Tag Archives: nelu tataru covid

Nelu Tataru, avertisment- SOC pentru români: ‘Nu vă lăsaţi în baza spitalelor!’

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat sâmbătă că România se află pe o direcţie de stabilizare a evoluţiei epidemiei de COVID-19, dar că trebuie făcute eforturi de respectare a regulilor pentru a ajunge pe o pantă descendentă, relatează Agerpres. ‘Suntem pe acea marjă de stabilizare, vom avea o perioadă de dinţi de fierăstrău. Vedeţi – 1.189 de cazuri la aproape 23 de mii de teste, vor urma două zile cu probabil un număr mai mic de cazuri pozitive, fiindcă vom avea şi un număr mai mic de teste lucrate, dar să vedem şi săptămâna viitoare. Suntem pe o perioadă de stabilizare, dar trebuie să ajutăm şi noi această perioadă, dacă vrem într-adevăr să ajungem pe o pantă descendentă’, a spus Tătaru. Ministrul a atenţionat asupra faptului că trebuie respectate regulile sanitare comunitare pentru a stopa infectarea. ‘Putem adapta numărul de paturi, putem adapta ca şi dotare, dar nu vă lăsaţi în baza spitalelor, aş prefera ca toată lumea să respecte aceste reguli’, a mai spus ministrul. Întrebat cum vor funcţiona restaurantele în sezonul rece, ministrul Sănătăţii a reiterat faptul că spaţiile interioare cu mese ale unităţilor de alimentaţie publică pot fi deschise dacă timp de două săptămâni va scădea numărul cazurilor. ‘Sper ca până în sezonul rece să coborâm pe acea pantă descendentă şi să avem deschise restaurantele într-un context de respectare a unor reguli. Restaurantele ar putea fi deschise, dacă timp de cel puţin două săptămâni se înregistrează o scădere a numărului de cazuri de la o zi la alta’ – a precizat Nelu Tătaru.

Citeste tot articolul

Ministrul ,Nelu Tataru mesaj de ALERTA pentru CCR și Avocatul Poporului: Dacă mai intervin o dată putem ajunge la 2800 de cazuri pe zi

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, susține că o nouă intervenție a CCR sau a Avocatului Poporului, prin care să fie limitate drepturile Guvernului în problema gestionării pandemiei, ar putea să ne aducă în scenariul ca la începutul lui septembrie să avem 2800 de cazuri pe zi de infecție cu noul coronavirus. ”Dacă mai intervine o dată Avocatul Poporului sau CCR, să ne ia pârghiile necesare în cazul unei boli transmisibile…neavând aceste pârghii, nu avem controlul de transmitere în comunitate. De pe 3 pe 21 iulie, am avut trei săptămâni în care aproape 5.000 de pacienți pozitivi au rămas liberi. Dacă nu vom avea nicio pârghie și nu s-ar putea face nimic, am putea ajunge la 2.800 de cazuri pe zi”, a spus ministrul Sănătății, la Realitatea Plus. Potrivit unei analize, dacă mergem pe actualul trend crescător al infectărilor, am putea avea zilnic, la începutul lunii septembrie, peste 2.800 de cazuri de COVID-19 și cel puțin 70 de decese. Stiripesurse.ro

Citeste tot articolul

Este stirea MOMENTULUI. Nelu Tataru, anunt CRUCIAL privind COVID-19

Nelu Tătaru, ministrul Sănătății a aprobat astăzi propunerea Comisiei pentru managementul clinic și epidemiologic al COVID 19 privind modificarea algoritmului de testare pentru COVID-19, precum și a definiției de caz. Având în vedere că, în prezent, România a trecut într-o altă fază epidemiologică, specialiștii epidemiologi, cei de boli infecțioase, terapie intensivă și medicină de urgență din cadrul Comisiei MS au stabilit includerea în prioritățile de testare pentru COVID 19 a unor categorii de pacienți cu risc mare de forme severe și deces. “Până în acest moment am luat o serie de măsuri restrictive cu scopul de a limita transmiterea infecției și de a reduce numărul de forme severe și decese. Sunt măsuri pe care le menținem în continuare, mă refer aici la distanțare socială, izolare, carantină etc. Dar, având în vedere evoluția numărului de decese este necesar să aplicăm, suplimentar, și măsuri de detecție a infecției la categorii de bolnavi care pot să dezvolte forme severe de îmbolnăvire, în scopul de a interveni cu tratament medical cât mai precoce”, a declarat ministrul Sănătății, Nelu Tătaru. S-a aprobat testarea pentru: – Pacienți înainte de procedura de transplant (asimptomatici) și donatorii de organe, țesuturi și celule stem hematopoietice înainte de donare; pacienți cu transplant de celule stem hematopoietice aflați în tratament imunosupresor, înaintea fiecărei internări din perioada de monitorizare post-transplant — 2 teste la 24 de ore interval – Pacienți asimptomatici cu imunosupresie în contextul bolii sau indusă medicamentos la internare in spital — 2 teste la 24 de ore interval – Pacienți oncologici asimptomatici aflați in curs de chimioterapie — de 2 ori pe luna – Pacienți oncologici asimptomatici înainte de intervenții operatorii sau manevre invazive – Hemodializați simptomatici – Hemodializați asimptomatici contacți cu caz confirmat, 2 testări, la 6-7 zile interval intre ele; pe durata acestei perioade aceștia vor fi …

Citeste tot articolul

Nelu Tătaru, anunț crucial! Decizia care se pregătește în România

Spitalele din România sunt greu încercate în această perioadă, iar managementul acestora dovedeşte, în unele cazuri, că nu face faţă situaţiei. Cu ce soluţie vine ministrul Nelu Tătaru? Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a admis, vineri, că ia în calcul desemnarea unor medici militari la conducerile tuturor spitalelor din România atunci când “managementul civil nu merge”. El a declarat, la finalul unei vizite la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ, că activităţile unităţilor medicale sunt evaluate separat, iar deciziile sunt luate în funcţie de fiecare caz în parte. Dacă managementul civil nu merge sau ne cere ajutorul demisionând, luăm în calcul desemnarea unor medici militari “Fiecare unitate medicală din această ţară este evaluată separat. În măsura în care vedem că un management civil nu merge sau acel management civil ne cere ajutorul demisionând, aşa cum s-a întâmplat în celelalte unităţi medicale, luăm în calcul şi acest lucru (desemnarea unei conduceri militare – n.red.)”, a afirmat Nelu Tătaru. Ministrul Sănătăţii a numit-o, vineri, în funcţia de manager la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ pe Daniela Marcoci, care a lucrat în ultima perioadă ca medic epidemiolog la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Suceava, scrie Agerpres. Sursa: capital.ro

Citeste tot articolul