Tag Archives: om politic

„Bula” îngăduinţei pontaniene către omul politic… „socializat”

În timp ce îi tot cere ministrului „Goe”, de la Interne, să ia felurite măsuri împotriva românilor (imediat şi, mai ales, „fără complexe”), forţând în mod voit suspendarea prezumţiei de nevinovăţie, prin sancţionarea omului de rând şi restrângerea „drepturilor” acestuia la obligaţia de a-şi dovedi el nevinovăţia, dar, juridic, numai după achitarea „cotizaţiei” datorată unei vinovăţii necerte dar stabilită a priori de către guvernanţi, Viorel Ponta ridică scuturi de protecţie în jurul „apropiaţilor”. Nu împrejurul „omului politic”, specie din care face parte prin subîncrengătura de rădăcini roşii, ci în jurul omului „socialist”. Pentru că, înmulţirea dinţilor furcilor caudine puse în mâinile gospodarei ANI, singura care mai reuşeste să-i strunească din abuzurile lor pe feluriţii baroni (nu neapărat pe cei pesedişti, dar aşa vede premierul), îl deranjează tot mai mult prim-plagiatorul ţării. Drept urmare, acesta a aruncat primarilor reuniţi în cadrul Ligii Aleşilor Locali, un balon de săpun (deşi ar fi trebuit să le arunce doar săpunul!), anunţând că în viitoarea lege privind conflictele de interese şi incompatibilităţile, ANI va fi obligată, dacă a descoperit astfel de situaţii, să-l anunţe mai întâi pe cel aflat în incompatibilitate şi să-i ofere un răgaz „de îndreptare”. Pentru că, ne mai spune spune „dorelul” guvernării, el îşi doreşte „o legislaţie care să prevină”. Or, dacă încercările de mai agârţ de a o pensiona definitiv pe „draga de ANI”, cu riscul blocării Justiţiei şi a declanşării unor scandaluri care ne-au aruncat în gura Europei într-un soi de neomineriadă politică, ori strădania de a o lăsa pe aceeaşi ANI fără mărunţiş la mai recenta „rectificare” (nu atât de bugete, cât de selectare a instituţiilor fidele) nu au avut sorţi de izbândă festivist-socialistă, premierul încearcă acum, pe sub buza tot mai indiferentă a Europei, să o transforme pe vigilenta ANI într-o călugăriţă de pension. Ruşinoasă şi arătând …

Citeste tot articolul

ARTICOL INEDIT: A exagerat Eminescu ? (TOATE PARTILE: I, II, III, IV, V)

PARTEA I Adresa Nr. 438/1980 Bucureşti, 12 octombrie 1980 TOVARĂŞULUI  PREŞEDINTE AL ACADEMIEI REPUBLICII SOCIALISTE ROMÂNIA Prea stimate tovarăşe preşedinte, avem onoarea a vã supune urmãtoarele : În Editura Academiei Republicii Socialiste România, a apãrut acum câteva sãptãmâni, volumul IX din „Operele” lui M. Eminescu (Publicistica 1870—1871). În cuprinsul acestui volum se aflã numeroase articole violent antisemite, pe care nu le vom cita pe toate, ci doar câteva din ele. 1) La pag. 136, „Jidovul talmudist”, se vorbeşte cã „şi în aceastã ţarã au început a se îmbulzi în oraşe şi sate cetele internaţionalei iudaice, poporul menit de Biblie de a domni asupra pãmântului întreg”. Degeaba se încearcã la „Comentarii’’, pag. 563, a se justifica cele de mai sus ca „fiind in slujba sionismului şi a evreilor purtãtori de capital strãin”. Mişcarea sionistã nici nu existã încã în 1876. Rohling, la care se referã autorul, a fost doctrinarul antisemitismului austriac şi al teoriei „primejdiei evreieşti”. 2) La pag. 157, în articolul „Galiţia” (18 iulie 1876), se exclamă : „Fericita Rusie”, în care ,,i se taie evreului cu de-a sila, în mijlocul uliţei, barba, perciunii si poalele caftanului”, iar „Comentariul” din 1980 (pag. 585) justificã procedura, spunând cã se „avea ca scop sã limiteze afişarea demonstrativã a fanatismului religios, jignitoare pentru populaţia autohtonã”. 3) La pag. 190, în articolul „Sãmânţa jidoveascã din Cernãuţi”, citãm: “ca toţi jidanii (e vorba de scriitorul Karl Emil Franzos, pe care autorul îl atacã – n. a.) care în literatura germanã se deosebesc prin stilul franţuzit şi prin expresii mârşave şi obraznice”. Iar „Comentariile” din 1980 (pag. 616) calificã aceste aprecieri la adresa „jidanilor” ca „rezultând” din „verbul aprig al celui mai mare poet român şi nu trebuie sã slujeascã întreţinerea unor resentimente pe care istoria le-a depãşit şi raţiunea le reprobã”. 4) La pag. 280, …

Citeste tot articolul