Tag Archives: Matteo Salvini

VIDEO – Matteo Salvini spune că nu își va lăsa copiii să fie închiși în plexiglass cu botniță pe față (Noua Normalitate în Școli)

Matteo Salvini, liderul Ligii, a spus că nu-și va trimite copilul la școală dacă acesta va fi obligat să poarte mască și să stea în spatele unui perete de plexiglas, informează Corriere della Sera. Declarațiile liderului opoziției italiene au fost făcute în cadrul unei întâlniri electorale la Trani și au fost făcute în contextul începerii anului școlar pe 14 septembrie. Fostul Ministru de Interne nu a ezitat s-o atace dur Lucia Azzolina, Ministrul Educației din Guvernul Conte. „E o lună de când o întreb pe Azzolina, nu în calitate de senator, ci de tată, la ce oră îmi voi duce fata la școală, la ce oră o voi aduce acasă, câte zile pe săptămână merge la clasă, unde va mânca, unde va face sport și cu câți copii”, a tunat suveranistul. Matteo Salvini a declarat că nu o va duce la școală pe fiica sa dacă va fi obligatoriu să poarte mască în timpul orelor. I-am spus: dacă o vor obliga pe fiica mea și pe copiii voștri de șapte ani să meargă la școală închiși în plexiglas, cu masca și cu scaune cu măsuță, atunci nu o voi lăsa sa meargă. Copiii nu sunt pachete poștale. Ea se scuză zicând că o atac pentru că este femeie. Nu, am ce am cu ea nu pentru că e femeie, ci pentru că e incapabilă să-și facă datoria”, a concluzionat Salvini. Unele regiuni din Italia au pornit anul școlar pe 7 septembrie, majoritatea o vor face pe 14, iar altele pe 24 septembrie. Conform regulilor Ministerului Sănătății, va fi obligatorie utilizarea măștii în cazul în care nu se poate respecta distanța de siguranță de un metru, intrări eșalonate, bănci pentru o persoană în toate clasele. Sursa: Incorect Politic

Citeste tot articolul

Matteo Salvini, atacat pe stradă de o femeie de culoare!

Fotul ministru de Interne din Italia, Matteo Salvini, cunoscut pentru linia sa dură împotriva imigrației, a fost atacat de o tânără care i-a smuls rozariul de la gât. Liderul opoziției din Italia, Matteo Salvini, a fost atacat de o femeie în timpul unui miting de la Pontassieve, în regiunea Toscanei, miercuri. Matteo Salvini, liderul partidului italian de dreapta Liga, a fost atacat miercuri în Toscana de o tânără femeie de culoare, care i-a smuls un nasture de la cămaşă şi rozariul pe care îl purta la gât, anunţă mass-media locale. Salvini, al cărui partid se opune puternic imigranţilor şi care şi-a construit succesul electoral pe acest subiect, a fost împins de tânăra originară din Congo, înainte ca serviciul de pază şi poliţia să intervină. Liderul Ligii a fost afla în Toscana pentru campania electorală când a fost bruscat de femeie Salvini a comentat dur gestul de a-i smulge rozariul, raportând totuși că o altă doamnă a vrut să-i ofere o cafea pentru a-și cere scuze pentru comportamentul agresorului: „Toată lumea poate avea idei politice diferite, religioase diferite, dar violența nu este de acceptat. Îmi cumpăr cămașa la loc, dar ruperea unui rozariu de la gât pe care mi l-a dăruit un preot este ceva care nu-i acceptat nici în cer, nici pe pământ, iar acea persoană ar trebui să fie ruşinată”. Ruşine, fără violenţă! Potrivit prefecturii poliţiei din Pontassieve, unde Matteo Salvini se afla în cadrul campaniei electorale pentru alegerile regionale din 20 şi 21 septembrie, gestul tinerei nu ar fi fost unul premeditat, informează agenţia Ansa. Când se întorcea de la muncă, ea s-a pomenit în mijlocul unui grup de susţinători ai lui Salvini şi ar fi profitat de aceasta pentru a-l împinge, potrivit aceleiaşi surse, care informează despre starea psihologică alterată a tinerei. Liderul partidului Liga se afla …

Citeste tot articolul

Violatori, ucigași, tâlhari și proxeneti- in avion pe ruta Roma-Bucuresti

Matteo Salvini ne-a făcut „pachet” 13 prizonieri români care vor fi repatriați acasă, anunţând totodată că acesta este doar începutul. Cei 13 deținuți români se vor întoarce cu un zbor direct Roma-București pentru a-și executa sentința în închisorile patriei. Anunțul a fost făcut de ministrul de Interne, Matteo Salvini, care a explicat planul de returnare a acestor deținuți în România. Aceștia sunt români care au fost condamnați pentru diferite infracțiuni, cum ar: fi violul, uciderea, jaful. Repatrierea acestor deținuți este doar un prim pas într-un plan lansat de Ministerul de Interne în colaborare cu Ministerul de Justiție pentru a returna unii deținuți prezenți în închisorile italiene în țările lor de origine. „Un zbor Roma-Bucuresti duce 13 deținuți înapoi în România, condamnați pentru viol, omor, ținere în sclavie, tâlhărie, tăinuire, sechestru de persoană, exploatarea prostituției! Sunt fericit că și pe acest front realizăm ceea ce am promis. Criminalii străini găzduiți în pușcăriile noastre trebuie să execute pedeapsa în țara lor de origine!” a scris Matteo Salvini, pe contul personal de Facebook, adăugând la sfârșit hashtagul „#de la vorbe la fapte” ( #Dalleparoleaifatti) făcând trimitere la un articol de pe ilgiornale.

Citeste tot articolul

Zeci de migranţi au deturnat nava care i-a salvat de la înec, către Europa. Salvini: „Vor vedea Italia doar cu binoclul”

O navă comercială a fost deturnată de migranţii pe care i-a salvat. Echipajul unui vas cargo turcesc a devenit prizonier pe propria ambarcaţiune după ce a scos din ape şi salvat de la înec 108 migranţi în apropiere de coasta Libiei. Imediat ce vaporul şi-a început călătoria spre Libia, migranţii au preluat controlul, obligând echipajul să schimbe direcţia către Europa. Cei 108 migranţi salvaţi din mare de echipajul Elhiblu 1 au redirecţionat nava către Malta, relatează „Corriere della Sera“. O purtătoare de cuvânt a armatei malteze a confirmat deturnarea vaporului şi a dat asigurări că acesta nu va fi autorizat să acosteze în Malta. Salvini: „Vor vedea Italia doar din binoclu!” Vicepremierul italian Matteo Salvini, dar şi autorităţile libiene au confirmat informaţia. „Nu sunt migranţi la ananghie. Sunt piraţi. Vor vedea Italia doar cu binoclul“, a declarat Salvini, care a închis porturile italiene în faţa imigranţilor. Liderul Ligii (extremă dreapta), totdată vicepreşedinte al Consiliului italian de Miniştri, a interzis navelor la bordul cărora se află migranţi să acosteze în porturile italiene.

Citeste tot articolul

Premierul Italiei, anunț de ULTIMĂ ORĂ despre România: Se numără printre ţările care vor primi extracomunitari blocaţi într-un port din Italia

România se numără printre ţările care se oferă să primească imigranţi extracomunitari aflaţi la bordul unei nave umanitare blocată într-un port din Sicilia, anunţă premierul Italiei, Giuseppe Conte. „În câteva ore, va începe debarcarea imigranţilor aflaţi la bordul navei Sea Watch”, a declarat miercuri premierul Italiei, Giuseppe Conte, potrivit Mediafax. La bordul navei umanitare Sea Watch 3 sunt 47 de imigranţi extracomunitari salvaţi din Marea Mediterană. Vicepremierul Matteo Salvini, care este şi ministru italian de Interne, se opune debarcării imigranţilor extracomunitari în Italia. Pe fondul presiunilor, Matteo Salvini, liderul formaţiunii de extremă-dreapta Liga Nordului, a acceptat oferirea de asistenţă şi debarcarea imigranţilor în Italia dacă vor fi preluaţi de alte ţări europene. În acest context, premierul Giuseppe Conte a anunţat că a ajuns la un acord pentru distribuirea extracomunitarilor în Luxemburg, Germania, Franţa, Portugalia, România şi Malta, informează cotidianul Corriere della Sera şi agenţia de presă Adnkronos. La începutul lunii ianuarie, opt state din cadrul Uniunii Europene, inclusiv România, au decis să preia 176 de imigranţi extracomunitari salvaţi din Marea Mediterană şi aflaţi în Malta, a informat publicaţia germană Die Welt.

Citeste tot articolul