Tag Archives: oug 31/2002

COMUNISMUL A REVENIT! Dosar penal după ce AUR a catalogat Holocaustul drept „o temă minoră”. Parchetul General s-a autosesizat

Parchetul General s-a autosesizat după ce AUR a minimalizat Holocaustul, catalogând tema drept una “minoră”, care nu ar trebui să fie ridicată la randul de materie. La acest moment, cercetările sunt efectuate in rem, adică faţă de fapte, nefiind pusă sub învinuire nicio persoană. “La data de 6 ianuarie 2022, urmare a sesizării din oficiu în conformitate cu art. 292 din Codul de procedură penală, la nivelul Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost înregistrat un dosar penal privind comunicatul de presă emis pe 3 ianuarie 2022 de partidul AUR, intitulat „Experimentele ideologice asupra copiilor din România trebuie să înceteze!”, în care se efectuează cercetări in rem sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 6 alin. 1 din OUG nr. 31/2002, respectiv în varianta „minimalizarea în mod evident, prin orice mijloace, în public, a holocaustului ori a efectelor acestuia”.”, transmite Parchetul General. Într-un comunicat de presă intitulat „Experimentele ideologice asupra copiilor din România trebuie să înceteze”, adresat ministrului Educaţiei , Sorin Cîmpeanu, liderii AUR au afirmat, printre altele, că educaţia sexuală sau Istoria Holocaustului sunt „teme minore” pentru învăţământ. Abordarea AUR a stârnit critici dure. „Astăzi, un lider AUR, protejat de imunitatea parlamentară, a catalogat Holocaustul din România drept o ‘simplă lecţie’ sau o ‘temă minoră’ în sistemul educaţional. Genocidul, distrugerea unei comunităţi pe criterii etnice să fie oare un subiect minor ce poate fi expediat în cadrul unei lecţii în sistemul educaţional? (…) A nega Holocaustul, în spatele imunităţii parlamentare, nu face decât să întreţină ura antisemită, ale cărei consecinţe politice au dus la Holocaust. A nega Holocaustul este o expresie clară de a nega democraţia”, a fost reacţia promptă a Institutului Elie Wiesel. „Condamn vehement atitudinea şi afirmaţiile jignitoare ale unor lideri politici care au …

Citeste tot articolul

MIROASE A TOTALITARISM! Ministrul Justiției Predoiu vrea mai multe condamnări pentru cine face acest lucru

Ministrul Justiției tocmai a anunțat că este nemulțumit că nu s-au dat mai multe condamnări pentru infracțiunea fictivă de “incitare la ură”, pe care cei de la Gândul o numesc “incitare la urmă”. E doar o impresie a mea sau sistemul se pregătește să aplice cadrul legal antiromânesc pregătit în ultimii 5 ani? (217/2015, legea vexler) Gandul: În contextul în care autorii implicați în dosarele de incitare la urmă(sic!) nu sunt pedepsiți drastic, răspunderea fiind ”infimă”, ministrul Justiției – Cătălin Predoiu – a solicitat Consiliului Superior al Magistraturii și Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să analizeze oportunitatea desfășurării unui ”control tematic” cu privire la o astfel de infracțiune și nu numai. În perioada 2014 – 2017 au fost întocmite 113 dosare de incitare la ură, însă numai două dintre persoanele vizate de procurori au fost puse sub acuzare. Doar cinci din 77 de cazuri au ajuns în instanță, iar între anii 2016 – 2018 (până în luna martie) au fost judecate doar trei cazuri drept încălcări ale art.369 din Codul Penal (incitare la ură), numai unul finalizându-se cu o pedeapsă. ”Statisticile furnizate de Ministerul Public în perioada 2014-2017 și care se regăsesc în Raportul ECRI, elaborat de Consiliul Europei – Comisia împotriva rasismului şi intoleranţei, publicat pe data de 5 iunie 2019, arată că numai două din 113 cazuri de care s-au ocupat procurorii, conform art. 369 din Codul Penal (incitare la ură), au fost puse sub acuzare, în timp ce cinci din 77 de cazuri au ajuns în instanță ca intrând sub incidența unor articole din O.U.G. nr. 31/2002. Acelaşi document arată că, între anii 2016 și 2018 (până în martie), numai trei cazuri au fost judecate drept încălcări ale art.369 din Codul penal, dintre care numai unul s-a soldat cu pedeapsă”, se arată …

Citeste tot articolul

SCANDALOS! Proiect de lege pentru combaterea „antiţigănismului”, adoptat tacit la Senat

O propunere legislativă pentru prevenirea şi combaterea „antiţigănismului” a trecut tacit luni de Senat, prin împlinirea termenului pentru dezbatere şi adoptare în prima cameră sesizată. Consiliul Legislativ a atras atenția, în avizul favorabil emis, că „antițigănismul” este definit, în proiect, similar cu antisemitismul, care are la bază realități istorice specifice, clar determinate. Conform proiectului, „prin antiţigănism se înţelege atât percepţia referitoare la romi exprimată ca ură împotriva acestora, cât şi manifestările verbale sau fizice motivate de ură împotriva romilor, îndreptate împotriva romilor ori a proprietăţilor acestora, împotriva instituţiilor/ONG-urilor, liderilor comunităţilor rome sau lăcaşurilor lor de cult, tradiţiilor şi limbii romani”. Consiliul Legislativ a mai precizat că prevederi din proiect dublează reglementări din Ordonanța de urgență a Guvemului nr.31/2002 privind interzicerea organizațiilor, simbolurilor și faptelor cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob și a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni de genocid contra umanității și de crime de război. Consiliul Economic și Social a dat un aviz negativ, apreciind că „măsurile propuse în cadrul inițiativei legislative creează o situație de discriminare pozitivă”, că se ajunge la suprareglementare, fiind în vigoare OUG 31/2002 și că nu este dezirabil ca în cuprinsul unei legi să fie folosiți termeni peiorativi. Comisiile juridică și pentru drepturile omului din Senat au adoptat un raport comun de respingere a inițiativei legislative. Proiectul este iniţiat de parlamentari ai minorităţilor naţionale, dar și de la PSD, UDMR, ALDE, PMP. Și Nicușor Dan se află între inițiatori. Proiectul prevede pedepse cuprinse între 3 luni şi 10 ani pentru cei care promovează, în public, idei, concepţii sau doctrine antiţigăniste, pentru distribuirea sau punerea la dispoziţia publicului de materiale din aceeaşi categorie sau iniţierea sau constituirea unei organizaţii cu caracter antiţigănist, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, la un astfel de grup. Nu constituie infracţiune dacă fapta este săvârşită în …

Citeste tot articolul

Proiect de Lege: Închisoare Pentru “Antițigănism”

Au luat copy-paste din legea împotriva “antisemitismului”. Politicienii noștri nu sunt deloc originali. Dar nu e de mirare. Cât de creative pot fi niște cozi de topor? (H)adevărul: Mai mulţi deputaţi PSD şi minorităţi au depus, în Parlament, un proiect legislativ care prevede stabilirea unor măsuri pentru prevenirea şi combaterea antiţigănismului, mai exact pedepse cu închisoarea de la 3 luni la 10 ani. Prezenta lege are ca scop stabilirea unor măsuri pentru prevenirea şi combaterea antiţigănismului. Fapta persoanei de a promova, în public, în orice mod, idei, concepţii sau doctrine antiţigăniste se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani şi interzicerea unor drepturi. Distribuirea sau punerea la dispoziţia publicului, prin orice mijloace, de ştiri şi informaţii, materiale antiţigăniste constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la un an la 5 ani. Punerea la dispoziția publicului de știri și informații se pedepsește cu închisoarea? Vă dați seama ce ați citit? La revedere presă alternativă, adio postări pe facebook, saionara știri despre bătăi cu topoare în Craiova. Confecţionarea, vânzarea, răspândirea, precum şi deţinerea în vederea răspândirii de simboluri antiţigăniste se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 3 ani şi interzicerea unor drepturi. Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi utilizarea în public a simbolurilor antiţigăniste”, prevede proiectul legislativ, arată mediafax.ro. Totodată, „nu constituie infracţiune dacă vânzarea de simboluri atiţigăniste este săvârşită în interesul artei sau ştiinţei, cercetării ori educaţiei sau în scopul dezbaterii unor aspecte de interes public”. „Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi, iniţierea sau constituirea unei organizaţii cu caracter antiţigănist, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup”, se mai arată în proiectul de lege depus de mai mulţi deputaţi PSD şi minorităţi. Iniţiatorii motivează că această propunere legislatvă este necesară deoarece doctrinele anti-rome …

Citeste tot articolul

SISTEMUL IMPOTRIVA LIBERTATII DE EXPRIMARE: Trimis în judecată după ce a postat pe Facebook fotografii cu Hitler

Din cate stiam, libertatea de exprimare este garantata de Constitutie. In Romania anului 2018 se pare ca acest lucru este doar un mit. Cazul de mai jos nu este unul singular. Un alt cetatean din Buzau a mai fost condamnat in trecut pentru ca si-a permis sa vorbeasca. Un bărbat din Alba a fost trimis în judecată de procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia pentru fapte ce au legătură cu promovarea în public, pe reţeaua de socializare Facebook, a unor simboluri fasciste şi xenofobe. Infracţiunile de care este acuzat inculpatul K. Ovidiu Mihai sunt următoarele: utilizare în public a simbolurilor fasciste, legionare, rasiste şi xenofobe, respectiv promovare, în public, a cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni cona păcii şi omenirii, precum şi a ideologiei fasciste, rasiste sau xenofobe. Infracţiunile sunt prevăzute de OUG nr. 31/2002 şi se pedepsesc cu închisoarea de la 1 până la 5 ani. ”În perioada mai-iulie 2015, inculpatul K.O.M. a postat pe site-ul de socializare Facebook mai multe imagini cu drapelul cu însemnul svasticii hitleriste, cu crucea de fier nazistă, cu simboluri şi însemne fasciste şi naziste, precum şi materiale ilustrative defăimătoare şi discriminatoare la adresa rromilor. De asemenea, în aceeaşi perioadă, inculpatul K.O.M. a postat pe site-ul de socializare Facebook fotografii cu Adolf Hitler şi comandanţi militari nazişti din timpul celui de-al doilea război mondial, precum şi materiale ilustrative defăimătoare şi discriminatoare la adresa rromilor, care incită la ură şi violenţă, respectiv la exterminarea acestora, manifestând susţinerea pentru ideile extremiste, de exterminare a rromilor”, se precizează în rechizitoriul procurorilor. Dosarul a fost înregistrat la Judecătoria Alba Iulia în 24 aprilie 2018 şi urmează în prima etapă procedura camerei preliminare. Bărbatul a fost cercetat iniţial în 2015, dar soluţia procurorilor din Alba Iulia a fost de clasare. În 2017, Parchetul de pe …

Citeste tot articolul

Legea 217/2015 a lui Crin Antonescu, o lege împotriva culturii române

Precedentul creat la Cluj de Emil Boc, care a retras de pe ordinea zi proiectul de schimbare a numelui „Radu Gyr“ al unei străzi, redeschide discuţia despre Legea 217/2015, prin care „Mişcarea legionară“ a fost introdusă arbitrar printre organizaţiile fasciste, deşi Tribunalul de la Nürnberg a respins această solicitare! Proiectul legii a fost depus la Senat pe 8 octombrie 2013, cînd Crin Antonescu era anunţat ca viitor preşedinte al ţării din partea USL şi se urmărea cîştigarea simpatiei şi susţinerii din partea comunităţii evreieşti, mai exact, a Institutului „Elie Wiesel“, condus de trista figură a lui Alexandru Florian. Cînd acest proiect a devenit Legea 217/2015, USL nu mai exista, iar candidatura lui Crin Antonescu la preşedinţie era deja istorie. Obiectul Legii 217/2015 era, în principal, includerea „Mişcării legionare“ între organizaţiile criminale de tip fascist. În fapt, această lege nu făcea altceva decît să modifice „Ordonanţa 31/2002 privind interzicerea organizațiilor și simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob și a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni contra păcii și omenirii“. Mari scriitori, filosofi sau oameni de cultură români, printre criminalii de război Între aceste organizaţii nu exista „Mişcarea legionară“, aşa încît Legea 217/2015, pe criterii arbitrare, fără nici un argument istoric sau de natură ştiinţifică, extinde atît de mult conţinutul Ordonanţei 31/2002, încît permite introducerea între criminalii de război şi autorii holocaustului unii dintre cei mai mari scriitori, filosofi sau oameni de cultură români, doar pentru simpatiile lor politice din acea vreme sau pentru că au deţinut unele funcţii administrative în timpul guvernului legionar! Consecinţa? Emil Cioran, Mircea Vulcănescu, Mircea Eliade, Constantin Noica deveneau proscrişi, numele lor urmînd să fie şterse din nomenclatura unor străzi, iar statuile acestora urmînd să fie demolate, aşa cum cere Institutul „Elie Wiesel“! În acelaşi timp, ar trebui scoase din manualele şcolare referirile la …

Citeste tot articolul

E OFICIAL: A inceput MONITORIZAREA ON LINE a celor care il sustin pe Maresalul Ion Antonescu si a ideilor fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a cultului preotilor si intelectualilor nationalisti – MAXIM 3 ANI DE INCHISOARE

Consilierul prezidential Andrei Muraru a anuntat ca a inceput de cateva zile monitorizarea, inclusiv online, a ideilor fasciste, legionare, rasiste sau extremiste, potrivit noii legi promulgate de presedinte Klaus Iohannis in urma cu cateva zile.  In aceasta lege este interzis si cultul lui Nicolae Ceausescu.  Muraru a facut aceste afirmatii la dezbaterea intitulată „Extremism, antisemitism, nationalism – pericolele contemporane ale Europei“ „Fapta persoanei de a promova, în public, cultul persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război, precum şi fapta de a promova, în public, idei, concepţii cu doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani şi interzicerea unor drepturi. Negarea, contestarea, aprobarea, justificarea sau minimalizarea în mod evident, prin orice mijloace, în public, a Holocaustului ori a efectelor acestuia, a genocidului, a crimelor contra umanităţii şi a crimelor de război, se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă“, sunt principalele modificări din lege. „Această lege include pentru prima dată diseminarea propagandei, prin mijloace electronice. Din acest moment, autorităţile publice trebuie să urmărească aceste lucruri şi să identifice acolo unde există infracţiuni în baza acestei legi. De 48 de ore, vă pot spune că, deşi nu s-a observat acest lucru, cultul lui Nicolae Ceauşescu este interzis oficial în România pentru că această lege sancţionează cultul persoanelor vinovate de crime împotriva umanităţii, de crime de război şi genocid. După cum ştiţi, Nicolae Ceauşescu a fost condamnat pe 25 decembrie la Tribunalul Militar Excepţional pentru genocid: articolul 357, Cod Penal“, a spus Muraru. Consilierul prezidenţial al lui Klaus Iohanns a mai arătat că legea prevede şi dizolvarea unor asociaţii, fundaţii şi partide politice, care promovează şi întreţin propagandă fascistă, legionară. „Institutul Ellie Wiesel, care a fost parte la elaborarea acestui proiect …

Citeste tot articolul

Svastica, emblema oficiala a Fortelor Aeriene Finlandeze

In Finlanda, Fortele Aeriene au o emblema cel putin ciudata pentru idiotii din Romania. Pe drapel se observa svastica, un vechi simbol ce aminteste de Reich-ul German. La noi, acest simbol este interzis prin OUG 31/2002 data de neo-comunistul PSD-ist Adrian Nastase, la vremea respectiva premier. Ordonata de Urgenta a Guvernului condamna afisarea in public (considerata propaganda rasista) a simbolurilor cu caracter fascist, pedeapsa fiind cuprinsa intre 6 luni si 3 ani inchisoare. Exceptie de la regula fac materialele ce sunt folosite in scopul conasterii si cercetarii. Pentru cei de la putere ar fi indicat sa mearga inapoi la scoala sa mai invete despre acest simbol foarte vechi si de unde provine inainte de a da o lege care sa arunce oameni nevinovati in puscarie.

Citeste tot articolul