Tag Archives: maresalul ion antonescu

21-22 septembrie: Unul dintre cele mai odioase acte de terorism ale statului român. 252 de persoane au fost ucise fără judecată. Autoritățile au expus cadavrele victimelor pe STRĂZILE orașelor țării

După alegerile din 1937, conflictul dintre Regele Carol al II-lea și Mișcarea Legionară s-a acutizat. Scrutinul, care a făcut din Legiunea Arhanghelul Mihail în cea de-a treia forță politică a țării, l-a făcut pe Rege să-l perceapă pe Corneliu Zelea Codreanu ca pe un rival la conducerea țării. În urma refuzurilor lui Codreanu de a veni la guvernare cu condiția de a-i ceda Regelui conducerea Mișcării Legionare, suveranul decide eliminarea Căpitanului. Scrie istoricul Ioan Scurtu: „La sfârșitul lunii februarie 1937, a avut loc o întâlnire secretă între Carol al II-lea și Corneliu Zelea Codreanu. Cu acest prilej, Regele a afirmat că „simpatizează foarte mult” Mișcarea Legionară, că vrea să înlăture guvernul Tătărescu și să instaureze un regim personal, bazat pe Mișcarea Legionară. Suveranul i-a cerut lui Corneliu Zelea Codreanu să-l proclame „Căpitanul” Mișcării Legionare, iar el îl va numi șeful guvernului. Corneliu Zelea Codreanu nu a acceptat însă oferta, afirmând că legionarii nu erau încă pregătiți pentru guvernare, iar în privința șefiei a arătat că legionarii i-au jurat lui credință, nu altcuiva, și că această credință nu putea fi obiectul unui trafic politic. La 10 februarie 1938, Carol al II-lea a recurs la o lovitură de stat, prin care a pus capăt regimului democratic, pluripartidist din România. Noul regim era îndreptat împotriva legionarilor, acuzați că au pus în pericol ordinea de stat. Corneliu Zelea Codreanu a sesizat dificultatea în care se afla și, la 21 februarie 1938, a adresat legionarilor o circulară în care arăta; „Noi am înțeles să acționăm în cadrul legal, manifestându-ne credințele noastre. Lovitură de stat nu voim să dăm. Prin esența însăși a concepției noastre, noi suntem contra acestui sistem. Ea însemnează o atitudine de bruscare, de natură exterioară, pe când noi așteptăm biruința noastră de la desăvârșirea în sufletul națiunii a unui proces de perfecțiune …

Citeste tot articolul

Pronosticul mareșalului ION ANTONESCU și condamnarea lui LIVIU DRAGNEA

Domnule profesor ION COJA, îmi permit să vă invit la o discuție despre condamnarea domnului Liviu Dragnea, condamnare pe care ați etichetat-o ca fiind o „rușine pentru justiția română”. Vă cer câteva explicații. Este o rușine și pentru clasa politică, ca și pentru mass media, care, în unanimitate au primit vestea condamnării lui Liviu Dragnea ca pe ceva normal și legal. Eu te-aș ruga să privim acest eveniment în cheia cea mai înaltă la care eu am acces! Și ca să fiu mai bine înțeles am s-o iau mai de departe, de la o ședință de guvern din primăvara anului 1944, când mai mulți miniștri, printre care și Mircea Cancicov, au început să se lamenteze, că ce nenorocire se abate asupra României prin ocuparea Țării de către Armata Roșie, care îi va instala la guvernarea Țării pe membrii Partidului Comunist din România, adică pe niște minoritari evrei, unguri, ucraineni, numărul românilor din componența PCR fiind insignifiant. Guvernarea comunistă va avea un caracter anti-românesc vădit și va aduce mari suferințe pentru poporul român! Mareșalul Ion Antonescu, care prezida ședința de guvern, a intervenit și a vorbit cam așa: „Domnilor, nu vă pierdeți cu firea. E adevărat că în momentul acesta Patidul Comunist este dominat numeric de evrei și alți minoritari. Dar când vor ajunge să guverneze, comuniștii vor fi nevoiți să-și lărgească baza de mase, vor fi nevoiți să primească printre ei și mulți români, din ce în ce mai mulți români, iar când românii vor fi majoritari în PCR, eu nu mă îndoiesc că politica anti-românească a comuniștilor va fi abandonată. Iar românii din PCR vor impune o politică a interesului românesc, național!” Și exact așa s-au petrecut lucrurile. Primii ani după 23 august 1944, cu Ana Pauker, Vasile Luca, Iosif Kișinevschi și alți kominterniști pregătiți la Moscova au fost …

Citeste tot articolul

Indicaţiile lui Ion Antonescu în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial: „Cine va fi prins că omoară sau batjocoreşte populaţia să fie executat pe loc“

La neregulile petrecute în spatele frontului, mareşalul Ion Antonescu cerea pedepse maxime. „Este în interesul superior al conducerii războiului să apărem în faţa poporului român şi din teritoriile ocupate ca liberatori de sub jugul bolşevic, iar nu ca barbari care au venit să-i jefuiască, să-i batjocurească, să-i omoare“, spunea el. Istoricii Alesandru Duţu şi Mihai Retegan au publicat în volumul „Război şi societate. România: 1941-1945, vol. 1“ jurnalul de front al Armatei Române. Prezentăm, în continuare câteva fragmente consemnate în lucrare. La 20 august 1941 mareşalul Ion Antonescu a discutat cu generalii despre situaţia frontului, despre educaţia tinerilor şi despre suprimarea monedei germane care circula în Basarabia. În cea de-a 60-a zi de război, generalul Arthur Hauffe îi promite o divizie germană pentru cucerirea Odessei, propunerea fiind refuzată de Ion Antonescu pe motiv că era „încrezător în reuşită numai cu trupele româneşti”. Începând cu noaptea de 19 spre 20 august 1941, trupele Corpului de munte trec Bugul, pe la Voznesensk. Încadrate la nord de Corpul de cavalerie şi la sud de Corpul 30 armată german, brigăzile române de cavalerie şi vânători de munte înaintează spre est, pe direcţia generală Novi Bug – Bol. Alexandrovka – Bol. Lapieha, pe un timp extrem de călduros şi secetos, pe drumuri prăfuite, militarii români suferind de lipsa apei până la 25 august, apoi de ploaia măruntă şi deasă, care a desfundat drumurile şi a îngreuiat deplasarea, locul prafului fiind luat de noroi. Pe frontul de la Odessa, luptele au un aspect contradictoriu. Unele divizii obţin succese, alte înregistrează înfrângeri. Dacă generalul Nicolae Ciupercă, comandantul Armatei 4 elogiază, în ordinul de zi nr. 8, faptele de arme ale diviziilor 1 grăniceri, 5 şi 7 infanterie, generalul Alexandru Ioaniţiu, şeful Marelui Cartier General, constată: „În ultimele lupte au fost multe unităţi care au ezitat să atace …

Citeste tot articolul

DOCUMENT DESECRETIZAT RECENT: Consemnările Mareşalului Ion Antonescu din noaptea de 23 august 1944

Astăzi, 23 august 1944. Am venit în audienţă la Rege la ora 15:30 pentru a-i face o expunere asupra situaţiei frontului şi a acţiunii întreprinse pentru a scoate Ţara din greul impas în care se găseşte. Timp de aproape două ceasuri Regele a ascultat expunerea, păstrând, ca de obicei, o atitudine foarte rezervată, aproape indiferentă. La expunerea mea a asistat la audienţă Dl Mihai Antonescu. I-am arătat Regelui că de aproape doi ani Dl Mihai Antonescu a căutat să obţină de la anglo-americani asigurări pentru viitorul Ţării şi i-am afirmat cu această ocazie că, dacă aş fi găsit înţelegere şi aş fi putut găsi înţelegere pentru asigurarea vieţii, libertăţilor şi continuităţii istorice a acestui nenorocit popor, nu aş fi ezitat să ies din război, nu acum, ci chiar de la începutul conflictului mondial, când Germania era tare. […] Ţara, prin câte trei milioane de voturi (referendumul naţional – n.n.), mi-a dat dezlegare şi a aprobat tot ce eu făcusem. În consecinţă, a accepta astăzi propunerile Molotov însemnează: a. – a face un act politic de renunţare şi pierdere a Basarabiei şi Bucovinei, act pe care România nu l-a făcut până acum niciodată de la 1812 şi până la ultimatumul Molotov. I-am adăugat că după părerea mea, făcând acest act, putem pierde beneficiul Chartei Atlanticului, în care Roosevelt şi Churchill s-au angajat printre altele „să nu recunoască nicio modificare de frontieră, care nu a fost liber consimţită”. b. – să bag Ţara pentru vecie în robie, fiindcă propunerile de armistiţiu conţin şi clauza despăgubirilor de război neprecizate, care, bineînţeles, constituie marele pericol, fiindcă, drept gaj al plăţii lor, ruşii vor ţine Ţara ocupată nedefinit. Cine, am spus Dlui Mihalache, îşi poate lua răspunderea acceptării acestei porţi deschise, care poate duce la robia neamului? […] d. – a patra condiţie cerută de …

Citeste tot articolul

Ultimele clipe ale lui Ion Antonescu

La 1 iunie 1946, după respingerea cererilor de graţiere, procurorii Alfred Petrescu şi G. Săndulescu au fost desemnaţi cu “aducerea la îndeplinire a sentinţei no. 17/1946 a Tribunalului Poporului”. La scurt timp, grupul de detaşamente de gardieni publici a constituit un pluton format din 30 de gardieni, comandat de Vasile Frugină, care, în după-amiaza zilei, s-a deplasat la închisoarea Jilava. La orele 16.45, procurorii Alfred V. Petrescu şi Gheorghe Săndulescu, însoţiţi de Gheorghe Colac, grefier la Tribunalul Poporului, colonelul Dumitru Pristavu, comandantul închisorii militare Jilava, şi avocaţii Constantin Paraschivescu-Bălăceanu şi Constantin Stroe, au vizitat, în celulele lor, pe fiecare condamnat în parte. Întrebat care îi este ultima dorinţă, Ion Antonescu a declarat: “Cer să nu fiu legat la mâini şi nici la ochi când se va trage în mine”. Între timp, la închisoarea Jilava a sosit şi inspectorul de poliţie Mihail Gavrilovici de la Direcţia Generală a Poliţiei, delegat de Ministerul de Interne, care a asistat la “convorbirile ce trebuiau să aibă loc între marii criminali de război şi rudele lor”. Din raportul întocmit de acesta la 3 iunie, aflăm că discuţia dintre Ion Antonescu şi soţia sa, Maria, a durat 30 de minute şi s-a desfăşurat în limba franceză, fiind sintetizată astfel de Mihail Gavrilovici: “Ion Antonescu recomanda soţiei sale să fie tare şi să suporte cu seninătate vitregia soartei. Maria Antonescu s-a plâns că nu mai poate îndura torturele interogatoriului şi situaţia în care se găseşte… La despărţire au plâns amândoi”. În timpul întâlnirii cu mama sa, mareşalul i-a declarat: “Fiecare român trebuie să moară pentru patrie şi eu mă consider că mor pentru fericirea şi idealul Ţării Româneşti”. După orele 17.30, preotul Teodor Totolici, confesorul închisorii, a împărtăşit condamnaţii, însoţindu-i până la stâlpul de execuţie (informaţie infirmată de fiul părintelui).   La orele 17.45, condamnaţii la moarte …

Citeste tot articolul

Nu mai insultaţi memoria Mareşalului Antonescu!

Pe blog-ul De Veghe Patriei a fost publicat un nou articol de slavă pentru Vladimir Putin. Nimic nou sub soare fiindcă administratorul acelui blog şi-a uitat de multă vreme patria şi acum tot ce face este propagandă pentru o putere străină. În schimb în articolul cu pricina numele Mareşalului Ion Antonescu este asociat, prin titlu şi conţinut, cu Nicolae Ceauşescu şi Vladimir Putin. Administratorul blog-ului făcând o treime a imaginaţiei lui din cele trei persoane. Acest lucru este inadmisibil şi nu reprezintă altceva decât o insultă la adresa persoanei Mareşalului Ion Antonescu. Nu se poate ca un luptător împotriva comunismului să fie asociat cu un dictator bolşevic. Nu se poate ca un om care a considerat mereu Rusia drept cel mai mare duşman al României ( ”indiferent sub ce formă, pan-slavism sau comunism” – Mareşal Ion Antonescu ) şi a pus patria mai presus de orice alte considerente de ordin ideologic sau religios să fie asociat cu numele unui lider neo-comunist care urmăreşte interesele Rusiei atât de opuse celor româneşti. Asocierea făcută pe blog-ul DVP este una insultătoare la adresa persoanei Mareşalului Antonescu. Cerem administratorului blog-ului să renunţe la astfel de mizerii şi dacă doreşte să facă propagandă pro-rusă şi neo-comunistă să o facă fără a implica o persoană total opusă ideilor aberante prezentate pe acel blog. Ion Antonescu a fost un anglofil, un om cu o viziune occidentală şi democratică, un anti-comunist şi mai presus de toate un patriot. Nu are nimic de-a face cu mesajul blog-ului DVP. Redacţia Vocea Patriei

Citeste tot articolul

23 august 1944, istorie trăită

Autor: Wilfried H. Lang, Germania La data de 23 august 1944 Regele Mihai a arestat pe Mareșalul Ion Antonescu şi a declarat război Germaniei. Drept consecinţă, între 23 august 1944 – data citirii Proclamaţiei către Ţară (echivalentă cu capitularea necondiţionată), scrisă de Lucreţiu Pătrăşcanu şi citită la Radio Bucureşti în seara zilei de 23 august 1944 de către Regele Mihai – şi 12 septembrie 1944, când a fost semnat armistiţiul de la Moscova, România s-a găsit în stare de război, atât cu U.R.S.S. – inamicul de facto -, cât şi cu Germania – fostul aliat. Domnul Wilfried H. Lang îşi amintește momentele dramatice prin care a trecut în acele zile, impresii pe baza cărora şi sub îndrumarea domniei sale, a fost realizat, filmul documentar „Un Stalingrad la Dunăre”. (Redacţia)  Încǎ din anul 1934 locuiam cu familia la Ploieşti pe str. Alexandru II (azi str. Stadionului). Tata era şeful secţiei de construcţii al soc. Astra Românǎ, pe atunci cea mai mare socie­tate petrolierǎ din România. În urma acelui bobardament nǎprasnic al aviaţiei americane, U.S.A.F., din 1 august 1943 am fost evacuaţi la Boldeşti, o schelǎ petroliferǎ la cca. 10 km Nord de Ploieşti pe valea Teleajenului. În apropiere se gǎseau douǎ baterii antiaeriene germane care apǎrau spaţiul aerian al Ploieştilor şi desigur parţial al regiunii Prahova, alǎturi de o unitate de pompieri germani şi o baterie AA româneascǎ de calibru 88 mm. În cursul zilei de 23 august 1944 ne-am bucurat cu toţii cǎ nu s-a dat alarmǎ aerianǎ ca în zilele precedente, adicǎ nu trebuia sǎ ne aşteptǎm la unul din acele bombardamente cumplite ale aviaţiei anglo-americane. În aceeaşi searǎ însǎ, toate posturile de radio naţionale anunţau un comunicat foarte important al Regelui Mihai, cerând ascultǎtorilor sǎ rǎmânǎ pe recepţie. Nu am acordat prea mare atenţie acestei ştiri, am ascultat …

Citeste tot articolul