Tag Archives: Marin Eugen Sabău

Marin Eugen Sabău, pistolarul din Tarragona, a fost EUTANASIAT in Spania

Marin Eugen Sabău, românul rămas complet paralizat după un atac armat în care a tras asupra foștilor colegi de muncă, dar și asupra polițiștilor spanioli, a fost eutanasiat astăzi. Procedura a avut loc la Spitalul Penitenciar Terrassa, informează presa spaniolă. Corespondentul Antena 3 în Spania relatează că membrilor familiei li s-a permis să-și ia rămas bun la de Sabău și să petreacă împreună cu el prima parte a zilei de marți. Moartea a survenit efectiv la cinci minute de la începerea procedurii. Însă Sabău a fost de acord să-și doneze organele după eutanasiere, astfel că întregul proces – care include prelevarea și pregătirea organelor pentru transplant – se va întinde pe aproximativ patru ore. Anul acesta, românul a înaintat o cerere de eutanasiere, cu avizul medicilor și al comisiei de evaluare. O primă instanță i-a aprobat cererea, însă decizia a fost contestată de victime. Hotărârea pronunțată la începutul acestei luni la Tarragona a rămas definitivă, fiind ulterior stabilită data la care românul să fie eutanasiat. Presa din Spania notează că Sabău devine primul deținut din această țară care a obținut “dreptul la o moarte demnă”, în baza unei legi a eutanasiei intrată în vigoare anul trecut. Moartea românului duce automat la încetarea proceselor deschise de victimele lui Sabău pentru obținerea de despăgubiri. Ce s-a întâmplat în 14 decembrie 2021 Pasionat de arme și membru al unui club de tir, Marin Eugen Sabău, în vârstă de 46 de ani, a lucrat ca agent de securitate la o firmă din Tarragona. El a fost concediat după mai multe conflicte la locul de muncă. Mânat de dorința de răzbunare, în data de 14 decembrie 2021 Sabău a intrat în sediul fostului angajator și și-a împușcat 3 foști colegi, rănindu-i grav. După atac, românul a fugit și s-a baricadat într-o fostă fermă din apropiere, …

Citeste tot articolul

„Pistolarul din Tarragona”, românul care a semănat teroare în Spania, va fi EUTANASIAT

Marin Eugen Sabău, cunoscut în Spania sub numele de „Pistolarul din Tarragona”, un român în vârstă de 46 de ani, care anul trecut și-a împușcat trei foști colegi la sediul companiei Securitas din Tarragona și un polițist, ar putea fi eutanasiat. Marin Eugen Sabău a cerut recent să fie eutanasiat, el fiind grav rănit în urma incidentului pe care l-a provocat anul trecut. Potrivit presei din Spania, românul ar fi primit avizul judecătorilor în ceea ce privește eutanasierea, notează El Mundo. Marin Eugen Sabău a suferit în urma atacului violent pe care l-a provocat o „leziune incompletă a măduvei spinării”. Aceasta a fost produsă în momentul în care echipa Mossos d’Esquadra a reușit să-l aresteze în ferma părăsită, unde a încercat să se ascundă, împușcându-l în brațe și picioare. Conform unor surse apropiate anchetei, la scurt timp după arestare, medicii i-au amputat piciorul, iar leziunea medulară pe care o suferă în prezent îi provoacă „dependență semnificativă și dureri neuropatice”. Și-a împușcat fostul șef, doi colegi și un polițist, după ce a fost concendiat În decembrie anul trecut, Marin Eugen Sabău a ținut în alertă întreaga Spanie. El și-a împușcat fostul șef, doi colegi și un polițist, după ce a fost concendiat. „S-a conformat amenințărilor”, spun foștii colegi, care primiseră mesaje de avertizare prin e-mail. Marin Eugen Sabău, în vârstă de 46 de ani, lucra ca agent de pază în Tarragona, Spania. El a mers la firma de la care fusese concendiat, iar între el și trei foști colegi a pornit o ceartă, care e degenerat, românul împușcându-i pe aceștia în piept și stomac, spun oficialii locali, citați de presa din Spania. După ce și-a împușcat foștii colegi, bărbatul înarmat a fugit de la locul faptei, iar Poliția a pornit pe urmele lui. El a fost oprit în trafic de un …

Citeste tot articolul

Cine este românul care a semanat TEROARE in Spania: marți a împușcat patru oameni

Un român și-a împușcat șeful și doi colegi, după ce a fost concediat de la firma de securitate la care lucra în orașul spaniol, Tarragona. Apoi, bărbatul a fugit cu o mașină și a tras într-un polițist care îl oprise în trafic pentru verificări. Poliția spaniolă l-a prins pe atacatorul în vârstă de 45 de ani. Două dintre victimele sale sunt în stare critică și alte două în stare gravă. Foștii lui colegi au spus că românul trimisese mai multe mailuri cu mesaje de amenințare, scrie presa din Spania. Românul, Marin Eugen Sabău, a ținut Tarragona în alertă maximă, marți. Poliția a dus două ore de negocieri încercând să îl facă să se predea. În urma refuzului acestuia, a avut loc un schimb de focuri, în care el a fost împușcat de trei ori, fără să-i fie atinse organe vitale. El a fost arestat și dus cu elicopterul la un spital din Barcelona, unde a primit îngrijiri medicale. Cum au decurs evenimentele Agentul de pază român a intrat marți la ora 11:15 în sediul firmei de unde fusese dat afară cu câteva luni în urmă. Martorii au povestit că s-a certat cu trei foști colegi pe care i-a împușcat în piept și în stomac. Apoi, el a fugit și a împușcat un polițist care încerca să îl oprească. Starea agentului de poliție este stabilă. Șeful Poliției din Tarragona a declarat că românul „este o persoană foarte periculoasă din cauza atitudinii sale și a armelor pe care le avea asupra lui”. Surse din poliție au precizat că el avea trei arme la el. Cei trei foşti colegi de la firma de pază sunt în stare gravă. Este vorba despre doi bărbați și o femeie. Românul trimisese mai multe e-mailuri foștilor colegi din Tarragona și Barcelona, la care atașase și fotografii în …

Citeste tot articolul