Tag Archives: modificari pensii

ALERTA. Modificări MAJORE în proiectul Legii pensiilor: toți pensionarii sunt vizați/SURSE

Proiectul Legii Pensiilor, care a intrat în august în dezbatere, a suferit câteva modificări, în urma discuțiilor cu sindicatele, care s-au purtat recent în cadrul Consiliului Național Tripartit (CNT). Una dintre modificări se referă la majorarea Valorii Punctului de Referință (VPR). Surse din cadrul Ministerului Muncii și Justiției Sociale (MMJS) au precizat, pentru Mediafax, care sunt principalele modificări care s-au făcut la Legea Pensiilor – act normativ care a intrat în dezbatere publică în luna august. Astfel, în urma ședinței care a avut loc recent în cadrul CNT, reprezentanții MMJS și cei ai sindicatelor au convenit să facă mai multe modificări. Una dintre acestea se referă la Valoarea Punctului de Referință (VPR) care se va majora și în funcție de „creșterea reală a câștigului salarial brut realizat”. Potrivit surselor Mediafax, propunerea a fost preluată astfel: „Începând cu anul 2022, valoarea punctului de referință se majorează anual cu 100% din rata medie anuală a inflației, la care se adaugă 50% din creșterea reală a câștigului salarial mediu brut realizat”. O altă modificare se referă la comisionul de 0,5 % pe care administratorii fondurilor de pensii trebuie să-l achite către Casa Națională de Pensii Publice (CNPP). Proiectul Legii Pensiilor prevedea, încă din formă pusă în dezbatere publică, ca din 2021, administratorii Pilonului II de pensii să plătească un comision de 0,5% către Casa de Pensii. „În condiţiile în care Casa Naţională de Pensii face toată operaţiunea de colectare a banilor, de transfer, absolut totul, este normal să ia măcar 0,5% din acest procent de transfer, care este de 2,5%. Atenţie, nu vor fi afectate pensiile celor care sunt la Pilonul II, acesta se ia din comision”, explica, în luna august, Olguţa Vasilescu. După dezbaterea publică, s-a solicitat să se specifice clar în lege că acest comision nu va fi suportat de salariat. …

Citeste tot articolul

Precizări pentru milioane de români! Reacție EXCLUSIVĂ de la Ministerul Muncii, după declarațiile făcute de ministrul Olguța Vasilescu, la Antena 3!

Bugetul.ro a obținut o reacție exclusivă de la Ministerul Muncii și Justiției Sociale (MMJS), după declarațiile făcute de ministrul Lia Olguța Vasilescu la Antena 3. Joi seara, MMJS a pus în dezbatere publică proiectul privind noua Lege a pensiilor și l-a postat pe site-ul oficial. Anterior, la Antena 3, șefa Muncii declarase că se vor dubla costurile referitoare la pensii, după aplicarea noii Legi. Astfel, Bugetul.ro i-a solicitat Ministerului Muncii o cifră exactă privitoare la sumele necesare pentru aplicarea noii legi a pensiilor. Instituția condusă de către Lia Olguța Vasilescu ne-a precizat că va afla costurile exacte de-abia „după aprobarea actului normativ de către Parlament, în funcție de eventuale alte amendamente admise de către cele două Camere”. Totuși, ne-a spus cât plătește acum Ministerul Muncii pentru pensii. Potrivit Casei Naționale de Pensii Publice, în luna iulie 2018, suma achitată din bugetul de asigurări sociale de stat (BASS) pentru pensiile din sistemul public a fost de 5.390.000.000 lei. Așadar, dacă ne luăm după declarația ministrului Olguța Vasilescu, costurile cu pensiile vor depăși 10.000.000.000 de lei. „În urma solicitării dumneavoastră, înregistrată la Ministerul Muncii și Justiției Sociale cu nr. 190/06.08.2018, în baza Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, cu modificările și completările ulterioare, vă comunicăm următoarele: Potrivit Casei Naționale de Pensii Publice, în luna iulie 2018, suma achitată din bugetul de asigurări sociale de stat (BASS) pentru pensiile din sistemul public a fost de 5.390.000.000 lei. Valoarea pensiilor de serviciu achitate din bugetul de stat (BS) a fost de 83.906.000 lei. Plata pensiilor de serviciu se realizează atât din BASS, cât și din BS, astfel : pentru partea de pensie aferentă din sistemul public de pensii (calculată pe baza punctajului mediu anual) plata se realizează din BASS, iar diferența dintre pensia de serviciu și pensia aferentă din …

Citeste tot articolul

Senatul a ADOPTAT LEGEA! Ce se întâmplă de acum încolo cu pensiile

Senatorii au adoptat în ședința de plen de luni proiectul de lege care aprobă OUG 59/2017, privind modificarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu pentru anumite categorii socio-profesionale. Astfel, pensiile de serviciu se actualizează din oficiu, anual, cu rata medie anuală a infației, indicator definitiv cunoscut la data de 1 ianuarie a fiecărui an în care se face actualizarea și comunicat de Institutul Național de Statistică. Dacă în urma actualizării rezultă o pensie mai mică, se păstrează pensia aflată în plată, prevede ordonanța. Actul normativ reglementează astfel pensiile personalului MAI, al MApN, al serviciilor de informații, aeronautic civil navigant profesionist, al Corpului Diplomatic și Consular, al Curții de Conturi, auxiliar din instanțe și Parchete, al funcționarilor parlamentari, dar și al membrilor Senatului și Camerei Deputaților. Actul decizional a fost adoptat de Senat cu 81 de voturi pentru, 21 de abțineri și un vot împotrivă. Proiectul de lege mai trebuie să treacă și prin Camera Deputaților, care este for decizional. În 4 august, Guvernul a adoptat OUG 59/2017 privind modificarea și completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu, precizând că aceste măsuri erau necesare în contextul în care Legea 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice prevede creșteri anuale semnificative în următorii ani, ceea ce ar fi generat, implicit, actualizarea pensiilor de serviciu cu sume ce ar fi putut produce efecte negative considerabile asupra bugetului de stat, din care sunt suportate. În 4 august, Guvernul a adoptat OUG 59/2017 privind modificarea și completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu, precizând că aceste măsuri erau necesare în contextul în care Legea 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice prevede creșteri anuale semnificative în următorii ani, ceea ce ar fi generat, implicit, actualizarea pensiilor de serviciu cu sume ce ar fi putut produce efecte negative …

Citeste tot articolul