Tag Archives: ministru mediu

Primarul buzoian anchetat „pentru batjocorirea ursului”. Ministru: „Va plăti scump!”

PRO TV a făcut tapaj în jurnalul de știri de ieri pentru că ursul sacrificat ieri la Colți a fost udat de primar cu bere. Apărătorii drepturilor animalelor s-au sesizat și consideră că scena a fost o combinație de cruzime cu batjocură la adresa ursului. După ce a văzut imaginile, ministrul Mediului a anunțat o anchetă și sancțiuni severe, inclusiv o anchetă penală. „Este inadmisibil!!!La prima oră a dimineţii, o echipă de comisari de la Comisariatul General al Gărzii Naţionale de Mediu va fi la Buzău. Vom cere inclusiv intervenţia organelor de cercetare penală! Iar Corpul de Control al Ministrului va verifica modul în care cei din Agenţia şi Garda judeţene şi-au îndeplinit atribuţiile. Le garantez vinovaţilor că vor plăti scump!”, a scris Graţiela Gavrilescu pe contul său de facebook. De partea cealaltă, localnicii din comunele afectate – Pănătău și Colți – îl susțin pe primar: „Ăstora de pe la București, care stau la bloc, le e ușor să vorbească și să critice. Dar ia să fi stat și ei măcar o săptămână cu teama că s-ar putea trezi oricând cu ursul peste ei în casă. Nu mai vorbim de truda pentru creșterea animalelor pe care ursul vine și ți-l ia din coteț”, a scris o localnică pe facebook. „N-a fost nicio batjocură. Așa e tradiția la noi. Ce, porcul e batjocorit pentru că e udat cu bere înainte de a fi pârlit ? Mie, sincer, îmi pare rău de urs, chiar aș fi vrit să fi fost prins și relocat. Dar dacă nu s-a putut ?”, a spus primarul VEZI SI: Cum strica un tigan asistat social cariera unui primar

Citeste tot articolul