Tag Archives: mireasa

Pe lângă mire și mireasă, la nunți vor fi și agenții fiscali: Decizia luată de ANAF

Veste groaznică pentru cei care vor să se căsătorească. Din luna august, Fiscul declanşează jihadul. Mai nou, nunţile se organizează cu binecuvântarea Fiscului! Inspectorii ANAF au eliminat plafonul care îi obliga pe patronii de restaurante şi localuri să primească mai mult de 10.000 de lei pe zi, cash, pentru organizarea de nunţi şi botezuri. Măsura vine tocmai pentru a elimina situaţiile în care mirii sau proaspeţii părinţi erau nevoiţi să-şi plătească organizatorul petrecerii ba cu cardul, ba cash, ba la negru, anunţă Realitatea TV. Din luna august, organizatorii de evenimente îşi pot stabili un nou plafon de încasări zilnice. Aceştia pot primi şi peste 10 MII de lei cash, însă au nevoie de acordul Fiscului. Modificarea vine după ce mai mulţi patroni de restaurante s-au plâns că tăiau zeci de facturi pentru plata unui singur eveniment. „Vine în sprijinul celor cinstiţi, celor corecţi, care nu mai trebuie să facă diverse smecherii, proceduri pe lângă lege ca să încaseze acesti bani, iar cei care lucrau la negru, vor lucra în continuare la negru”, spune Adrian Benta, consultant fiscal pentru sursa citată. Potrivit legii, proprietarii de localuri trebuie să aducă dovezi privind încasările anterioare din nunţi şi botezuri, precum şi o cerere în care să se menţioneze noul plafon. ANAF are timp 15 zile să analizeze documentele şi să trimită un răspuns. Dacă este pozitiv, atunci autorizaţia va fi valabilă timp de un an şi poate fi reînnoită sau modificată la cererea solicitantului. Numai că deocamdată normele de aplicare a legii nu sunt stabilite. Plafonul de 10.000 de lei pentru tranzacţiile cash între persoane fizice şi cele juridice a fost introdus în mai 2015. Tot atunci au fost limitate şi plăţile cu bani gheaţă între persoanele fizice.

Citeste tot articolul

Judecătoarea Antonela, mireasă după gratii

Viața bate filmul în cazul judecătoarei Antonela Costache. Aflată după gratii de aproape un an și două luni, femeia s-a recăsătorit cu unul dintre avocații din proces, fostul cumnat al lui Dinel Staicu. Celebra judecătoare Antonela Anemary Costache (42 de ani), arestată în celebrul dosar al „Reţelei şpăgarilor de la Tribunal”, trăiește o poveste de dragoste inedită în penitenciarul de femei Târgșor (Prahova). Femeia s-a măritat cu avocatul George Cristea, chiar cel care o reprezintă în dosarul de corupţie. Nuntă fără șampanie Fericitul eveniment a avut loc în Postul Paștelui, iar căsătoria a fost oficializată de primarul comunei. De faţă au fost doi ofiţeri de penitenciar, naşii, dar şi o rudă a Antoanelei Costache. Mirii s-au bucurat de eveniment, chiar dacă amândoi sunt la a doua căsătorie. Dar au suferit și pentru că fetița judecatoarei, de 12 ani, nu a putut să asiste la cununia civila, deoarece este minoră şi nu are acces în închisoare. Alexandru Cristea, primarul comunei Ariceştii Rahtivanii, a declarat că nunta din puşcărie a fost plină de emoţii. „Doamna, care este o femeie frumoasă, era și mai frumoasă în costumația care a avut-o. Fără să fie sexy, era decentă. Denota bunul gust al doamnei”, a explicat edilul cum a fost nunta. Antonela, judecător la Tribunalul Bucureşti, în prezent suspendată din funcţie, a fost trimisă în judecată pentru mai multe infracţiuni. Una din acuzații privea modul în are a fost repartizat fraudulos un dosar al lui Dinel Staicu. Denunț la DNA Avocatul George Cristea este fostul cumnat al omului de afaceri Dinel Staicu. Anul trecut, el a dat o declarație esențială la DNA în dosarul judecătoarei Veronica Cîrstoiu, denumită „Regina șpăgii din Justiție”. El a povestit în fața procurorilor că, în primăvara anului 2012, a aflat de la bucătarul din casa familiei Staicu că s-ar fi dat, …

Citeste tot articolul