nietzsche

Deciziile pe care le-ai luat în viață s-ar putea să fie influențate de familie, prieteni sau societate și este foarte greu să îți dai seama dacă trăiești visul tău sau pe al altora. Psihoterapeuții au, însă, un test inspirat de filosoful Nietzsche care te poate face să înțelegi mai bine dacă ai făcut ce ți-ai dorit.

Inspirat de un fragment din cartea „Așa grăit-a Zarahustra”, de Friedrich Nietzsche, psihoterapeutul Irvin Yalom le propune pacienților săi un exercițiu pe care ți-l propunem și noi. Răspunde la următoarea întrebare: Ce ai simți dacă ai ști că viața ta se va repeta la infinit, exact așa cum e acum, dacă ai trăi la infinit fiecare durere, fiecare bucurie, fiecare suspin? Ai schimba ceva? Ai fi mulțumită de cum au decurs lucrurile până acum?

După un astfel de experiment, mulți oameni se hotărăsc să își schimbe viața și sunt mai curajoși când iau decizii. Psihoterapeuții încearcă să îi facă pe pacienți să înțeleagă că sunt stăpâni pe viața lor și sunt singurii care au dreptul să hotărăscă ce să facă mai departe. Dacă faci acest exercițiu, iar gândul eternei reîntoarceri ți se pare de nesuportat, înseamnă că nu ai trăit viața pe care ți-ai dorit-o.

Teoria eternei reîntoarceri a lui Nietzsche
Friedrich Nietzsche credea că nu există Dumnezeu, iar oamenii nu ajung să cunoască viața de apoi, ci sunt nevoiți să trăiască aceeași viață de un infinit de ori. Filosoful a ajuns la această concluzie pornind de la ideea potrivit căreia există o cantitate finită de materie și o cantitate infinită de timp, astfel că fiecare lume posibilă apare de un infinit de ori. Ideea eternei reîntoarceri apare și în cartea „Așa grăit-a Zarahustra”, în care profetul persan lansează o provocare și îi roagă pe oameni să își imagineze următoarea situație:

„Ce-ar fi dacă, într-o zi sau într-o noapte, un demon s-ar strecura la dumneavoastră când sunteți absolut singuri și v-ar spune: ‘această viață pe care o trăiești acum și pe care ai trăit-o până acum va trebui să o trăiești încă o data și de nenumărate ori; și nu va fi nimic nou în ea, ci fiecare durere, bucurie, fiecare gând și fiecare suspin și totul, oricât de mic sau de important în viață se va întoarce din nou, totul la fel, în aceeași succesiune – chiar și acest păianjen și aceste raze de lună printre copaci și chiar și acest moment și chiar și eu. Clepsidra eternă a existenței este răsturnată din nou și din nou și tu odată cu ea, grăunte de țărână.’. Nu v-ați arunca la pământ și l-ați blestema, scrâșnind din dinți, pe demonul care v-a vorbit așa?” (F. Nietzsche – „Așa grăit-a Zarahustra”).

Friedrich Nietzsche a considerat teoria cât se poate de reală la început, însă și-a dat seama că nu poate fi susținută matematic și a lăsat-o la nivelul de exercițiu mental. Sursa: Unica.ro

VEZI SI: Citatele lui Friedrich Nietzsche despre FEMEI

VEZI SI: Te crezi inteligent, cu o LOGICA de fier? Stii RASPUNSUL la aceste probleme SIMPLE?

Friedrich Nietzsche a rămas cunoscut în istorie pentru multe lucruri, dar probabil cel mai mult datorită unei afirmații: Dumnezeu e mort. Dumnezeu a murit și noi l-am ucis. Această afirmație a lui Nietzsche a rămas cunoscută și citată până-n zilele noastre, mai populară decât orice alte idei ale marelui filosof și-n ciuda acestui fapt mai puțin înțeleasă decât orcare alta.

Afirmația lui Nietzsche și ideea pe care a lansat-o a fost interpretată în diferite feluri de către diferite persoane. Se pare că omul nu s-a limit la a-l interpreta pe Dumnezeu după chipul și asemănarea proprie, ci a interpretat și idei, idei precum cea lansată de Nietzsche, după propria credință. Pentru atei a fost întărirea argumentului inexistenței unei divinități, iar pentru credincioși confirma că Dumnezeu există și că omul îl ucide prin erorile proprii, unii au spus că-i și o referire la răstignire.

Pentru mine ambele astfel de interpretări sunt total eronate. Nu cred că afirmația lui Nietzsche poate fi considerată drept un argument pentru o dezbatere de genul ”Dumnezeu există sau nu”. Din contră, această afirmația nu are nimic în comun cu eterna dispută între teiști și ateiști. Este o afirmație care, la fel ca o mare parte din filosofia lui Nietzsche, reflectă o stare de fapt. O realitate sociologică și psihologică specifică modernității, lumii în care Nietzsche a trăit.

Când interpretăm ideile și filosofia lui Nietzsche trebuie să ținem cont de realitatea acelor vremuri. Friedrich Nietzsche a trăit într-o epocă prin natura sa nihilistă. Ideile religioase ale trecutului se clătinau sub lovitura noilor descoperiri științifice, iar lumea era asemeni unui deșert. Moralitatea și sufletul lumii vechi s-au prăbușit, stabilitatea și siguranța mulțimilor a dispărut, acum toți mergeau printr-un deșert, fără nici un ghid, fără nici o direcție clară. Mergeau spre nicăieri.

Mai degrabă Nietzsche se referea la această realitate existentă decât la o discuție teologică. Pentru Nietzsche Dumnezeu a murit. Dar nu un Dumnezeu despre a cărui existență nu știa nimic, ci Dumnezeu ca simbol pentru vechea religie, pentru moralitatea care a caracterizat lumea până atunci și care oferea oamenilor o fundație și un scop. Iar cei care l-au ucis am fost chiar noi, renunând la vechile idei pentru a scoate capul afară și a vedea deșertul, marele nimic.

Rezultatul firesc a fost căutarea unor noi zei, a unor noi idoli făcuți după chipul și asemănarea omului sau, în cazul de față, a dorințelor sale. De data asta mai raționali și mai naturali decât permitea înțelegerea antică, tribală. Așa s-au născut o mulțime de ideologii și doctrine care au cuprins mai târziu spiritul maselor, ducând până la fanatism. Nietzsche nu a făcut decât să constate realitatea lucrurilor și a constatat-o perfect, așa cum era.

Constatând realitatea nihilismului Nietzsche a fost clasificat drept un nihilist la rândul său, dar nu a fost în totalitate așa. În locul vechilor zei, cât și a celor noi, Nietzsche a propus propriul său concept: supraomul. Un concept prin care omul trebuia să se elibereze de orice control extern, de orice zeu sau dogmă inventată de propria sa minte, de orice frică de păcat, și să-și croiască propriul drum prin acest deșert, bazându-se astfel de pe propria-i putere și dorință de biruință asupra lumii.

Revenind la ideea de bază a articolului, Dumnezeu e mort nu este un argument religios sau anti-religios. Nietzsche a văzut cum evoluau lucrurile în lumea sa și a înțeles să prezinte asta printr-o frază simbolică. Dumnezeul de care vorbește Nietzsche este fundamentul creștin al vechii Europe cu toate legile sale morale pe care noi am ales să-l dăm la o parte. Acum suntem liberi. Lipsiți de siguranța propriei ignoranțe, dar încercăm să naștem alți zei și alte reguli pentru a ne oferi această siguranță. Nietzsche propunea opusul. Să îmbrățișăm lumea așa cum este ea. – de Alexandru Suditoiu

“Ce e maimuţa pentru om? Luare în râs, ruşine dureroasă. Aşa va fi şi omul pentru Supraom: luare-n râs, ruşine dureroasă.”

În 15 octombrie 1844 s-a născut  filozoful german Friedrich Nietzsche, unul dintre cei mai influenţi şi controversaţi gânditori europeni din secolul al XIX-lea. A abordat în lucrările sale teme legate de reinterpretarea filozofiei grecilor antici, divinitate şi natura umană. Conceptele sale, precum “voinţa de putere” şi ideea de “supraom”, au fost adoptate de regimul naţional socialist din Germania, până în 1945, odată cu deznodământul celui de al Doilea Război Mondial.

Datorită capacităţilor sale intelectuale, în 1869, la numai 25 de ani, este numit profesor la Universitatea din Basel și primește cetățenia elvețiană. Studiază filozofia antică greacă, în special pe reprezentanții perioadei presocratice. Din motive de sănătate, abandonează învățământul universitar și, începând din anul 1879, peregrinează între Veneția, Torino, Nisa și Engadin, în căutarea unei clime mai blânde.

În 1882, în timp ce se găsea la Nisa, începe să scrie lucrarea sa capitală, “Așa grăit-a Zarathustra“, care va apărea în 1885. În 1888 se mută la Torino, unde va desăvârși operele “Amurgul idolilor” și “Iată omul”.

În 3 ianuarie 1889 are loc prima criză de nebunie, provocată de biciurirea unui cal într-o piaţă din Torino, agonia animalului având o influenţă negativă majoră asupra psihicului filozofului german. A sărit la gâtul animalului pentru a-l proteja cu propriul trup după care s-a prăbuşit. Este îngrijit până la sfârșitul vieții de sora sa.

În 1898 şi 1899 suferă cel puţin două atacuri cerebrale, în urma cărora rămâne parţial paralizat şi imobilizat la pat. În plus îşi pierde şi vocea. În 25 august 1900 moare după ce, bolnav fiind de pneumonie, mai suferă un atac cerebral.

Printre cele mai controversate afirmaţii atribuite lui Nietzsche este aceea că “Dumnezeu a murit”. În general există două interpretări principale, prima referindu-se la aluzia apusului creştinismului iar cea de a doua abordând ideea că în afirmaţie este vorba despre moartea Dumnezeului filosofilor. Sursa: FrontPress.ro

Apasă pe imagine pentru a putea citi în limba română cartea “Aşa grăit-a Zarathustra”, de filozoful german Friedrich Nietzsche. “Ce e maimuţa pentru om? Luare în râs, ruşine dureroasă. Aşa va fi şi omul pentru Supraom: luare-n râs, ruşine dureroasă.”

Sau o poti vizualiza mai jos:

 

Friedrich Nietzsche – Asa Grait-A Zarathustra by auntcat