Tag Archives: obsedat sexual

Pradătorul sexual Ducu Raţă, trimis în faţa judecătorilor

După o jumătate de an de cercetări, procurorii au decis să-l trimită din nou în judecată pe buzoianul Ducu Raţă, pentru agresiune sexuală, în urma atacului comis la sfârşitul anului trecut asupra unei tinere de 34 de ani. Astfel că, la nici patru ani de la ultima faptă similară, individul ajunge iar în faţa judecătorilor de la Judecătoria Buzău. În urma acestei ultime fapte, în luna martie, după o lună şi jumătate de amânări, un complet al Judecătoriei Buzău a decis să ia măsurile de siguranţă care se impuneau demult în cazul lui Ducu Raţă, cel care în 2014, licean fiind, ataca o tânără de 24 de ani în scara unui bloc din municipiul Buzău, iar la sfârşitul anului trecut a comi­s-o din nou. „În baza art. 568 alin. 4 Cod procedură penală, admite sesizarea Spitalului de Psihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă Săpoca. Dispune înlocuirea măsurii de siguranţă a obligării la tratament medical, prev. de art. 109 Cod penal, dispusă faţă de intimatul Raţă Ducu, prin sentinţa penală nr. 877 din 01.10.2014, pronunţată de Judecătoria Buzău, cu măsură de siguranţă a internării medicale prev. de art. 110 Cod penal“, se menţionează în soluţia din 8 martie a Judecătoriei Buzău. Citeste si: TEROARE pe strazile din Buzau! Celebrul obsedat sexual Ducu Raţă a atacat din nou! Ultima faptă a comis-o la sfârşitul anului trecut, în seara de Crăciun, când a tăbărât peste o tânără de 34 de ani, la nici trei luni după ce Spitalul de Psihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă Săpoca cerea în instanţă înlocuirea/încetarea măsurii obligării la tratament luată faţă de el, măsură dispusă de judecătorii care l-au condamnat pentru agresiune sexuală la un an şi patru luni închisoare cu executare şi a obligat provizoriu inculpatul la tratament medical de specialitate, până la obţinerea unei ameliorări care să …

Citeste tot articolul

Obsedatul sexual care a hărţuit şi violat o femeie de 34 de ani în scara unui bloc din Buzau – INTERNAT DE URGENTA LA SAPOCA!

Scandalul de pedofilie în care principalul suspect este un agent de poliţie din Bucureşti a zguduit întreaga ţară, iar evenimentul, suprapus la Buzău peste cazul „Ducu” Raţă, cel care a hărţuit sexual şi violat o femeie de 34 de ani în scara unui bloc, a pus în mişcare autorităţile. Concret, „Ducu” Raţă devenit recidivist după ce o „poveste” asemănătoare l-a dus în închisoare, după ce o comisie medicală l-a evaluat considerîndu-l ca avînd discernămînt, a fost internat, zilele trecute, la Spitalul de Neuropsihiatrie Săpoca, la cererea procurorului de caz, care conduce investigaţia. În funcţie de rezultatul emis de comisie, ancheta va continua, însă este cert că, devenind recidivist şi violent, tînărul reprezintă, în mod evident, un pericol public. Ceea ce implică luarea unor măsuri speciale pentru preîntîmpinarea producerii unor nenorociri, precum cea care s-a înregistrat chiar în seara de Crăciun, atunci cînd o tînără femeie de 34 de ani a fost agresată sexual şi s-a ales cu 5 zile de spitalizare în urma unor răni grave căpătate la cap încercînd să se apere. – Sursa: Sansa Buzoiana VEZI SI: TEROARE pe strazile din Buzau! Celebrul obsedat sexual Ducu Raţă a atacat din nou!

Citeste tot articolul

Profilul psihologic al bărbatului care a agresat sexual doi copii. Surse: MAI EXISTA UNUL IN LIBERTATE SI LA BUZAU!

Alertă în Bucuresti, unde un bărbat periculos este căutat de poliţie după ce a agresat sexual doi copii mici într-un lift. Individul i-ar fi urmărit pe cei doi fraţi, o fetiţă de 5 ani şi un băieţel de 9 ani, a păşit după ei în ascensor, unde i-a pipăit şi i-a sărutat. Apoi a oprit liftul la unul dintre etaje şi a continuat să-i agreseze. Scenele greu de privit au fost surprinse de camerele de supraveghere din bloc. Oamenii legii spun că au un cerc de suspecţi şi că, până acum, au fost audiate cinci persoane în legătură cu acest caz. ”Mulţumim tuturor cetăţenilor pentru informaţiile transmise şi vă asigurăm că acestea sunt verificate de colegii noştri”, este mesajul transis de Poliţia Română. Vineri dimineaţă, cei mici mergeau la o vecină în grijă căreia mama îi lăsase pentru câteva ore. Când au intrat în bloc, bărbatul s-a strecurat după ei, în lift. “Copiii intrau în scară şi s-au uitat în spate şi au văzut că vine un om în urma lor şi au ţinut uşa. I-au zis individului că stau la etajul 4 şi el le-a zis ”mai vedem după aia””, povestește o prietenă de familie. În imaginile surprinse de camerele de supraveghere se vede cum, imediat după ce – precaut – individul închide uşile liftului, le vorbeşte celor doi copii, iar primul gest pe care îl face este să o sărute pe fetiţa de 5 ani, în repetate rânduri, apoi şi pe băieţel. După care îşi concentrează din nou atenţia asupra fetiţei. O ia în braţe şi, când liftul se opreşte, iese cu ea la etajul 8 al blocului. “Domnul a insistat, din câte mi-au zis, să rămână cu ei acolo şi apoi a început acele lucruri odioase: i-a pipăit, i-a pupat. A stat cu ei circa 10 minute …

Citeste tot articolul

TEROARE pe strazile din Buzau! Celebrul obsedat sexual Ducu Raţă a atacat din nou!

Celebrul obsedat sexual Ducu Raţă, condamnat la puşcărie pentru hărţuire sexuală, a trecut la o nouă etapă a infracţiunilor. În seara de Crăciun, Ducu Raţă, fost elev al unui liceu industrial din municipiul Buzău, a agresat o tînără de 34 de ani din oraş şi a încercat să o violeze în faţa blocului în care încerca să intre. Raţă a urmărit cetăţeanca, a încolţit-o în faţa uşii, a pipăit-o şi apoi a lovit-o cu sălbăticie. Spre norocul ei, victima a ţipat, s-a zbătut şi a încercat să evite violul însă s-a ales cu multiple traumatisme craniene plus fractură de piramidă nazală la care s-a adăugat o stare de şoc care n-a dispărut nici pînă azi. Prins după două ore Anunţaţi de vecini şi prieteni cu care locuieşte fata, poliţiştii au demarat o serie de cercetări, iar în două ore de la producerea agresiunii l-a identificat pe agresor pe care l-au dus la Spitalul de Neuropsihiatrie Săpoca, unde a stat cîteva zile internat, apoi a fost pus în libertate. Aşadar, în aceste momente, Ducu Raţă e liber ca pasărea cerului, iar dosarul său este lucrat de poliţiştii de la Judiciar din Poliţia Municipiului pentru hărţuire sexuală şi loviri. Rămîne de văzut ce se va întîmpla în continuare cu acest individ care, în urma investigaţiilor medicale specifice dispuse în dosarul anterior, a fost găsit ca avînd discernămînt. Drept pentru care a şi făcut circa 2 ani de puşcărie, instituţie din care a ieşit mai doritor să săvîrşească acest tip de infracţiuni, doar că acum le face şi cu violenţă. În mod evident, problema care se pune stringent cînd e vorba despre astfel de cazuri este pericolul pe care indivizi precum Ducu Raţă îl reprezintă pentru cetăţenii de pe stradă. În speţa de faţă avem de-a face cu un ins nărăvit în rele care …

Citeste tot articolul

TEROARE! Un obsedat sexual agresează fetiţe pe stradă!

Poliţiştii l-au prins în flagrant, dar l-au eliberat! O localitate de lângă Timişoara este sub teroare. Un individ urmăreşte copile pe stradă şi le face avansuri sexuale. O fetiţă este acum sub tratament din cauza şocului suferit. Bărbatul a fost audiat la poliţie, dar e cercetat în libertate. Părinţii sunt îngroziţi şi nu vor să îşi mai lase copiii afară. „A urmărit-o pe stradă un bărbat cu maşina şi a început să se dezbrace. A deschis uşa la maşină şi s-a dat jos cu pantalonii jos de tot şi striga: hei, fetiţa, vino încoa, hai în maşină. Acum îi e frică să mai iasă pe stradă. Ia medicamente. I-au dat sedative ca să doarmă”, povesteşte mama unei fetite. Copila are 15 ani şi este încă în stare de şoc după experienţa traumatizantă. Ea este doar una dintre victimele bărbatului care acostează fete pe străzile din Şag, la doar câţiva kilometri de Timişoara. „A venit fetiţa într-un suflet plângând că mami, tati, haideţi că este un om care a trecut cu maşina pe lângă noi şi ne-a arătat organul genital. A fost văzut de multe ori cu maşina în jurul şcolii”, povesteşte un tata. De câteva sâptămâni se adună plângeri la poliţie pe numele individului. Victimele au între 13 şi 15 ani. După ce a fost prins în flagrant chiar de poliţişti, individul a fost condus la secţie, audiat, iar mai apoi a fost lăsat în libertate. În acest moment el este cercetat pentru corupere sexuală de minori şi ultraj contra bunelor moravuri. Bărbatul a fost luat cu ambulanţa de la audieri, după ce le-a spus poliţiştilor că îi este rău. El are 37 de ani şi este din localtiatea Jebel. Este căsătorit şi are doi copii. VEZI SI: SCANDALOS: Ofițer de poliție, prins la furat!

Citeste tot articolul