Tag Archives: mircea dinescu

Poetul Mircea Dinescu susţine că Elena Ceauşescu era “o tipă absolut sinistră”, care la unele întâlniri ale Uniunii Scriitorilor îi şoptea lui Nicolae Ceauşescu. Dinescu a mai afirmat că Elena Ceauşescu “avea o ură, era galbenă şi urâtă”. Mircea Dinescu a declarat, duminică, la emisiunea Insider Politic de la Prima TV, că Elena Ceauşescu avea o mare influenţă asupra lui Nicolae Ceauşescu. “Elena Ceauşescu era o tipă absolut sinistră. Avea o mare influenţă pentru că nea Nicu…Se pare că nea Nicu nu a avut legătură cu nicio femeie, în afară de Elena Ceauşescu. Eu nu spun că este un păcat, că e frumos să fii fidel unei femei, dar dacă era Sophia Loren merită ca bărbat să sacrifici, să nu te uiţi în jur, că trăieşti cu Sophia Loren. Dar să fii cu Elena Ceauşescu, cu această ciumăfaie, care era rea şi proastă….”, a declarat Dinescu. El a povestit şi situaţiile în care a văzut-o pe Elena Ceauşescu. “Nu am cunoscut-o, nu am dat mâna cu ea. La patru ani o dată, când era congres la Uniunea Scriitorilor, venea Ceauşescu, se întâlnea cu scriitorii. Eu am participat la două congrese de-astea în care a venit Nicolae Ceauşescu. Şi Elena venea lângă el. Nu vorbea niciodată, eu nu am auzit vocea Elenei Ceauşescu la acele întâlniri. În schimb, îi şoptea lui nea Nicu ce să spună. La prezidiu, îi şoptea, ca la serbare. Se vedea pe ea, avea o ură, era galbenă şi urâtă. Nea Nicu avea farmecul lui. El scria versuri. A fost coleg cu mine, a fost scriitor, scria poezii. Bine, la nivelul lui”, a mai afirmat Mircea Dinescu. Sursa: stiripesurse.ro

“DE MORTI NUMAI DE BINE?” PAI SI ADEVARUL? MAI BINE: “DE MORTI NUMAI ADEVARUL!” Am stat mult sa ma gandesc daca sa sciru sau nu aceste randuri, sa copii unele informatii greu de gasit, sa adug si eu ce am cules din Arhive, de la cunoscuti, de la cercetatori, sau sa-i las sa fie ingropati cu pacatele lor? Da e vorba de Caramitru si Patzaichin! Eu cred ca fac bine scriind acestea! Imboldul mi l-a dat un cititor News Buzau care mi-a pus o intrebare publica: de ce nu zici despre ceea ce ai aflat despre ei? De ce acum? Ce putea sa-i raspund? Ca am decenta si mila chiar si pentru flausatii considerati “elite si modele” de o populatie hamesita si in deriva? Cateodata imi e o asa de mare sila pentru toti acesti “paduchi volterieni” si de ceilalti care casca gura ca niste “boi solemni” la aceste taratoare luate drept valori naitonale…ca nu-ti mai vine nimic sa faci?! Vorba prietenului meu si colabortorului News Buzau – artistul si chitaristul Adrian George Ilie, din SUA: “…mai sint resurse in tara asta in afara de mincinosi , duplicitari , prefactuti?”. Ce sa scriu despre “Calin”, alias Caramitru? Ca refuza publicul la sala de spectacole daca nu prezentau ca sint vaccinati? Curios cum spuni unii ca viata i-a dat o lectie si ca “de vaccin ar fi murit”… Ca actor nu ii poti refuza talentul. dar ca om a fost o “secatura”. La Fel si Patzaichin…sportiv talentat, dar ca om….la pamant! A plecat in “Orientul de dincolo” – grad 33 in Masonerie! Sa razi, sa plangi? Sa scuipi…mai bine! Imi aduc aminte cum se alocau bani garla, din buzunarele buzoienilor pentru “marele maestro” Patzaichin! Da, de la Buzau! Ba, nu iti e rusine? Acum nu-ti mai e! Niciun respect! Doar tristete! …

După ce Mircea Dinescu a lansat un atac la adresa poetei și scriitoarei Ana Blandiana, iritat de câteva pasaje dintr-o carte publicată recent de aceasta, filosoful, dar și patronul editurii la care a apărut volumul, Gabriel Liiceanu, îl pune la zid pe Dinescu. „Scandalagiul, vedeta, mitocanul, poftangiul, un claun isteric locuit de patima căpătuielii” – sunt câteva din cuvintele în care îl descrie Gabriel Liiceanu pe Mircea Dinescu, într-un text publicat joi pe platforma de opinii Contributors.ro. Textul integral publicat de Gabriel Liiceanu Judecând după nivelul nostru de civilizație la capătul celor treizeci de ani istorici de „tranziție” pe care i-am împlinit, înclin să cred că cel mai mare pedagog valah al României a fost un poet care în tinerețe scria versuri involte. Când spun „pedagog valah”, am în minte un ins care, în ultimele decenii, a marcat populația românească din Câmpia Dunării (ceea ce ardelenii numesc generic „Sudul”) printr-un model de comportament iradiant, caracterizat prin cultivarea vulgarității, a țopeniei obraznice și infatuate, a cabotinismului lucrativ, a închinării vieții profitului făcut cu prețul unei nerușinări fără margini. Faptul că un asemenea individ a aspirat la rangul de „simbol al revoluției” dă măsura felului în care ceea ce a început în iarna lui ʼ89 ca act de demnitate și sacrificiu a sfârșit, prin contribuția lui, ca prostituare a istoriei. Rar îți e dat să vezi categoriile vieții mai crunt caricaturizate de un singur ins, rar se întâmplă ca „jumătatea funestă” a lumii să scape mai voioasă de sub control. Puțini oameni, în deceniile din urmă, au debilitat atât de mult, prin isprăvile lor, ființa morală a românilor, sădind în ei credința că sunt condamnați să trăiască într-un univers pocit și populat cu oameni scălâmbi. În preajma lui ʼ90, poetul intră în rolul de disident oficial, dar tot ce face (și mai …

Mircea Dinescu nu îi rămâne dator lui Gabriel Liiceanu după ce acesta l-a atacat violent într-un editorial în care îi ia apărarea Anei Blandiana care ar fi fost jignită de poet. Dinescu susține că este mirat de virulența limbajului folosit de Liiceanu și susține că de fapt directorul Editurii Humanitas (fosta editură a PCR) toată viața ar fi fost un om cu două fețe: că nu a fost niciodată anticomunist pentru că era paralizat de frică, iar după 1989 a pactizat repede cu noua putere moștenitoare a regimului și a primit chiar și plocoane de la SRI. Iată replica lui Dinescu: ”Cum am decis eu să-mi deschid un barber shop Numai dracul și-ar fi închipuit prin anii ’90, când în România Mare eram acuzat că împreună cu Andrei Pleșu am ciordit la revoluție sculele de bărbierit și capacele de aur ale closetelor lui Nea Nicu din Primăverii, că Gabriel Liiceanu nutrindu-se pe ascuns din hoitul lui Vadim, va regurgita la bătrânețe perlele urît mirositoare pe care sconcsul peremist le cultiva în colonia de scoici din haznaua partidului. Adevărat îi că domnul Liiceanu nu are talentul grobianisim al Tribunului, fiind mai degrabă un conțopist al abjecției, un filosof cu mînecuțe de contabil care-și scoate creionul de după ureche spre a face, meticulos, inventarul obiceiurilor bicisnice și al deșertăciunilor cu care m-a pedepsit Dumnezeu. O singură dată în viață l-am făcut pe Gabriel Liiceanu să plîngă și văd că nu m-a iertat nici pînă în ziua de astăzi pentru acel afront. În 18 martie 1989, la o zi după ce interviul meu din Libération fusese citit la Europa Liberă, pe holul întunecat al Casei Scriitorilor, am dat nas în nas cu umbra filosofului care, tumefiat și cu figura ușor răvășită, mi-a șoptit la ureche: „Dragul meu, aseară am ascultat vorbele tale cutremurătoare …

Cristian Tudor Popescu şi-a anunţat dezgustul faţă de Mircea Dinescu, într-un editorial publicat pe Republica.ro, şi a afirmat că nu vrea să mai aibă de-a face cu acesta „în această viaţă”, după ce poetul-revoluţionar-patron de cârciumă a postat o filmare cu el recitind o poezie cu vădite accente xenofobe la adresa lui Klaus Iohannis, Ludovic Orban şi Raed Arafat. „Pot să spun că îl ştiu pe Mircea Dinescu, nu că îl cunosc. Am fost asociaţi vreme de un an la „Gândul”, dar un contact omenesc, sufletesc, dincolo de discuţiile privind ziarul, nu am avut niciodată. La despărţire, am spus doar atât: „Nu fac parte din filmul în care joacă Mircea Dinescu”. N-am făcut parte încă de la început. Pe 22 Decembrie 1989, eu veneam cu coloana de demonstranţi spre Televiziune, Dinescu stătea în genunchi în faţa fostului magazin Bitolia, în Piaţa Dorobanţi, şi zicea ceva de Ceauşescu, copii, omorât, Crăciun. După ce militarii de pe acoperişul TVR şi-au strâns armamentul şi au dispărut, Dinescu a intrat în clădire, eu nu, blocat de teama de ridicol care mă urmăreşte de-o viaţă – m-am dus în apropiere, la domeniul lui Ceauşescu din Primăverii. Nu vreau să vorbesc aici despre omul Dinescu. Sunt ani putrezi de când nu mai am nicio legătură cu el. Şi nici nu ne vom mai întâlni în această viaţă. Dar există şi un personaj Mircea Dinescu, care a simbolizat Revoluţia de pe ecranul televizorului. Unul dintre puţinii noştri disidenţi, luptător împotriva naţional-socialismului, nazismului ceauşist, ceea ce m-a făcut să trec peste multe în legătură cu omul Dinescu”, a scris gazetarul Cristian Tudor Popescu pe Republica.ro. Acesta îşi explică în continuare confuzia resimţită după citirea textului lui Mircea Dinescu, Scrisoarea a III-a, către Şahinşahul de la Cotroceni”. „Nu ştiu câtă vreme am rămas privind în perete după ce am …