Tag Archives: mentalitatea masonica

Mircea Elidade despre mentalitatea MASONICA

Nu cunosc nici un francmason şi din toate cărţile pe care le-am citit n-am înteles mai nimic asupra francmasoneriei, pentru că în realitate nici nu ai ce să întelegi în cazul aşa-zisei doctrine a ei. Nu ştiu ce vor de fapt aceşti oameni, cine le-a băgat în cap că-şi trag doctrinele de la Solomon şi de la Piramide şi de ce sunt atât de misterioşi cu “secretele” lor, pe care le publică totuşi în sute de cărţi de propagandă. Dar un lucru am învăţat totuşi din comerţul meu cu literatura aceasta aiurită: am învăţat să cunosc mentalitatea francmasonică. Vă veţi mira, poate, aflând că acord o mentalitate francmasonică chiar şi unor oameni care nu au nimic de-a face cu această societate secretă. Într-adevăr este uimitor cât de mulţi intelectuali judecă lumea, spiritul şi istoria cu asemenea mentalitate francmasonică. Pe care aş putea-o rezuma astfel: fel simplist de a vedea lucrurile, criterii abstracte şi vădit greşite în judecarea istoriei. Un marxist, de pildă, exemplifică de minune mentalitatea aceasta francmasonică. Pentru marxist, toate lucrurile sunt clare, toată istoria este un joc de forţe economice, rigide, simpliste până la absurd, abstracte până la confuzie. Cu un marxist nu poţi discuta. Cu nici un intelectual de formaţie “francmasonică” nu poţi discuta. În capul lui e prea multă “lumină”, sunt prea multe “certitudini”; problemele se rezolvă, toate, cu aceeaşi ecuaţie, necunoscutele sunt, toate, de acelaşi grad, pe acelaşi plan. Am început să mă gândesc serios că paradoxul acesta – mentalitate francmasonică – nu este un simplu paradox, după ce am cunoscut mai îndeaproape mentalitatea marxistă. Un marxist este de fapt un om cu o mie de certitudini şi care acceptă un singur miracol: opera lui Karl Marx. Pentru el istoria se rezolvă în câteva formule simple, care explică tot, satisfac orice curiozitate, preîntampină orice controversă. …

Citeste tot articolul