente.” Mai mult, într-o serie de indicații date publicității pe 1 septembrie, CEPD notează că, în general, controalele temperaturii corporale nu implică înregistrarea, documentarea sau alte procesări ale datelor individuale care să intre în câmpul de aplicare al regulilor de protecție a datelor. Totuși, alte sisteme de control al temperaturii, „exploatate manual și urmate de înregistrare, documentare sau orice alt tratament al datelor personale ale unei persoane, sau sisteme care funcționează automat prin instrumente moderne de măsurare a temperaturii” ar intra sub incidența regulamentului european de protecție a datelor personale. De aceea, CEPD afirmă că controalele temperaturii în întregime automate ar trebui folosite exclusiv pe baze de accept voluntar, cu consimțământul individual exprimat anterior. Pe 28 august, au fost stabilite noi formalități privind controlul temperaturii la intrarea în instituțiile Uniunii Europene. Comisia Europeană a dezvăluit că aceste operațiuni erau …

Citeste tot articolul

VIRUSUL UCIGAS E DOAR INCEPUTUL! PREVIZIUNILE CATASTROFALE ALE UNOR IMUNOLOGI DE TOP

Celebrul imunolog Anthony Fauci și alți experți în sănătate publică din Statele Unite ale Americii susțin că omenirea a intrat „în era pandemiei” Specialiștii spun că răspândirea noului coronavirus este prima dintr-o serie de epidemii care vor veni în ritm accelerat. Fauci și epidemiologul David Morens, parte a Institutului Național pentru Boli Infecțioase și Alergii, prevăd o rată de accelerare a pandemiilor în anii ce vor urma, în mare din cauza defrișărilor, aglomerării urbane, și a piețelor umede în care se vinde vânat. Această evoluție va face degradarea continuă a mediului la nivel mondial „factorul determinant cheie pentru apariția bolilor”. Informațiile apar într-un raport publicat de cei doi în luna august, potrivit BuzzFeed News. Morens a declarat pentru sursa citată că „nu am o bilă de cristal, însă ceea ce vedem arată foarte mult ca o accelerare a pandemiilor”. Anthony Fauci și David Morens au argumentat că aceste boli apar din ce în ce mai mult, fie din amenințări mai vechi, precum virusul West Nile sau bacterii rezistente la antibiotice, fie sar de la animale sălbatice la oameni, notabile fiind coronavirusurile mortale – SARS, MERS, iar acum SARS-CoV-2. Abordarea clasică de răspuns la fiecare epidemie, cu declarații de urgență, urmate de injecții de finanțe, trebuie să se transforme într-o schimbare mai largă a modului în care oamenii trăiesc pentru a împiedica maladia, decesele, și haosul acestor pandemii. „În ultimii 17 ani, trei coronavirusuri au apărut la oameni” „Dovezile sugerează că SARS, MERS și COVID-19 sunt doar ultimele exemple dintr-un val de coronavirusuri și alte apariții care vor veni”, concluzionează experții în raportul lor. Numărul cazurilor de infectare cu noul coronavirus se apropie de 26 de milioane la nivel mondial, iar decesele depășesc numărul de 850.000. Morens a notat că, în ultimii 17 ani, trei coronavirusuri au apărut la oameni, după …

Citeste tot articolul

OMS recunoaște că a declanșat focare de poliomielită, în urma vaccinărilor din Africa

În urmă cu un an, știrile au menționat pe scurt asupra faptului că vaccinurile orale împotriva poliomielitei în realitate provoacă focare de poliomielită. Cu rapoarte transmise pe tot parcursul anului 2019 referitoare la circulația poliovirusurilor derivate din vaccinuri în numeroase țări africane și asiatice, un virusolog CDC (Centrul de Control și Prevenție a Bolilor din SUA) a mărturisit: „Am creat acum chiar mai multe focare noi ale virusului decât înaintea vaccinarii”. În această săptămână, aceeași poveste apare la știri, cu anunțul rușinos al OMS că vaccinul oral împotriva poliomielitei este responsabil pentru un focar alarmant de poliomielită în Sudan – „legat de o epidemie în curs de declanșare a vaccinului în Ciad” – cu focare paralele în alte zeci de țări africane. De fapt, între august 2019 și august 2020, au fost înregistrate 400 de cazuri de poliomielită derivată din vaccin în peste 20 de țări din întreaga lume. În mod ironic, OMS a dezvăluit acest „eșec” abia la o săptămână după ce a declarat continentul african liber de poliovirusul sălbatic – care nu a mai fost văzut în Africa din 2016. În timp ce epidemiologii africani susțin cu bucurie că aceste focare pot fi „controlate cu mai multă imunizare „, iar Sudanul se pregătește să lanseze o campanie de vaccinare în masă împotriva poliomielitei, OMS avertizează că “riscul de răspândire a poliomelitei rezultată în urma vaccinarii din țările africane, este mare”. Vezi: Afecțiunea de care suferă peste 500.000 de români! Simptomele seamănă cu cele de Covid-19, dar medicii explică diferențele esențiale!

Citeste tot articolul

De ce ne este frică de COVID-19?

Suntem cu toţii înspăimântaţi. Ne punem masca, ne îndepărtăm de cei din jur, ne temem ca nu cumva să tuşim ori să strănutăm şi ne suprimăm dorinţa omenească de afla care este motivul adevărat pentru care lumea întreagă este cuprinsă de spaimă. „Oricine crede că statele vor putea opri viruşii se înşeală” Nu numai noi, oamenii cu meserii mult depărtate de medicină, suntem nelămuriţi asupra cauzelor reale care au stat la baza declanşării acestei isterii mondiale. Specialişti de talie internaţională nu-şi pot explica de unde a răsărit valul de frică, acest fenomen dificil de motivat exclusiv prin caracteristicile atribuite virusului SARS Cov-2. Însuşiri descrise ca apocalipice, nemaiîntâlnite. Dr. Joel Kettner, canadian, o somitate în domeniul sănătăţii publice, Director Medical al Centrului Internaţional pentru Boli Infecţioase, se miră şi el aidoma nouă, novicilor: „Nu am văzut niciodată ceva ca acum, nici măcar ceva apropiat de ce se întâmplă acum. Nu am în vedere pandemia, pentru că am mai văzut 30 de pandemii, câte una în fiecare an. Ele se numesc gripe. Iar alte viroze respiratorii nu ştim totdeauna ce sunt. Dar nu am văzut niciodată genul acesta de reacţii şi încerc să înţeleg de ce” Poate că această frică extrem de ciudată, ce pare a reînvia din străfundurile spaimelor noastre ancestrale, are ca motiv mediatizarea excesivă a bolii, o gripă obişnuită de altfel, aşa cum crede medicul israelian Yoram Lass, Director General a Ministerului Sănătăţii din Israel: ”În SUA mor anual 40.000 de oameni în sezonul gripei obişnuite…În fiecare ţară mor mai mulţi oameni din cauza gripei obişnuite decât cei care mor din cauza coronavirusului. Există un foarte bun exemplu pe care îl trecem toţi cu vederea: gripa porcină din 2009 (…) La vremea aceea nu era Facebook sau poate că era, dar se găsea la începuturi. Prin comparaţie, coronavirusul este …

Citeste tot articolul

„POPULAŢIA LUMII TREBUIE REDUSĂ CU 50%. NUMAI AŞA NAŢIUNILE VOR INTRA ÎN NOUA ORDINE MONDIALĂ”.

În imagine: Zbigniew Brzezinski (1928 – 2017), cel mai aprig globalist – în imagine alaturi de Henry Kissinger și Madeleine Albright. El a spus: „Astăzi este infinit mai ușor să omori un milion de oameni decât să controlezi un milion de oameni”. Articol publicat in 04 Apr 2012 de Antena 3.ro Citate ale unor oameni celebri, respectaţi de întreaga omenire ridică multe semne de întrebare. Teoriile conspiraţiei cu privire la viruşii concepuţi în laborator pentru decimarea omeniri ar putea fi adevărate dacă ar fi să considerăm ca adevărate vorbele acestor oameni. Roosevelt, Grobaciov, Kissinger, Rockeffeler sau chiar Bill Gates au făcut mai multe declaraţii îngrijorătoare, care au fost cuprinse într-un material cel puţin interesant. Declaraţiile oamenilor care conduc lumea: „Graviditatea ar trebui să fie o crima împotriva societăţii, cu excepţia cazului în care părinţii deţin un permis de la guvern. Toţi potenţialii părinţi ar trebui să fie indemnati la a folosi produse chimice contraceptive, guvernul furnizand antidoturi cetăţenilor alesi pentru fertilizare” – David Brower, directorul executiv Sierra Club „Societatea nu face nicio afacere, dacă permite degeneraţilor să-şi perpetueze specia” – Theodore Roosevelt „O populaţie totală mondială de 250-300 de milioane de persoane, cu 95% mai puţin decât în prezent, ar fi ideală” – Ted Turner, intr-un interviu pentru revista Audubon. Henry Kissinger este în evidență, spunând: „Depopularea ar trebui să fie maxima prioritate a politicii externe a Statelor Unite.” ~ Memoriu de securitate națională 200. „Depopularea ar trebui să fie cea mai mare prioritate a politicii externe faţă de lumea a treia, pentru că economia SUA va necesita cantitati tot mai mari de minerale din străinătate, în special din ţările mai puţin dezvoltate. Persoanele în vârstă sunt consumatori inutili. Populaţia lumii trebuie să fie redusa cu 50%„ – Dr. Henry Kissinger Obiectivul Națiunilor Unite (globalist) este reducerea selectivă a populației …

Citeste tot articolul

Profeția cumplită a lui Fauci: Vor muri multi oameni

Pandemia de coronavirus aduce după ce tot felul de vești proaste. Un expert în boli infecțioase din Statele Unite ale Americii vine cu cel mai negru scenariu de până acum. Doctorul Anthony Fauci a avertizat cu privire la imunizarea naturală a populației. Potrivit lui, orice încercare de a obține imunitate colectivă la coronavirus ar duce la pierderi masive. Citat de către CNN, expertul principal în boli infecțioase din Statele Unite ale Americii a declarat că foarte mulți oameni ar muri dacă SUA ar permite imunizarea naturală a populației. „Dacă toată lumea l-ar contracta, chiar și cu procentul relativ mare de oameni fără simptome… o mulțime de oameni vor muri”, a spus Fauci. Mulți oameni fac parte din categoriile de risc Anthony Fauci a precizat că foarte mulți americani fac parte din categoriile de risc. Concret, doctorul se referă la persoanele obeze, la cei cu hipertensiuni arterială și la cei du diabet. „Te uiți la Statele Unite ale Americii cu epidemia noastră de obezitate așa cum a fost. Cu numărul de persoane cu hipertensiune arterială. Cu numărul de persoane cu diabet. Dacă toată lumea s-ar infecta, numărul morților ar fi enorm și total inacceptabil,” a subliniat epidemiologul. În ce context se poate considera imunitatea colectivă Pentru ca populația unei țări să fie considerată că s-a imunizat colectiv trebuie ca aproximativ 70% din populație până la 90% să devină imună la boală prin mai multe metode. Fie s-au îmbolnăvit, fie s-au recuperat sau au fost vaccinați. Studiile nu arată, momentan, dacă supraviețuitorii coronavirus au imunitate, deși există cercetători care au susținut ideea imunizării colective prin expunerea la coronavirus.

Citeste tot articolul

Rareș Bogdan îi vrea la pușcărie pe cei care afirmă public că ”pandemia de Covid e un fenomen supraestimat”

Dacă ar fi după mine, cei care afirmă public că pandemia de Covid19 este o invenție, un fenomen supraestimat, ar trebui să răspundă penal, afirmă într-un articol publicat de Evenimentul Zilei europarlamentarul Rareș Bogdan, prim vicepreședinte PNL. Europarlamentarul liberal acuză opoziția că avut o „strategie” de a sabota măsurile impuse de guvernanți și de a manipula „electoratul extrem de puțin dotat” prin formule de genul „în alte țări nu există asemenea restricții”. „Am intuit primul, încă de la începutul crizei, că strategia nemernicilor va fi de a sabota măsurile de protecție instituite prin starea de urgență, pentru a ajunge să acuze relaxarea și, prin urmare, numărul mare de îmbolnăviri/decese. Mai bine mă înșelam!”, scrie Rareș Bogdan. „Este un semn clar că nucleul dur al social-democraților români și al nefericiților lor epigoni dă semne de neîncredere, prin urmare se recurge la cel mai crunt vehicul electoral al ticăloșilor din toate timpurile: frica”, continuă vicepreședintele liberal. El susține că „Stânga politică și frustrații ei sateliți s-au bazat pe concursul CCR și al Avocatului Poporului pentru a-și duce la capăt zoaiele și nu-i poate opri nimeni decât prin vot. Când va fi acesta posibil”. „În momente critice, care ne pun viața în pericol, sunt în primul rând un om, nu un apărător al libertății de exprimare. În plus, până la judecata istoriei, nu se știe ce mai rămâne din omenire”…, mai afirmă Rareș Bogdan.

Citeste tot articolul

Omorârea premeditată a bătrânilor prin pandemie

Ca urmare a orgiei negre a pandemiei, bătrânii, bolnavii cronici, debilii de toate soiurile, indivizii asociali sau antisociali, cei fără resurse şi fără adăpost vor putea, fie din propria dorinţă, fie ca urmare a aplicării regulilor de igienizare şi sănătate publică, a celor de protecţie a naturii şi a politicii înţelepte a statului preocupat de protejarea populaţiei, să fie eutanasiaţi. Conform OMS, suntem cam cu 84 % prea mulţi pe Terra. Eutanasia se aplică deja în mai multe state vestice cu o creştere semnificativă de la an la an. Un alt obiectiv este schimbarea structurii populaţiei prin intermediul unei eugenii de masă în rândul persoanelor în vârstă, care sunt reprezentanţii vechii lumi, ai tradiţiilor, identităţilor, creştinismului, cu noile generaţii fără experienţa unei societăţi totalitare şi formatate după cerinţele noi societăţi, care chiar luptă pentru o astfel de societate manipulaţi fiind să creadă că ea e viitorul luminos al omenirii. Trupurile eutanasiaţilor vor fi, după cum permite legislaţia privind noi metode de înhumare, transformate în îngrăşământ pentru agricultură. John Rappoport îmi sprijină acest comentariu cu prezentarea analizei făcute de John Pospichal, şi publicată sub titlul „Întrebări pentru apologeţii blocării”, postat la Medium.com. [Este vorba de blocarea oamenilor în casă, spitale, case de sănătate şi oriunde altundeva prin măsuri ale stării de urgenţă. (n. trad.)] Pospichal a examinat numărul total al mortalității pentru Austria, Belgia, Danemarca, Anglia și țara Galilor, Franța, Italia, Țările de Jos, Portugalia, Spania, Suedia, Elveția, Ecuador şi New York City. Acum avem date privind mortalitatea în primele luni ale anului 2020 pentru multe țări și, după cum vă puteți aștepta, au existat creșteri abrupte asociate cu începutul pandemiei COVID-19 în fiecare dintre ele. În mod surprinzător, aceste creșteri nu au început înainte ca blocările să fie impuse, ci după aceea. Mai mult, în aproape toate cazurile, au început …

Citeste tot articolul

PANDEMIE. Orașul în care COVID-19 ar putea face mai multe victime decât războiul! Groparii sapă zi și noapte

În orașul Aden, din Yemen, țară afectată de război, groparii sapă morminte zi și noapte pentru persoanele decedate suspecte de infectare cu noul coronavirus. Granițele cimitirului Al Radwan s-au extins din ce în ce mai mult în ultimele luni iar mormintele ajung în apropierea clădirilor rezidențiale. Unul dintre cei care sapă morminte pentru victimele coronavirusului a povestit pentru CNN că folosește o mașinărie specială cu ajutorul căreia sapă numeroase gropi în fiecare zi. „Tocmai ce am săpat 20 de morminte”, a mărturisit acesta. Autoritățile medicale locale au declarat că anul acesta mortalitatea este din ce în ce mai mare, chiar dacă în anii trecuți au existat numeroase victime ale războiului care a decimat țara. Orașul decimat de război, pandemii și colaps economic În prima jumătate a lunii mai, în aden erau înregistrate 950 de decese, aproape de patru ori mai multe decât cele din luna martie – 251, potrivit unui raport al Ministerului Sănătății din Yemen. Numărul deceselor care au avut loc doar în două săptămâni în luna mai reprezintă aproape jumătate din numărul total al deceselor survenite pe tot parcursul anului 2015, când în orașul Yemen era război civil. În acea perioadă, orașul Aden era devastat de lupte, rachete și gloanțe, însă în prezent ucigașul este unul silențios – virusul. În plus, exceptând coronavirusul, orașul se luptă și cu o epidemie de Chikungunya, un virus transmis de țânțari și peste 100.000 de cazuri de holeră, în întreaga țară. „Yemen a fost supus mai multor războoaie și nu poate face față celor trei pandemii, colapsului economic, rrăzboiului și coronavirusului”, a declarat doctorul Ishraq Al-Subei, liderul grupării care se ocupă de pandemia de coronavirus. Totuși, cifrele oficiale arată că în Yemen doar 127 de persoane au murit din cauza noului coronavirus. Însă lucrătorii din domeniul sanitar suțin că nu se știe …

Citeste tot articolul

COVID-19 | Document OFICIAL al Ministerului german de Interne: Pandemia a fost o ALARMA FALSA la nivel global

Un document intern, realizat de mai mulți experți, la comanda Ministerului german de Interne, susține că măsurile luate de Guvernul de la Berlin pentru combaterea pandemiei de COVID-19 au fost exagerate. Potrivit raportului, pandemia de COVID-19 nu este atât de gravă, fiind mai degrabă o alarmă falsă la nivel mondial, informează Global Research. Guvernul federal al Germaniei, dar și presa din această țară, se confruntă cu un scandal după ce documentul a apărut recent în spațiul public. Printre cele mai controversate puncte ale raportului se numără ideea că pericolul prezentat de COVID-19 a fost mult supraestimat. Autorii susțin că nu există dovezi potrivit cărora pericolul prezentat de noul coronavirus ar fi fost mai mare decât nivelul considerat normal în cazul epidemiilor în general. Raportul mai notează că multe dintre persoanele care au murit din cauza acestei boli ar fi murit oricum, din punct de vedere statistic, anul acesta, ori din cauza vârstei înaintate, ori ca urmare a afecțiunilor de care majoritatea sufereau. Autorii documentului fac și o comparație cu mortalitatea provocată de alte afecțiuni. Astfel, ei notează că, la nivel mondial, în trei luni au murit 250.000 de persoane din cauza COVID-19, comparativ cu 1,5 milioane de decese provocate în întreaga lume de epidemia de gripă din 2017-2018. În concluzie, potrivit studiului, pericolul prezentat de noul tip de coronavirus nu este mai mare decât al altor tipuri de virus și nu există dovezi care să indice că pandemia de COVID-19 nu ar fi altceva decât „o alarmă falsă”. Măsurile luate de statele lumii au avut „consecințe numeroase și grave” Raportul susține că măsurile luate de Guvern pentru limitarea răspândirii bolii a avut „consecințe numeroase și grave” asupra populației. Mai mult, autorii susțin că restricțiile impuse de stat au provocat mai multe decese decât coronavirusul, dat fiind faptul că pacienții care …

Citeste tot articolul