Tag Archives: oxigen medicinal

Incepe REVOLTA medicilor. O circulară emisă recent de autorităţi permite folosirea OXIGENULUI TEHNIC la pacienţi

Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi și unitatea modulară de la Lețcani mai au oxigen medicinal pentru câteva ore după care, în după amiaza zilei de duminică, medicii vor fi nevoiţi să le administreze pacienţilor oxigen medical (tehnic). O circulară emisă recent de autorităţi permite folosirea oxigenului tehnic la pacienţi, în criza COVID. Medicul ATI Florin Roşu, manager al spitalului din Iaşi, este reticent faţă de această soluţie, afirmând că el a fost instruit la școală să folosească pentru pacienţi oxigen medicinal, ci nu oxigen tehnic. Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, afirmă că oxigenul medical, cu o concentraţie mai mică decât cel medicinal, s-a folosit şi până acum, iar circulara care recomandă folosirea acestuia a fost dată pe fondul unei crize privind livrările de oxigen de către firmele din România „În momentul de faţă din nefericire, în cadrul Spitalului Clinic de Boli Infecţioase din Iaşi mai avem stocuri de oxigen pentru cinci ore. Ulterior, vom fi nevoiţi să folosim oxigen tehnic, astfel încât pacienţii noştri să poată să beneficieze de acest tratament. Am semnalat aceste neajunsuri începând de azi dimineaţă, dorind să găsim o rezolvare. În continuare, dorim ca pacienţii noştri să aibă parte de îngrijirile medicale corespunzătoare din toate punctele de vedere: din punct de vedere medical şi sigur, din punctul de vedere al siguranţei”, a declarat, duminică, managerul Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi, medicul ATI Florin Roşu, conform News.ro. Întrebat care sunt dezavantajele folosirii oxigenului medical, tehnic, Roşu a răspuns că la şcoala de medicină a învăţat că pacienţilor li se administrează oxigen medicinal. „Nu vă pot da aceste detalii. Eu în cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie am fost instruit să folosesc la pacient oxigen medicinal. Bănuiesc, nu pot să fiu sigur, că oxigenul tehnic este folosit pentru alte scopuri, cum ar fi …

Citeste tot articolul