Tag Archives: operatiunea spitalul

Din lumea puscariilor. ”Operațiunea Spitalul” din Penitenciarul Rahova. Înregistrări ambientale fabuloase

Lumea ”închisă” a închisorilor din România este zguduită de un nou scandal, de data aceasta fiind vorba despre un angajat al penitenciarului Rahova. Bulearcă Adrian Antonio a fost pus sub urmărire penală de Direcția Națională Anticorupție și se află, acum, în arest preventiv pentru 30 de zile. Informații-bombă din acest dosar în care procurorii DNA au intrat pe fir și, în urma unei anchete de proporții, prin intermediul unor înregistrări ambientale puse la dispoziție chiar de unul dintre… complici, au reușit să pună punct unei ”afaceri” în urma căreia în interiorul penitenciarului Rahova urmau să fie introduse droguri și telefoane mobile. Însă acest caz nu este unul singular, GÂNDUL.RO dezvăluie și alte detalii halucinante despre o adevărată ”lege a junglei” care funcționează, din păcate, în multe penitenciare din România. Gardianul Bulearcă Adrian Antonio este acuzat de luare de mită după ce a primit 1.200 de lei și 12.000 de euro de la două persoane care, ulterior, l-au denunțat. Potrivit procurorilor DNA, angajatul penitenciarului Rahova ”a acceptat – pe data de 19.12.2020 și 18.01.2021 –promisiunea și a primit sumele de 1.200 de lei și 12.000 de euro de la Z.A. și C.A, în schimbul efectuării unui act contrar îndatoririlor de serviciu, respectiv introducerea în mod ilicit a 50 de grame de droguri și trei terminale mobile în Penitenciarul Rahova și ulterior remiterea acestora către o persoană aflată în stare de deținere”. Bulearcă Adrian Antonio, de altfel, a fost reținut chiar pe data de 18 ianuarie a acestui an – inițial pentru 24 de ore -, iar apoi arestat preventiv pentru 30 de zile, în urma propunerii formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – Secția de combatere a corupției. Angajatul Penitenciarului, înregistrat ambiental de unul dintre denunțători Pe data de 22.12.2020, Z.A., …

Citeste tot articolul