“Jurnalism înseamnă să publici ceea ce cineva nu vrea să fie publicat. Orice altceva e publicitate.” - George Orwell

DETALII AICI.

nationala

  • Ministrul Culturii acuză: Ceea ce s-a întâmplat în PNRR privind domeniul Culturii este „un pic de sabotaj la adresa identităţii naţionale sau dacă nu o neglijenţă crasă cu privire la identitatea naţională”

    Ministrul Culturii Raluca Turcan a explicat, sâmbătă, ca ceea ce s-a întâmplat în PNRR privind domeniul Culturii este „un pic de sabotaj la adresa identităţii naţionale sau dacă nu o neglijenţă crasă cu privire la identitatea naţională”.

    „O prioritate la care ţin foarte mult este aceea de a găsi resurse şi de a investi în patrimoniul construit. Ce s-a întâmplat în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă pe domeniul Culturii mie mi se pare un pic de sabotaj la adresa identităţii naţionale sau, dacă nu, o neglijenţă crasă cu privire la identitatea naţională. Aşa am perceput eu, pentru că ştiţi că în calitate de ministru al Muncii a trebuit să gestionez partea de PNRR pe Ministerul Muncii. Şi acolo m-am preocupat să fie două componente: una de reformă de care aveam nevoie pentru marile sisteme publice din România şi alta de investiţii, pentru că o dată la nu ştiu câţi ani ai ocazia să atragi fonduri europene pentru nişte investiţii care să rămână şi să îmbunătăţească servicii adresate oamenilor”, a declarat RalucaTurcan, sâmbătă într-o emisiune difuzată de către postul Digi 24.

    Aceasta a adăugat că în PNRR erau numai patru programe care urmau să fie finanţate, niciunul de investiţii în infrastructura de patrimoniu.

    „M-am aşteptat, venind la Cultură, să găsesc acelaşi lucru: programe de investiţii în patrimoniu construit, în infrastructura culturală a României, pe care să le simţi o dată pentru 10 ani, sau 20 de ani de acum înainte. Singurele lucruri pe care le-am găsit în PNRR au fost următoarele două: programe de acces la cultură importante, astfel încât în mediul urban mediu, mic şi rural să creşti accesul la cultură prin nişte vouchere pe care le accesează fie organizaţiile neguvernamentale, fie şcolile. Proiecte bune, sprijin pentru creşterea accesului la cultură. Mai exista o linie de finanţare pentru digitalizarea producţiei cinematografice bună, necesară şi mai exista un mare proiect de investiţii prin care să facem un Centru de analiză a materialelor reciclate în urma demolărilor clădirilor monument istoric. Un obiectiv bun. Dar vă întreb ce facem cu clădirile de patrimoniu care, multe dintre ele, sunt pe punctul de a se dărâma? În loc să le punem în valoare, să le creştem atractivitatea”, a mai spus ministrul Culturii.

    Ministrul liberal a mai subliniat că mai există o linie de proiecte culturale în infrastructura de patrimoniu însă ele sunt gestionate de către Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene şi nu de către Ministerul Culturii.

    „Asta a fost situaţia. Aşa au gândit unii Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Eu mă îndepărtez de această abordare şi m-aş fi folosit de PNRR să investesc în infrastructura de patrimoniu. O să găsim soluţii pentru că am luat la puricat Codul Fiscal şi fie sunt nişte articole care nu sunt aplicate, care puteau să optimizeze veniturile la Ministerul Culturii, fie unele care pot fi folosite pentru a aduce venituri şi vom lansa un program de investiţii în infrastructura de patrimoniu a României şi lucrul acesta se va vedea”, a mai explicat Turcan.

    Raluca Turcan a adăugat că ministerul pe care îl conduce mai are o axă de finanţare foarte importantă în patrimoniul construit,derulată prin Unitatea de Management a Proiectelor, o subunitate a Ministerului Culturii, care, pe un acord cadru de împrumut cu Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei face investiţii importante în ţara noastreă.

    Chestionată cât investeşte statul român în cultură, comparativ cu alte state europene din vecinătate, precum Bulgaria sau Ungaria, ministrul Culturii a punctat că bugetul actual al Ministerului Culturii este de 0,08% din PIB.

    „Cred că este penultimul buget pentru Cultură din rândul statelor europene”, a concluzionat Turcan.

  • Ce facem cu istoria naÅ£ională?

    Articol de:  Col. (r) Ion Petrescu

    Este o întrebare generată nu de intenÅ£ia prezidenÅ£ială, de a reintroduce intonarea matinală, a Imnului NaÅ£ional, în şcolile româneşti, ceea ce nu ar fi rău, deşi este interesant că numai într-un anumit context a apărut acest recurs la cultivarea valorilor naÅ£ionale, ci de consolidarea iniÅ£iativei unor prestigioşi cărturari, într-un mediu ignorat de alte minÅ£i luminate. Astfel, anul acesta, între 9 şi 10 septembrie, s-a desfăşurat un nou eveniment patronat de un veritabil Institut de Istorie NaÅ£ională, creat, de facto, în mediul rural. Unul care a reuşit, cu consecvenţă, în ultimii şapte ani, să coaguleze personalităţi de prim rang ale cercetării ştiinÅ£ifice a unei perioade sensibile din evoluÅ£ia naÅ£iunii noastre, în veacul trecut. De data asta, în comuna Maia, din judeÅ£ul IalomiÅ£a, aproape 70 de istorici au pus sub lupa intervenÅ£iilor complementare o aniversare cu tâlc: 1941-2011 – 70 de ani de la intrarea României în războiul de reîntregire naÅ£ională. Artem oratoriam (arta oratoriei) a fost primul punct de atracÅ£ie al schimbului de opinii, informaÅ£ii şi chiar replici, între mentorii şi discipolii reuniÅ£i în aer liber, sub prelata unui cort militar, amplasat la câţiva paşi de biserica din localitate, acolo unde este îngropat Barbu Catargiu, ex-prim ministru al României, în 1862, până pe 20 iunie, când a fost împuşcat sub clopotniÅ£a Mitropoliei, după ce ieşise din Adunarea Legislativă. Mentori?

    – Profesorul universitar dr. Gheorghe Buzatu – de la Centrul de Istorie şi CivilizaÅ£ie Europeană al Filialei Iaşi a Academiei Române -, care, pornind de la poziÅ£ionarea momentului 22 iunie 1941, în constelaÅ£ia zilelor astrale ale istoriei naÅ£ionale, a sensibilizat asistenÅ£a asupra tendinÅ£ei oficiale actuale, de a fi diminuată atenÅ£ia acordată, în mediul universitar, trecutului poporului român, printr-o focalizare, evident exagerată şi mai puÅ£in obiectivă, pe istoria recentă.
    – Comandorul în retragere, profesorul universitar dr. Jipa Rotaru – iniÅ£iatorul întâlnirilor de toamnă din comuna Maia, cu sprijinul salutar al primarului Nicolae Costel, care l-a adus la eveniment şi pe prefectul judeÅ£ului, Petru Mădălin Teculescu -, care a avut parte de o surpriză de proporÅ£ii. El a fost „uns” Cavaler de Clio, la împlinirea vârstei de 70 de ani, prin decizia AsociaÅ£iei NaÅ£ionale, cu aceeaşi denumire, certificată nu doar printr-o diplomă, ci şi printr-o sabie veritabilă, care i-a fost acordată într-un ceremonial inedit, comparabil cu acela practicat de legendarul… rege Arthur, cu Cavalerii Mesei Rotunde.
    – Nu în ultimul rând, generalul de brigadă, în retragere, profesorul universitar dr. Nicolae Ciobanu, membru al Academiei Oamenilor de Ştiinţă, cel care nu doar i-a înmânat sabia – după un tipic aparte – noului Cavaler de Clio, dar a şi îmbărbătat asistenÅ£a, amintind celor prezenÅ£i că au fost clipe şi mai grele, prin care a trecut naÅ£iunea română. Acestea au rămas în istorie. Dar românii merg mai departe.
    De unde până unde un Institut de Istorie Naţională la Maia Catargi/I.I.N.M.C.? De şapte ani, asemenea reuniuni ştiinţifice produc volume de sute de pagini, ce includ comunicările invitaţilor la aceste sesiuni în aer liber. Astfel, anul trecut, atenţia participanţilor a fost focalizată pe împlinirea a 65 de ani de la încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial. Acum a fost lansat, chiar de directorul editurii Karta-Graphic, conferenţiarul universitar dr. Gavriil Preda, tomul Retrăiri istorice în veacul XXI, care adună, în economia a peste 600 de pagini, contribuţii ştiinţifice ce vor rămâne în bibliotecile de referinţă ale naţiunii. De fapt, aici este şi paradoxul anului 2011. Cursurile de istorie pot fi diminuate, modificate, sau efectiv eradicate din curricula universităţilor de azi, dar cărţile memorabile ale istoriografiei naţionale, nu pot fi scoase din rafturile academice, decât în cazul unei dictaturi!
    Un alt reper notabil, al I.I.N.M.C. este îmbucurătoarea avalanşă de cărÅ£i de istorie şi reviste cu preocupări în domeniu, produsă, de fiecare dată, de participanÅ£ii la eveniment, care aduc cu ei mostre ale regândirii lucide a unor vremuri depăşite cu demnitate de înaintaşii noştri. Semn că pulsează, chiar şi sub aceste forme, o conştiinţă ce nu poate fi extirpată de vreun ordin adolescentin al actualului ministru al învăţământului. Şi cine nu şi-ar dori, astăzi, să plece acasă cu zece volume de istorie, scrise de autori diferiÅ£i, editate în condiÅ£ii grafice excepÅ£ionale, în diferite colÅ£uri ale României? O mănuşă aruncată tuturor celor ce se încumetă să ia cuvântul într-un asemenea spaÅ£iu academic, este focalizarea pe ideile şi informaÅ£iile noi, necunoscute din demersuri ştiinÅ£ifice anterioare. Totul contra cronometru. Cu semnalarea publică a devierilor previzibil neinteresante. Şi stoparea celor neatenÅ£i la bruscul dezinteres al audienÅ£ei. Dintre cei care au trecut, cu inteligenţă, printre furcile caudine ale regulilor I.I.N.M.C. am reÅ£inut câteva nume: Ioan Teşa, Tănase Jenăl, Gabriela Vasilescu, Ion Giurcă, Ion Dragoman, Dumitru Codiţă, Mircea Socolov, Mircea Tănase, Constantin Moşincat, Octavian Burcin, Alin Spânu, Costin Scurtu, Mircea Fechete, Virgiliu Teodorescu, Dumitru şi Florica Dobre. Remarcabilă prezenÅ£a, la acest eveniment, a unei compatrioate din Chişinău, Maria Vieru, care i-a uimit pe cei prezenÅ£i cu cărÅ£ile aduse de dincolo de Prut, mărturii contemporane ale unei conştiinÅ£e de neam ce nu poate fi alienată de existenÅ£a acestei făcături de sorginte sovietică – R.D.G.-ul de azi/Republica Moldova.
    A trădat Regele Mihai I viitorul propriei naÅ£iuni ordonând arestarea celui ce comanda Armata NaÅ£ională, supusă atunci tăvălugului sovietic? Istoricul Gheorghe Buzatu spunea, la această reuniune a I.I.N.M.C., că s-a descoperit o mărturie ulterioară a lui Iuliu Maniu, care afirma: dacă ar fi ştiut la ce dramă naÅ£ională va duce actul de la 23 august 1944, l-ar fi susÅ£inut în continuare pe Mareşalul Ion Antonescu! În acest context am amintit că şi azi, ofiÅ£erii activi în Bundeswehr consideră, în dialogurile private, cu interlocutori similari români, că în acea zi, cei ce au iniÅ£iat puciul regal, rămân – pentru ei – trădători ai aliatului german. IniÅ£iatorului evenimentului, Jipa Rotaru, tenacele apărător al imaginii reale a celui care fost Conducătorul Statului – între 4 septembrie 1940 şi 23 august 1944 – i s-a readus aminte un fapt deloc mărunt. În vara acestui an, preşedintele de acum al ţării a recunoscut public actualitatea Ordinului Mareşalului: „OSTAŞI, Vă ordon: TreceÅ£i Prutul!” Semn că, mai devreme sau mai târziu, sângele apă nu se face, adevărul istoric triumfă, iar inepÅ£iile imperiale se duc pe Apa Sâmbetei.

    Este o întrebare generată nu de intenÅ£ia prezidenÅ£ială, de a reintroduce intonarea matinală, a Imnului NaÅ£ional, în şcolile româneşti, ceea ce nu ar fi rău, deşi este interesant că numai într-un anumit context a apărut acest recurs la cultivarea valorilor naÅ£ionale, ci de consolidarea iniÅ£iativei unor prestigioşi cărturari, într-un mediu ignorat de alte minÅ£i luminate. Astfel, anul acesta, între 9 şi 10 septembrie, s-a desfăşurat un nou eveniment patronat de un veritabil Institut de Istorie NaÅ£ională, creat, de facto, în mediul rural. Unul care a reuşit, cu consecvenţă, în ultimii şapte ani, să coaguleze personalităţi de prim rang ale cercetării ştiinÅ£ifice a unei perioade sensibile din evoluÅ£ia naÅ£iunii noastre, în veacul trecut. De data asta, în comuna Maia, din judeÅ£ul IalomiÅ£a, aproape 70 de istorici au pus sub lupa intervenÅ£iilor complementare o aniversare cu tâlc: 1941-2011 – 70 de ani de la intrarea României în războiul de reîntregire naÅ£ională. Artem oratoriam (arta oratoriei) a fost primul punct de atracÅ£ie al schimbului de opinii, informaÅ£ii şi chiar replici, între mentorii şi discipolii reuniÅ£i în aer liber, sub prelata unui cort militar, amplasat la câţiva paşi de biserica din localitate, acolo unde este îngropat Barbu Catargiu, ex-prim ministru al României, în 1862, până pe 20 iunie, când a fost împuşcat sub clopotniÅ£a Mitropoliei, după ce ieşise din Adunarea Legislativă. Mentori?

    Profesorul universitar dr. Gheorghe Buzatu – de la Centrul de Istorie şi Civilizaţie Europeană al Filialei Iaşi a Academiei Române -, care, pornind de la poziţionarea momentului 22 iunie 1941, în constelaţia zilelor astrale ale istoriei naţionale, a sensibilizat asistenţa asupra tendinţei oficiale actuale, de a fi diminuată atenţia acordată, în mediul universitar, trecutului poporului român, printr-o focalizare, evident exagerată şi mai puţin obiectivă, pe istoria recentă.
    – Comandorul în retragere, profesorul universitar dr. Jipa Rotaru – iniÅ£iatorul întâlnirilor de toamnă din comuna Maia, cu sprijinul salutar al primarului Nicolae Costel, care l-a adus la eveniment şi pe prefectul judeÅ£ului, Petru Mădălin Teculescu -, care a avut parte de o surpriză de proporÅ£ii. El a fost „uns” Cavaler de Clio, la împlinirea vârstei de 70 de ani, prin decizia AsociaÅ£iei NaÅ£ionale, cu aceeaşi denumire, certificată nu doar printr-o diplomă, ci şi printr-o sabie veritabilă, care i-a fost acordată într-un ceremonial inedit, comparabil cu acela practicat de legendarul… rege Arthur, cu Cavalerii Mesei Rotunde.
    – Nu în ultimul rând, generalul de brigadă, în retragere, profesorul universitar dr. Nicolae Ciobanu, membru al Academiei Oamenilor de Ştiinţă, cel care nu doar i-a înmânat sabia – după un tipic aparte – noului Cavaler de Clio, dar a şi îmbărbătat asistenÅ£a, amintind celor prezenÅ£i că au fost clipe şi mai grele, prin care a trecut naÅ£iunea română. Acestea au rămas în istorie. Dar românii merg mai departe.
    De unde până unde un Institut de Istorie Naţională la Maia Catargi/I.I.N.M.C.? De şapte ani, asemenea reuniuni ştiinţifice produc volume de sute de pagini, ce includ comunicările invitaţilor la aceste sesiuni în aer liber. Astfel, anul trecut, atenţia participanţilor a fost focalizată pe împlinirea a 65 de ani de la încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial. Acum a fost lansat, chiar de directorul editurii Karta-Graphic, conferenţiarul universitar dr. Gavriil Preda, tomul Retrăiri istorice în veacul XXI, care adună, în economia a peste 600 de pagini, contribuţii ştiinţifice ce vor rămâne în bibliotecile de referinţă ale naţiunii. De fapt, aici este şi paradoxul anului 2011. Cursurile de istorie pot fi diminuate, modificate, sau efectiv eradicate din curricula universităţilor de azi, dar cărţile memorabile ale istoriografiei naţionale, nu pot fi scoase din rafturile academice, decât în cazul unei dictaturi!
    Un alt reper notabil, al I.I.N.M.C. este îmbucurătoarea avalanşă de cărÅ£i de istorie şi reviste cu preocupări în domeniu, produsă, de fiecare dată, de participanÅ£ii la eveniment, care aduc cu ei mostre ale regândirii lucide a unor vremuri depăşite cu demnitate de înaintaşii noştri. Semn că pulsează, chiar şi sub aceste forme, o conştiinţă ce nu poate fi extirpată de vreun ordin adolescentin al actualului ministru al învăţământului. Şi cine nu şi-ar dori, astăzi, să plece acasă cu zece volume de istorie, scrise de autori diferiÅ£i, editate în condiÅ£ii grafice excepÅ£ionale, în diferite colÅ£uri ale României? O mănuşă aruncată tuturor celor ce se încumetă să ia cuvântul într-un asemenea spaÅ£iu academic, este focalizarea pe ideile şi informaÅ£iile noi, necunoscute din demersuri ştiinÅ£ifice anterioare. Totul contra cronometru. Cu semnalarea publică a devierilor previzibil neinteresante. Şi stoparea celor neatenÅ£i la bruscul dezinteres al audienÅ£ei. Dintre cei care au trecut, cu inteligenţă, printre furcile caudine ale regulilor I.I.N.M.C. am reÅ£inut câteva nume: Ioan Teşa, Tănase Jenăl, Gabriela Vasilescu, Ion Giurcă, Ion Dragoman, Dumitru Codiţă, Mircea Socolov, Mircea Tănase, Constantin Moşincat, Octavian Burcin, Alin Spânu, Costin Scurtu, Mircea Fechete, Virgiliu Teodorescu, Dumitru şi Florica Dobre. Remarcabilă prezenÅ£a, la acest eveniment, a unei compatrioate din Chişinău, Maria Vieru, care i-a uimit pe cei prezenÅ£i cu cărÅ£ile aduse de dincolo de Prut, mărturii contemporane ale unei conştiinÅ£e de neam ce nu poate fi alienată de existenÅ£a acestei făcături de sorginte sovietică – R.D.G.-ul de azi/Republica Moldova.
    A trădat Regele Mihai I viitorul propriei naÅ£iuni ordonând arestarea celui ce comanda Armata NaÅ£ională, supusă atunci tăvălugului sovietic? Istoricul Gheorghe Buzatu spunea, la această reuniune a I.I.N.M.C., că s-a descoperit o mărturie ulterioară a lui Iuliu Maniu, care afirma: dacă ar fi ştiut la ce dramă naÅ£ională va duce actul de la 23 august 1944, l-ar fi susÅ£inut în continuare pe Mareşalul Ion Antonescu! În acest context am amintit că şi azi, ofiÅ£erii activi în Bundeswehr consideră, în dialogurile private, cu interlocutori similari români, că în acea zi, cei ce au iniÅ£iat puciul regal, rămân – pentru ei – trădători ai aliatului german. IniÅ£iatorului evenimentului, Jipa Rotaru, tenacele apărător al imaginii reale a celui care fost Conducătorul Statului – între 4 septembrie 1940 şi 23 august 1944 – i s-a readus aminte un fapt deloc mărunt. În vara acestui an, preşedintele de acum al ţării a recunoscut public actualitatea Ordinului Mareşalului: „OSTAŞI, Vă ordon: TreceÅ£i Prutul!” Semn că, mai devreme sau mai târziu, sângele apă nu se face, adevărul istoric triumfă, iar inepÅ£iile imperiale se duc pe Apa Sâmbetei.
  • Începem cercetările la Hândreşti. Implică-te şi tu! Istoria naÅ£ională este şi a TA!

    un articol de Valentin Roman
    Satul Hândreşti, comuna Oţeleni…un nume, un loc din România. Pentru mulţi, nu spune nimic, pentru alţii înseamnă o comună de oameni gospodari, iar pentru câţiva, care au vizitat zona, înseamnă unul din arealele în care continuitatea vieţuirii umane coboară în timp până în neolitic şi mai departe.

     

    Este o zonă aproape deloc cercetată, dar unde urmele trecutului sunt vizibile la suprafaţă. Călătorul, chiar şi cel neiniţiat în arheologie sau istorie, poate lesne să observe, pe parcelele de teren cultivate, fragmente ceramice cucuteniene, cu vechimi ce depăşesesc 5.000-6.000 de ani, bucăţi de silex, dar şi fragmente ceramice sau de locuinţe aparţinând carpilor, dacii liberi din Moldova.
    Cu spijinul unor persoane dedicate şi de o înaltă pregatire profesională, am decis să ne implicăm în cercetarea acestei zone, a potenţialului său arheologic, astfel încât, în viitorul apropiat, să putem deschide o nouă filă în istoria naţională.
    Concret, alături de Facultatea de Istorie din cadrul Universităţii “Alexandru Ioan Cuza din Iaşi”, reprezentată în acest proiect de domnul lector universitar doctor Vasile Cotiugă şi cu sprijinul  profesorului Mihai – Gabriel Vasilencu, ne-am propus să demarăm, începând cu luna iunie a acestui an, un proiect de cercetare pe teren cu scopul de a stabili stratigrafia zonei, perimetrele aproximative ale aşezărilor neolitice şi antice, urmând ca, începând cu anul viitor, să procedăm la organizarea unor şantiere de anvergură.
    Implică-te si redescoperă alături de noi istoria ţării!
    Pentru a reuşi în acest demers, avem nevoie de sprijinul dumneavoastra. Un şantier arheologic presupune achiţionarea de unelte necesar săpăturilor, dar şi de fonduri pentru cheltuielile curente pe care mobilizarea unui grup de câteva zeci de persoane le reprezintă.
    Poţi fi parte integrantă în acest proiect şi, prin implicarea ta, poţi ajuta la descoperirea unor elemente care vor contribui la o mai bună înţelegere şi cunoaştere a culturii şi civilizaţiei pe strămoşilor noştri.
    A sosit vremea să ne asumăm noi, oamenii obişnuiţi, cercetarea istorică şi susţinerea arheologilor de bună-credinţă, dedicaţi şi patrioţi. Poţi spijini acest proiect iniţiat de Asociaţia Geto-Dacii prin donaţii directe pe următoarele căi:
    1. Donaţii în conturile Asociaţiei:

    Cont RON – RO64RNCB0746131680410001
    Cont EUR – RO37RNCB0746131680410002

    Cont USD – RO10RNCB0746131680410003

    Pentru donaţii din afara României, s-ar putea să vi se ceara codul SWIFT. Acesta este RNCB RO BU.

    2. Donaţii prin Paypal – o modalitate simpla, disponibilă pe site-urile noastre www.adevaruldespredaci.ro şi www.geto-dacii.ro, prin click pe butnoul Donate
    Localizarea şi istoricul cercetărilor
    Satul Hândrești se află în podișul Moldovei, județul Iași și face parte din comuna Oţeleni. Este o localitate cu un deosebit potențial arheologic, fapt dovedit prin importantele descoperiri arheologice. Cu toate că siturile arheologice din această zonă reprezintă un valoros tezaur cultural pentru țara noastră, ele au fost foarte puțin cercetate. Potenţialul arheologic al arealului la care ne referim a fost evidenţiat în urma unor cercetări efectuate în satele Hăbășești, Brătulești, Fedeleșeni, dar și descoperirilor de la Hîndrești.
    La Hăbășești, pe dealul Holm s-a descoperit un vast complex arheologic ce datează din perioada neolitică, aparținând culturii Cucuteni. La Brătulești a fost identificată o așezare din sec II-III d. Hr. La Fedeleșeni s-au descoperit așezări ale dacilor liberi, un tezaur monetar din sec. II-III d. Hr.
    Tot la Fedeleșeni, în 1928 cu prilejul efectuării unor sondaje arheologice este descoperit un sceptru de piatră zoomorf, ce aparține, ca perioadă culturii neolitice Cucuteni.
    Aceste sceptre zoomorfe sunt puține ca număr în țara noastră. Sceptrul a fost găsit în așezarea Cucuteni A, în interiorul unei locuințe distruse de incendiu.
    Aceste cercetări au fost efectuate în anii 1949-1950 de Vladimir Dumitrescu și alți specialiști de renume, dar cercetările nu au mai continuat și în satul Hândrești, care se află la cca. 6 km de Fedeleșeni.
    Descoperirile recente, întâmplătoare dovedesc faptul că satul Hândrești este foarte bogat în vestigii arheologice care așteaptă, să ne vorbească despre trecutul și identitatea noastră.
    Mărturie avem și scrisoarea învățătorului D. Atudorei, director al școlii primare din sat, care îndeamnă încă din anul 1927 ca această localitate, să fie cercetată arheologic. Încă de pe atunci se vorbește de existența a cinci stațiuni neolitice pe teritoriul Hândreștilor.
    Cu munca și ajutorul profesorului Mihai – Gabriel Vasilencu, au fost identificate și alte așezări neolitice, dar și așezări din alte perioade istorice cum ar fi epoca eneolitică, epoca bronzului, așezări ale dacilor liberi din sec. II-III d. Hr. Aceste așezări așteaptă să fie cercetate înainte ca ele să fie distruse de lucrările agricole.
Back to top button