Tag Archives: morti colectiv

Procuratura trebuie să-l ancheteze pe Rareș Bogdan în legătură cu tragedia de la Colectiv! Ce știe și nu spune marele ziarist?!

Citez din articolul dlui LIVIU ALEXA publicat zilele trecute pe acest site, sub titlul Radiografia jocurilor de putere. România a ajuns pe mâna unor golani. Am constatat că cititorii acestui text nu au remarcat detaliul cel mai important din acest text. Citez deci: Povestea de astăzi este una foarte interesantă, pe un subiect mai puțin comercial, dar cu atât mai important pentru România. Informațiile din acest articol sunt grele, pentru initiati, sunt adevărate și oglindesc șerpăria fetidă în care înoată zilnic șmecherii Bucureștiului aflați la butoanele României. Astăzi o să vă spunem povestea, nescrisă până acu, a felului în care Dacian Cioloș, sinecuristul bruxellez care a lucrat toată viața la stat, și-a bătut joc de încrederea pe care Eduard Hellvig, actualul șef al SRI și Klaus Iohannis, actualul președinte al României, i-au acordat-o pentru un proiect cu adevărat măreț ce, daca era respectat, ar fi însemnat resetarea Dreptei și anularea animozităților partidelor de pe acest eșichier politic. Porumbelul lui Rares Bogdan. Povestea noastră începe în 23 octombrie 2015 când realizatorul Realitatea TV, clujeanul Rareș Bogdan, scoate pe gură un porumbel maxim de periculos și inedit pentru acea vreme. El spune CU FIX O SAPTĂMÂNĂ ÎNAINTE DE TRAGEDIA COLECTIV, o spune public, la o emisiune, că știe cine va fi noul premier , dând detalii precise că va fi un om serios, din Ardeal, pe numele sau Dacian Cioloş. „Vom avea un prim ministru tehnocrat, ca şi acum 15 ani, când Mugur Isărescu a condus timp de un an guvernul şi a pregătit alegerile parlamentare de la finalul anului 2000. Este vorba de fostul comisar european Dacian Cioloş”, a afirmat Rareş Bogdan, la emisiunea „Unu la unu”, de la Realitatea FM Cluj. Știți ce s-a întâmplat, a avut loc accidentul de la Colectiv la o saptămână şi, imediat, Ponta și-a dat demisia, locul său …

Citeste tot articolul

MORTII din COLECTIV nu au liniste! ALTARUL ridicat langa locul TRAGEDIEI a fost VANDALIZAT – „Au distrus tot!”

Locul din fata clubului Colectiv – unde parintii, prietenii si simplii oameni au depus flori, lumanari si alte obiecte in memoria celor 64 de victime – a fost vandalizat. Toate obiectele care aminteau de tinerii care au murit in urma tragicului eveniment din 30 octombrie 2015 au disparut fara urma si, deocamdata, nimeni nu pare sa stie nimic. Reprezentantii primariei sectorului 4 spun ca, din cand in cand, ei obisnuiau sa ia acele obiecte, ca sa le curete, insa de aceasta data nu au nicio legatura cu disparitia fotografiilor si candelelor. De asemenea, Politia Locala a Sectorului 4, aflata in subordonarea Primariei Sectorului 4, nu are nicio informatie legata de aceasta situatie. Iata cum arata altarul improvizat din fata clubului Colectiv inainte sa fie vandalizat Conform reprezentantilor primariei sectorului 4, spatiul aflat in fata intrarii in fabrica Pionierul – unde parintii si prietenii celor care au murit au improvizat un altar cu icoane, candele, tablouri si chiar jucarii ale adolescentilor decedati – este domeniu public si, prin urmare, nu apartine societatii Pionierul SA. Se pare ca patronii acestei societati ar fi fost deranjati de felul in care s-a transformat intrarea in fosta fabrica, in ultimii aproape 2 ani, in conditiile in care oamenii continua sa vina acolo ca sa aprinda lumanari si candele pentru cei care au murit. De altfel, in spatiul verde din apropierea clubului Colectiv a fost ridicat un monument in memoria celor 64 de victime, care, in prezent, este in curs de amenajare. (SURSA) VEZI SI: DEZVALUIRI INCENDIARE ale lui Sebastian Ghita! Acesta sustine ca INCENDIUL de la COLECTIV si moartea lui Dan Condrea AU FOST PROVOCATE VEZI SI: SCANDALOS! Statul da 234 de lei unui ranit in Colectiv. In plus TREBUIE SA DEMONSTREZE CA NU I-AU CRESCUT DEGETELE ARSE!

Citeste tot articolul

Mortii de la #Colectiv AU FOST UITATI!

Pe agenda de lucru a premierului Dacian Ciolos figurează pentru azi o intilnire cu supravietuitori ai nenorocirii de la Club Colectiv si cu rudele victimelor. E fix ua un an de zile calendaristic. Cu toți suntem departe de afla adevărul acelei seri tragice. Amintesc că poziția sa de premier, Dacian Cioloș, o datorează acelei seri fatale. Tragedia de la Club Colectiv a fost ca hîrtia de turnesol – a scos la suprafață hibele ascunse ale sistemului de sănătate – subfinațarea cronică, mizeria din spitale, haosul. etc. Dar și corupția birocrației, lentoarea, indiferența, incapacitatea ei de a acționa adecvat. Etc. Multe gunoaie dosite sub covor, pasate de la un guvern la altul, au putut fi observate cu ochiul liber. Am mai descoperit și masiva minciună de care suntem inconjurați. Am văzut că ne mințim ca să ne liniștim singuri îndărătul cifrelor triumfaliste și a unui enorm zid de ipocrizie. VEZI SI: La un an de la COLECTIV lista NEREGULILOR din club inca ridica semne de intrebare. Iata rezultatul anchetei Dar nu am ajuns mai departe de atit. In tribunale suntem f. departe de a avea sentințele necesare. Acum știm că suntem protagonistii fără voie a unei crize mult mai profunde decit ne-am imaginat. În anul scurs lucrurile nu au avansat spre o soluționare. Avem de aface cu aceeași pasare a responsabilităților. Lumea a arătat pe bună dreptate spre partide, spre o clasă politică defazată, retardată și mai ales coruptă si a zis – Ajunge! Partidele – incolțite – au promis că se vor reforma și vor trece la un alt tip de politică. Vedem azi – la un an – că nu s-a schimbat de fapt nimic în esență. Partidele (vedem listele) sunt la fel de înțepenite în trecut, nărăvite de corupție și clientelism. VEZI SI: Un an de la TRAGEDIA “COLECTIV”. Ce …

Citeste tot articolul

#Colectiv: „Atac terorist cu armă chimică! Trebuia să cadă Ponta!”

Administratorul cladirii in care functiona clubul Colectiv: „Nu se cauta adevaratul vinovat! Trebuia sa cada Ponta!” „Pe cameră nu se vede cine a oprit curentul. Undeva… heblul e-n stânga! Au intrat în panică când s-au stins luminile. Au stat până când a curs buretele ăla pe ei. Fumul n-ajunsese jos. Dacă nu se oprea curentul mergea şi instalaţia de ventilare. Fumul era tras afară şi doar îi ardea”, mai spune administratorul,potrivit chilian.ro. Raed Arafat a schimbat ordinul ministrului, seful lui direct din “Cod Rosu” in “Planul Rosu”. Acest “Plan Rosu” al IGSU insemna cu totul si cu totul altceva decat Cod Rosu si nici acest plan rosu nu a fost executat de catre Arafat lucru care a condus la moartea altor tineri prezenti in seara tragediei la clubul Colectiv, tineri care scapasera din inferm doar pentru a fi ucisi chiar de catre salvatorii lor prin nerespectarea protocolului care se impune odata intituit Codul Rosu. Acest Cod rosu la o institutie militarizata cum este Ministerul de interne inseamna ca trebuiau sa se ia obligatoriu cateva masuri speciale cu ar fi interventia imediata a unitatilor special antrenate in razboiul chimic ale SRI, izolarea zonei si decontaminarea celor ajunsi acolo de la primul ranit la medic, infirmiere, locatarii din zona si pana la ultimul sofer de pe masinile de interventie ale pompierilor dar nu numai atat. Inca multe alte masuri trebuiau sa intre in viguare automat la instituirea acelui “Cod Rosu” Refuzul lui Raed Arafat de a executa un ordin direct al ministrului Gabriel Oprea ascunde ceva mult mai grav. Odata activat “Codul Rosu” trebuiau sa intre in dispozitiv structurile specializate in terorism, anti terorism si atac cu arma chimica din SRI, DIICOT si nu numai. Cu alte cuvinte, prea multi ochi, prea multe structuri ale caror specialisti puteau intelege si spune adevarul …

Citeste tot articolul

Un an de la TRAGEDIA „COLECTIV”. Ce s-a schimbat in Romania? ANALIZA UNEI TRAGEDII CARE A SOCAT ROMANIA

Peste cateva zile, pe 30 octombrie, se implineste un an de la tragicul eveniment, COLECTIV. Aceea a fost noaptea neagra in care in numai  153 de secunde, au fost furate vietile a 64 de oameni frumosi si plini de viata. Alte 184 de persoane, cea mai mare parte fiind tineri, au fost rănite, dintre care 146 au avut nevoie de spitalizare imediată. Va reamintim ca in clubul cu o capacitate de 100 de persoane, se inghesuiau peste 400. Se pare ca o scanteie a declansat iadul. Un stalp luand foc, apoi intreg tavanul. Multi au murit intoxicati, altii in urma arsurilor rovocate de topirea plafonului. Marturiile medicilor, asistentilor sunt impresionante si arata cat de tragice au fost acele clipe din noaptea de 30 octombrie 2015: “Era întuneric, nu prea se distingea nimic. Singura lumină era cea de la farurile ambulanţelor. Erau foarte mulţi oameni întinşi pe caldarâm, acoperiţi cu folii pentru arşi. Primele persoane peste care am dat erau acoperite… Ne-am dat seama că sunt moarte şi am trecut mai departe. Am ajuns lângă două tinere şi am auzit un medic de la SMURD strigând că una dintre ele nu mai are puls. Ne-am dus la ea, i-am făcut masaj cardiac timp de 10-12 minute. Prietenul ei o ţinea de mână şi îi făcea respiraţie artificială. La un moment dat, inima i s-a oprit. A venit medicul de pe ambulanţă cu defibrilatorul şi a resuscitat-o. Pulsul i-a revenit, au luat- o şi au transportat- o la spital.   Toţi, dar absolut toţi cei care ieşeau din infern era negri, murdari de un fel de funingine. Nu ştiu dacă aş putea să recunosc acum, pe lumină, vreuna dintre acele persoane. Urlau de durere şi strigau după ajutor, iar noi alergam printre ei. Mulţi ne strigau şi ne rugau să-i ajutăm. Nu am …

Citeste tot articolul

SCANDALOS: Un tânăr rănit în Colectiv, în GREVA FOAMEI dupa ce mama i-a luat toti banii primiti!

Alexandru Olteanu, unul dintre tinerii care au supravieţuit după tragedia din clubul Colectiv, a anunţat miercuri că intră în greva foamei, după ce mama lui i-ar fi luat toţi banii daţi ca ajutor de la Guvern, precum şi donaţiile făcute de alte persoane. El susţine că femeia ar fi folosit întreaga sumă pentru a-i cumpăra o maşină iubitului ei şi pentru a-şi echipa locuinţa cu diverse aparate electronice şi electrocasnice. Iată mesajul postat de Alexandru pe pagina de Facebook. „Începând de astăzi intru în GREVA FOAMEI pentru că statul a permis unei persoane iresponsabile şi fără scrupule să fie însoțitorul meu aici în Anglia. Este vorba de mama mea.(…) Mama a ajuns la Spitalul de Arşi pe 4 Noiembrie, deşi a fost înştiințată încă de dimineața de după accident că eu ma aflu în comă şi stare critică la spital. În momentul în care m-am trezit din comă am fost confuz total. Nu ştiam unde sunt, nu ştiam ce mi s-a întâmplat, nu ştiam cine este lângă mine. Cu stupoare mi-am dat seama că era mama, persoana care m-a părăsit când aveam 16 ani şi care m-a dat afară din casă la 18. În fine, crezusem că s-a schimbat şi că totul va fi bine. La afârşitul lunii Ianuarie m-a sunat colegul de apartament să mă întrebe dacă mă voi întoarce acasă şi am decis să îi transfer bani pentru chirie. În acel moment, la spital fiind, mama a scos din poşetă două formulare de la MoneyGram (transfer bani) dintre care unul era necompletat şi unul completat cu numele concubinului ei care se afla în țară într-un sat de pe lângă Alexandria, jud. Teleorman. În momentul acesta eu mi-am dat seama că e ceva neînregulă dar am tăcut şi am încercat să aflu mai multe. Deja de la mijlocul lunii …

Citeste tot articolul

Imaginile care aruncă în aer teoria anchetatorilor despre incendiul de la Colectiv

Un film de 4:13 min, realizat cu un an şi jumătate înainte de tragedia de la Colectiv, arată că într-un spectacol s-au folosit efecte pirotehnice spectaculoase, cu flăcări imense care au ajuns în tavan, FĂRĂ CA IZOLAŢIA SĂ IA FOC! Aceste imagini pun la îndoială teoria anchetatorilor, potrivit căreia tragedia de la Colectiv a fost provocată DOAR de artificiile folosite de cei de la„Goodbye to Gravity”! FORMAŢIA WATAIN A FOLOSIT FLĂCĂRI URIAŞE ÎN CONCERTUL DIN CLUBUL „COLECTIV” Filmul a fost realizat în martie 2014, la concertul formaţiei WATAIN din Suedia şi poate fi vizionat la adresa http://www.youtube.com/watch?v=mUT_qGtr8Z8. Chiar a doua zi după incendiul de la Colectiv, cineva a postat acest film pe Youtube susţinînd că este realizat chiar în seara tragediei, însă mai mulţi tineri au pus imediat lucrurile la punct, recunoscînd imaginile ca fiindrealizate în luna martie 2014 tot în Clubul Colectiv, la concertul formaţiei suedeze WATAIN! Iată 2 fotografii care demonstrează că formaţia WATAIN a concertat în Colectiv: În filmul postat pe Youtube, se observă că permanent, în timpul melodiei, chiar pe scenă există două imense cruci întoarse, în flăcări (simbolul formaţiei Watain). Între ele, există un sfeşnic care are, de asemenea, o flacără ce arde continuu: Pe parcursul melodiei postate pe Youtube, în mai multe reprize, din braţul crucii întoarse din partea stîngă şi din sfeşnicul central se înalţă flăcări uriaşe care „se plimbă” pe tavanul clubului fără ca acesta să se aprindă vreo clipă, deşi materialele cu care este placat (lemn şi burete de antifonare) sînt exact aceleaşi din noaptea incendiului! Aceste imagini sînt la minutele 0:24, 0:34, 0:49, 0:52, 0:55, 0:56, 1:04 din videoclipul postat pe Youtube la adresa de mai sus. Primul „jet” de flăcări apare, la minutul 0:24, urmat de altul la minutul 0:34: Se observă foarte clar cum flacăra pornită din crucea …

Citeste tot articolul

VIDEO SOCANT: In COLECTIV a avut loc un ritual SATANIC chiar in Saptamana Patimilor! S-au dat foc la cruci intoare si s-a facut baie in sange de animal!

31 de oameni au murit in incendiul din clubul Colectiv. A fost oare un accident? Poate ca da, cu toate ca multi inclina sa creada ca la un astfel de numar de victime, nu se mai poate vorbi despre un simplu accident. In noptea tragediei si chiar si dupa aceea, au fost destui cei care s-au gasit sa-i judece pe tineri si sa-i numeasca “satanisti” sau “drogati”. Asta pentru ca se intalnisera in noaptea aceea la un concert de rock. Iar rockul este un curent usor de caracterizat in acest mod, pentru ca are unele forme de manifestare destul de violente. In noptea tragediei si chiar si dupa aceea, au fost destui cei care s-au gasit sa-i judece pe tineri si sa-i numeasca “satanisti” sau “drogati”. Asta pentru ca se intalnisera in noaptea aceea la un concert de rock. Iar rockul este un curent usor de caracterizat in acest mod, pentru ca are unele forme de manifestare destul de violente. Ceea ce s-a intamplat in club Colectiv cu mai multe luni inainte de tragicul eveniment depaseste cu mult ceea ce se numeste arta. Pe scena clubului Colectiv s-au ars cruci cu capul in jos pe care erau infipte capete de tap iar oamenii care au fost in sala au fost stropiti cu sange de animal. S-a intamplat intr-o zi cand crestinii sarbatoreau Saptamana Patimilior, pe 7 aprilie, la concertul trupei suedeze de Black Metal, Watain. Membrii trupei sunt autoproclamati satanisti si se lauda ca in concertele lor se efectueaza ritualuri pagane in toata regula. “Watain se autocaracterizeaza ca fiind satanisti tezeisti. Toate versurile sunt scrise de solistul Erik Danielsson, care spune ca temele abordate se bazeaza pe religia satanista, iar ei nu trebuie considerati niste simpli adoratori ai Diavolului”. Danielsson crede ca toti membrii trupei trebuie sa impartaseasca aceeasi credinta pentru a …

Citeste tot articolul

A MURIT SINGURA, duminica noapte. Numarul personelor decedate de la Colectiv a ajuns la 61!

O alta tanara ranita in incendiul din clubul Colectiv a murit, duminica seara, la o clinica din Germania. Numarul celor care si-au pierdut viata in tragedie ajungand la 61. Ioana Raluca Panculescu, de 36 de ani, a fost transportata in urma cu o luna la o clinica din Germania de la Spitalul Bagdasar Arseni, cu un avion militar. Anuntul a fost facut de familia tinerei si confirmat de Ministerul Sanatatii, scrie Mediafax. Si prietenii ei au anuntat, duminica seara, pe Facebook, vestea tragica. „Din pacate, lupta Ioanei nu a avut finalul la care am sperat … Dumnezeu sa te odihneasca in pace, Gogosica noastra draga!” „Ioana Raluca Panculescu a plecat in lumea de dincolo! Multumesc pentru amintirile din lumea de aici, Ioana Raluca!” „Mergi spre lumina,draga Ioana! Suflet pur si luminos! Odihna vesnica!” „Persoana care a decedat azi in jurul orei 8 se numea Ioana Raluca Panculescu .avea 36 de ani si era singura. Cu durere in suflet va anunt ca a murit singura acolo nu a avut pe nimeni linga ea ca apartinator.” De profesie psiholog, ea isi pieduse ambii parinti in urma cu mai multi ani. Pentru ca Goodbye to Gravity era una din formatiile sale preferate, a mers in clubul Colectiv pentru lansarea albumului „Mantras of War” cu mai multi prietenii. Ioana era in stare foarte grava, avand arsuri pe o mare parte din corp si complicatii digestive. Cei care au vecheat-o, cat a fost in spital, au fost verii sai. De altfel, pentru ca familia sa poata sta alaturi de ea in Germania, a fost lansata o campanie de strangere de fonduri.

Citeste tot articolul

Propaganda #Anti-Colectiv

Media din România promovează persoane care nu au judecată și care sunt mereu puse pe afirmații defăimătoare la adresa oricui. În cazul de față, mai puțin cunoscuta Ozana Barabancea, componentă integrată a unei emisiuni a trustului Intact, profesoară de canto și solistă de jazz, făcea în urmă cu câteva zile niște afirmații aberante și total nepotrivite pentru conjunctura în care au murit tinerii din Colectiv. Ozana Barabancea afirma public despre tinerii morţi şi răniţi acolo că erau satanişti, se îmbătau, făceau sex în toaletă şi apoi vomitau în taxi. – potrivit publicației Ring. Într-un post pe o rețeaua de socializare facebook, Ozana și-a cerut scuze public și a cerut clemență din partea oamenilor, însă profesori de religie, ale unor școli din capitală, nu au dat dovadă de caracter și nu și-au cerut scuze public. Ba mai mult, aceștia au declarat că este poziția oficială a bisericii. Deși ar trebui să fim mai buni, să învățăm lecțiile pe care viața se încăpățânează cu îndârjire să ni le ofere, profesori de religie și chiar preoți țin să ne facă ei teoria muzicii rock și să ne învețe cum să stăm departe de asemenea influențe „satanice”. În calitate de novice într-ale crezurilor de căpătâi ale religiei cred că este exces de zel și îndoctrinare pură, dusă până la extrem, să înveți mințile tinere că ascultarea unui anume gen muzical are legături cu necuratul. Exagerarea este cuvântul care este demn de bomba ce a explodat în presă, încă din data de 9 noiembrie, însă media a considerat că este o știre de mâna a treia. Elevii din mai multe şcoli din Capitală au aflat la ora de Religie că victimele teribilului incendiu de la clubul Colectiv şi-au meritat soarta, deoarece frecventau cluburi şi ascultau muzică rock. Pentru a fi mai convingător, profesorul de Religie …

Citeste tot articolul

INADMISIBIL. Cum s-au INFECTAT RANITII la Spitalul de Arsi. Trei dintre ei au MURIT

Potrivit sefului sectiei ATI, Adrian Stanculea, trei dintre cei sase raniti in incendiul din Colectiv care au murit la Spitalul de Arsi, si-au pierdut viata din cauza bacteriilor si infectiilor intraspitalicesti. Ranitii au fost spalati in aceeasi cada, existand posibilitatea ca germenii si microbii sa fie transferati de la un pacient la altul. „Am avut 27 de bolnavi internati, au decedat 6. 3 au murit din cauza infectiilor”, a declarat joi Adrian Stanculea, seful sectiei ATI de la Spitalul de Arsi. „Intotdeauna intr-o sectie ATI exista contaminare bacteriana si infectie. A doua etapa a pacientului mare ars este etapa infectioasa. Daca in Romania exista un centru de arsi in care fiecare pacient avea propriul salon, asistenta, management, probabil rata de infectie era ceva mai mica. Asta nu inseamna ca in marele spitale din lume nu se intampla asta. Infectiile sunt raportate, nu am ascuns nimic”, a declarat Cristian Nitescu, directorul medical al Spitalului de Arsi din Bucuresti. „Infectiile intraspitalicesti din sectia ATI sunt mult mai mari, deoarece arsii nu se mai pot apara din punct de vedere imunitar. Acesti pacienti au plamanii incarcati, nu li se ventileaza bine, deci sunt predispusi la infectii intraspitalicesti”, a completat directorul medical al Spitalului de Arsi. Potrivit unui medic de la Spitalul de Arsi, toti ranitii au fost spalati intr-o singura cada, existand posibilitatea ca germenii si microbii sa fie transferati de la un pacient la altul. Directorul spitalului a confirmat si acest fapt. „Este o singura cada pentru ca nu exista spatii pentru 2 sau 10. Un salon pentru marii arsi ar trebui sa aiba cada proprie. Faptul ca noi avem 2 paturi in ATI de mare ars este o realizare pentru Romania, nu mai exista in alte spitale”, a mai spus Nitescu. Intrebati cum pot fi combatute aceste infectii, medicii au spus ca …

Citeste tot articolul

POMPIER: „Am carat ranitii de la Colectiv cu mainile goale. De ce sunt UMILIT?”

Pompierul Orlando Schiopu, prim adjunctul ISU Bucuresti, suspendat din functie in urma scandalului faxului de la Colectiv, sustine ca este nevinovat si se plange ca a fost „umilit”. „Dar de ce trebuie sa fiu dat afara din sistem?”, intreaba Schiopu. „Nu stiu sa dau aprobari, n-am dat una in viata mea. Eu stiu sa sting incendii… Asta am facut de cand am intrat in sistem. Inteleg ca trebuie dat un exemplu si vinovatii sa plateasca, dar de ce sa fiu eu victima colaterala? In noaptea tragediei de la Colectiv dormeam. M-am trezit si in 15 minute eram acolo, cu 20 de autospeciale si masini de descarcerat, nu cu 11, cum se speculeaza. In 90 de minute, am triat medical 160 de oameni. I-am carat cu mainile mele, goale, mi s-a lipit pielea lor fumeganda de ele. Stiti, manusile noastre, ale pompierilor, sunt aspre. Urlau de durere cand i-am luat in brate, ca-i zgariau. Am renuntat la ele. Asta-i meseria mea. Daca am gresit vreodata pe ceea ce am avut eu de facut, sa platesc. Dar de ce trebuie sa fiu dat afara din sistem? De ce trebuie sa fiu umilit? De ce trebuie ca, in timp ce eu sunt trimis la Berlin de domnul Arafat, sa vad organizarea pompierilor de acolo, sotia si copilul sa vada la TV ca am fost dus cu mascatii la DNA?”, este mesajul pe care pompierul Orlando Schiopu l-a transmis postului Romania TV. Orlando Catalin Schiopu este prim-adjunct al inspectorului sef al Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta „Dealul Spirii” Bucuresti – Ilfov incepand cu 1 mai 2015, pana la acea data el fiind, timp de opt luni, detasat la Departamentul pentru Situatii de Urgenta, in directa subordonare a secretarului de stat – sef al Departamentului pentru Situatii de Urgenta, respectiv Raed Arafat. Sefii ISU Bucuresti-Ilfov …

Citeste tot articolul

AU APARUT NOI IMAGINI CUMPLITE DE LA CLUBUL COLECTIV! Vezi aici cand tavanul cade in FLACARI peste tineri – VIDEO

Un post national de televiziune a intrat in posesia unor noi imagini terifiante de la clubul Colectiv. Un participant a inregistrat pe telefonul momentul in care tavanul se prabuseste in flacari peste tinerii din Colectiv. Atentie, imagini cu terifiante: In urma tragediei din Colectiv au decedat la fata locului 26 de persoane, iar pe drum spre spital a mai murit o persoana. In 20 de zile de la tragedie au decedat alte 30 de persoane, numarul victimelor ajungand in acest moment la 60. VEZI SI: ȘOCANT! ”În noaptea de 30 octombrie 2015, în clubul Colectiv, A AVUT loc UN ATENTAT!” Expertiza care DEMONTEAZĂ tot ce știam până acum!

Citeste tot articolul

ȘOCANT! ”În noaptea de 30 octombrie 2015, în clubul Colectiv, A AVUT loc UN ATENTAT!” Expertiza care DEMONTEAZĂ tot ce știam până acum!

În cadrul site-ului nuv.ro si nasul.tv, unul dintre cei mai buni jurnaliști de talk-show din România, Radu Morar, anunță că va face dezvăluiri șocante în cadrul emisiunii din această seară de la orele 20.00. Acesta îi anunță pe telespectatorii emisiunii că: ”In aceasta seara, de la ora 20, pe NASUL TV, voi incerca sa demonstrez cu probe solide ca ceea ce s-a intimplat in Vinerea Neagra, cea mai mare Tragedie de la Revolutie incoace, un Masacru nemaintilnit si greu de imaginat, a fost un ATENTAT !” Mai mult decât atât, acesta promite să facî publice anumite informații strict secrete din Dosarul Colectiv, la care a avut acces cu foarte mare dificultate. Însă a meritat efortul! Conform spuselor sale, acesta are dovezi de neconstestat care probează această teorie a conspirației. De asmenea, acesta mai susține că s-au făcut presiuni asupra lui să nu încerce să afle adevărul, fiind îndemnat ”să se mai ocupe și cu altceva”. Însă este gata să suporte consecințele, oricare ar fi acestea și să dezvăluie totul.

Citeste tot articolul

Colectiv: 54 de MORTI. Ultimul decedat: Claudiu avea 22 de ani.

Un alt ranit in incendiul din Clubul Colectiv, internat in stare critica la Spitalul Bagdasar-Arseni, s-a stins in aceasta dupa-amiaza. Este vorba despre Istrate Claudiu Bogdan, in varsta de 22 de ani. Bogdan Istrate, originar din Galati, a terminat Colegiul Sfantul Sava din Capitala si Academia de Studii Economice. Alte doua persoane internate la Spitalul Floreasca au decedat azi-noapte, astfel ca bilantul negru ajunge la 54 de morti. VEZI SI: „Asa arata APOCALIPSA: Tineri desfigurati, arsi care urla si se tarasc! Le curgea pielea, carnea!”

Citeste tot articolul

„Asa arata APOCALIPSA: Tineri desfigurati, arsi care urla si se tarasc! Le curgea pielea, carnea!”

Tragedia văzută prin ochii supraviețuitorilor: “Tinerii se călcau în picioare. Asistentele fugeau cu pungile de sânge în stânga și-n dreapta“. Evenimentul nefericit care a avut loc în clubul Colectiv din Capitală reprezintă cea mai gravă tragedie care s-a petrecut în țara noastră, în ultimii 20 de ani: 24 de morți și peste 150 de răniți. Cei care au spraviețuit au povestit pe Facebook felul în care s-a petrecut tragedia, minut cu minut. “Eu am fost în clubul respectiv. Am reușit să scap deoarece stăteam exact lângă ușă. Soțul și fiul meu, care sunt acum internați în spital fiind intoxicați cu fum, au ieșit aproximativ după 5 minute. Iată cum s-a petrecut tragedia: un burete fonoizolant care era pe un stâlp de lângă scenă s-a aprins de la un foc de artificii care nu erau exagerate, păreau inofensive. Nenorocirea a fost că materialul cu care stâlpii erau tapetați, la fel și tavanul, era un material care se putea aprinde ușor. […] Lumea se îmbulzea la intrare, oamenii se panicaseră deja. Auzeam cum țipau și vedeam cum se calcă în picioare. Se cățărau unii peste alții practic. Când am reușit să ies afară, am simțit un aer fierbinte în spate, am pus mână să sting flacăra, îmi luase foc părul. Nu mai știam unde merg.“, povestește Delia Țugui. Conform jurnaliștilor Neptun TV, un alt martor povestește pe contul său de Facebook : “Toți ne îmbrânceam, practic ne-am călcat în picioare. Parcă era un joc sau o miză: care e cel mai tare, supraviețuiește!“. “Eu nu am putut să scot telefonul din buzunar. Vedeam peste tot paramedici care făceau masaje cardiace victimelor, tineri inerți pe tărgi, băieți arși, oameni în stare de șoc, oameni care țipau și plângeau, asistente care fugeau în stânga și în dreapta cu pungi de plasmă în mâini“, spune …

Citeste tot articolul

50 de MORTI PANA ACUM in incendiul de la Colectiv. Ultimul este Vladut, s-a stins chiar de ziua lui

O alta victima a incendiului produs la Colectiv in 30 octombrie si-a pierdut viata intr-un spital din Marea Britanie, numarul celor morti in aceasta tragedie a ajuns din nefericire la 50. Decedatul, este Vladut Roberto Andy. El a decedat intr-un spital din Chelmsford din Marea Britanie, chiar in ziua in care implinea 19 ani. Tanarul avea arsuri pe peste 60% din suprafata corpului si fusese transferat in ultima saptamana in Marea Britanie. Decesul a survenit in jurul orei 5:00 in aceasta dimineata. Numarul mortilor in urma tragediei din clubul Colectiv a ajuns la 50. Marti, tot la un spital din Marea Britanie, din Liverpool, a murit si o tanara – Elena Nitu. Detalii aici: Ultimele ei cuvinte i le-a spus mamei: Elena Nitu, DOAR 18 ani, victima numarul 49 a incendiului din Colectiv

Citeste tot articolul

Ultimele ei cuvinte i le-a spus mamei: Elena Nitu, DOAR 18 ani, victima numarul 49 a incendiului din Colectiv

O alta fata ranita in incendiul din Colectiv a decedat, marti seara, intr-un spital din Marea Britanie, unde fusese transferata recent, numarul celor care si-au pierdut viata in tragedie ajungand la 49. Este vorba despre Elena Nitu, de numai 18 ani. Elena Nitu a mers in clubul Colectiv alaturi de iubitul sau, Silviu Grecu. El s-a salvat primul din incendiu, insa dupa trei minute a revenit in clubul in flacari, de unde a tras-o afara pe Elena. Starea ei era foarte grava, tanara avand arsuri pe 60% din suprafata corpului. La inceput, tanara a fost constienta, iar la scurt timp dupa declansarea incendiului la Colectiv a ajuns si familia sa. Mama ei chiar a urcat cu ea in ambulanta, iar sora Elenei Nitu, Georgiana, povestea un amanunt cutremurator: „Dupa ce a venit mama si-a pierdut cunostinta. Ultimele ei cuvinte i le-a spus mamei. Cerea paturi, multe paturi, ca ii este frig. Era acoperita, dar nu era suficient. Mama plangea in hohote”. Elena Nitu era eleva in clasa a XII-a D la Colegiul Economic „A.D.Xenopol”, din Capitala. Imediat dupa incendiu ea a fost internata la Spitalul de Arsi, iar sambata a fost transferata, impreuna cu alte 9 victime, in Marea Britanie, fiind internata la un spital din Liverpool. Din nefericire, arsurile grave suferite i-au adus sfarsitul, iar medicii nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viata. Elena Nitu este a 49-a persoana care isi pierde viata ca urmare a incendiului din 30 octombrie, de la clubul Colectiv. VEZI SI: Asta e de-a dreptul incredibil. Uite cum ARDEAU TORTELE in COLECTIV cu o saptamana inainte de INCENDIU! Canta Nimeni Altu..

Citeste tot articolul

Una dintre victimele de la COLECTIV spune cum s-a desfasurat totul “ajoritatea dintre ei blocau usa, practic nu se miscau, pentru ca au inhalat fum. Erau toti cam zombi.”

Stefan Vlad Serban in varsta de 20 ani a fost prezent la evenimentul care a marcat Romania si a supravietuit. Intr-un interviu pentru Cancan acesta isi gaseste cu greu cuvintele pentru a descrie ce s-a intamplat in seara in care s-a declansat iadul. “M-am urcat peste multimea de oameni inghesuita la usa si cand am ajuns cu mâinile afara m-a tras cineva. Majoritatea dintre ei blocau usa, practic nu se miscau, pentru ca au inhalat fum. Erau toti cam zombi. Nu am fost chiar aproape de iesire. Am fugit repede. Si mi-am tinut respiratia. Mai erau doar doi: unul a iesit inaintea mea, el m-a dus la spital si pe celalalt l-am tras dupa mine si a cam fost călcat in picioare la iesire, dar fizic e bine. Psihic este afectat. Prietenul meu nu constientizase ce se intampla”, (sursa: nuv.ro) VEZI SI: Doi jandarmi spun adevărul: ”Frumoasă revolta oamenilor, dar au furat alții totul! Păcat!”

Citeste tot articolul

Au aparut filmarile de dinaintea TREGEDIEI din Colectiv. – VIDEO

Mai multe imagini inregistrate cu cateva minute inaintea producerii tragediei din Clubul Colectiv au fost postate pe internet. Imaginile sunt cele obisnuite de la un concert, lumea din public dansa, simtindu-se bine, in timp ce pe scena formatia Goodbye to Gravity interpreta piese din repertoriul trupei. Filmarile au fost incarcate pe canalele de YouTube yoman si Arhiva Mea. Intr-unul dintre clipuri, in primele minute ale inregistrarii, camera este indreptata spre public si se poate vedea cum spectatorii se bucura de atmosfera de la concert. In imagini apare si un fotograf, aflat de asemenea, langa scena, care surprinde instantanee cu membrii trupei Goodbye to Gravity. O alta inregistrare din seara concertului este editata, in sensul suprapunerii sunetului de pe CD al melodiei „The Day We Die” (Ziua in care vom muri, n.r.) peste imaginile surprinse in timpul interpretarii acesteia in concert. Inregistrarea a fost realizata de Vlad Busca, reprezentant al Universal Music Romania, in timpul concertului. El a spus ca „The Day We Die” a fost piesa care a deschis concertul trupei Goodbye to Gravity, care isi lansa atunci albumul „Mantras of War”. De asemenea, potrivit lui Vlad Busca, incendiul nu a izbucnit de la artificiile care se vedeau in inregistrarea sa de pe YouTube, ci mai tarziu , dupa aproximativ o jumatate de ora, in jurul orei 22.30. VEZI SI: SOCANT! Un cadru medical aflat la clubul Colectiv da cartile pe fata! „Acolo au fost 63 de morti! Oamenii si-au ingropat copiii sub amenintari politice”!

Citeste tot articolul

LISTA CU MORTII DE LA CLUB COLECTIV: galerie foto

Bilantul celor decedati in incendiul de la clubul Colectiv a ajuns la 30. Peste tot circula liste cu numele acestora, foarte putini stiu cine sunt. Trebuie sa ii vedem si sa stim cine au fost pentru ca astfel sa nu-i  putem uita.  Stefan Hamed avea numai 15 ani. Presa a scris ca a murit in bratele mamei sale. Catalina Ionita a fost cofondator al UrbanEye Film Festival din Bucuresti. Era iubita chitaristului Mihai Alexandru, care a decedat si el in incendiu.   Maria Vulcu avea 29 de ani si era din Deva. A absolvit Liceul de Arte Sigismund Toduta, din Deva, si lucra in Capitala.   Valentina Florea avea 17 ani, era din Galati.   Karina Oprita era din Campina. Surse apropiate anchetatorilor sustin ca trupul neinsufletit al fetei a fost gasit, alaturi de cadavrele altor doua tinere, in grupul sanitar al clubului.   Radu Palada abia implinise 35 de ani, pe 27 octombrie. Locuia in judetul Ilfov si lucra in domeniul imobiliar.   Nelu Tilie a fost jurnalist in anii ’90 la Tineretul Liber, unde a scris despre marea pasiune a vietii lui: rockul.   Vlad Telea era in varsta  de 37 de ani si avea o fetita de 2 ani. A fost unul dintre chitaristii trupei Goodbye to Gravity.   Nicoleta Baldovin  avea 25 de ani si terminase doua facultati, Dreptul si  Istorie. Lucra la Institutul National al Patrimoniului.   Ioan Tripa (stanga), pentru prieteni Kuki, originar din Oradea. Era absolvent de Arhitectura.   Adrian Rugina avea 38 de ani, era tobosarul trupei Bucium. S-a intors in club pentru a-i salva si pe altii, din pacate nu a reusit sa se salveze pe sine. „El este unul dintre eroi… A reusit imediat sa iasa teafar din club, apoi a intrat inapoi sa ajute la salvarea altor vieti, si n-a mai iesit viu. Am …

Citeste tot articolul

ASISTENTA de pe SALVARE: „Le curgea pielea, carnea/’Mami, n-o sa mor, nu?’ Inca iesea fum din el”

Violeta Maria Naca, asistenta pe una dintre ambulantele care au sosit la clubul Colectiv, a povestit ce a vazut la locul tragediei. Un pompier i-a pus in brate o fata de 18 ani: „Salveaz-o! Doamne, cat de tanara e!”. „Ne-am dus senini. Credeam ca e un incendiu banal initial, continua, am fost al doilea echipaj la fata locului. Apoi au venit pompierii agitati. Primele doua victime. Totul era ca un cosmar. Mergeau, urlau, se tarau. Tineri desfigurati. Urlau multi. Eram doua salvari. Una dintre victime, erau o tanara, ranita grav. Tipa la mine sa venim multi. Ma implora. Spunea ca sunt 300 de tineri, arsi, calcati in picioare. Am implorat plangand pe cei de la dispecerat ca sunt sute de oameni arsi. Plangeam. Sareau arsi pe mine, urlau. Voiau sa intre multi in ambulante. Si nu puteam sa plecam cu fata ranita grav. Nu se dadeau din drum, conform aktual24. Abia atunci s-a dezlantuit cosmarul. Au venit alti patru grav raniti. Izbeau in mine. In salvare. Le curgea pielea, carnea. Acum plang. Urlau sa ii iau, sa nu ii las in urma. Am implorat dispeceratul sa aduca mai multe ambulante, ca e haos. Sa vina politia. Rupeau jacheta de pe mine. Apoi, a venit un pompier, avea o tanara de 18 ani, arsa pe 98% din corp, ma implora cu lacrimi de erou: Ia-o mai repede din bratele mele. Doamne, cat de tanara e! Salveaz-o! Am si eu o fata acasa! Mi s-a facut rau. Veneau multi, multi de tot. Erau indesati in salvari. Civili urlau, tineri raniti trageau de doctori, aproape smulgandu-le hainele. Implorau sa fie ajutati, sa fie salvati. Se aruncau in fata ambulantelor. Dadeau cu pumnii in ambulante. Am urme de piele arsa, pe mine, pe echipament. Pompierul sef plangea in hohote. Era in soc. Tipa: De ce, …

Citeste tot articolul