Tag Archives: note facultate

Sex pentru note la facultate. Profesor: „Stai, mă, olteanco, cuminte, nu mă zăpăci. Deci nu mai îs bun de nimic dacă nu mă laşi să te sărut”

Procurorii Parchetului General au realizat joi dimineaţă un flagrant la Universitatea „Eftimie Murgu“ din Reşiţa, acolo unde mai mulţi profesori ar fi acuzaţi de luare mită. Dosarul de corupţie de la Universitatea din Reşiţa scoate la iveală detalii incendiare despre modul în care se treceau examenele în Universitatea Eftimie Murgu din Reşiţa, al cărei rector este soţia baronului Sorin Frunzăverde. Potrivit unor date din dosarul în care s-au realizat joi percheziţii, examenele la unele materii de la universitatea din Reşiţa erau trecute şi fără ca studenţii să se prezinte la examen. În alte cazuri, examenele erau susţinute în alte date decât cele programate, iar lucrările erau rezolvate doar formal sau copiate şi punctate cu nota maximă. Este şi cazul unei investigatoare sub acoperire, studentă a universităţii din Reşiţa. Tânăra i-a căzut cu tronc prodecanului de la Facultatea de Ştiinţe Sociale, care i-a promis tinerei că o ajută să îşi rezolve examenele în schimbul unor favoruri sexuale. Stenogramele de la dosar scot la iveală modul în care prodecanul insistă pe lângă „olteancă” să îl lase măcar să o sărute. F.F.I.: Stai mă cuminte! Z.D. : Serios? F.F.I.: Stai mă olteanco cuminte, nu mă zăpăci! Z.D. : Da nu te zăpăcesc, dar stai şi tu cuminte! F.F.I.: Mă omori cu zile, înţelege-mă! N-am dormit toată noaptea, de-abia am aşteptat să vii! Şi tu nu mă laşi să te ating, eşti nebună?! Z.D. : (n.n râde) F.F.I.: Eşti nebună, atâta te întreb? Z.D. : Nu sunt nebună. F.F.I.: Ba se vede că eşti! F.F.I.: Lasă-mă să te ating! Lasă-mă să te ating şi să te sărut şi am plecat! Nu pot, deci nu mai îs bun de nimic, dacă nu mă laşi să te sărut! Z.D. : Ei, nu mai eşti bun?! Cum să nu mai fi bun?! F.F.I.: Eşti nebună? N-am putut …

Citeste tot articolul