Tag Archives: maresalul de otel

ION ANTONESCU: Nimănui nu-i este permis să huzurească, să petreacă și să se îmbogățească din banii statului

La 21 noiembrie 1941, Ion Antonescu a pus o Rezoluție pe o Notă ce-i fusese înaintă, la 15 noiembrie, în legătură cu noua Lege de organizare a Ministerului de Externe. Mareșalul a criticat dur modul de lucru al unor diplomați români care reprezentaseră România în străinătate în perioada interbelică. Documentul se află în fondul Președinția Consiliului de Miniștri de la Arhivele Naționale Istorice Centrale. (Alesandru Duţu). Legea de organizare nu se poate face cu ușurința cu care se lucrează la Ministerul de Externe. Ea este în studiu și va apare la timp. Ea va satisface interesele generale ale țării, nu pe acelea ale câtorva persoane. Bugetul „nu poate fi întocmit” din această cauză? Este o modalitate de a acoperi dezordinea birocratică în care înoată acest Minister. Dl. care a întocmit această Notă, și acela care a văzut-o și înaintat-o ca șef, să-și dea osteneala să vadă în ce hal se găsește arhiva acestui Minister. Eu am spus odată Regelui Carol că Ministerul de Externe este o instituție căreia ar trebui să i se pună gaz și să se dea foc. Am făcut această afirmație pe baza unei experiențe făcute timp îndelungat. Am fost, din 1920 și până azi însărcinat cu multe chestiuni grele și delicate. Aceste însărcinări m-au pus în contact cu Ministerul de Externe de foarte multe ori, și cu Legațiile noaste de la Varșovia, Constantinopol, Belgrad, Paris, Bruxelles, Londra și cu aceia care au lucrat la Comisia de reparații și Congresul Suprem. Peste tot, fără excepție, am constatat o dezordine, o incurie, o nepăsare, o necunoaștere a problemelor, o dezorientare, o lipsă de inițiativă, de conștiință, de suflet și de dragoste românească îngrozitoare. În schimb, am întâlnit peste tot în diplomația noastră „prinți” improvizați, „conți” acuzați de homosexualitate, oameni care veneau la 11 ½ la birou în plină …

Citeste tot articolul

Reîntregirea României în concepţia şi fapta mareşalului Ion Antonescu

România Mare, desăvârșită în urma participării Armatei Române la Primul Război Mondial avea să fie grav destrămată în vara anului 1940. Patriot şi luptător înflăcărat pentru cauza românismului, generalul Ion Antonescu, odată adus la cârma țării (6 septembrie 1940), și-a asumat drept unic țel al jertfei sale reîntregirea granițelor și refacerea României Mari, samavolnic mutilată de vecinii hrăpăreți și lacomi în vara anului 1940. În loc să fie întărit în 1940, în loc „să fie consolidate în granițele lui și substanța lui etnică să fie înțeleasă și sprijinită iar nu redusă, poporul roman a fost grav lovit. S-a făcut astfel jocul Rusiei împotriva istoriei europene și a istoriei germane și, mai grav, popoare înconjurătoare din care unul slav, chiar au fost încurajate să lovească și în sud teritoriul românesc fără ca să se vadă că pământul României este pământ al Europei și că slăbirea României înseamnă slăbirea sistemului european și a însăși intereselor Germaniei”, așa cum se adresa Ion Antonescu, Conducătorul Statului Român într-unul din numeroasele memorii trimise lui Hitler prin care condamna rapturile la care fusese supusă România în îndoliata vară și toamnă a anului 1940, când țara pierduse cca.33% din teritoriu și aproape 7 milioane de locuitori. Indignarea și revolta mareșalului au fost însă permanent însoțite de încrederea că acea stare de lucruri este trecătoare, că în final dreptatea istorică a românilor va triumfa. „Neamul românesc – sublinia el la Sibiu la 10 noiembrie 1940 – și-a pierdut și altădată granițele, el a primit și altădată ropotul cotropitor. Sufletul și conștiința lui nu au putut fi însă cotropite de nimeni”. Pornind însă de la situația concretă, politică și socială internă a României, în momentele de început ale guvernării sale, Ion Antonescu era conștient și a făcut public acest lucru, că „nu putem reconstrui granițele țării până când nu …

Citeste tot articolul

Ultimele clipe ale lui Ion Antonescu

La 1 iunie 1946, după respingerea cererilor de graţiere, procurorii Alfred Petrescu şi G. Săndulescu au fost desemnaţi cu “aducerea la îndeplinire a sentinţei no. 17/1946 a Tribunalului Poporului”. La scurt timp, grupul de detaşamente de gardieni publici a constituit un pluton format din 30 de gardieni, comandat de Vasile Frugină, care, în după-amiaza zilei, s-a deplasat la închisoarea Jilava. La orele 16.45, procurorii Alfred V. Petrescu şi Gheorghe Săndulescu, însoţiţi de Gheorghe Colac, grefier la Tribunalul Poporului, colonelul Dumitru Pristavu, comandantul închisorii militare Jilava, şi avocaţii Constantin Paraschivescu-Bălăceanu şi Constantin Stroe, au vizitat, în celulele lor, pe fiecare condamnat în parte. Întrebat care îi este ultima dorinţă, Ion Antonescu a declarat: “Cer să nu fiu legat la mâini şi nici la ochi când se va trage în mine”. Între timp, la închisoarea Jilava a sosit şi inspectorul de poliţie Mihail Gavrilovici de la Direcţia Generală a Poliţiei, delegat de Ministerul de Interne, care a asistat la “convorbirile ce trebuiau să aibă loc între marii criminali de război şi rudele lor”. Din raportul întocmit de acesta la 3 iunie, aflăm că discuţia dintre Ion Antonescu şi soţia sa, Maria, a durat 30 de minute şi s-a desfăşurat în limba franceză, fiind sintetizată astfel de Mihail Gavrilovici: “Ion Antonescu recomanda soţiei sale să fie tare şi să suporte cu seninătate vitregia soartei. Maria Antonescu s-a plâns că nu mai poate îndura torturele interogatoriului şi situaţia în care se găseşte… La despărţire au plâns amândoi”. În timpul întâlnirii cu mama sa, mareşalul i-a declarat: “Fiecare român trebuie să moară pentru patrie şi eu mă consider că mor pentru fericirea şi idealul Ţării Româneşti”. După orele 17.30, preotul Teodor Totolici, confesorul închisorii, a împărtăşit condamnaţii, însoţindu-i până la stâlpul de execuţie (informaţie infirmată de fiul părintelui).   La orele 17.45, condamnaţii la moarte …

Citeste tot articolul