Tag Archives: oameni

Descoperiri complicate privind originea omului. Cercetătorii au aflat că Homo Sapiens s-a împerecheat şi cu alte specii

Specialiştii au ajuns la concluzia că omul de astăzi este rezultatul împerecherii omului arhaic cu alte specii humanoide alături de care a trăit în anumite zone şi epoci. Pe scurt, numeroşi oameni moderni au gene de om de Neanderthal de exemplu, povestea genetică a omenirii fiind mult mai complicată decât pare la prima vedere. Homo Sapiens, adică specia humanoidă care a supravieţuit istoriei, a reuşit să-şi surclaseze toate rudele şi să le devanseze pe scara evoluţiei. Pe unele, le-a împins, prin concurenţă directă, către extincţie. Este vorba mai ales de omul de neanderthal. Homo sapiens a fost un supravieţuitor mai ales datorită capacităţii sale de adaptare la mediu dar şi prin faptul, spun noile studii, că a reuşit să înglobeze material genetic de la multe dintre speciile de hominizi alături de care a trăit în anumite perioade de timp dar şi în anumite zone geografice. Oamenii de ştiinţă au găsit de exemplu dovada că omul modern are gene transmise de omul de Neanderthal, sau pe scurt au găsit dovada că homo sapiens s-a împerechiat cu omul de neanderthal dar şi cu alte specii de hominizi. Omul modern are gene de neanderthalian Conform noilor studii făcute de specialişti de la Universitatea California dar şi de la Universitatea Washington din Saint Louis, majoritatea oamenilor moderni au o mică părticică de neanderthalian în codul lor genetic. Adică avem genele unor hominizi, înrudiţi cu homo sapiens. Aceleaşi studii arată că în ADN-ul unui om modern între 1 şi 4 % dintre gene sunt ale omului de neanderthal. ”Putem spune că au fost transmise gene de la omul de neanderthal la omul modern”, a precizat, pentru National Geographic, Ed Green, coordonatorul studiului de la Universitatea Californiei din Santa Cruz. Erik Trinkhaus, un antropolog american spune că rezultatele studiului nu reprezintă nicio surprinză. Şi asta în …

Citeste tot articolul

Cum va arăta sfârșitul lumii, de fapt! Primele semne au apărut deja! Ce se va întâmpla cu milioane de oameni, în curând

Sfârșitul lumii nu va arăta deloc precum ne descrie Biblia, iar primele semne au început deja să apară! Un reputat om de știință a dezvăluit cum va arăta Apocalipsa, de fapt! Futurologul Roey Tzezana a transmis recent un avertisment prin care anunță că sfârșitul lumii și implicit al oamenilor nu va arăta deloc așa cum se descrie în Biblie Și, potrivit acestuia, primele semne au început deja să apară CÂND VINE SFÂRȘITUL LUMII, DE FAPT Studiile realizate de către specialistul Universității din Tel Aviv au relevat faptul că cel mai mare inamic al oamenilor este, de fapt, evoluția tehnologiei roboților, elementul ce va aduce sfârșitul lumii, în formula în care o cunoaștem astăzi. Practic, conform lui Tzezana, milione de oameni vor rămâne în anii viitori fără un loc de muncă, după ce forța de muncă va fi înlocuită de mașinării și roboți optimizați să facă treaba în locul oamenilor. Scenariul este unul și mai complicat, căci reputatul om de știină susține că fenomenul evoluției roboților va duce la eliminarea clasei mjlocii.

Citeste tot articolul

NEPOȚII noștri VOR MURI într-o CATASTROFĂ PLANETARĂ! PREDICȚIA din 2012 se bazează pe ISTORIA ȘTIINȚIFICĂ a VIEȚII pe Pământ

Predicția îi aparține lui Thich Nhat Hanh, un călugăr budist vietnamez, poet, cărturar și activist pentru pace. Thich Nhat Hanh a răspuns la întrebarea: Credeți că oamenii pot evita un colaps ecologic global sau că ne îndreptăm spre unul? Thich Nhat Hanh: Federația Națională a Naturii sălbatice ne spune în fiecare zi că 100 de plante și specii de animale sunt pierdute prin despăduriri. Extincția speciilor are loc în fiecare zi. Într-un an, pot să existe 200.000 de specii care dispar. Asta se întâmplă; aceasta nu este problema viitorului. Știm că acum 251 milioane de ani a existat deja încălzirea globală provocată de erupțiile vulcanice gigantice. Acestea au cauzat cea mai mare dispariție în masă din istoria planetei. Creșterea temperaturii cu 6 grade Celsius a fost suficientă pentru a distruge 95% din speciile vii. Încălzirea globală s-a întâmplat acum 251 milioane de ani din cauza erupțiilor vulcanice și 95% din speciile de pe pământ au dispărut. Acum are loc o a doua încălzire globală. De data aceasta din cauza despăduririi și industrializării; de-a lungul a 100 de ani nu vor mai exista oameni pe planetă, în doar 100 de ani. După dispariția a 95% din specii, pământului i-a luat 100 de milioane de ani pentru a restabili viața pe pământ. Dacă civilizația noastră dispare, va dura ceva timp pentru ca o altă civilizație să reapară. Când au apărut erupții vulcanice, dioxidul de carbon a creat efectul de seră. Asta a fost acum 251 milioane de ani. Acum, acumularea de dioxid de carbon vine din propriul stil de viață și din activitățile noastre industriale. Dacă temperatura crește cu grade 6 grade, alte 95% din specii vor dispărea, inclusiv Homo sapiens. De aceea trebuie să învățăm să atingem eternitatea cu respirația noastră. Stingerea speciilor s-a petrecut de mai multe ori. Extincția în …

Citeste tot articolul

Un român a fost ales primar într-o localitate din Germania și nu primește salariu pentru asta

Ștefan Guzu, un român stabilit în Germania de 20 de ani, unde activează ca și polițist, a fost ales primar în comuna Ivenack, cu peste 900 de locuitori, și nu primește salariu pentru asta. Românul a ajuns primar după ce a ajutat niște prieteni pompieri din Ivenack să obțină fonduri pentru o autospecială nouă, iar aceștia l-au propus să conducă localitatea, informează Great News. Ștefan Guzu s-a născut în comuna bistrițeană Poaina Ilvei, într-o familie cu 13 copii. În 1997 a activat în poliția germană, după ce nu a reușit să fie polițist în România. În comuna din provincia Macklenburg, aflată în nordul Germaniei, lângă Marea Baltică, este primar pentru peste 900 de oameni, însă face totul din pasiune și nu are sediu. Ștefan Guzu este căsătorit cu o nemțoaică și lucrează ca șef de tură la poliția autostrăzi. Și el și soția sa, care este consilier local, fac voluntariat la primărie. Ștefan Guzu poate deconta 700 de euro pentru unele cheltuieli, însă nu primește salariu și nu poate face cheltuieli de protocol din banii municipalității. Printre măsurile luate de Ștefan Guzu se număra montarea de panouri solare și înființarea unui cămin de bătrâni și dezvoltarea unor spații de birouri într-o clădire care era părăsită.

Citeste tot articolul

SUA: Cimpanzeii americani vor putea beneficia de aceleaşi drepturi pe care le au oamenii

Barbara Jaffe, de la Curtea Suprema de Justitie din Manhattan, a declarat intr-o decizie că, desi cimpanzeilor americani nu li s-au acordat aceleași drepturi ca si oamenilor, totusi istoria modernă arata că acest lucru s-ar putea schimba în curând. Jaffe a menționat decizia privind casatoria intre persoane de acelasi sex, a Curtii Supreme a SUA, din iunie 2015 (vezi ARHIVA Lăcaşuri Ortodoxe®), drept exemplu că instanțele ar putea imbratisa mai rapid noile schimbari, informeaza Ria Novosti. Cazul a fost adus in fata Curtii, de catre activiștii pentru drepturile animalelor, care au susținut că doi cimpanzei, care sunt folositi în prezent în scopuri de cercetare la o universitate din Statul New York, ar trebui să beneficieze de aceleași drepturi ca si oamenii. (sursa) VEZI SI: ANAF OBLIGĂ la plată ROMÂNII din STRĂINĂTATE! E jale pentru cei de ACOLO!

Citeste tot articolul

Ce le face bârfa DOMNIŞOARELOR

Descoperirile sugerează că, la oameni, creierul este programat în aşa fel încât să răspundă la bârfă. Acest lucru susţine o teorie anterioară potrivit căreia bârfa i-a ajutat pe oamenii primitivi să prospere. Bârfa chiar ne face să ne schimbăm părerile despre cei din jur. Bârfa negativă, spun specialiştii, modifică modul în care sistemul nostru vizual răspunde ca urmare a perceperii chipurilor celor din jur. “S-ar zice că mai ales femeilor le face bine bârfa, deşi ştim bine că unele dintre domnişoare se plâng că, dimpotrivă, le face rău!”, au comentat, un pic maliţios, cercetătorii. Studiu aprofundat Dar care sunt cu adevărat efectele bârfei nu numai asupra domnişoarelor, ci asupra oamenilor în general? „Bârfa ne ajută să prezicem cine ne este prieten şi cine nu”, e explicat autorul studiului, profesorul Feldman Barrett de la Universitatea Northeastern. Barrett face parte dintr-o echipă care studiază modul în care bârfa afectează nu numai ceea ce ştim despre un necunoscut, ci şi ceea ce simţim în legătură cu el. Până acum, oamenii de ştiinţă au arătat că obţinerea informaţiilor „la mâna a doua” poate avea un efect puternic. Barrett a vrut să găsească răspunsul la o altă întrebare: „Odată ce zvonurile ne-au determinat să îl vedem pe un individ într-un anumit fel, este posibil ca noi chiar să îl vedem diferit?”. Întrebarea poate părea ciudată, însă ea are sens atunci când luăm în considerare faptul că, la oameni, creierul are mult mai multe conexiuni între regiunile care procesează informaţiile vizuale şi zonele implicate în producerea emoţiilor de bază. În studiu, echipa coordonată de Barrett a pus un grup de voluntari să analizeze poze ce conţineau atât chipurile unor oameni, cât şi câte o bârfă despre aceştia, precum: „a aruncat cu un scaun într-un coleg de clasă”(bârfă negativă)  sau  „a ajutat o femeie în vârstă să …

Citeste tot articolul

Moartea personalității, moartea civilizației umane

Una din întrebările la care încearcă să răspundă mereu omul modern este „cine sunt eu?”. O astfel de întrebare nu este una conștientă, ea poate fi exprimată și inconștient, prin căutarea febrilă a unui spațiu material sau imaterial cu care să se asocieze și să-și definească identitatea, propriul Eu. Noi suntem ceea ce consumăm sau ceea ce refuzăm să consumăm. În acest sens, societatea în care trăim este una din cele mai totalitare societăți din întreaga istorie a omenirii. Dacă în vremurile străvechi, omul avea libertatea de a se autodefini, indiferent de statutul pe care îi atribuia sistemul social, astăzi însăși capacitatea de a răspunde la unele întrebări elementare este surpată din interior. Omul și-a pierdut acea axă interioară prin care se ridică la rangul de Personalitate. El nu are idealuri, el nu are răspundere morală, el nu mai crede într-o lume nevăzută, care ar devaloriza importanța materialului. Astăzi, el are nevoie de gadgeturi scumpe, de prezența în localuri glamour sau mall-uri, de o viață în spațiul virtual, pentru a-și crea iluzia că ar prezenta un element important în sistemul social. Omul este obsedat de alinierea la anumite standarde, de însușirea unor aparențe, a unui „image” personal care nu îl caracterizează, pentru a-și umple propriul gol. Omul gol în interior, lipsit de orice prejudecăți, valori și coduri morale devine absolut liber – iată minciuna perfidă cu care vine noua eră. Adevărul este că această libertate se rezumă doar la alegerea dintre „brand-uri”, posturi TV, click-uri sau partidele politice. Chiar și termenul de „carieră” a ajuns să se definească prin capacitatea de a obține cât mai mare acces la bunuri prin care omul și-ar crea iluzia falsă a unei importanțe. Am pierdut acel elementar instinct veșnic al omului de a crea, de a produce, pentru că anume creația definește orice personalitate. …

Citeste tot articolul

Rasa ca realitate biologică

Trăim într-un secol al științei. Evoluția umanității a făcut în așa fel încât superstițiile și dogmele trecutului să fie destrămate sub lovitura marilor descoperiri. Dar nu toate. Când vine vorba de rasă acest subiect este încă ținut în întuneric. Asta deși în biologie ne raportăm la Darwin, alegem să ignorăm realitatea rasei când vine vorba de specia umană. Charles Darwin vedea omul ca pe cel mai înalt rezultat al evoluției speciilor. Și-n ciuda acestui fapt o specie printre specii, o specie care la fel ca și cea a câinilor are propriile rase și sub-rase. O moștenire biologică transmisă prin ceea ce biologia numește ADN. Acel ADN care ne face asemănători, dar care ne face totodată diferiți. Din acest punct de vedere rasa este o realitate biologică. O realitate la fel de evidentă ca și rasele prezente în specia câinilor. A face parte dintr-o rasă anume nu te face inferior sau superior, dar te face diferit. La fel cum o rasă de câine diferă de alta prin calități și aspecte negative, la fel și rasele speciei umane diferă în funcție de calități naturale și aspecte negative proprii. Singura diferență între noi și animale este rațiunea. Prin asta un individ, indiferent de rasă, poate să fie diferit de rasa din care provine, dar o comunitate mai mare, mulțimile unei rase, dețin trăsături comune incontestabile. Trăsături care sunt transmise mai departe nu doar prin mentalitate și educație, ci și prin ADN. Să ne gândim pentru o secundă la felul în care diferite gene sunt transmise mai departe de la părinți la copii prin intermediul instrumentelor biologice precum ADN-ul. Același lucru se aplică și în cazul neamurilor și al raselor. Este normal ca indivizii dintr-o rasă să împărtășească un ADN comun, cu diferite calități și slăbiciuni comune, decât cu indivizii dintr-o altă rasă. Acest …

Citeste tot articolul

Civilizatia impotriva culturii sau invers?

Friedrich Nietzsche adresa o intebare destul de profunda, care azi ar trebui sa isi gaseasca un raspuns clar si multumitor pentru toti. Punctele culminante ale culturii si ale civilizatiei stau despartite: nu trebuie sa ne lasam indusi in eroare de antagonismul profund din cultura si civilizatie. CIVILIZATIA DORESTE ALTCEVA DECAT CULTURA: POATE CHIAR CEVA INVERS! “Eul” subjuga si ucide: lucreaza ca o celula organica: ataca, jefuieste. Vrea sa se regenereze – ca printr-o sarcina. Vrea sa dea nastere zeului sau si sa vada la picioarele sale intreaga omenire. Trasatura cea mai raspandita a epocii moderne: faptul ca omul a pierdut in propriii sai ochi, la un grad incredibil, DEMNITATEA. In credinta ca valorile morale sunt valori cardinale, demnitatea pentru om reprezinta acel ceva care il ghideaza. Cel care l-a lasat pe Dumnezeul fiecaruia sa plece, omul,  a pierdut echilibrul dar inca se tine strans de credinta in morala. Nihilismul (din latinescul nihil, nimic) este o poziție filozofică care susține că a fi, în special trecutul și prezentul existenței umane, nu are nicio însemnătate obiectivă, scop, adevăr comprehensibil, sau vreo valoare esențială. Nihiliștii afirmă, în general, unele sau toate din următoarele: nu există dovezi rezonabile pentru existența unui creator sau cârmuitor suprem, o „moralitate” adevarata nu există, o etică seculară obiectivă este imposibilă; Orice fel de postulare a valorilor sfarseste cu nihilismul: sa mai astepti o asemenea situatie pentru EUROPA! Cultura daco-getică reprezintă o sinteză originală ce își are rădăcinile bine și adânc înfipte în mediul și în credința autohtonă, putând fi urmărită în timp cu milenii în urmă. Hadrian Daicoviciu spunea că această originalitate nu exclude, ci, dimpotrivă, implică acceptarea unor influențe din afară. Dar dacii nu s-au mulțumit cu preluarea unor elemente de cultură materială de la alte popoare. Ei le-au adoptat, le-au transformat și adesea le-au îmbogățit, contopindu-le …

Citeste tot articolul

De ce trebuie discriminati oamenii?

A discrimina înseamnă a discerne, a face deosebire, a distinge, a separa, a face distincţie.[1] Toate aceste verbe desemnează acţiuni fireşti, mai mult decât necesare în relaţiile interumane. Este bine să distingi, să faci distincţie între un copil şi un adult, între un bărbat şi o femeie, între un român şi un chinez, între un frizer şi un neurochirurg, între soţia ta şi soţia altuia. Prin aceasta funcţie vitală a discernerii, omul pune în rostul lor toate, atât persoanele, cât şi principiile, acţiunile şi lucrurile. Dacă, împotriva gramaticii, prin discriminare vom înţelege batjocura, judecata, osândirea, amendamentul constituţional recent propus apare neclar, amestecând nepermis termenii: ”Este interzisă orice discriminare bazată pe sex, culoare, naţionalitate, origine etnică sau socială, trăsături genetice, limbă, credinţă sau religie, opinii politice sau de altă natură, proprietate, naştere, dizabilităţi, vârstă sau orientare sexuală.”Evident, nu pot fi obiectul batjocurii caracteristicile pe care o persoană nu le poate alege, ci le moşteneşte implacabil. Despre gen, culoare, naţionalitate, origine etnică sau socială, trăsături genetice, limbă, proprietate, naştere, dizabilităţi, vârstă nu poţi face nici măcar ironii, fără a deveni un bădăran (dar nu un infractor). Însă oricine poate critica, discrimina, discuta, contrazice, ironiza acţiunile împotriva firii alese din voinţa liberă a unei persoane (opţiuni, decizii, opinii, manii comportamentale, preferinţe culinare sau sexuale) mai ales când acestea sunt etalate public şi decretate normale. Cu cât sunt mai caraghioase, cu atât se va râde mai tare de ele. Ba chiar unele dintre ele, dacă încalcă legea, morala, bunul simţ sau liniştea publică, se cer neîntârziat oprite, eliminate şi sancţionate spre vindecare. Astfel, este evident imperioasă separarea malignelor de benigne, distingerea, discernerea, discriminarea lor. Corectitudinea politică recentă, ubicuu adulată, cu nedisimulatele sale accente neomarxiste, capătă acum valenţe groteşti şi mai mult decât absurde, încercând să readucă în practică principiul habotnic şi gregar al egalităţii …

Citeste tot articolul

Fight-Club. O tehnica de management controversata

Imi aduc aminte din cartile citite ca, uneori , pe front, in razboi, se intampla  ca oamenii sa o ia razna , sa faca atacuri de panica si sa se desprinda complet de realitate din cauza stresului luptei si nesigurantei vietii . Camarazii aveau sentimentul ca au inebunit pentru ca se comportau total irational. Solutia era simpla de fiecare data insa doar cei mai batrani si mai harsaiti in razboaie o cunoasteau si anume – bataia. Da. E oarecum ciudat sa bati un om caruia i-au cedat nervii insa se pare ca bataia era ceva imediat, palpabil si se pare ca durerea fizica echilibra mintea  si readucea la realitate omul care inebunea de frica. Nu am testat niciodata acest lucru insa exista o similitudine cu o  tehnica de management controversata pe care o folosesc uneori atunci cand situatia scapa de sub control . Principiu pe care se bazeaza aceasta tehnica este foarte simplu si spune ca oamenii se vor uni intotdeauna in fata pericolului cel mai mare . Uneori atmosfera e foarte incarcata , uneori e foarte mult de lucru , uneori e foarte mult stress sau uneori o echipa nu se mai intelege cu ea insasi . Am fost pus de multe ori ca manager in fata unor situatii limita in care echipa avea propriile razboaie interne si razboiele nu mai conteneau. Asemenea razboie nu au legatura cu obiectivele si activitatea zilnica . Sunt razboie ale orgoliilor , politice , jocuri de culise . Daca ai fost vreodata manager si ai simtit ca situatia scapa de sub control , daca ai vazut oameni buni care plecau din cauza atmosferei infecte in ciuda eforturilor tale atunci intelegi ce vreau sa spun . Poate parea controversat ce o sa va povestesc  acum insa uneori solutia este sa “bati” echipa pe principiul “vreti razboi- va dau razboi“.  Nu o …

Citeste tot articolul