Atat Zelenski, cat si Serghei Lavrov au aparut in persoana la o sesiune speciala tensionata a celui mai puternic organism al ONU, Consiliul de Securitate, la New York. Plangerile lor cu privire la folosirea si abuzul Natiunilor Unite vor gasi cu siguranta simpatie in randul multor tari care au incercat sa ramana neutre in razboi – tari pe care Ucraina si Rusia incearca sa le atraga de partea lor.

De fapt, si alte natiuni prezente au profitat de acest moment pentru a-si exprima frustrarile, nu doar fata de razboi, ci si fata de Natiunile Unite si de presupusele incalcari ale principiilor sale. Printre vorbitori s-a numarat o parada de lideri mondiali si diplomati de top, inclusiv secretarul de stat american Antony Blinken.

Zelenski, imbracat in uniforma sa militara verde standard, a denuntat atrocitatile comise de Rusia in razboi si a vorbit despre sacrificiile pe care ucrainenii le-au facut pentru a-si apara suveranitatea de la invazia Kremlinului din februarie 2022. El a indemnat la sprijin pentru o propunere de pace ucraineana in 10 puncte.

Dar el si-a rezervat cele mai ascutite cuvinte pentru Consiliul de Securitate, indemnand membrii ONU sa suspende dreptul de veto al Rusiei ca membru permanent al organismului de 15 natiuni. De asemenea, el a cerut reforme mult mai ample, inclusiv o mai buna reprezentare a tarilor din Africa, Pacific si nu numai – apeluri care au fost reluate de unii dintre vorbitori.

„Soldatii ucraineni fac acum, cu pretul sangelui lor, ceea ce Consiliul de Securitate al ONU ar trebui sa faca prin votul sau. Ei opresc agresiunea si sustin principiile Cartei ONU”, a spus Zelenski.

El a adaugat ca „547 de zile de agresiune rusa in toata regula inseamna 547 de motive pentru schimbari in aceasta camera”.

Lavrov, care a evitat o intalnire fata in fata cu Zelenski, aparand dupa ce ucraineanul a plecat, a facut praf presupusa incapacitate a altor tari de a respecta valorile ONU, cum ar fi neinterventia in afacerile interne ale unei natiuni. Tintele sale au parut a fi in primul rand Statele Unite si Europa.

„Astazi, Occidentul apeleaza selectiv la norme si principii, de la caz la caz, exclusiv in functie de nevoile lor geopolitice parohiale”, a declarat Lavrov. „Acest lucru a dus la o zdruncinare a stabilitatii globale”.

El a adaugat: „Federatia Rusa a insistat si insista in continuare ca toate prevederile Cartei Natiunilor Unite sa fie respectate si aplicate nu selectiv, ci pe deplin, in modul lor complet si interconectat.”

Sesiunea Consiliului de Securitate a fost unul dintre cele mai dramatice evenimente ale Adunarii Generale a ONU din acest an, care reuneste liderii mondiali, primul la care Zelenski a participat in persoana de la invazia Rusiei din 2022.

Statele Unite fac la randul lor presiuni pentru reforme ale Consiliului de Securitate, inclusiv extinderea acestuia in moduri care sa includa mai mult natiunile cu economii mai mici. Blinken a acuzat Rusia ca ignora principiile de baza ale ONU si ca nesocoteste rezolutiile ONU.

„Invazia Rusiei in sine incalca pilonul central al Cartei ONU: respectul pentru suveranitatea si integritatea teritoriala a tuturor natiunilor”, a spus Blinken.

La randul sau, Lavrov a afirmat ca „SUA si aliatii sai incearca in mod deschis si fara menajamente sa privatizeze secretariatul ONU” in moduri care afecteaza tarile care sunt „incomode pentru Washington”.

Faptul ca Statele Unite, Rusia si China, sustinatoarea Rusiei, sunt membri permanenti, cu drept de veto, ai Consiliului de Securitate si sunt adesea in dezacord, face ca orice schimbare a sistemului ONU sa fie greu de realizat.

„Abuzul de dreptul de veto … nu poate fi acceptat de comunitatea internationala”, a avertizat premierul japonez Fumio Kishida.

Mai multi vorbitori au subliniat efectul global al razboiului asupra aprovizionarii cu alimente, a perturbarilor din sectorul energetic si a securitatii nucleare.

Chiar si viceministrul chinez pentru afaceri externe Ma Zhaoxu a subliniat modul in care natiunile in curs de dezvoltare sunt „primele care suporta consecintele” a ceea ce el a numit in mod repetat „criza ucraineana”.

„Criza ucraineana a devenit ceea ce este astazi dintr-o varietate de motive profunde si complexe”, a spus Ma. „O criza ucraineana prelungita si extinsa nu este in interesul nimanui.”

Dar, intr-o digresiune la adresa Statelor Unite si a Europei, Ma a avertizat, de asemenea, tarile sa „inceteze sa mai abuzeze de sanctiunile unilaterale”.

Intre timp, cancelarul german Olaf Scholz a dat vina direct pe Rusia.

„Unii sustin ca acest razboi ar fi putut fi prevenit prin mijloace diplomatice”, a declarat Scholz, detaliind sutele de intalniri din 2014 incoace pentru a gasi o solutie diplomatica. „Toate aceste eforturi au esuat pentru ca una dintre parti, Rusia, a ales razboiul in locul diplomatiei”.

La inceputul reuniunii de miercuri, repezentantul rus la ONU, Vasili Nebenzia a ridicat obiectii de procedura, intreband de ce Zelenski a primit dreptul de a vorbi atat de devreme in sesiune, prezicand ca intregul eveniment va fi un „spectacol”.

Premierul albanez Edi Rama, care a prezidat reuniunea deoarece tara sa este presedintele Consiliului de Securitate in aceasta luna, i-a replicat lui Nebenzia ca decizia a fost in limitele normale.

„Daca opriti razboiul, presedintele Zelenski nu va lua cuvantul”, a spus Rama.

”Suveica” scenariilor de-a dreptul disperate pentru menținerea ”la aparatele” puterii executive a asumatului eșuat sistem iohannist ajunge la ”next level”. Unul de-a dreptul periculos, ținând cont nu doar de vulnerabilitatea unui astfel de demers pur și simplu ”sinucigaș”, pentru stabilitatea unei țări oricum greu încercate.

Dar mai ales pentru că, spre deosebire de toate celelalte provocări de până acum – cele mai multe fără a fi făcute public niciodată – de această dată o parte a serviciilor românești sunt cele care par a deschide ”cutia Pandorei” din Transilvania.

Ceea ce, cel puțin în viziunea structurii contrainformative care astfel încearcă stoparea din fașă a implementării acestui nou ”proiect de țară” primit ”în plic” de afară, chiar ar putea fi ”scânteia” care să aprindă întreaga regiune.

”Mămăliga” nu mai explodează!
După cum am dezvăluit în mod repetat în ultima vreme, ”Marele Ospătar” Klaus Werner Iohannis continuă să fie perceput, în anumite Cancelarii, drept cel mai potrivit politician român pentru a servi la ”masa celor mari”. Numai că, ghinion, Klaus Werner Iohannis nu prea mai are cum să fie păstrat ”în viață”, politic vorbind.

Iar plecarea de la Palatul Cotroceni nu mai înseamnă automat și preluarea de facto a conducerii Partidului Național Liberal. Unul care a ajuns să ”umfle” actualul scor electoral mai ceva ca Gigi Becali valoarea de piață a fecesebiștilor. Astfel că, Iohannis nu va mai putea fi instalat nici în fruntea viitorului ”guvernul meu”…

Singura șansă de a se mai profita de obediența pe deplin dovedită a acestuia fiind doar decretarea stării de necesitate. Ceea ce ar duce automat la amânarea sine die a organizării de alegeri prezidențiale. Și ”împăierea” lui Iohannis în fruntea statului pentru cel puțin încă un an – doi, după modelul Stoltenberg de la conducerea NATO.

Numai că, în ciuda tuturor ”analizelor strategice” mai mult decât optimiste, iată că românii nu se sperie de atacurile cu drone rusești. Așa că poate să se jure Radu Tudor și pe cravata de pionier și să facă ”bătrânii securiști” Angel Tîlvăr și Raed Arafat adăposturi antiaeriene și campanii de R0-ALERT cât vor, că ”dronele” căzute pe teritoriul național nu au reușit să creeze valul emoțional necesar pregătirii populației pentru luarea unei astfel de măsuri cu adevărat excepționale.

Și mai alarmant însă pentru ultimii iohanniști ai sistemului, nici măcar sperietoarea COVID nu mai funcționează! Astfel că măsurile luate ”pe șestache” de Institutul Național de Sănătate Publică și pe care le-am dezvăluit aici nu au mai fost puse în practică. În ciuda încăpățânării demne de o cauză mai bună cu care ministrul ”Aspen” al Sănătății anunță noi și noi valuri de îmbolnăviri cu COVID, directorii de spitale nu înaintează încă statisticile cerute. Și românii deja au revenit la tratamentele tradiționale cu țuică fiartă sau șosete în oțet.

Astfel că, o ”minte bolnavă” a sistemului a propus ”soluția finală” pentru ca starea de necesitate să fie totuși impusă!

Mai ușor cu FOS!
Avem un ministru al Apărării în funcție deja umilit de proprii generali și deja preocupat mai mult de starea grădinițelor unde învață cadrele militare… Dar inexplicabil de timorat în fața tot mai influentei Nicoleta Pauliuc. Astfel că Armata Română este supusă unei presiuni crescânde. Prima linie penetrată fiind cea a FOS, trupele noastre de elită. Cele care este foarte bine că sunt ținute în priză și antrenate în condiții tot mai reale și apropiate de cele de război. Mai ales că Forțele pentru Operații Speciale vor fi primele aruncate în luptă, la o adică. Numai că normal ar fi ca militarii noștri să fie parașutați cu fața spre Est, ci nu spre Vest!

Că doar, dacă ar fi să ne invadeze cineva, atacul de la ruși ar trebui să vină! Numai că noua ”grilă” de instrucție prevede suplimentarea exercițiilor efectuate în… Transilvania! Strategie greu de explicat, la o adică, mai ales că la mijloc nici nu mai sunt rațiuni financiare. Cele de decontare ”angro” a fondurilor operative de război… Ca atunci când ”vechea DGIA” manageria un adevărat imperiu imobiliar de case conspirative în Brașov, Mureș și tot așa… Botoș știe! Și Hăpău! Acum însă, fiind vorba clar de cu totul altceva!

Tancuri Abrams în ”inima Transilvaniei!
Cu atât mai îngrijorătoare fiind ”scurgerea controlată”, de fapt inseminarea informației că Armata Română ar putea reloca un batalion de tancuri americane Abrams în ”inima Transilvaniei”. Mai ales că această ”testare” alternativă s-a făcut nu doar într-un mod cât se poate de profesionist din punct de vedere al ”documentării informative”, dar mai ales la cel mai înalt nivel posibil!

”Emițătorul” acestui halucinant mesaj evident ”criptat” fiind nimeni altul decât generalul (r) Virgil Bălăceanu… Militarul român care a ocupat cea mai înaltă funcție operativă în cadrul Alianței Nord-atlantice, fiind chiar comandantul Brigăzii Multinaționale Sud-est a NATO! Astfel că șansele ca pe generalul Bălăceanu să îl fi luat gura pe dinainte și să fi cerut trimiterea de tancuri americane în ”inima Transilvaniei”, fără ”OK”-ul necesar sunt unele pur și simplu nule! Ca să nu mai vorbim că actualul președinte al Asociației Ofițerilor în Rezervă din România a avut această surprinzătoare ieșire publică într-un ”mediu controlat” și minuțios pregătit din timp. La un ”podcast” la ”agenția de casă” a inteligenței militare!

Acolo unde, pe ”platforma” sigură de informare a MApN-ului, în timp ce era abordată tema celor 54 de tancuri americane Abrams cu care urmează să fie dotată Armata Română – și care ne-au costat deja peste un miliard de euro, fostul șef de înalt comandament NATO ”s-a trezit” că ”putem avea un batalion de tancuri Abrams în Transilvania”!

SECESIUNE! INSURGENȚĂ INTERNĂ!
Și mai șocantă fiind explicația pentru care Armata Română ar trebui să ia o astfel de decizie și… ” Batalionul să fie pregătit pentru menținerea teritoriului național împotriva oricăror încercări de secesiune și insurgență internă”!

Iar pentru a se transmite că se are proprietatea unor termeni nemairostiți până acum de niciun lider politic sau militar român, precum ”secesiune” sau ”insurgență internă” a urmat un discret avertisment că ”se știu mai multe”…” Nu intru în detalii, căci acestea nu fac obiectul emisiunii”!

Momeală sau platformă…?
Iar dacă deja este pusă fie și ”semi – oficial” problema trimiterii batalionului de ”tancuri americane” – deloc întâmplătoare această precizare – în inima Transilvaniei, pentru a apăra țara în fața unei ”insurgențe interne” în vederea ”succesiunii”, atunci ceva se întâmplă…

Chiar dacă, din punct de vedere militar, nu ne rămâne decât să sperăm că tocmai partenerii americani vor ”răcori” astfel de scenarii incendiare. Mai ales că Guvernul de la Budapesta ar lua foc imediat în urma unor astfel de escaladări, la fel cum a făcut și cel de la Belgrad în favoarea etnicilor sârbi din Bosnia sau Kosovo. Și NU a făcut-o cel de la București pentru românii din ”Ucraina soră”…

Numai că, din punct de vedere politic, dinamica operativă a procedurizării implementării acestui scenariu ar putea-o lua cu totul razna! Rămânând de văzut doar dacă ”trimiterea de Armata Română de tancuri americane în Ținutul Secuiesc” se va dovedi ”momeala” cu care se va ”sufoca” un AUR altfel greu de ”potolit”… Sau ”platforma” care va duce la ”explozia mămăligii” suveraniste și înscrierea României pe o altfel de axă geostrategică, cea din jurul noilor ”tigri economici” de la Varșovia și Praga…

Autor – Catalin Tache

SUA exersează războiul împreună cu Armenia

Portalul de statistică STATISTA vorbește, destul de clar, despre 587 de baze militare americane ”situate în străinătate”. Aceste ”așezări” reprezintă o amenințare constantă pentru guvernele naționale respective, chiar și în timp de pace. Pentru că armata înseamnă putere și cine are puterea face regulile. Puterile mondiale concurente sunt dotate mult mai modest: Rusia întreține opt baze militare în străinătate, iar China are un total de cinci baze de acest tip.

Exerciții militare americane în Armenia

Recent, Armenia și-a anunțat intenția de a desfășura exerciții militare comune cu SUA. Deși numărul de soldați implicați pare a fi mic, Armenia este un stat riveran al conductei Baku-Tbilisi-Ceyhan. Cel care controlează materiile prime controlează economia mondială. Și aceasta este tocmai dorința urgentă a SUA. Controlul este, de asemenea, ceea ce SUA dorește în Siria.

Furtul de petrol al SUA în Siria

SUA mențin 24 de baze în Siria. Cea mai mare bază militară americană se află în câmpul petrolifer Al-Omar din estul Siriei. Este binecunoscut faptul că SUA pompează cu sârg petrol sirian sub protecția armatei sale, îl scoate din țară și îl vinde pe cont propriu. Peste tot în lume actul se numește furt. Cu excepția, bineînțeles, a țărilor NATO – mass-media lor se pare că nu a aflat nimic despre infracțiune.

Prezența SUA în Germania

Numai în Germania există 20 de baze militare americane. A crede că amenințarea permanentă servește la protejarea Republicii Federale este o superstiție propagată de mass-media la putere. Dar chiar și tăcerea publică cu privire la suveranitatea germană considerabil restrânsă arată realitatea: prezența americană influențează discursul public până la autocenzură.

Sfârșitul blocurilor – nu și al înarmărilor

Atunci când divizarea lumii părea să se fi încheiat în 1991, odată cu prăbușirea Uniunii Sovietice, s-a răspândit o speranță nefondată de pace generală în lume. Sfârșitul blocurilor nu a însemnat nicidecum sfârșitul contradicțiilor dintre bogați și săraci, sfârșitul intereselor de putere și de profit. Deși blocul estic nu mai era o putere serioasă, Occidentul nu a dorit să pună capăt reînarmării sale și nici principala putere occidentală, SUA, nu a vrut să renunțe la pretențiile sale de dominație mondială.

O lume fără interese dominante?

Pentru o vreme, Rusia – în calitate de principal moștenitor al Uniunii Sovietice – a sperat că ar putea exista fără rival, alături de SUA. Odată cu dizolvarea Pactului de la Varșovia – omologul NATO, speranța s-a manifestat pe plan militar. Dar, din Afganistan, în Iugoslavia, în Libia și în Irak trupele NATO au pus un capăt sângeros credinței prietenoase și copilărești într-o lume fără interese dominante.

NATOizarea regiunii Asia-Pacific

Republica Populară Chineză, care s-a comportat multă vreme ca și cum ar exista o lume neconcurențială din punct de vedere militar, a ieșit și ea la rampă după summitul NATO de la Vilnius, la care au participat Japonia și Coreea de Sud. ”Global Times”, un organ de presă în limba engleză al PC Chinez, a scris atunci despre o ”cvasi-alianță” și despre o ”NATO-izare a regiunii Asia-Pacific”.

Sfârșitul Războiului Rece, dar nu și al războaielor fierbinți

Sfârșitul Războiului Rece nu a pus în niciun caz capăt războaielor fierbinți din lume. Doar atunci când popoarele lumii vor pune capăt profitului din război, doar atunci când lăcomia SUA de a domina lumea va lua sfârșit, ne poate aștepta la o lume pașnică.

Să luăm cazul României, deși discuția rămâne valabilă pentru orice stat: de ce ar merge la război un tânăr oarecare? De ce s-ar înscrie în rândurile armatei? Evident, globaliștii fără niciun Dumnezeu au răspunsul gata pregătit. Din patriotism, ej prost?!

Să ne apărăm pământul sfânt, casa și familia de imperialiști, de cotropitori. Așa cum au făcut-o strămoșii noștri. Datoria față de țară ne cheamă la arme.

Pare destul de simplu la prima vedere. Dacă cineva dă buzna peste tine, ești pus în situația de a te apăra. Desigur, situația se schimbă radical atunci când agresorul ești chiar tu – nu mai vorbim despre nicio dilemă morală. Intri direct în categoria răufăcătorilor, a asupritorilor.

Războaiele de altădată seamănă prea puțin cu cele de astăzi. Ștefan cel Mare suna din goarnă și oștenii se prezentau la datorie pentru că știau că otomanii porniseră deja spre Moldova. Și nu veneau cu gânduri bune. Veneau să jefuiască și să omoare, din pricină că voievodul nostru refuzase să le plătească ”taxa de protecție”. Oștenii lui Ștefan aveau prea puține dileme, prea puține întrebări legate de cauza dreaptă sau mai puțin dreaptă pentru care luptau. Însă situația părea clară: moldovenii se apărau de invadatori. Nu făcuseră nimic rău, nu îi provocaseră pe turci, nu mărșăluiseră spre Constantinopol.

Ulterior, în cele două războaie mondiale, România a intrat în diverse alianțe ca urmare a unor decizii politice. Hotărârea din 1916 de a lupta de partea Antantei (Franța, Imperiul Britanic, Imperiul Rus) nu a fost luată nici pe departe în unanimitate, numeroși lideri politici și oameni de cultură s-au opus. Fie din rusofobie, fie din convingerea fermă că Antanta nu avea cum să învingă, aceștia au considerat că România ar avea mai mult de câștigat dacă s-ar alătura Germaniei. Lucru care s-a întâmplat abia în al doilea război mondial, cu consecințele știute.

Românii uciși pe front, milioane de oameni, au urmat întocmai dispozițiile politicienilor. Indiferent de cât de neinspirate au fost. Erau alte vremuri. Sursele de informare (în general radioul și ziarele) pătrundeau extrem de greu în mediul rural. Și, la fel ca și astăzi, jurnaliștii protejau puternic interesele guvernamentale. Nu existau rețele sociale sau surse alternative, independente.

Așadar, oamenii simpli plecați pe front erau adesea mințiți că o fac pentru un scop nobil. Pentru a ne apăra țara de agresori. Ori în ideea de a recupera teritorii românești pierdute cândva. Propaganda guvernamentală lucra la turație maximă și astfel se crea acea stare de spirit atât de necesară alcătuirii unui corp de armată pregătit să înfrunte dușmanul.

În zilele nostre, în contextul războiului din Ucraina, lucrurile s-au complicat teribil. Tinerii se informează și cântăresc foarte bine înainte de a-și risca viața. Nu mai sunt atât de dispuși să înghită pe nemestecate ceea ce primesc pe tavă de la politicienii de tip marionetă. Și pe bună dreptate. Unde este Adevărul pretins de lideri ca Joe Biden, Ursula von der Leyen sau Olaf Scholz? Pe ce se bazează aceștia când afirmă că rușii amenință Europa? De ce părinții, frații și fiii noștri ar trebui să meargă la arme pentru ”cauza” lui Zelensky și a acoliților lui?

Kievul intenționează să ceară repatrierea a milioane de ucraineni refugiați în UE, care nu cred în justețea războiului dus de regimul Zelensky. Iar liderii europeni se gândesc să introducă serviciul militar obligatoriu.

Și asta întrucât din ce în ce mai puțin oameni cu scaun la cap sunt dispuși să moară pentru ”ordinea internațională bazată pe reguli”. Bazată pe regulile lui Joe Biden, ca să fim mai preciși.

Autor: Adrian Onciu

Jens Stoltenberg pare să se fi trezit abia acum la realitate. Recunoaște că “trebuie să ne pregătim pentru un război lung în Ucraina”. Ca și când Alitanța Nord-Atlantică s-ar fi așteptat ca armata lui Putin să ridice steagul alb după cum vrea Occidentul.

„Majoritatea războaielor durează mai mult decât se anticipa când au început”, a declarat secretarul general al NATO într-un interviu acordat grupul de presă german Funke. „De aceea, trebuie să ne pregătim pentru un război lung în Ucraina”, a adăugat el.

Boală lungă, moarte sigură: Rusia a invadat Ucraina în februarie anul trecut, iar contraofensiva Kieului, anunțată în iunie de președintele Volodimir Zelenski, a înregistrat puține progrese în ceea ce privește respingerea pozițiilor rusești în sudul și estul țării.

„Toţi dorim o pace rapidă”, a continuat Stoltenberg.Care toți? Păi dacă un război se prelungește mai mult decât se anticipa când a început, atunci e limpede că șansele unei păci mulțumitoare pentru Ucraina, Occident și Rusia se pierd în ceață.

“Dacă președintele Zelenski și ucrainenii încetează să lupte, țara lor nu va mai exista”, a mai susținut șeful NATO. “Dacă Putin și Rusia își depun armele, vom avea pace”. Mai degrabă începerea luptei pentru pace.

Stoltenberg spune că „nu există nicio îndoială că Ucraina va fi în cele din urmă în NATO”, fără a preciza un termen de aderare realist. Kievul a fost dus cu preșul în timpul summitului Alianţei din iulie.

Garanțiile de securitate pentru Ucraina vor funcționa când “se va termina acest război”, a precizat același Stoltenberg. Era mai bine dacă ne explica cum va reuși Zelenski(urmează să-l viziteze pe președintele american Joe Biden la Casa Albă săptămâna aceasta) să-și reînnoiască cererea pentru furnizarea de sisteme de rachete tactice (ATACMS).

Se așteaptă să fie anunțate mai multe arme pentru Ucraina, dar ATACMS nu se află pe listă. În acest context incert, afirmațiile lui Stoltenberg nu înseamnă nimic nou.

Nimeni nu îndeamnă NATO să dezvăluie planuri secrete în sprijinul Ucrainei, dar a spune numai că războiul devine lung este deja o banalitate. Mai ales, treaba cu Putin care depune armele în schimbul păcii se încadrează într-un scenariu SF.

Nu e clar dacă Stoltenberg este sfătuit de consilieri sau dacă vorbește doar să lungească platitudini. Oricum, arată un amatorism care nu are ce căuta la nivelul înalt al NATO. Kremlinul are de ce să râdă.

Încercarea criminală a lui Zelensky de a băga România în războiul ruso-american de pe teritoriul Ucrainei trebuie sancționată urgent și categoric.

Nu pentru că va implica intrarea NATO în conflict și va declanșa cel de-al treilea război mondial, ci pentru că România va fi făcută praf și pulbere până se vor deplasa aici trupele NATO, iar țara noastră se va transforma în câmp de luptă, mai ceva ca-n Ucraina. Așadar, lichidarea lui Zelensky este unica soluție pentru oprirea acestui război imbecil, care are mai multe variante, în funcție de propagandă care îl relatează.

Buimăcit de teroarea continuă începută cu mascarada plandemică, întreg mapamondul asistă la circul făcut de un măscărici, care își încordează mușchii donați în fața unui măcelar profesionist. Acest simbol al xenofobiei ucrainene, renegat chiar de rubedeniile închinătoare la zid, a dus prin slugărnicia față de familia senilului Biden la moartea a sute de mii de soldați și persoane civile, total nevinovate! Câți să mai moară pentru a se ajunge la concluzia că trebuie pur și simplu mitraliat în cel mai scurt timp? Să ajungem la declanșarea unui război planetar din cauza acestui drogat, care insistă demonic să bage România în conflict?

Chiar dacă, dintr-o eroare, vreo dronă rusească a căzut pe teritoriul românesc, degeaba urlă ucigașii de români de la Kiev, căci nu se poate declanșa un război NATO-Rusia, întrucât există canale de comunicare între cele două părți care să infirme intenția de atac asupra unui stat NATO.

Conflictul era deja de mult terminat dacă mister Z era trecut pe linie moartă.

Deci, ce mai așteaptă sri-știi, sie-iștii și spionii români? Sunt ei patrioți, în slujba poporului sau slugi pentru interesele străine în România?

Structurile de informații implicate la Gurile Dunării l-au împins pe șeful statului să se facă de râs, au vrut să-i exonereze pe ruși de păcate și au demonstrat că România e incapabilă să apere granița de Vest a NATO și a UE.

Poate că intenția lor era să salveze aparențele, poate cei trimiși pe teren au aflat adevărul, dar șefii lor l-au escamotat. Indiferent care a fost lanțul întâmplărilor, aceste structuri secrete despre care vorbea şeful Statului Major al Apărării au demonstrat în final că România nici măcar în Schengen n-ar merita să ajungă, scrie într-un comentariu Deutsche Welle referindu-se la recentul scandal al presupuselor drone rusești.

Clarificările simplificate adăugate de cei mai importanți generali ai Armatei Române nu înlătură senzația că o parte a structurilor autohtone joacă în echipa inamicului. Că poziția oficială pro-Ucraina e sabotată permanent din interior. Că acest sabotaj e cunoscut, dar nimeni nu vrea sau nu poate face nimic, mai spune DW.

vezi si – Eugen Bădălan, fost șef al Statului Major General al Armatei Române clarifică misterul dronelor: Ar putea fi resturi din UAV-uri lansate de pe teritoriul României. 80% din ce spun ucrainenii e propagandă!

Declarația summitului G20 din India a fost o lovitură pentru țările occidentale din cauza lipsei de consens global privind sprijinirea Ucrainei, relatează ziarul britanic Financial Times.

„Declarația, făcută de-a lungul săptămânilor de negocieri între diplomați, a fost o lovitură pentru țările occidentale, care au petrecut anul trecut încercând să convingă țările în curs de dezvoltare să condamne Moscova și să sprijine Ucraina”, se arată în publicație.

După cum notează publicația, limbajul G20 cu privire la Ucraina indică o lipsă de consens global în sprijinul Kievului.

„Declarația de la summit-ul de la New Delhi se referă doar la un „război în Ucraina” – o formulare pe care susținătorii Kievului, cum ar fi aliații SUA și NATO, au respins-o anterior ca implicând că ambele părți sunt implicate în mod egal”, notează ziarul.

Vezi si – SUA vine cu marea explicație – De ce a fost aleasă România pentru dezvoltarea primei centrale cu minireactoare nucleare (SMR) din Europa

Ucraina vrea să ne bage in război. Evident, Ucraina ar încerca să bage pe oricine în războiul ăsta, din motive existențiale, pentru statul ucrainean, din motive logistice și umanitare, pentru că după mai bine de un an și jumătate, deși nu deținem sau ignorăm toate datele, Ucraina nu stă prea bine in război.

Reducem totul la absurd: este ăsta războiul nostru? Din toate punctele de vedere, acesta nu este războiul nostru, este un război fratricid, așa cum s-a mai spus, este un război pe care cele două țări slave l-au pornit din rațiuni divergente, judecând după propriile interese și poziționări geopolitice și geostrategice.

Nato, organizația din care facem parte, susține necondiționat Ucraina, țară care nu este membră, ci doar aspirantă la criteriile si principiile alianței. Nato, in schimb, nu s-a angajat direct in război contra statului agresor Rusia. Nici regulile alianței, nici principiile, nu și – au propus, ca direcție de acțiune, un război cu Rusia. Iar Rusia nu a agresat Nato. Acestea sunt bazele pe care le cunoaștem.

De aici încolo, însă, lucrurile evoluează. Pentru că nicio alianță nu poate spune că obiectivele sale sunt imuabile, ele se schimbă in funcție de context și avem ca exemple alianțele din preajma celui de al doilea război mondial. România este stat de graniță, atât al alianței, cât și al conflictului ruso-ucrainean. Implicit, situația a devenit, fără voia noastră, extrem de fluidă.

Fiind stat de graniță, se produc inclusiv incidente la granița Romaniei și deci a Nato. Se pot crea situații de risc maxim, cum sunt cele din ultimele săptămâni, in care granița de est se află sub asediu militar generat de una din forțele combatante. Revin la contextul inițial și întreb, este acest context determinant pentru a intra România in război impotriva Rusiei? Sigur că sunt mulți factori care pot influența această decizie, militari, politici, geopolitici, economici, sociali samd. Câtă vreme spiritul alianței rămâne unul defensiv, cu tot respectul pentru ambițiile și năzuințele Ucrainei, nu se pot justifica nici in litera alianței, nici în sens politic, eventuale ingerinte ale României in acest conflict (sau ale oricărui stat limitrof membru al alianței). Și asta pentru că, implicit, eventuale ingerinte, ar conduce la extinderea războiului, care ar deveni al Nato cu Rusia.

Pentru România, stat de graniță, implicațiile ar fi incomensurabile, în pierderi de vieți omenești și distrugeri fizice. Ecuația este simplă pentru România și asta este strict ceea ce contează, că nu este războiul nostru. Dacă alții decid in locul nostru să intrăm in război, nu ne mai aflăm in cadrul juridic al alianței militare, și atunci putem decide pentru noi. Să aibă însă și cine.

Autor: Cristian Moisoiu